Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

PUBLICITATE ONLINE

concurs

Primăria comunei Miloșești cu sediul în Miloșești, strada Principală, nr. 59, organizează concurs pentru ocuparea funcției publice de execuție vacante, de Consilier achiziții publice, clasa I, grad profesional asistent din cadrul Compartimentului Achiziții publice și investiții.
Pentru funcția publică menționată, durata normală a timpului de muncă este de 8 ore/zi, respectiv 40 ore/săptămână.
Pentru ocuparea funcției publice menționate, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
1) Condiții generale:
-respectarea art. 465 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
2) Condiții specifice:
a) studii universitare de licență, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul Științe inginerești, Științe economice, Științe juridice sau Științe administrative;
b) minimum 1 an vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice;
Calendarul concursului:
-Proba scrisă va avea loc la sediul Primăriei comunei Miloșești în data de 16.05.2022, orele 10,00;
-Data și ora susținerii interviului se vor afișa o dată cu rezultatele probei scrise.
-Data afișării anunțului este 15.04.2022, iar perioada de depunere a dosarelor de concurs este: 15.04.2022-04.05.2022.
Dosarele vor conține în mod obligatoriu:
a) formularul de înscriere prevăzut în anexa nr. 3 din HG nr. 611/2008 cu modificările și completările ulterioare;
b) Curriculum Vitae, modelul comun european;
c) copia actului de identitate;
d) copii ale diplomelor de studii, certificatelor și altor documente care atestă efectuarea unor specializări și perfecționări;
e) copia carnetului de muncă și a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului/funcției sau pentru exercitarea profesiei;
f) adeverință care atestă starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului, de către medicul de familie al candidatului;
g) cazierul judiciar;
h) declarația pe propria răspundere prin completarea rubricii corespunzătoare din formularul de înscriere sau adeverința care să ateste lipsa calității de lucrător al Securității sau colaborator al acesteia, în condițiile prevăzute de legislația specifică.
Copiile de pe actele prevăzute se vor prezenta în copii legalizate sau însoțite de documentele originale, care se certifică pentru conformitatea cu originalul de către secretarul comisiei de concurs, cu excepția actului de identitate care poate fi transmis și electronic la adresa de e-mail: [email protected]
Coordonate de contact pentru primirea dosarelor de concurs: Primăria comunei Miloșești, str. Principală, nr. 59, telefon 0243/245.277, e-mail: [email protected], persoană de contact Neacșu Elena

15 Aprilie 2022, 13:50 (3409 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 03 Iul 2026
231 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

IȘJ Ialomița: 276 de dascăli înscriși la Examenul de Titularizare 2022

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, «în data de 13 iulie 2022 se va desfășura proba scrisa a concursului național pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2022, 20:20
(12010 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursare de TVA de peste 4,99 milioane de lei în aprilie 2022

Administrația Județeana Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în aprilie 2022, conform selecției naționale, TVA în valoare de 4,99 milioane de lei. Totodată ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2022, 18:20
(12936 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Ordine de protecție provizorii, emise de polițiști pentru «violență în familie»

Polițiștii ialomițeni au emis în ultimele 48 de ore, două ordine de protecție provizorii, pe numele a doi bărbați de 34 și 42 de ani. În primul caz, sâmbătă, 28 mai a.c., în jurul orei 11,00, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2022, 18:10
(12582 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Arestați pentru «conducere fără permis» și «furt calificat»

Vineri, 27 mai a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurală Ion Roată au depistat un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din Alexeni, pe numele căreia instanța a emis un mandat de executare a pedepsei ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2022, 17:55
(4017 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Săptămâna Prevenirii Criminalității»

IPJ Ialomița: «Săptămâna Prevenirii Criminalității»

Ultima zi din cadrul evenimentului național «Săptămâna Prevenirii Criminalității» a fost dedicată prevenirii infracțiunilor contra patrimoniului și, în mod special, siguranței rutiere. Astfel, vineri 2 ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2022, 17:50
(10659 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Luni, 30 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 27180, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de duminică, 29 mai a ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2022, 16:35
(2431 vizualizări - 0 comentarii)


Recensământul Populației și Locuințelor 2021: Peste 123000 de chestionare completate la nivelul județului Ialomița

În intervalul 14.03-27.05.2022 al perioadei de autorecenzare și autorecenzare asistată pentru Recensământul Populației și Locuințelor la nivelul județului Ialomița au fost completate 123785 de chestionare ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2022, 16:05
(16009 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Accident cu două victime

Slobozia: Accident cu două victime

Sâmbătă, 28 mai a.c., în jurul orei 9,30, pompierii au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în Slobozia. În eveniment a fost implicat un autoturism care s-a răsturnat în afara părții ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2022, 14:10
(13489 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Programul casieriilor RAJA Constanța de 1 Iunie

Miercuri, 1 Iunie 2022, casieriile RAJA Constanța și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise. Abonații pot folosi serviciile on-line pentru efectuarea plăților, precum ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2022, 12:25
(11467 vizualizări - 0 comentarii)


DN2A: Bărbat decedat într-un accident rutier

DN2A: Bărbat decedat într-un accident rutier

În seara zilei de duminică, 29 mai a.c., în jurul orelor 19,00, pe DN2A/E60, între localitățile Chiochina și Orboești s-a produs un accident de circulație soldat cu decesul unei persoane. Din verificările ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2022, 23:15
(12983 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: DN2A accident


Grindu: Doi răniți în urma unui accident rutier

Grindu: Doi răniți în urma unui accident rutier

Duminică, 29 mai a.c., la ieșire din localitatea Grindu către Buzău s-a produs un accident de circulație, soldat cu rănirea a două persoane. Din verificările efectuate la fața locului a reieșit că în evenimentul ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2022, 22:00
(5600 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Grindu accident


Ialomița: 1 caz nou de COVID-19

Duminică, 29 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27180, fiind înregistrat 1 caz nou față de ziua de sâmbătă, 28 mai a ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2022, 16:40
(1871 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Sâmbătă, 28 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 27179, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de vineri, 27 mai ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2022, 16:40
(3798 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 2 cazuri noi de COVID-19

Vineri, 27 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27179, fiind înregistrate 2 cazuri noi față de ziua de joi, 26 mai a.c ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2022, 16:20
(8262 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: Evaluarea standardizată la finalul anului școlar 2021-2022

În conformitate cu Ordinul nr. 3835/2022, în anul școlar 2021-2022, în perioada cuprinsă intre 30 mai-10 iunie 2022, se va organiza pilotarea evaluării standardizate pentru elevii claselor I-VII, respectiv ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2022, 15:50
(12024 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Noutăți în sistemul RO-eFactura

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că, începând cu data de 1 iulie 2022, operatorii economici stabiliți în România au obligația, în relația B2G (relația dintre ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2022, 13:45
(16115 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Începe depunerea cererilor de finanțare aferente Măsurii «Microgranturi în domeniul agroalimentar»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că de vineri, 27.05.2022, încep înscrierile pentru Măsura «Microgranturi în domeniul agroalimentar». Astfel, în perioada 27 mai 2022 ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2022, 11:10
(12399 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Venituri de peste 98 milioane de lei, colectate în luna aprilie 2022

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a realizat, în luna aprilie a anului 2022, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 98,18 milioane de lei, cu 15,2 ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2022, 19:00
(21639 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive desfășurate de polițiștii ialomițeni

Acțiuni preventive desfășurate de polițiștii ialomițeni

Polițiștii ialomițeni au desfășurat în cursul zilei de miercuri, 25 mai a.c., activități de informare în rândul elevilor din cadrul școlilor din mediul rural și urban din județul Ialomița, pentru conștientizarea ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2022, 16:50
(13249 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Braconieri prinși în flagrant de polițiști pe Brațul Borcea

Ialomița: Braconieri prinși în flagrant de polițiști pe Brațul Borcea

Miercuri, 25 mai a.c., polițiștii au depistat pe Brațul Borcea doi bărbați, de 37 de ani, din comuna Stelnica, și de 47 de ani, din comuna Bordușani, în timp pescuiau într-o ambarcațiune din lemn, cu o ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2022, 16:30
(3876 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 1 caz nou de COVID-19

Joi, 26 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27177, fiind înregistrat 1 caz nou față de ziua de miercuri, 25 mai a.c., ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2022, 16:15
(7454 vizualizări - 0 comentarii)


Prefectul județului Ialomița a convocat Ședința Colegiului Prefectural

Prefectul județului Ialomița a convocat Ședința Colegiului Prefectural

Joi, 26 mai 2022, prefectul județului Ialomița a convocat Ședința Colegiului Prefectural, având pe ordinea de zi dezbateri cu privire la activitatea de contractare a serviciilor medicale, medicamentelor ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2022, 15:30
(3329 vizualizări - 0 comentarii)


«Zilele Culturii Slobozene», în perioada 30 mai-3 iunie 2022

Primăria Municipiului Slobozia, prin Direcția Educație, Cultură și Tineret Slobozia, organizează în perioada 30 mai-3 iunie 2022 un amplu program de manifestări, sub genericul «Zilele Culturii Slobozene ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2022, 14:45
(21188 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Exercițiu aplicativ la Spitalul Municipal «Anghel Saligny» Fetești

Joi, 26 mai a.c., începând cu orele 10,00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al Județului Ialomița a organizat un exercițiu de cooperare cu forțe și mijloace în teren în care a fost ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2022, 11:30
(11204 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Moldoveni și Sudiți!

Joi, 26 mai 2022, echipele RAJA Constanța execută lucrări periodice de întreținere a rezervoarelor destinate înmagazinării apei potabile din localitățile Moldoveni și Sudiți. Astfel, în intervalul orar ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2022, 17:40
(5573 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: 2 cazuri noi de COVID-19

Miercuri, 25 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27176, fiind înregistrate 2 cazuri noi față de ziua de marți, 24 mai ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2022, 16:35
(9492 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Săptămâna Prevenirii Criminalității»

IPJ Ialomița: «Săptămâna Prevenirii Criminalității»

A doua zi a evenimentului național «Săptămâna Prevenirii Criminalității» a fost dedicată prevenirii violenței în familie-fenomen complex, având consecințe atât în plan individual și familial, cât și la ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2022, 16:20
(3658 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Scutiri fiscale pentru angajații din sectorul agricol și industrie alimentară

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii despre faptul că a fost introdusă o nouă scutire de la plata impozitului pentru veniturile din salarii și asimilate salariilor ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2022, 13:50
(10968 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: În atenția absolvenților promoției 2022

Având în vedere că anul școlar 2021-2022 este aproape de final, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița amintește absolvenților promoției 2022 că pot beneficia de prevederile Legii nr ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2022, 12:20
(10721 vizualizări - 0 comentarii)


Inspectoratul Școlar Județean Ialomița: «Târgul ofertelor educaționale»

lnspectoratul Școlar Județean lalomița își dovedește interesul pentru traseul educațional și profesional al elevilor de clasa a VIII-a prin organizarea unui Târg care să faciliteze accesul acestora la ofertele ...[citește_toată_știrea]

24 Mai 2022, 20:40
(9921 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@gigel în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Suveran în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Vali în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență scrumbie Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Gigel în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Dumitre în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a Părinte mulțumit în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Gio în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a @Liga a IV-a în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Alecu în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Cositoru Dumitru în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 SeGeRistu în Sistemul de Garanție-Returnare SGR plasează Ialomița în topul reciclării Curiosul în «Motorul» economic privat al Ialomiței alegator în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență KOMUNIKATOR în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Liga a IV-a în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Mary în «Motorul» economic privat al Ialomiței

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...