POLITICĂ
Deputatul PSD Raluca Dumitrescu pledează pentru eliminarea pensiilor speciale
Aflată la primul mandat în Parlamentul României, deputatul PSD Raluca Dumitrescu susține public necesitatea eliminării pensiilor speciale. Parlamentarul se alătură eforturilor partidului din care face parte în încercarea de a obliga Curtea Constituțională a României să elimine aceste privilegii parlamentare.
Pentru «contra» CCR a decis că parlamentarii își vor primi înapoi pensiile speciale, declarând neconstituțională legea prin care acestea au fost eliminate în februarie 2021de o largă majoritate, respectiv 357 voturi «pentru» și 30 de «abțineri». Conform opiniei unora dintre parlamentari, decizia Curții Constituționale nu repune în vigoare «textul care a fost abrogat prin legea declarată neconstituțională» și, prin urmare, nu va exista normă legală de acordare a unor pensii speciale noi. Chiar și așa, numărul parlamentarilor care au decis să ia poziție public în problema pensiilor speciale crește permanent. Printre contestatari se numără și deputatul PSD Raluca Dumitrescu. Aceasta a declarat public că «Poziția PSD este foarte clară: fără pensii speciale pentru parlamentari! Dacă CCR decide că legea este neconstituțională, în mod evident PSD va ține cont de decizie, dar și de observațiile Curții, va face modificările cerute și va repune legea în dezbatere parlamentară, în regim de urgență. Am luat decizia de a desființa pensiile speciale ale parlamentarilor de mult și nu ne-am schimbat opțiunea! De aceea vom face ce spune Curtea. Vom repeta procedura ori de câte ori va decide CCR că este nevoie, dar, în final, vom ajunge la rezultatul dorit!».
Un parlamentar tenace
Deputatul PSD Raluca Dumitrescu este la primul mandat în Camera Deputaților. În cei 2 ani de mandat scurși până în prezent a reușit o serie de performanțe notabile la nivel parlamentar. Deputatul a inițiat până în prezent 40 de propuneri legislative, iar 7 dintre acestea au fost incluse în legislația în vigoare. Propunerile făcute de Raluca Dumitrescu au vizat modificări aduse Legii Educației, Legii Cooperației Agricole sau Legii privind autorizarea executării lucrărilor de construcții. Deputatul PSD Raluca Dumitrescu este, de asemenea, un susținător declarat al fermierilor și producătorilor ialomițeni. În cei 2 ani de mandat Raluca Dumitrescu și-a folosit imaginea personală și poziția de parlamentar pentru a promova produsele «made in Ialomița».
13 Mai 2022, 16:50 (10184 vizualizări - 3 comentarii)
Femeile social-democrate din Ialomița, la Școala Politică de Vară de la Olimp
Deputatul PSD Raluca Dumitrescu susține Programul «Femeia Antreprenor»
«Sprijinul pentru agricultura românească a devenit o realitate!»










Comentariile cititorilor:
(14 Mai 2022, 13:38)
Nu stiu cum se face ca toti alesi spun ca vor eliminarea pensiilor dar ... stupoare : la vot s-a aprobat !!!!
Voi ce ziceti ? Cum se numeste asta ? Se poate numi : bataie de joc la adresa noastra ? sau prosteala pe fata ?
(13 Mai 2022, 18:40)
Poate aprobati mesajele si terminati cu cenzura. D-na din Pesedeu cere eliminarea pensiilor speciale, asta e cea mai buna gluma.
(13 Mai 2022, 18:31)
Ne tot livrați vorbe. doamnă! Treceți la fapte! Nu vă mai crede nimeni! Apărați impostura și spuneți oamenilor ce vor să audă! Până la faptă este lung drumul. Iar dumneavoastră nu vreți să-ll parcurgeți! Din păcate, pentru români, sunt mulți care se mulțumesc doar cu ce le spuneți și visează la un viitor „luminos”. Ați văzut câte comentarii sunt la articolele despre dumneavoastră, marii politicieni ai Ialomiței? Nu vă spune nimic lipsa de feedback din partea ialomițenilor?