REPORTAJ
Cine are carte, are parte
România ocupă ultimul loc în Uniunea Europeană la numărul absolvenților de facultate, luând ca bază de calcul numărul absolvenților de liceu. În cazul absolvenților care provin din centrele de plasament, procentul este infim... Doar 4% dintre copiii instituționalizați reușesc să-și urmeze acest vis. În cazul în care îl au. Viorica Păun și Cristina Cruceru sunt două ialomițence care au reușit să-și împlinească acest vis. Și ni-l împărtășesc cu generozitate, deși acum au fiecare drumul ei în viață...
Norocul și dragostea de carte nu se pot dărui Cristina Cruceru are 27 de ani și un week-end plin. Muncește zi lumină la o farmacie în București. E aici din 2019 și nu se plânge niciodată. Aici a prins-o pandemia, aici concediile pe care ar fi trebuit să le aibă... Dar nu a fost niciodată mai fericită. Ne face timp în programul ei infernal târziu, după orele 22,00, în drum spre casă. E frântă, dar senină. «Îmi place meseria mea... E cea mai frumoasă meserie din lume! Îmi place mult și nu aș vrea să o schimb cu nicio alta...» ne spune încercând să se adune. Își amintește că nu a știut dintotdeauna asta. A ajuns la Casa de Copii în clasa a X-a, când colegii ei își alegeau profesorii pentru meditații: «Îmi amintesc că eram speriată. De colegi, de situație... Era ceva nou și amenințător pentru mine. Acum, privind în urmă, înțeleg că oamenii de-acolo au fost cel mai bun lucru care mi s-ar fi putut întâmpla în situația dată... Le sunt recunoscătoare tuturor pentru sprijin! Întâi am vrut să fac Dreptul, dar domnul Necula mi-a spus să mă gândesc la ceva concret, ceva care să mă ajute imediat. Îmi plăcea Chimia... Așa am ajuns să dau examen la Facultatea de Farmacie. Și nu mi-a părut rău niciodată...».
O viață înainte Atât de mult i-a plăcut Cristinei să fie farmacistă că, de la absolvire încoace, nu a mai văzut altceva. Îi place să muncească, să fie în contact cu oamenii, să sprijine bolnavii în alegerile pe care le fac. Și să fie alegeri corecte, căci de multe ori bolnavii ajung la ea înainte să ajungă la doctor: «Nu poți lua locul unui doctor. Are rolul lui, așa cum eu am rolul meu. Dar poți să îl ajuți pe cel din fața ta să nu greșească atunci când face o alegere. E o responsabilitate asumată și n-am crezut, n-am știut că pot să fac asta...». Când nu vorbește despre meseria ei, și asta se întâmplă rar, Cristina e un om obișnuit, cu pasiuni și preocupări obișnuite. Învață pentru un rezidențiat, citește pe unde apucă, aleargă să se mențină în formă și face și cursuri de Engleză. Și toate fără efort, pentru că munca o împlinește, iar alegerile făcute, spune ea, sunt pentru toată viața: «Dacă ar fi să dau un sfat cuiva care acum se gândește să se apuce de învățat, i-aș spune să-și urmeze pasiunile și să aibă încredere în oamenii din jur! Pentru că atunci când ai nevoie de oameni care să te ajute, îi găsești... Și oriunde ai fi, orfan, într-o familie rea sau în cea mai bună familie, numai de tine depinde să reușești în viață!».
Studenta care nu se mai satură de învățat Viorica Păun a absolvit Facultatea de Asistență Socială și face un Master în Logopedie. Nici ea nu are timp de vorbă, căci banii de la stat sunt puțini, doar 700 de lei... Trebuie să lucreze ca să se întrețină. Și nu se plânge, o face! E bonă pentru persoanele cu dizabilități și a descoperit că face asta fără efort: «Eu am fost instituționalizată la 5 ani... Și am trăit în două familii adoptive. Prima, unde am trăit până la 12 ani, era foarte strictă în privința învățatului. Asta m-a disciplinat! Iar când am crescut, am înțeles că tot ce mi se spune e adevărat. Și că școala e singura mea șansă!». Viorica nu și-a ratat șansa de a învăța. Are 22 de ani, a absolvit o facultate și continuă să învețe: «Am învățat la Liceul de Arte, Secția Muzică. Dintr-o întâmplare, pentru că nu eram prea bună la Matematică... Apoi am reușit să iau 8 la examen la Matematică și mi-am dat seama că, de fapt, dacă înveți, devii mai bun în fiecare zi! Prin urmare, în liceu am învățat ce mi-a plăcut... Română, Psihologie... Acum fac altceva. Dar nu îmi pare rău. Într-o zi voi ajunge să fac și Psihologia, nu mă îndoiesc...».
O călătoare de cursă lungă Printre plăcerile vinovate ale Vioricăi Păun se numără cititul și călătoriile. Citește pe unde apucă, mai ales în oraș, pentru că drumul până acasă prin București e lung și plictisitor. Și călătorește alături de logodnicul ei de câte ori are ocazia: «Cel mai departe am ajuns la Viena... Iar acum vreau mai departe, tot mai departe, până la capătul lumii. Am descoperit că plăcerea de a călători și cititul se numără printre pasiunile mele. Și, când îmi voi permite, voi investi în aceste pasiuni mai mult!». În așteptarea zilelor în care își va permite, Viorica se bucură de tot ce e în jur. E veselă, tânără, frumoasă, logodită... Dar nu uită niciodată ce a adus-o în punctul ăsta al vieții: «Învățatul ăsta e o alegere personală... Pur și simplu decizi să o faci pentru că ți-ai fixat un scop. Eu, una, așa am făcut. Iar acum nimic nu e greu. Am o motivație interioară puternică de a reuși învățând!».
Viorica și Cristina sunt dovada că Educația poate rescrie destinul unui om. Iar altruismul pe care l-au dovedit spunându-și poveștile e demn de toată admirația.
26 Februarie 2022, 11:45 (3679 vizualizări - 6 comentarii)
Comentariile cititorilor:
(1 Aprilie 2022, 10:57)
Felicitări, fetelor!!!
(9 Martie 2022, 16:40)
Felicitari, Viorica! stim cu totii ca esti o luptatoare, ma bucur sa aflu ca n-ai abdicat de la normalitate, ma bucur ca inca citesti si ca viata te recompenseaza dupa cum meriti! ce trebuie spus aici, este sustinerea colegilor tai, cei care au crezut in tine si te-au sprijinit cand dgaspc ul hotarase ca trebuie sa revii in centru dupa 10 ani de plasament....cred ca ajutorul lor atunci, implicarea tuturor te-au salvat si ai putut urma un curs firesc al vietii.sa nu vorbim despre ajutorul celor care in loc sa asiste copiii aflati in grija lor, prefera sa-si ia salariile, asa se explica probabil procentul mic de copii care reusesc.daca ai ales domeniul acesta, sper sa te intorci in mijlocul lor ca un profesionist si sa -i inveti omenia! educatia poate rescrie destinul unui om, dar sa nu uitam cine sunt cei responsabili de piedicile puse acestor copii!!!
(27 Februarie 2022, 19:22)
Nenea Corcodel, matale inseamna ca ai cel putin 60 de ani. Vorbesti de anii 60 cand erai copil. Felicitari, uite ca se poate, ai trecut de la cioplitul literelor in piatra la tastatura de PC-Laptop-Iphone sau cine stie ce tehnoligie ai matale.
Viata lunga si sa fii sanatos !
(26 Februarie 2022, 21:01)
Oameni buni, istoria se repeta. Ce traim azi, in realitate, intr-o alta realitate, mai sofisticata si cu arme de noua generatie, sunt povestirile pe care bunicul meu LAZARICA, le depana. la coliba noastra, cand pazeam pepeni si via , de ciori, grauri si ciorditorii anului 1968. Erau putini, nu indrazneau multi sa fure, pe atunci experimentau furtul, unu inventanse o pusca facuta din tubul pompei de bicicleta TOHAN, si era mare cautare in Strachina. Securitatea facea curatenie si la propriu si la figurat. Azi cand recapitulez, revad in memoria mea zgariata si terfelita de timp, TOTUL. Stiu ca este linistea de dinainte de marea tornada, TATAIA AL MEU MI-A POVESTIT CA O SA VINA VREMEA ASTA. Dupa, va urma urgia. Rusu, nu uita, nu lasa si nu iarta, spunea tataia. ADICA, NU UITA CA I-AM TRADAT, NU LASA DIN MANA O TARA CARE DADEA LA COMANDA CE DOREAU EI SI NU IARTA FAPTUL CA ROMANUL DE GEN MASCULIN ESTE GIGOLO SI TRAVESTIT. Pupam in aripa dorsala tot ce vine din vest, ne lasan tarati in praf si injositi de spalatori de culore de la parlamentul european care ne dau REGULI DE CIRCULAT PE CULOARE. Suntem LINGAI, PUPINCURISTI, TRASEISTI SI LIBERSCHIMBISTI. Armata nu mai avem, comparam sicrie reevaluate, facem tedeum la armata pe care nu o avem. Daca maine, se da la tv ca rusi au intrat in tara, garantat, 99,9 la suta din pensionari, i-i asteapta la portile Bucurestiului cu plancarde pe care scrie: BINE A-TI VENIT SALVATORII NOSTRI!
(26 Februarie 2022, 16:32)
TOT respectul pentru INDEPENDENT DE IALOMITA, singurul ziar din regiune care ; NU UITA SI NU IARTA NIMIC. Felicitari VICTOR POPA!
(26 Februarie 2022, 16:03)
PRIVIND EDUCATIA: - Anul 1998, reintors din razboi, de la Belgrad, de un telefon al primului ministru. TE INTORCI IN TARA, TU SI OAMENII TAI. AM TRAIT SI NOI SI AM FOST CETATENI SI OAMENI. In timp de razboi devenim NUMERE SI PLACHETE, plasate la obiectiv. Pe buzele tuturor, este Razboi. STATI LINISTITI, IUBITIVA SOTIILE, PUPATIVA NEPOTII, NEPOATELE SI PUNETI ARPAGIC IN PAMANT. vreau sa manac o ceapa romaneasca in septembrie.