Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Cadou de 7 mai

Fotbal, Liga a II-a, CSA Steaua-Unirea Slobozia 2-0

Cadou de 7 mai

36 de ani au trecut de când Steaua și-a trecut în palmares Cupa Campionilor Europeni, performanță ce va rămâne unică în fotbalul românesc. Unirea Slobozia a poposit pe stadionul din Ghencea la o zi după această aniversare. Și doar nu era să le stricăm tocmai noi sărbătoarea! N-am făcut-o, ba chiar le-am oferit 3 puncte cadou. Cât despre sărbătoare, ce să zicem!? S-au adunat în pauza meciului o bună parte dintre eroii de la Sevilla, cu vreo două-trei excepții pe alocuri esențiale. S-au spus câteva cuvinte pompoase de la microfon, multe dintre ele neinte­ligibile. Galeria a încercat să salveze situația, dar parcă și acolo s-a infiltrat oboseala (mult mai frumos s-a cântat la Slobozia). Steaua, la 36 de ani de la magica noapte din Sevilla, arată ca hainele vechi ale unui împărat care nu-și poate lua altele noi pentru că este sărăcit de războiul dintre militari și becalieni. Acestea fiind spuse, să trecem la ale noastre.

Noi cu ocaziile, ei cu golurile Gurău-Ibrian, Lazăr, Dinu (Perju ’46), Toma-Coadă, Trașcu (Ivan ’46)-Bolohan, Afalna (Lemnaru ’90), Silaghi (Mihai ’68)-Gherghiceanu (Gulceac ’46) au fost jucătorii pe care Adrian Mihalcea i-a opus steliștilor. Victor Pițurcă a dat lovitura de start a unui meci care se anunța echilibrat. Noi eram încă animați de posibilitatea istorică de a disputa un baraj de promovare în Liga I, pe când Steaua nu are de îndeplinit niciun obiectiv. De la atacantul de atunci preia ștafeta atacantul de acum, Bogdan Chipirliu, care trage bine dar reușește doar să-l remarce pe Ionuț Gurău. Replica Sloboziei vine repede. Toma îl lansează pe Afalna care scapă singur cu portarul Stelei, dar șutul său este scos de Bălbărău. Același Afalna încearcă un șut de la distanță, specialitatea casei, dar mingea trece pe lângă poartă. Unirea traversează minute bune de dominare în cursul cărora steliștii ies greu din propria jumătate. Dar și când ies... Era minutul 25 când Bălbărău degaja în terenul Unirii. Dinu prelungește cu capul spre Gurău, dar o face neconvingător. Urmărește rapidul Dragu care ajunge înaintea lui Gurău și saltă mingea peste acesta, trimițând-o în poartă. Gurău și Dragu se ciocnesc, ulti­mul are nevoie de îngrijiri și, ulterior, este schimbat. Ceva schimbări se produc și în jocul Unirii după golul încasat. Jocul de pase scârțâie, mingea pare un bulgăre fierbinte, iar apărarea tremură la fiecare descindere a steliștilor. Gurău respinge o nouă minge, trimisă de această dată de «ex-motoreta» Adi Popa. În replică, Gherghiceanu are ocazia de a puncta contra fostei echipe, dar trage în plasa late­rală, cum a făcut-o și pe «1 Mai», contra Clujului. Popa îl mai pune o dată la treabă pe Gurău, iar Huiban reia peste poartă. Steaua intră la cabine cu avantaj minim. Mihalcea face 3 schimbări la pauză, iar pe atac arătăm mai bine. Apărarea rămâne visătoare. Spre exemplu, în minutul 56, gazdele scapă pe contraatac, Popa urmărește mingea, dar Gurău iese la timp și o reține. Tot Gurău parează o lovitură de cap a lui Chipirliu și păstrează scorul strâns. În replică, Ivan scapă singur cu portarul advers, trage bine, dar Bălbărau e bine plasat și respinge. Apele se limpezesc în minutul 80, când Popa bate un corner, mingea ajunge la Enceanu și apoi la Pacionel. Acesta trage excelent din 20 de metri, Gurău atinge mingea, dar nu o poate împiedica să intre în poartă. La acest scor, victoria Stelei nu mai poate fi pusă la îndoială, dar slobozenii încearcă să îi limiteze proporțiile. În minutele de prelungiri, Ibrian lovește bara, iar Coadă reia peste poartă. Steaua învinge, onorează ziua specială, iar Unirea ar mai putea ajunge la baraj printr-o victorie asupra Petrolului, deja promovată în primul eșalon, cu condiția ca echipa din Chiajna să nu bată pe «U» Cluj. Nu strâmbați din nas, că ați mai văzut minuni în urmă cu două luni...

10 Mai 2022, 17:40 (7119 vizualizări - 13 comentarii)

Citiți și:
Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență!
Unirea Slobozia și-a găsit antrenor cu licență PRO în Liga 2: Ilie Poenaru!
Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...?
FC Bărăganul Ciulnița, învinsă «acasă» de Viitorul Corbeanca

Comentariile cititorilor:


@suporter unirea s:
(14 Mai 2022, 22:27)
Mosulica, ia sa vedem noi echipele de mare tradiție care ne-au vizitat la Slobozia: 1 Hermannstadt - club înființat in 2015, are doi ani prin liga 1 si intr-adevar o finala de cupa României deci este cea mai titrata din play off 2 U Cluj despre care vorbim noi si nu de adevarata U Cluj care a intrat in faliment in 2015, este un club înființat in 2016, o clona deocamdată fara performante notabile 3 CSA Steaua Aici nu ma bag prea tare ca e prea încurcată încrengătura cu FCFCSB dar echipa cu care am jucat este înființata de vreo patru ani si de atunci se chinuie prin ligile inferioare 4 Petrolul aceeași poveste ca a lui U Cluj, o clona înființata acum vreo 6 ani 5 Clinceni Ei da, un club de mare tradiție, doua titluri in turneul celor cinci națiuni si de trei ori finalista la roland garros….. Vai de capul nostru, nu ne mai facem bine niciodată!
Suporter unirea s:
(14 Mai 2022, 04:42)
Stau și privesc comm Aste alea voaste de 2 lei, în loc sa susțineți echipa,jucători, tot ce au făcut și au realizat baieti îstia în campionatu ista,voi stati și discutați alcva,părerea mea de suporter care vin la meci și îmi place fotbalu nu ma interesează de unde sunt bani sau ca se cheltuie bani publici la fotbal puțin îmi pasa,ma bucur ca vedem și noi echipe de tradiție în orașu ista mic slobozia,bucurați-vă de moment și de fotbal numai fiți rai,ca nu știm când mai vedem noi asa performanta la slobozia.apa rece și tot bătrâni vin aici și comentează aiurea duceți-vă in parc și jucați șah.
Marius:
(13 Mai 2022, 20:37)
Pt apa n cap:Steaua e o echipă sustinuta de ministerul apărării naționale. Este mare diferență. Vorbim de o echipă departamentala. Sunt echipe sustinute de primării în prima liga:FC Argeș, Mioveni,Chindia, Clinceni ,Voluntari.Nu i problema aici ,important sa se cedeze o parte din acțiuni unui patronat.Forta UnireA SLOBOZIA.
Apa-n cap:
(13 Mai 2022, 03:37)
Steaua nu poate la baraj pentru ca este club finanțat din bani publici! Slobozia ar vrea sa joace barajul in locul Stelei! Cu o echipa finanțată tot din bani publici! Pentru ca Slobozia este SRL! Adică alta Marie! Cu aceeași pălărie! Curtea de conturi, pe vremuri, a găsit ca echipa a fraudat un milion de la buget! De euro! A cheltuit ilegal banii publici pe salarii si prime! La asemenea gaura, câțiva ,,factori”de decizie ar fi mers la pușcărie in mod normal! N-a fost cazul! Era prea de tot! Nea Vasile de la Grivita a făcut 2 ani de pușcărie! A furat o căruța cu porumb! Porumbul furat cu carul valora 730 euro! Atât s-a putut cu căruța! Daca avea tren, nea Vasile ar fi furat de un milion! Si ar fi scăpat de pușcărie! Rămânea si cu furăciunea! L-ar fi obligat instanța sa plătească prejudiciul doar din ce va castiga din salariu! Nu din ce va mai fura! Cum nea Vasile n-are servici, ca nimeni nu se încurca cu un hot, ar fi achitat prejudiciul la sfântul asteapta! Dar nea Vasile n-a avut noroc de tren in timp ce alții au noroc cu caru…
@suporter&apa rece:
(12 Mai 2022, 19:17)
Amandoi pare ca sustineti echipa locala dar de pe pozitii diferite. @Suporter pare genul de sustinator infocat din galerie care isi doreste ca echipa favorita sa aiba continuitate si performante chit ca este finnantata din bani publici, rupti probabil chiar si de la gura copiilor internati prin spitalele noastre amarate si subfinantate....dar de,  dragostea patimasa pentru fotbal il impiedica sa vada padurea din cauza copacilor!
@apa rece uita ca dragostea trece prin stomac si insista pe moralitatea si chiar legalitatea cheltuirii banilor publici pentru plata salariilor angajatilor de orice fel ai cluburilor profesioniste!
Cum majoritatea decide fara doar si poate, daca in campania electorala majoritatea care  a convins alegatorii sa ii acorde increderea a avut in programul electoral finantarea cluburilor profesioniste, discutia trebuie sa inceteze pe loc! Daca nu a avut....asta e, cine poate oase roade!
PS Ca proiectele sportive de ,,performanta" bugetare in toata tara se nasc din ambitiile marunte ale tatucilor locali,, ard banii fara folos ani de zile si esueaza intotdeauna lamentabil se stie foarte bine! Nu se stie insa cand ne vom trezi!
Suporter:
(12 Mai 2022, 15:53)
Apa rece iti respect opinia pt ca fiecare are drept la opinii personale dar....cu respect ești pe dinafara......te rog frumos...
apa rece:
(12 Mai 2022, 15:11)
pt Marius Nu sunt asa de convins ca este o strategie a la Dan Petrescu, mai repede inclin sa cred ca dl antrenor si_a exprimat sincer dezamagirea ca echipa este departe de a emite pretentii de a prinde barajul cu sanse reale de promovare...Dar poate fi si cum spui tu, sa dea Domnul sa ma insel eu si sa fie o ,, invaluire,, ca sa adoarma adversarii! Oricum, cu noroc dar si cu multa munca, clubul a prins play off ul si chiar nu s_a facut de ras aici! O echipa ambitioasa, cu un capitan de departe cel mai bun jucator al nostru dar fara alte atuuri.  Fara experienta meciurilor tari si mai ales, fara un joc  solid, si-a demonstrat limitele mai ales  in meciul decisiv cu Chiajna si in cel din Ghencea.
pt suporter Daca dupa parerea dvs se rezolva problema obezitatii pompand an de an milioane de euro de bani publici intr-o echipa mediocra.......prefer sa ma opresc, imi pierd timpul, mai multe sanse am eu sa slabesc spargand seminte ca dumneavoastra decat aveti dumneavoastra sa pricepeti ca intre sublim si ridicol este o diferenta de un singur pas!
@apa rece:
(12 Mai 2022, 12:58)
Deja am trait emotii incredibile, bucurii pe masura rezultatelor cu niste echipe avand bugete si jucatori de liga I . In acest sezon Unirea si-a depasit conditia , uimind lumea fotbalistica din Romania! Respect Adi Mihalcea si Ilie Lemnaru! Hai Unirea!
Suportere:
(12 Mai 2022, 03:48)
Pai sunt obezi de ce? Ca poate unii vin sa practice un sport anume, isi doresc sa enrom, dar cand vad ca sunt dati la o parte de copiii ai căror parinti au cele mai scumpe masini normal ca se lasa si e mai ok sa iasa afara sa stea pe telefoane ! Cam asa se întâmplă si la fotbal din punctul meu de vedere! Sunt curios de rezultatelor juniorilor nostri adica nr de victorii, egaluri, înfrângeri, goluri date, goluri primite , cati au jucat la echipa mare , cati doar s-au antrenat ca sa fie la număr!
Marius:
(12 Mai 2022, 00:58)
Pt apa rece:Dan Petrescu la fiecare meci are discursul asta si asa o sa castige si al 4 lea titlu consecutiv.Forta UnireA SLOBOZIA!!!
Suporter:
(11 Mai 2022, 23:11)
Ai dreptate "apa rece"...hai sa nu mai băgăm bani nici în sport nici în sanatate nici în invatamant...dar în ce ai vrea tu sa fie băgați banii publici?în pacanele? Sau în buzunarele politicienilor?ai citit și tu vreun sondaj cu obezitatea din România?pe ce loc suntem?du te mai frate si culca te...Hai Unirea!!!!!
Apa rece:
(11 Mai 2022, 20:49)
,, „Vom vedea ce va fi în ultima etapă dar nu mai avem nicio șansă. Doamne ferește!, dacă ne trezim că suntem pe acel loc de baraj, ne mințim. Vom fi victimă sigură. Adică fără nici 1 la sută șanse. Mi-am dat seama după acest meci și după partida cu Concordia Chiajna că nu suntem pregătiți pentru un baraj. Ne-am face de râs. Mai bine rămânem așa, cu această imagine frumoasă, am dus cât am putut.”, a mai spus Adrian Mihalcea.” Sper ca toți alde apa-n cap care s-au îmbătat cu apa rece ca face si drege Unirea sa citească declarația dlui antrenor si s-o lase mai moale pe viitor! Ca am văzut pe aici destui habarnisti care improasca laturi peste cei care au atras atenția ca un purcoi de bani publici se cheltuie nechibzuit cu o echipa modesta, fara perspective reale de a performa!
Marius:
(11 Mai 2022, 10:23)
Avem șansa noastră, si nu e deloc de neglijat. Clujul trebuie să bată Chiajna în speranța unui pas greșit al celor din Sibiu cu Steaua. Suntem deci, la mâna noastră, Petrolul e deja promovat.Jucam baraj,veti vedea!!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 29 Iun 2026
258 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Accident rutier pe DN2, între Coșereni și Movilița: Șapte victime!

Sâmbătă, 6 septembrie 2025, Poliția a fost sesizată prin 112 cu privire la producerea unui accident rutier pe DN2, între localitățile Coșereni și Movilița. Din primele verificări a rezultat ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2025, 07:10
(15170 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Percheziții privind respectarea regimului deșeurilor la Fetești

IPJ Ialomița: Percheziții privind respectarea regimului deșeurilor la Fetești

În cursul zilei de joi, 4 septembria a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu cei ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Serviciului de Investigații ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2025, 14:40
(2817 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru siguranța cetățenilor

IPJ Ialomița: Acțiuni pentru siguranța cetățenilor

Polițiștii din Slobozia au desfășurat activități specifice pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de siguranță rutieră și combaterea principalelor ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2025, 14:25
(3918 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Termen pentru înregistrarea în REGES-ONLINE

La data de 30 septembrie 2025 se împlinește termenul-limită până la care angajatorii trebuie să se înregistreze în REGES-ONLINE și, totodată, să completeze toate elementele contractelor ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2025, 12:20
(3937 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Tânăr de 26 de ani, reținut după ce și-ar fi bătut iubita minoră de 15 ani!

Marți, 2 septembrie a.c., polițiștii din Fetești, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au reținut un tânăr de 26 de ani, cercetat ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2025, 15:50
(10335 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea Muzeelor la sate» 2025

Muzeul Județean Ialomița se alătură și în acest an demersului inițiat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România de organizare la sfârșitul acestei săptămâni a evenimentului ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2025, 15:20
(936 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Bărbat reținut 24 de ore pentru «violență în familie» și «amenințare»

Duminică, 31 august a.c., polițiștii din Urziceni, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au reținut pentru 24 de ore un bărbat, de 41 de ani ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2025, 16:05
(5998 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean Ialomița: Spectacol cu Grigore Leșe la Conacul Bolomey

Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița, invită ialomițenii la un eveniment deosebit ce va avea loc joi, 4 septembrie 2025, ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2025, 11:50
(1695 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Serviciul Call Center-număr unic la dispoziția clienților 

RAJA Constanța: Serviciul Call Center-număr unic la dispoziția clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul de Call Center pus la dispoziția acestora ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2025, 08:10
(1132 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Ca urmare a avarierii unei conducte, a fost sistată alimentarea cu gaze naturale pe anumite străzi

Potrivit Distrigaz Sud Rețele, ocompanie terță, ce executa lucrări de săpătură mecanizată pe strada Dropia din, a produs o avarie asupra unei conducte aferente rețelei de distribuție a gazelor naturale ...[citește_toată_știrea]

30 August 2025, 19:50
(660 vizualizări - 0 comentarii)


Maltezi: Un bărbat a murit carbonizat în urma unui incendiu

Maltezi: Un bărbat a murit carbonizat în urma unui incendiu

Miercuri, 27 august 2025, pompierii au fost solicitați să intervină  să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la locuința unui cetățean din satul Maltezi. La sosirea acestora ...[citește_toată_știrea]

28 August 2025, 14:00
(1281 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Duminică, 31 august 2025, termen-limită pentru depunerea Formularului 398-«VAT Return One Stop Shop»

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor interesați că duminică, 31 august 2025, este termenul-limită de depunerea a Formularului 398-«VAT Return One ...[citește_toată_știrea]

28 August 2025, 13:00
(6631 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de 57,39 mii de lei pentru crescătorii de animale din Ialomița

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat prin cererile ...[citește_toată_știrea]

28 August 2025, 08:00
(7219 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Marți, 26 august 2025, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a organizat o nouă acțiune în cadrul campaniei naționale susținută de Patriarhia Română, respectiv ...[citește_toată_știrea]

26 August 2025, 16:05
(5832 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 116 milioane de lei pentru motorina aferentă trimestrului I 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură pentru perioada 1 ianuarie ...[citește_toată_știrea]

26 August 2025, 15:15
(912 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Tichetele de activități casnice, singura formă de remunerare a prestatorului casnic

Începând cu 1 ianuarie 2024, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița asigură implementarea la nivel județean a prevederilor legale privind reglementarea activității prestatorului ...[citește_toată_știrea]

26 August 2025, 13:05
(1195 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Incendiu la biserica evanghelică

Țăndărei: Incendiu la biserica evanghelică

Pompierii din Țăndărei au intervenit vineri, 22 august 2025, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins clădirea în care funcționează biserica evanghelică din oraș. Pentru că exista pericolul ...[citește_toată_știrea]

22 August 2025, 14:30
(5319 vizualizări - 2 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Strachina din Țăndărei!

Joi, 21 august 2025, în intervalul orar 09,15-14,00, se sistează furnizarea apei potabile consumatorilor din Cartierul Strachina din Țăndărei, în vederea executării lucrărilor de remediere ...[citește_toată_știrea]

21 August 2025, 10:10
(1008 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în zona Fetești Oraș din Fetești!

Miercuri, 20 august 2024, s-a înregistrat o avarie pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 160 mm, de pe strada Plevnei din Fetești. Pentru remedierea acesteia, se sistează furnizarea ...[citește_toată_știrea]

20 August 2025, 11:20
(8856 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Vizarea carnetelor de rentă viageră se face până la 1 septembrie 2025 

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește că termenul-limită până la care rentierii agricoli ori împuternicitul/mandatarul/curatorul pot transmite documentele ...[citește_toată_știrea]

20 August 2025, 11:15
(7690 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Oprire apă în localitatea Fierbinții de Jos!

Echipele RAJA Constanța intervin sâmbătă, 16 august 2025, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul branșamentului de apă de pe strada Gruianca, din localitatea Fierbinții de Jos. Pentru ...[citește_toată_știrea]

16 August 2025, 09:30
(3000 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Copii declarați dispăruți, descoperiți de jandarmi

Fetești: Copii declarați dispăruți, descoperiți de jandarmi

Miercuri, 13 august 2025, o bunică din Fetești sesiza dispariția nepoților de 11, respectiv 13 ani, care au venit în vacanță din Mizil/Prahova. Jandarmii au pornit în căutarea acestora, iar ...[citește_toată_știrea]

14 August 2025, 16:00
(5964 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 3,98 milioane de lei în luna iulie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna iulie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de 3,98 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 August 2025, 11:00
(2898 vizualizări - 0 comentarii)


MNAR Slobozia: Expoziție dedicată «Fermei Model Perieți»

Muzeul Național al Agriculturii, alături de Consiliul Județean Ialomița găzduiesc miercuri, 20 august 2025, vernisajul expoziției «Ferma Model Perieți», un eveniment dedicat publicului larg ...[citește_toată_știrea]

14 August 2025, 10:10
(6859 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 1506 de persoane, angajate în primele 6 luni ale anului 2025

În primele 6 luni ale anului 2025, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1506 persoane ...[citește_toată_știrea]

13 August 2025, 14:45
(5415 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 174,14 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna iulie 2025

În luna iulie a anului 2025, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 174,14 milioane ...[citește_toată_știrea]

13 August 2025, 13:40
(6771 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: 150 acțiuni de control, amenzi de 328,8 mii de lei

În perioada 12 iunie-13 august 2025, DSVSA Ialomița a efectuat 150 de acțiuni de control la obiective de tip hipermarket/supermarket, brutării, laboratoare de cofetărie-patiserie, unități de alimentație ...[citește_toată_știrea]

13 August 2025, 12:20
(6662 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,85 milioane de lei, sume stabilite suplimetar de plată de Inspecția Fiscală în luna iulie 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna iulie a.c., 17 inspecții fiscale, 3 controale inopinat, precum și 19 verificări documentare. Astfel, au fost ...[citește_toată_știrea]

12 August 2025, 15:55
(7803 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan», ediția XXV

În perioada 15-18 august 2025, municipiul Slobozia și județul Ialomița vor fi gazda unui eveniment cultural-artistic devenit emblematic pentru promovarea folclorului autentic românesc și ...[citește_toată_știrea]

12 August 2025, 15:50
(5922 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 249 de firme cu datorii la Stat de aproape 300 milioane de lei, publicate pe site-ul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală listele de contribuabili persoane juridice care ...[citește_toată_știrea]

12 August 2025, 14:40
(8173 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Golf în Sistemul de Garanție-Returnare SGR plasează Ialomița în topul reciclării STR SPERANTEI în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Boss în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» #pasajladrajna în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Succesor în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Carmen în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Gigel în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! mdrag20 în Irigațiile pe 36000 de hectare în Ialomița, afectate de o decizie a CFR pentru protejarea unui pod feroviar în Brăila Gigi gunoierul în A început construirea «drumului de șantier» în zona podului peste râul Ialomița din Țăndărei Corcodel de la DUMITRESTI în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! George în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia casă Slobozia Nouă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 închiriere apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 om de rand în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! laurentiu în «Beach Party» săptămânal pe Plaja Zorilor Răduță Aurelian-Constantin în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia @ahaaaaaa în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final soluția e simplă în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Fa Marileno în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...