Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Ialomița: 4 accidente într-o singură zi

Ialomița: 4 accidente într-o singură zi

Miercuri, 20 aprilie a.c., în jurul orei 9,50, două echipaje din cadrul Stației de Pompieri  Fetești au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD la un accident rutier produs pe Autostrada A2, la kilometrul 146,  în care au fost implicate 3 autoturisme și un camion. Din evenimentul rutier a rezultat o victimă conștientă și neîncarcerată care a fost monitorizată de echipajele medicale la locul intervenției, ulterior fiind preluată și transportată de echipajul Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița la Spitalul Municipal Fetești. Tot miercuri, 20 aprilie a.c., în jurul orelor 12,50, două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD la un accident rutier produs în comuna Bărbulești, pe DN1D,  în care au fost implicate un autoturism și un camion. În aceeași zi de miercuri, 20 aprilie a.c., în jurul orelor 15,20, două echipaje din cadrul Stației de Pompieri Fetești au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD la un accident rutier produs în comuna Stelnica, pe DN3B, în care au fost implicate două autoturisme. Din evenimentul rutier a rezultat o victimă conștientă și neîncarcerată, care a fost monitorizată de echipajele medicale la locul intervenției, ulterior fiind preluată și transportată la Spitalul Municipal Fetești. Spre ziara zilei de miercuri, 20 aprilie a.c., în jurul orelor 18,50, un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă la un accident rutier produs în comuna Ograda, pe DN2A, în care au fost implicate un autoturism și un camion. În sprijinul salvatorilor a intervenit și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița. Din evenimentul rutier a rezultat o victimă conștientă și neîncarcerată care a fost monitorizată de echipajul medical la locul intervenției, ulterior fiind preluată și transportată la Spitalul Municipal Fetești.

21 Aprilie 2022, 16:05 (8807 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Ialomița: Trafic blocat pe DN2C Amara-Slobozia din cauza unui accident rutier
DN2, cel mai periculos drum național care traversează Ialomița
Accidente rutiere în Ialomița

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 14 Aug 2026
339 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Ciupercă a câștigat alegerile de la Sfântu Gheorghe

Ciupercă a cîștigat alegerile de la Sfîntu Gheorghe

Duminică, 30 august 2009, s-a desfășurat turul doi al alegerilor pentru ocuparea funcției de primar al localității Sfîntu Gheorghe. Pentru că deja am tratat subiectul, explicînd în numărul trecut al ziarului ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:55
(19449 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Mary în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cetatean în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița AlexDan în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Iulia în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Scolar în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Marius în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 cetatean în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon Novac Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Antoine în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 casă Gheorghe Doja în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...