Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

O repriză de speranțe

Fotbal, Liga a II-a, Petrolul Ploiești-Unirea Slobozia 3-1

O repriză de speranțe

Când joci pe Stadionul «Ilie Oană» din Ploiești, rezultatul trece în plan secund. Aici, tradiția fotbalului de altădată îmbracă haine moderne, iar galben-albastrul care inundă totul în jur te face pe tine, suporter al Unirii Slobozia, să te simți ca acasă. Atmosfera este asigurată de câteva mii de ploieșteni care au trecut peste acest aprilie neprietenos, iar acum cântă și aplaudă frenetic pe toată durata meciului. Suporterii Petrolului nu tac nici măcar în cele 10 minute în care echipa lor este condusă. Și în care noi ne-am simțit cu adevărat «dra­goni». Am avut, într-adevăr, o repriză în care am sperat că vom pleca cu puncte, repriză pe care o putem trece la bonusurile aduse de play-off.

Ibrian dă lovitura Meciul nu părea să înceapă în cele mai bune auspicii. Greu și Perju au rămas acasă, accidentați. Nici Afalna nu se simte prea bine, iar Cruceru rămâne, în premieră, pe bancă după evoluțiile mai puțin convin­gătoare. Adrian Mihalcea mizează pe următorii jucători: Poiană-Ibrian, Lazăr, Dinu, Toma-Bolohan (Gîrbăcea ’78), Trașcu, Coadă (Cruceru ’64), Mustacă (Gherghiceanu ’55)-Gulceac (Afalna ’55), Ivan (Silaghi ’78). Cum era de așteptat, gazdele trec primele la acțiune. Șutul lui Bratu este blocat de Poiană, iar Cebotaru reia, din interiorul careului, peste poartă. Bomba pică în minutul 16, când Unirea beneficiază de o lovitură de colț de pe partea dreaptă. Execută Toma, ochii noștri sunt ațintiți către Dinu sau Lazăr, dar cel care se insinuează în careu este Ibrian. Acesta reia cu capul, de lângă un apărător prahovean, iar mingea se duce sub transversală. Unirea are 1-0, scor care arată atât de bine pe moderna tabelă din Ploiești. În 10 minute, Petrolul ne readuce cu picioarele pe pământ. Ialomițenii res­ping o minge după o lovitură liberă, aceasta ajunge la Tucaliuc care, din 20 de metri, expediază un șut care îl surprinde pe Poiană, iar egalitatea este restabilită. Petrolul continuă să atace, iar după alte 10 minute preia conducerea. Moldoveanul Cebotaru îl angajează, cu o pasă printre apărătorii Unirii, pe Sorry Diarra, iar acesta îl învinge, din 6 metri, pe Poiană. Primă­vara petrecută la Slobozia a lăsat amintiri frumoase în sufletul lui Sorry, dovadă că nu se bucură după marcarea golului...

Poziție suspectă de ofsaid la golul 3 2-1 a fost la pauză, iar la acest scor am continuat să sperăm. Ne-am liniștit repede pentru că, în minutul 49, Huja este găsit liber în careu, la bara dreaptă, și acesta reia cu capul pentru 3-1. Din înaltul tribunei s-a văzut ofsaid clar la Huja, dar nu și din locul în care se aflau arbitrii. Ulterior, povestea a rămas neelucidată, nici unghiul din care s-a filmat nefiind de prea mare ajutor. Cert e că golul a fost validat, iar Petrolul s-a detașat hotărâtor. Ocaziile au continuat să curgă la ambele porți, dar tabela rămâne neschimbată. În minutul 78, debutează la Unirea tânărul Viorel Gîrbăcea, 16 ani, înlocuindu-l pe Raul Bolohan. Viorel este produs 100% al Centrului de copii și juniori de la Unirea, fiind descoperit și crescut de antrenorul Ion Ionescu. Este al 28-lea fotbalist folosit în acest sezon de Adrian Mihalcea. Un alt moment frumos s-a petrecut în minutul 85. Sorry Diarra a fost înlocuit, iar la ieșirea din teren acesta a dat mâna cu foștii colegi și a salutat banca tehnică a Unirii. Nu doar la Slobozia, ci și la Ploiești Diarra este foarte apreciat, tot stadionul scandându-i numele. S-a terminat 3-1 pentru Petrolul, după un meci frumos, așa cum am vrea să vedem tot timpul pe stadioane.

19 Aprilie 2022, 17:10 (13048 vizualizări - 7 comentarii)

Citiți și:
«Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!»
Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»!
Echipă bazată pe tineri, atitudine și spirit de grup

Comentariile cititorilor:


T.R.Aka:
(29 Aprilie 2022, 14:20)
Stimate domnule ,, Tereaca Robert”, ați făcut intr-unul dintre comentariile de mai jos o afirmație interesanta si anume ,,si poate ai succes sa te numim antrenor la echipa” din care rezulta ca dumneavoastra faceți parte din cercul restrâns al decidenților la acest club finanțat aproape in exclusivitate din bani publici! Daca n-a fost doar o ironie ieftina de peluza si chiar sunteți cel care cu emfaza pretindeți a fi( un ilustru necunoscut pentru majoritatea celor care citesc acest respectabil ziar, sper sa nu ma înșel…), va rog sa ne explicați in cateva cuvinte ce merite aveti in susținerea sportului ialomițean si v-au propulsat in Board ul clubului bugetar! In virtutea transparenței pe care o invocați atât de virulent dar si ca sa fie mai limpede care sunt persoanele care decid cum se cheltuie banii de la buget, va rog sa detaliați pentru a spulbera orice dubiu cum ați ajuns dumneavoastra sa comandați pe banii publici! Mulțumesc!
Robert Tereaca:
(28 Aprilie 2022, 14:47)
Stii ce înseamnă,sugativa,?vezi ca lângă Tabu este un circ.incearca o angajare acolo poate ai succes!știu ca pe unii va doare succesul lui Adi Mihalcea dar asta e baieti.omul e bun și v a cam dat peste nas tuturor celor care prin etapele 6,7 spuneau ca :Lasa ca vedem noi când o juca Adi cu echipele mai mari etc etc...zi buna baieti.Felicitari Adi Lemnaru celorlați de acolo și jucătorilor....
@tereaca si junghiul:
(23 Aprilie 2022, 21:34)
Eu nu cred ca esti Robert Tereaca! Esti doar o Sugativa care se baga in seama deși nu ai nimic sa te recomande in afara de prostie si violenta verbala! N-ai cum sa fii Robert Tereaca doar si pentru ca domnul acela nu știe sa scrie! Sictir!
Robert tereaca:
(23 Aprilie 2022, 11:18)
Mai bine te numeai tichia de tabla ca la cum te exprimi mai degrabă tu ești de la tara .prezintă te cu numele adevărat si spune ce ai făcut tu pentru sportul nostru din Ialomita si poate ai succes sa te numim antrenor la echipa.si poate duci echipa în liga 1 fara bani ca vad ca te pricepi si la finanțe.PASTE FERICIT TUTUROR SI HAI UNIREA.Felicitari tuturor care muncesc acolo în echipa și merg pe drumul cel bun.
Tichia de margaritar:
(20 Aprilie 2022, 18:17)
Ca au pus intrare nu e rău, dimpotrivă! Un club de fotbal sănătos traieste si se dezvolta din sponsorizări, transferuri, alte venituri proprii gen bilete acces stadion, vânzări promoționale etc. Dar la ce joaca echipa, doi bani cred era plata corecta! In rest, aceeași echipa adormita, fara vlagă, fara idei de joc, fara pretenții! Jucatori inimoși dar majoritatea dintre ei fara valoare, pe ansamblu o echipa modesta cu un antrenor de la țara! In rest, timpul trece leafa merge, sacul de bani al consiliului județean se varsa fara mila in vistieria unui club fantoma! Avem in tot județul spitale moderne, wc urile din fundul curților ialomițene sunt obiective turistice, școlile sunt la nivelul celor din toată Europa asa ca meritam si noi putina distracție bugetară! Spor la cafeluța!
Marius:
(20 Aprilie 2022, 17:17)
Tu esti dusmanul limbii române,prietene!daca nu te poti exprima în scris,macar abtine te!Fotbalul nu este pentru tine,nu înțelegi nimic.Forta UnireA,respect pentru jucători si staff!!
Unirea slobozia:
(19 Aprilie 2022, 22:12)
Nu bateți pe nimeni mulțumiți cu salari mari și ați mai băgat și taxa de 10 lei nu va ajunge că aveți buget de 1 milion euro vi-l face acum mai mare sa păpați bani nu ați mai câștigat un meci de 3 luni și Mihalcea este mulțumit că papa bani de la Unirea Ilie pune bani că la anul liga 3 scrie pe voi salari de liga 1 la slobozia și nu bateți pe nimeni Brăila și calarasi

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 06 Aug 2026
256 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Slobozia: Piața Agroalimentară și Bazarul de Mărfuri Industriale, controlate de polițiști

Joi, 8 iulie a.c., în intervalul orar 10.00-13.00, efective ale Birourilor de Ordine Publică pentru Mediul Urban și Rutier Slobozia, în colaborare cu polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2010, 12:07
(23531 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Depistat la volan deși avea permisul suspendat pentru conducere în stare de ebrietate

Joi seara, 8 iulie a.c., în jurul orei 20.00, un echipaj de poliție aflat în serviciul de patrulare pe raza municipiului Urziceni, în zona sensului giratoriu de la intersecția DN1D cu DN2, a oprit pentru ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2010, 12:06
(13059 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Prevenirea criminalității în mediul rural

Polițiștii Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Rural Slobozia, în colaborare cu agenții Posturilor de Poliție Cocora, Munteni Buzău, Reviga și Colelia, au acționat pe raza comunelor anterior menționate ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2010, 12:03
(20458 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM: 11%, rata șomajului în luna iunie 2010

La sfîrșitul lunii iunie 2010, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița au fost înregistrate 11530 de persoane, din care 5272 șomeri indemnizați, respectiv 6258 șomeri neidemnizați ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2010, 18:11
(12891 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: șomaj Ialomița


Sudiți: Proiectile neexplodate descoperite sub fundația unei case

Nu mai puțin de 7 proiectile de artilerie explozive, patru dintre acestea de calibru 100 mm, două de calibru 105 și unul de calibru 76 mm, au fost descoperite de cîțiva cetățeni care lucrau la scoaterea ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2010, 14:33
(24045 vizualizări - 1 comentariu)


Țăndărei, raiul contrabandiștilor de țigări

Numai într-o singură seară polițiștii au confiscat peste 15 mii de pachete de țigări, în orașul Țăndărei. Țigările erau transportate în mașini, iar deținătorii nu au putut prezenta documente de proveniență ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2010, 13:23
(24422 vizualizări - 5 comentarii)


5,8 mii de lei, amenzi pentru nesiguranța alimentelor

Aproximativ 40 de unități de procesare sau comercializare a produselor alimentare au fost, în perioada recent încheiată, verificaTe de inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2010, 13:22
(21977 vizualizări - 0 comentarii)


Lilieci: Patru autoturisme implicate într-un accident rutier

Miercuri, 7 iulie a.c., în jurul orei 14.35, echipajul de descarcerare și ambulanța SMURD de la Detașamentul Urziceni s-au deplasat de urgență pe DN2, la ieșirea din localitatea Lilieci, unde s-a produs ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2010, 18:15
(13893 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Lilieci accident


Urziceni: Acțiune a Poliției

O acțiune de amploare s-a desfășurat marți, 6 iulie a.c., la Urziceni, în intervalul orar 18.00-21.00, polițiștii acționînd pe multiple planuri. În cadrul acțiunii, au fost legitimate 173 de persoane, iar ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2010, 18:11
(11028 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecții mai multor furturi, după gratii

Marți, 6 iulie a.c., polițiștii din Urziceni au reținut pentru 24 de ore un tînăr, de 20 de ani, din localitate, învinuit de săvârșirea a trei furturi din auto, fapte săvîrșite împreună cu un minor de ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2010, 17:31
(14778 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: La volan, cu permisul suspendat

Un bucureștean de 29 de ani este cercetat penal de polițiști după ce a fost depistat conducînd un autoturism pe drumurile publice, deși avea permisul suspendat din luna ianuarie 2010. Autoturismul condus ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2010, 17:20
(15155 vizualizări - 0 comentarii)


Căzănești: Țiganii din Căzănești s-au încăierat din nou. 5 persoane, reținute de polițiști

Scandalul s-a produs seara trecută, marți, 6 iulie, cînd mai multe persoane de etnie rromă, bărbați, femei și copii se aflau în fața unei locuințe unde aruncau cu diverse obiecte. Pentru calmarea spiritelor ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2010, 17:04
(13665 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Aproape 2000 de pachete cu țigări de contrabandă, expediate printr-o firmă de curierat

Polițiștii din Slobozia au interceptat în trafic, pe bulevardul Matei Basarab din Slobozia, un autoturism asupra căruia aveau bănuieli că transportă țigări de contrabandă. La volan se afla un ialomițean ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2010, 07:10
(20205 vizualizări - 3 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2010, 05:19
(11091 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2010, 05:18
(13447 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: La 14 ani, tîlhari cu acte-n regulă

Duminică, 4 iulie, la miezul nopții telefonul de urgență al polițiștilor din Țăndărei a sunat pentru a anunța o tîlhărie în strada mare. Victima a declarat polițiștilor că în timp ce se afla în zona pasarelei ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2010, 18:55
(13407 vizualizări - 3 comentarii)


Sfîntu Gheorghe: În căutarea vițelului (ne)pierdut

Fiindcă nu și-a mai găsit vițelul în locul unde îl priponise, o femeie din Sfîntu Gheorghe a apelat numărul de urgență 112 pentru a alerta polițiștii. Femeia a susținut că vițelul îi fusese furat din spatele ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2010, 18:55
(14644 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: A fugit de acasă la cerșit

Un copil din Fetești a pus pe jar polițiștii din localitate după ce bunica sa, o bătrînă de 61 de ani, a anunțat dispariția de la domiciliu a acestuia. Copilul, de 12 ani, plecase de la domiciliu în urmă ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2010, 18:54
(11944 vizualizări - 0 comentarii)


Movila: Prins în trafic cu mașina neînmatriculată

Un cetățean din Urziceni s-a ales zilele tecute cu dosar penal pentru conducerea unei mașini neînmatriculate și cu numere false. Asta după ce în dimineața zilei de luni, 5 iulie, a fost depistat de polițiști ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2010, 18:52
(13839 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Scandalagiul de pe Calea București, arestat

Scandalagiul de la Urziceni care a reușit performanța de a «trezi» un întreg cartier din municipiu și de a-și speria vecinii prin comportamentul său a fost reținut de polițiști. Individul a fost arestat ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2010, 18:51
(13610 vizualizări - 0 comentarii)


Bucu: Tînăr de 16 ani, arestat

În cadrul unei acțiuni ce a vizat depistarea persoanelor care se sustrag executării mandatelor de arestare preventivă sau mandatelor de executare a pedepsei, polițiștii ialomițeni au prins și arestat un ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2010, 18:51
(12045 vizualizări - 0 comentarii)


A pătruns pe constrasens și s-a izbit de o autoutilitară

Un bătrîn, de 65 ani, a ajuns la spital cu răni grave după ce a fost implicat într-un accident rutier. Pe scurt, în timp ce se deplasa la volanul unui autoturism din direcția Ploiești către Urziceni, în ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2010, 18:50
(14870 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Jilavele accident


APIA: Sprijin financiar pentru culturile calamitate

Reprezentanții Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură fac apel către fermierii care au depus cereri pentru schemele/măsurile de sprijin pe suprafață și ale căror culturi au fost inundate că ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2010, 16:47
(13632 vizualizări - 0 comentarii)


Vindea o drujbă contrafăcută

Vindea o drujbă contrafăcută

Jandarmii slobozeni au fost sesizați la începutul săptămînii, luni, 5 iulie despre faptul că un bărbat oferea spre vînzare pe o stradă din municipiu o drujbă, mult mai ieftină decît prețul de pe piață. ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2010, 16:46
(22901 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia drujba


APIA: Peste 2 milioane de euro, sprijin pentru apicultori

«Termenul limită pentru depunerea cererilor de plată pentru acțiunile realizate în acest an este de 16 august 2010» informează Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură apicultorii județului. ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2010, 16:44
(13413 vizualizări - 0 comentarii)


Pompierii militari fac eforturi pentru întărirea digului din zona cartierului Buliga-Fetești

Din cauza creșterilor de debite și cote ale Brațului Borcea al Dunării, încă de miercuri, 30 iunie, cadre ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița acționează ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2010, 18:16
(27700 vizualizări - 0 comentarii)


Trei accidente în două zile

În ultimele 48 de ore, pe drumurile județului s-au produs trei accidente rutiere, soldate cu rănirea a 9 persoane și avarierea a 7 autoturisme.
Primul eveniment s-a produs în dimineața zilei de sîmbătă ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2010, 18:11
(24829 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră: 16 șoferi, fără permise

Polițiștii rutieri ialomițeni au monitorizat și în acest week-end traficul rutier pe principalele artere ale județului pentru prevenirea evenimentelor rutiere. Polițiștii au aplicat 246 de sancțiuni contravenționale ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2010, 18:04
(22953 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale Poliției la Slobozia, Albești, Ciochina, Munteni Buzău și comunele limitrofe Țăndăreiului

Efective sporite de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au participat, în acest sfîrșit de săptămînă, la mai multe acțiuni organizate pe raza județului. Astfel, în noaptea ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2010, 17:34
(22933 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Scandal-monstru pe Calea București

Nemulțumiți că au fost sancționați contravențional de polițiști, doi ialomițeni, soț și soție, ambii în stare vădită de ebrietate, au ieșit pe o șosea din Urziceni și au început să facă scandal. În scandal ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2010, 17:26
(21731 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni scandal


Ultimele comentarii
Andrei în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Andrei în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Ion Ion în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă FELICITĂRI în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă autoturism Seat Ibiza în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Eu în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Deșteaptă-te ROMÂNE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Fascinat în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița NELAMURITULE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Azi, miercuri, de la 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Cel care i nelamurit în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! mai baieti în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Independent? în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Maine de la ora 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Ionica în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Neseriosul în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! slobozean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...