EVENIMENT
Slava Isaccea! Slava Ukraini!
Sâmbătă, 5 martie 2022, la inițiativa medicului Alexandru Vasilescu din Fetești, un grup de 15 voluntari din Ialomița și București s-au adăugat eforturilor colective de întrajutorare a refugiaților ucraineni care sosesc în țară prin Vama Isaccea. Scopul demersului a fost acela de a conștientiza autoritățile județene asupra situației dramatice cu care urmează să se confrunte administrațiile județene din Tulcea, Brăila, Galați și Ialomița în perioada imediat următoare. «Credem că în perioada următoare numărul refugiaților va fi atât de mare încât posibilitățile financiare și logistice ale voluntarilor de la punctele de frontieră cu Ucraina vor fi depășite. Trebuie ca autoritățile județene să devină conștiente de situație și să se organizeze înainte de a fi prea târziu!» susține medicul infecționist Alexandru Vasilescu.
Medici ialomițeni la Isaccea Către prânz, în zi de sâmbătă, Isaccea e luată cu asalt. Sala de Sport a orașului, modelul Adrian Năstase, a devenit un imens depozit de alimente și bunuri de strictă necesitate. La fel și un teren sintetic aflat în imediata vecinătate. Sunt zeci de dubițe, sute de mașini, oameni din toate județele limitrofe care vin și aduc ajutoare. Medicamente, pamperși, apă, conserve, pături, pâine, sandvișuri... De 10 zile, Isaccea a devenit una dintre plăcile turnante ale transporturilor de ajutoare umanitare pentru Ucraina. Și tot de 10 zile, valurile de refugiați se rostogolesc către oraș și dincolo de el, prin țară, către Bulgaria, Spania, Germania, Turcia... Oriunde, numai să fie departe de războiul care ne bate tuturor la ușă! Transportul ialomițenilor valorează 10000 de lei. O dubiță plină ochi, 4 portbagaje care zgârâie asfaltul și cinci medici. Pe Alexandru Vasilescu îl cunoaște tot județul Ialomița, e medicul infecționist de la Fetești care luptă de 2 ani cu COVID-ul. Alături de el sunt doctorul Mihai Lungu, doctorul Ioana Costandache și doi studenți la Medicină din București: «Sperăm să putem oferi consultații în calitate de medici... Și să ajutăm ca voluntari, că de-aia am venit 15. Facem ce o fi nevoie!».
Primul punct farmaceutic din Vamă Singurul care avea să consulte niște copii ai unei ucrainence tinere care vorbea încontinuu a fost doctorul Lungu: «Nimic grav, o faringită... Femeia avea deja sirop, i-am prescris doar un antibiotic ușor pentru cel mare!». Ceilalți, toți 15, au încărcat camioane pentru Ucraina. În orele de pauză dintre tiruri, doctorul Alexandru Vasilescu a ajuns la punctul de frontieră, la singurul cort al Crucii Roșii existent acolo. Punctul de frontieră arată ca un bazar... Voluntarii oferă de la cafea și apă la jucării de pluș și pături chinezești. Peste tot sunt corturi de campanie, cu paturi, pentru cazul în care refugiații ar vrea să rămână peste noapte. Rămân doar cei care nu au încotro... În cortul Crucii Roșii sunt cadre medicale medii și un fost politișt care-și plătește păcatele făcând voluntariat. În mod normal ar fi de ajuns... Dar astea nu sunt vremuri normale, sunt vremuri de război. Alexandru Vasilescu își aduce aminte că a fost timp de 2 ani sub asediul COVID-19, la Fetești, un târg prăpădit de provincie în care autoritățile habar nu aveau cum să-și sufle nasul... În două ore ridică un cort nou și organizează un punct farmaceutic. Are stofă de lider și împarte cu dărnicie sarcini. Munca de migală o face doctorul Lungu... Citește etichete, împarte medicamente, cere rafturi... Când termină, toți sunt epuizați, iar umezeala Dunării le-a intrat în oase. Iar sirena bacului de refugiați se aude din nou.
Mediciniștii Amir Haidar are 25 de ani și e anul VI. Ion Iliuț are 23 de ani și e anul V. Înainte de a fi studenți la Medicină sunt ucraineni. Amir e pe jumătate libanez, după tată. Și are darul de a vorbi în multe limbi. Știe rusă, ucraineană, arabă, vorbește bine românește și învață și germană, italiană și spaniolă... Dar azi e la Isaccea să își ajute compatrioții. Amândoi cară baxuri cu apă, sacoșe cu alimente, cutii cu biscuiți. Au trupuri subțiri, de studenți neînvățați cu munca. Iar când ajung în vamă, printre ai lor, ochii li se pierd în lacrimi. Sunt atât de mulți... Și sunt ai lor, sânge din sânge... Dar ce pot face ei într-o mare de oameni. Se agață de primul om care le răspunde. «Mă cheamă Kiril și trebuie să ajung la Sofia, în Bulgaria...». Kiril are un copil de un an în brațe și nevasta alături. E unul din cei 2200 de refugiați ajunși vineri, cu o zi înainte, în Isaccea. E blocat aici, între lumi, căutând o scăpare... Amir și Iliuț îi găsesc una, dar Kiril o refuză: «Îi e frică de noi... Tuturor le e frică! Nu știu limba, nu știu în cine să se încreadă. Ei aud că se întâmplă multe nenorociri pe drum. Vor să fie mai mulți, să nu se despartă!». Târziu, spre amiază, între două bacuri de refugiați, Iliuț îi trimite mamei o postare cu malul Ucrainei: «I-am promis să fac asta când ajung aici, între vămi...». Lângă el, Amir ridică învins din umeri: «Am primit un sms... Se caută translatori pentru aeroport, la București. Am să mă duc acolo, poate o să pot să ajut mai bine decât aici!».
Isăcceni și ucraineni
Isaccea e unul dintre portdrapelele sărăciei lucii în Dobrogea. Blocuri cu varul moștenit de la Ceaușescu, case prăpădite, țigani cerșind în haită la colțurile străzilor. Dar istoria nu te întreabă cât ești de sărac. Nici măcar nu bate la ușă... Și primarul Anastase Moraru n-a avut încotro. De când vin ucrainenii doarme 3 ceasuri pe noapte și caută soluții... Până acum nu a găsit. Noroc cu isăccenii. Ei au fost primii, înaintea voluntarilor... Aflăm povestea în fața unui magazin sătesc deghizat în supermarket local. «Când au început să vină, n-a fost om din Isaccea să nu cumpere ceva pentru ei de la magazin... Cât de sărac era, tot venea și cumpăra ceva! Măcar eugenii. Apoi au obosit ori n-au mai avut bani... Când au venit ucrainenii, nu înțelegeau ce se întâmplă. Ne întrebau dacă le primesc de la autorități. Iar când aflau că le primesc de la noi, se minunau și nu voiau să creadă... Ba unii dintre ei ziceau că, dacă ni s-ar întâmpla nouă asta, ei n-ar face așa ceva pentru noi! Și nu făceau nici pentru ei, să știți. Că ăia din mașinile scumpe nu-i luau cu ei pe ăia de mergeau pe jos. Fiecare era cu p..da mă-sii! Numai noi proști, le dădeam și cămașa după noi... Că pe noi, românii, ne strică gura... Dar răi din fire nu suntem. Altfel nu-mi închipui cum de nu se mai termină voluntarii ăștia care vin să le aducă ajutoare!» ne spune pe nerăsuflate o tânără lângă care ne-am nimerit la rând.
În ultimele două săptămâni, prin punctul de frontieră de la Isaccea, au tranzitat aproximativ 20000 de refugiați ucraineni. Sâmbătă, 5 martie 2022, reporterii ziarului nostru au fost acolo...
Exodul celor rămași fără de țară Motoarele bacului huruie lung, ca o amenințare. De departe, sunt doar mulțime fără chip. La jumătatea Dunării însă, ochiul distinge chipuri de copii. Sunt mulți, atât de mulți... Dincoace, pe malul românesc, se strâng voluntarii. Aceiași de 10 zile... Nu te poți opri să nu întrebi de ce sunt acolo. Ei nu au copii acasă? Bătrâni? Griji ca noi toți? De ce tremură în frig așteptând oameni pe care nu-i cunosc? Când bacul se izbește de mal, răspunsurile se rostogolesc mute, dincolo de ei... «Bine ați venit!» se aude de peste tot. Refugiații răspund cu capetele plecate, aproape fără glas. Unii dintre ei de-abia își duc anii și bolile. În spatele lor, cameramanii și fotografii luptă pentru cadrul perfect. Refugiații ucraineni primesc banane, ciocolată și apă... Și oferă, la schimb, imagini care le surprind durerea, frica și disperarea! Nu e drept, dar altfel nu se poate. Altfel nu am fi aici, altfel voluntarii nu ar avea ce să le ofere. Numai copiii sunt senini și nevinovați. Privesc curioși către ceilalți copii, copiii voluntarilor, care le oferă jucării de pluș și dulciuri și ceai. «Și în limba lor la fel se spune la ceai...» ne explică unul dintre voluntari-copii. Îl cheamă Andrei și e aici de 10 zile. Pentru refugiați urmează drumul prin cortul de triere, coșmarul actelor, pentru cine are... Și apoi din nou frica... Toți știu că trebuie să meargă mai departe, cât mai departe. Și nimeni nu știe cum! O fetiță de nici 7 ani se uită lung către cameră, lipită de mama ei. Iar mama o îndeamnă să ne zâmbească, cum va fi învățat-o înainte de război. Așa aflăm că o cheamă Ionika. La zile distanță, printre sutele de știri despre război și despre copiii ajunși ca prin minune singuri la mii de kilometri distanță de Ucraina, zâmbetul fetiței ne urmărește. Și ajungem să înțelegem de ce trebuie să ne întoarcem mereu acolo, de ce trebuie să îi ajutăm. Slava Ukraini!
«Voi lupta pentru țara mea!»
Pe malul Dunării, la Isaccea, Anatoli (36 de ani), privește cum bacul plin cu refugiați ucraineni se îndreaptă către România. Originar din Odessa, este specialist în Geofizică, iar la mijlocul lunii ianuarie a plecat în Egipt pentru a face prospecțiuni, în vederea identificării de noi surse pentru extragerea petrolului. Din cauza războiului a renunțat la locul de muncă, iar acum se întoarce acasă pentru a se înrola în Armata Ucraineană. Vorbește încrezător despre victoria pe care țara sa o va avea în războiul care a dat peste cap viața întregii Europe: «Voi lupta pentru țara mea. Voi lupta împotriva rușilor! Ucraina va învinge în acest război! Ne vom lua țara înapoi!». Acasă, la Odessa, îl așteaptă soția și fiica sa. Vorbesc doar câteva minute pe zi, pentru că bombardamentele au afectat liniile de telefonie: «Vorbim scurt pentru că nu este semnal bun la telefon... Știu că erau bine ultima dată când le-am auzit. Mi-e dor de ele!». Drumul de la Vama Isaccea până la Odessa durează aproximativ 3 ore și jumătate...
Corespondență din Vama Isaccea
Pe lângă voluntari și autorități, în Vama Isaccea există și jurnaliști care informează cu privire la situația refugiaților care ajung în România. Dimitar Panayotov și Aleksandar Nicolov sunt reporteri ai unei publicații din Varna/Bulgaria, și au venit în România pentru a le arăta cetățenilor din țara lor dimensiunea războiului din Ucraina. Acaparată de un curent pro rus mai puternic, în țara vecină oamenii cred mai puțin că Rusia a invadat Ucraina și că civilii fug din calea bombardamentelor. Tocmai de aceea cei doi jurnaliști bulgari au venit în România, la Isaccea, pentru a vedea cu ochii lor dezastrul pe care Rusia l-a provocat în Ucraina. «Suntem impresionați de felul în care românii îi ajută pe ucraineni... Suntem convinși că cetățenii bulgari n-ar fi făcut asta! La noi în țara se gândește altfel!» spun cei doi ziariști.
Se caută voluntari pentru Isaccea
Printre voluntarii care susțin cauza refugiaților ucraineni care ajung în România prin Vama Isaccea se numără și persoane publice. În sala de sport a școlii din orașul Isaccea, prezentatoarea TV Anca Serea și actrița Tili Nicolae coordonează toate transporturile cu ajutoare care ajung aici. Toate pachetele sunt verificate, apoi sortate pentru a fi ușor de încărcat în camioanele care le transportă peste graniță, în Ucraina. În dreapta sunt pachetele cu medicamente, în stânga sacii cu haine, iar în spate, lângă paturile în care refugiații dorm, sunt păturile groase. «Avem nevoie de mai mulți voluntari care să ne ajute pentru a putea încărca toate aceste pachete. Nevoile acestor oameni sunt imense! Suntem nedormite de două nopți... În tot acest timp am văzut mame speriate, copii care plâng. Pur și simplu rămâi blocat. Doar împreună îi putem ajuta pe acești oameni!» ne-a declarat actrița Tili Nicolae.
12 Martie 2022, 12:10 (5016 vizualizări - 7 comentarii)
Comentariile cititorilor:
(18 Martie 2022, 12:16)
Imagineaza-ti ca ti-a luat foc casa si strigi la vecini sa te ajute ca sa stingi incendiul. Iar ei se scuza cum ca au urgentele lor: unul ca-si zugraveste casa, altul ca repara acoperisul, altul ca isi cumpara mobila noua si n-are timp de tine etc..
(17 Martie 2022, 16:27)
Dar copiii din tara noastra abandonati de parinti , batranii neajutoarati si aurolacii care dorm pe strazi si in canale de ce nu ii vede nimeni? Cati nu sunt ca ei? Pentru ei statul nostru de ce nu face nimic? Dar pentru refugiati mobilizare in toata regula. Pentru unii muma pentru unii ciuma. Halal stat.
(13 Martie 2022, 21:36)
"Despre ce vorbim?" Vorbim despre razboi, refugiati, despre omenie, nu despre rusofili care nu sunt incantati de efortul romanilor de a ajuta.
(13 Martie 2022, 18:04)
Ma frate chiar asa usor va lasati manipulati de massmedia? Ni se prezinta cativa amarati cu sacosele in vama si hai buluc toti sa dam exemplu. Dar masinile luxoase cu numere de ucraina? Barbatii tineri din acele masini care privesc cu dispret de parca li se cuvine ceva? Ati uitat cum s-au comportat ucrainienii cu romanii nostri acum ani de zile si drepturile interzise? Trebuiesc ajutati romanii nostri care sufera. Ucrainienii trebuiau incolonati si escortati pana la urmatoarea vama, toti vor doar tranzit pe la noi. Sa stea in tara lor sa lupte sau sa ia conducerea lor de gat sa gaseasca o solutie sa termine conflictul. Presedintele lor dansa in dresuri si pe tocuri, sunt filmari reale. Despre ce vorbim????
(13 Martie 2022, 00:31)
,,Isaccea e unul dintre portdrapelele sărăciei lucii în Dobrogea. Blocuri cu varul moștenit de la Ceaușescu, case prăpădite, țigani cerșind în haită la colțurile străzilor...”
Serios?!?
Confuzi orașul....
Articol scris pe genunchi...părerea mea...
.
(12 Martie 2022, 14:06)
Este adevarat, traim povestile de suflet, depanate in coliba de stuf in anii1970. Bunicul meu, LAZARICA, A FOST SEGENT IN ARMATA ROMANA CARE A AJUNS PANA LA ODESA. TUNAR, de tunuri de artilerie terestra. De cand am deschis ochi si paine am ajus la barba alba, am trait ca un OM, am gandit ca un Om si am EXECUTAT ORDINILE PRIMITA CA FIIND OM. Aseara, am primit o oferta de la otan, nato, pe scurt. Sa trecem de partea lor pentru 15 milioane de dolari. Ba tampitilor, cacaciosi si disperati. nu realizati ca o superinvatatoare de elita. DOAMNA RADU, are atractia de a ramane aici, in glie si sa nu fuga. Din pacate, multi cioclopendisti, au cautat pe harta locatia , numita ROMANIA. Scuze, am intarziat trei ani, un taximereust bulangiu ne-a dus la santierul dedicat elitei
(12 Martie 2022, 12:27)
Felicitari !!! Intradevar ,sunt momente emotionante cand sosec refugiatii cu bacul la frontiera Isaccea.Copii care plang , mame ingrijorate , care privesc inca in urma de teama bombardamentelor , te fac sa te cutremuri.