Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Pedepse majorate în dosarul reglărilor de conturi organizate de medicul Mirel Diaconu

Condamnări definitive

Pedepse majorate în dosarul reglărilor de conturi organizate de medicul Mirel Diaconu

După 3 ani petrecuți în faza de apel, la Curtea de Apel București, magistrații au dat o sentință definitivă în dosarul penal al medicului stomatolog Mirel Diaconu. Judecătorii din Capitală au majorat pedepsele aplicate inițial de magistrații din Slobozia. Astfel, Mirel Diaconu va petrece după gratii 6 ani și 4 luni, iar Sorin Alexe, celălalt inculpat al cauzei, 5 ani și 8 luni. Inițial, aceștia au fost condamnați la 3 ani și 3 luni și, respectiv, 3 ani și 6 luni, închisoare cu executare. Cei doi au fost cercetați penal după ce au organizat la Slobozia o reglare de conturi în stil mafiot. Pentru justiția din Ialomița dosarul a fost o premieră, inculpații fiind dovediți cu ajutorul unu bon fiscal, lăsat întâmplător la locul faptei.

Proces ajuns la final Cercetările în acest dosar au debutat în toamna anului 2016, când procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, alături de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au organizat 8 percheziții domiciliare în județul Ialomița și la București. În vizor au fost 5 suspecți, bănuiți că au pus la cale incendierea a două autoturisme, parcate pe o stradă din Slobozia. În urma descinde­rilor, printre cei chemați la audieri s-au aflat numiții Mirel Diaconu, Sorin Alexe, Ionel Enache și Adrian Marian Simionescu. Reglarea de conturi a fost orchestrată de medicul stomatolog Mirel Diaconu, mașinile fiind incendiate la comanda acestuia de către inculpatul Sorin Alexe. În paralel cu profesia de medic, Mirel Diaconu avea și funcția de președinte al Asociației Vânătorilor și Pescarilor Sportivi «Bendis», entitate care administrează fondurile de vânătoare Strachina și Giurgeni. Autoturismele pe care le-a incendiat au aparținut unui fost angajat de-al său, pe care a încercat să-l intimideze. Între cei doi au existat mai multe conflicte, care au degenerat. Cunoscut pe rețelele de socializare sub numele de «Spartanul Darius», Sorin Alexe se afla de mai mult timp în vizorul oamenilor legii, acesta fiind suspectat de înființarea unei grupări infracționale, specializată în distrugeri. Inculpații au fost prinși cu ajutorul unui bon fiscal, pe care l-au folosit pentru incendierea mașinilor. Din grupul celor 5 suspecți, deferiți justiției au fost inculpații Mirel Diaconu și Sorin Alexe. Dosarul a fost trimis în judecată la Slobozia, în anul 2017, iar primele sentințe au fost date în 2019. Instanța de fond i-a condamnat pe cei doi la 3 ani și 3 luni și, respectiv, 3 ani și 6 luni, închisoare cu executare, precum și la plata unor despăgubiri materiale. Soluția dată în primă instanță de Judecătoria Slobozia a fost atacată cu apel la Curtea de Apel București de către Parchetul Slobozia, unitatea care a coordonat cercetările. După 3 ani de procese și audieri, în urmă cu o săptămână, Curtea de Apel București a dat o sentință definitivă în acest dosar. Potrivit informațiilor, magistrații din București au modificat pedepsele stabilite în sentința de fond, majorându-le. Astfel, Curtea de Apel București a decis ca medicul sto­matolog Mirel Diaconu să petreacă după gratii 6 ani și 4 luni, iar celălalt inculpat al cauzei, Sorin Alexe, 5 ani și 8 luni. De asemenea, Curtea de Apel București i-a condamnat pe ambii la plata în solidar a sumei de 52 mii de lei către părțile vătămate ale cauzei, sub formă de despăgubiri materiale. Inițial, la Slobozia, va­loarea despăgubirilor materiale pe care cei doi trebuiau să le achite în solidar a fost stabilită la suma de 25381 lei.

31 Mai 2022, 13:40 (16739 vizualizări - 3 comentarii)

Citiți și:
Pedepse cu executare în ancheta reglărilor de conturi mafiote petrecute la Slobozia

Comentariile cititorilor:


Corcodel de la Dumitresti:
(3 Iunie 2022, 22:14)
FELICITARI CURTEA DE APEL BUCURESTI! O sa-i vedeti pe mascaricii astia ca fac pedeapsa la penitenciarul slobozia, avand celula de vip-uri , femeie de seviciu , ospatar si bucatar propriu, regim liber, agronomi la ferma aia reclamata de firma de conturi. Jarlele astea cand se predau la penitenciarul de rezidenta au un sistem bine pus la punct: Sotia unui mare sef suna barbatul si i-l intreaba:  """" IUBII CE AI PATIAT, AI FOST AVANSAT, AI PRIMIT O PRIMA, CA UITE AM MESAJ DE LA  BANKING----sa moara mama----- A INTRAT MULTI EUROI, O FI GRSEALAAAAA?  Pa te pup, plec cu mami la MOL sa-i spargem!
Marian Ceausescu:
(1 Iunie 2022, 08:11)
Instantele penale ialomițene, blânde cu majoritatea  infractorilor cu bani. Când în Ialomița pefond a luat 3 ani și la București a luat 6 ani, adică dublu e o problema grava. Sincer aș desființa acea instanta,, iar pe judecători,  procurori i-aș trimite și pe ei un pic la pușcărie. Fără supărare magistraților, dar prea după revoluție voi apărați infractorii. Pre sunteți pe față partizanii infractorilor, ca de corupție nici măcar nu mișcați în front. Înainte vreme la un cilu de 5 - 7 - 8 va mai aduna și pe voi, va mai tria, ca de mai trebuie primeneala. Acum de o perioada parca va mai iartă. Nu va lăsați cu capul pe ureche ca vine iarăși tăvălugul. Ca prea o ardeti fără gram jena și cu tupeu.  Trag nădejdea ca cel puțin 9 sa cada în viitorul neindepartat, ca prea ați ieșit în frunte ca știți voi cine. Se întoarce ea roată bre nene și bre tățică. 
Florina:
(1 Iunie 2022, 04:05)
A intarcat vaca de muls a câtorva care îl consiliau din umbra pe Doctor de făcea numai prostii. In ultimul timp nu mai respecta nicio regulă.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 24 Aug 2026
408 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

ANAF: «Ghidul privind recuperarea taxei pe valoarea adăugată achitată în alt stat membru al Uniunii Europene»

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a elaborat și publicat «Ghidul privind recuperarea taxei pe ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2023, 16:35
(17949 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Drogați, beți și fără permise, la volan

Duminică, 8 octombrie a.c., în jurul orelor 23,30, polițiștii din Fetești au oprit, în cadrul unui filtru rutier, un șofer în vârstă de 19 de ani, din Fetești, în vederea verificării documentelor personale ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2023, 13:15
(5039 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Căzănești și Iazu

Două echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit la un accident rutier, produs în localitatea Căzănești, în care a fost implicată o autoutilitară, ce a ieșit în afara ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2023, 13:10
(3408 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în mai multe zone din orașul Fetești!

Vineri, 6 octombrie 2023, s-a înregistrat o avarie la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Grânelor din Fetești/Cartierul Fetești-Gară. Pentru remedierea acesteia, se sistează furnizarea ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2023, 12:50
(2596 vizualizări - 0 comentarii)


Ciocârlia: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Un bărbat de 42 de ani a murit în dimineața zilei de vineri, 6 octombrie a.c., în urma unui accident rutier produs pe raza localității Ciorcâlia. Din primele informații, în evenimentul rutier au fost implicate ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2023, 11:40
(3351 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: Reținut pentru «proxenetism»

Miercuri, 4 octombrie a.c., un bărbat de 44 de ani, din comuna Borănești, a fost reținut pentru «proxenetism». În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit faptul că, în perioada noiembrie 2018-martie ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2023, 18:30
(2565 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 99,95 milioane lei de lei, încasări la bugetul de stat în luna septembrie 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a realizat, în luna septembrie 2023, venituri nete la bugetul general consolidat al statului, în sumă totală de 99,95 milioane de lei, cu 1,56 milioane ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2023, 13:30
(10317 vizualizări - 0 comentarii)


Autovehicul de lux furat din străinătate, descoperit de polițiștii din Urziceni

Autovehicul de lux furat din străinătate, descoperit de polițiștii din Urziceni

Luni, 2 octombrie a.c., polițiștii din Urziceni au descoperit un autoturism de lux, în valoare de aproximativ 100 mii de euro, declarat ca fiind furat din Germania. Autoturismul a fost depistat în urma ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2023, 20:20
(2582 vizualizări - 0 comentarii)


Deputatul USR Claudiu Năsui: «Guvernul PSD-PNL s-a împrumutat cu încă 164,3 miliarde de lei!»

Claudiu Năsui, deputat USR și fost ministru al Economiei, acuză Guvernul PSD-PNL că îngroapă generațiile următoare în datorii doar pentru a susține sinecurile, noile agenții și noile scheme de ajutor de ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2023, 16:50
(5089 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 10 octombrie 2023, termen-limită pentru depunerea unor formulare privind TVA

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește persoanelor impozabile, înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015, care nu au depășit plafonul de scutire și care ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2023, 13:35
(4913 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Peste 1700 de misiuni de ordine publică în trimestrul III/2023

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au executat, în trimestrul III al anului, 1717 misiuni de ordine publică, dintre care 107 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice la ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2023, 13:20
(4466 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 6 octombrie 2023, termen-limită pentru depunerea Declarației de mențiuni privind schimbarea perioadei fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție intracomunitară ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2023, 14:20
(6693 vizualizări - 0 comentarii)


Urban SA Slobozia: Întrerupere apă în Cartierul «Ionel Perlea»

Urban SA Slobozia aduce la cunoștința consumatorilor faptul că marți, 3 octombrie 2023, în intervalul orar 9,00-16,00, va fi sistată furnizarea apei potabile în Cartierul «Ionel Perlea», străzile Nordului ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2023, 20:00
(2898 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, sărbătorită la Căminul «Ing. Vadim Rusu» din Balaciu

Protopopiatul Slobozia: Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, sărbătorită la Căminul «Ing. Vadim Rusu» din Balaciu

Protopopiatul Slobozia, alături de tinerii din cadrul Grupurilor de Cateheză «Biserica Albastră» și Parohiei Amara II, din orașul Amara, a organizat vineri, 29 septembrie a.c., o activitate dedicată seniorilor ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2023, 18:20
(3019 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: «Valahia 2023»/«Atenție, acesta este un exercițiu!»

În perioada 3-5 octombrie a.c., va avea loc exercițiul național privind producerea unei urgențe nucleare/radiologice «Valahia 2023», care face parte din proiectul Norway Grants-«Îmbunătățirea securității ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2023, 14:45
(4761 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de 83,111 milioane de lei pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) efectuează plata ajutorului de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin, în anul 2022, în contextul crizei provocate ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2023, 13:35
(3986 vizualizări - 0 comentarii)


Restructurările din administrație, în atenția Prefecturii Ialomița

Restructurările din administrație, în atenția Prefecturii Ialomița

Miercuri, 27 septembrie 2023, prefectul județului Ialomița a prezidat ședința Colegiului Prefectural, precum și pe cea a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ialomița. În cadrul ședinței au fost ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2023, 15:50
(3065 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice

IPJ Ialomița: Acțiuni pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice

Marți, 26 septembrie 2023, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Grivița au oprit în trafic, pentru verificări, pe raza comunei Iazu, o autoutilitară condusă de un bărbat 26 de ani, din județul ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2023, 15:40
(3140 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia, oraș candidat la titlul de «Capitala Tineretului din România» în 2025

Slobozia, oraș candidat la titlul de «Capitala Tineretului din România» în 2025

Municipiul Slobozia s-a calificat în finala competiției «Capitala Tineretului din România» pentru anul 2025, program inițiat de Consiliul Tineretului din România, Federația Tinerilor din Cluj, Grupul P ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2023, 18:40
(5003 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: Salonul Anual de Carte, a XXXII-a ediție

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» din Slobozia se pregătește de inaugurarea celei de a XXXII-a ediții a «Salonului Anual de Carte». Evenimentul va debuta anul acesta luni, 2 octombrie 2023, și se ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2023, 18:10
(4026 vizualizări - 0 comentarii)


AJPIS Ialomița: A intrat în vigoare majorarea cu 50% a indemnizației de creștere a copilului pentru părinții de gemeni, tripleți sau multipleți

Peste 2100 de familii cu gemeni sau tripleți în componență vor beneficia de majorarea cu 50% a indemnizației de creștere a copilului, după publicarea în Monitorul Oficial nr. 844/19.09.2023 a normelor metodologice ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2023, 18:00
(5903 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Sâmbătă, 30 septembrie 2023, termen-limită pentru depunerea Formularului 398

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor, persoane impozabile care sunt înregistrate în România pentru utilizarea regimului special pentru vânzarea la distanță ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2023, 17:20
(3258 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

ADMET SRL
Șos. Brăilei, nr. 17 bis, Slobozia
angajează
lucrător bucătărie
-spălător vase mari

la Hotel Select
relații la telefon 0745/092.361

26 Septembrie 2023, 17:05


Anchete DIICOT în Ialomița: În vizor, traficanți de droguri și de migranți!

Anchete DIICOT în Ialomița: În vizor, traficanți de droguri și de migranți!

Marți, 26 septembrie a.c., procurorii DIICOT-Biroul Teritorial Ialomița au efectuat 3 percheziții domiciliare și au pus în executare 3 mandate de aducere, pe numele a trei suspecți acuzați că au comercializat ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2023, 16:30
(4843 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Controale în sistem integrat, desfășurate de polițiști

Ialomița: Controale în sistem integrat, desfășurate de polițiști

În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Ialomița, s-au desfășurat controale în sistem integrat, în care au fost implicați 44 de polițiști ialomițeni, jandarmi și reprezentanți ai Ocolului Silvic și ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2023, 15:40
(2285 vizualizări - 0 comentarii)


Președintele USR, Cătălin Drulă: «Îl vom împiedica pe Ciolacu! Creșterea taxelor nu va intra în vigoare la 1 octombrie!»

Președintele USR, Cătălin Drulă, anunță că USR va face toate demersurile astfel încât creșterea taxelor să nu intre în vigoare de la 1 octombrie 2023. Atacul la Curtea Constituțională rămâne singura soluție ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2023, 17:25
(4282 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări de TVA de 64,93 milioane de lei, în perioada ianuarie-august 2023

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-august 2023, conform selecției naționale, TVA în valoare de 64,93 milioane ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2023, 16:40
(5295 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se furnizează apă cu program în localitatea Fierbinți-Târg!

Sistemul centralizat de alimentare cu apă din localitatea Fierbinți-Târg a înregistrat în ultima perioadă o creștere considerabilă a consumului, dar și o scădere a nivelurilor hidrostatice și hidrodinamice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2023, 15:55
(4647 vizualizări - 0 comentarii)


Garaj în flăcări la Urziceni, incendiu la o casă din Gârbovi

În perioada de referință, trei echipaje de pompieri din Urziceni, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, au intervenit pentru lichidarea unui incendiu, produs la un garaj ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2023, 14:15
(3596 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Jilavele și Fetești

Sâmbătă, 23 septembrie a.c., pompierii din Urziceni au intervenit la un accident rutier în comuna Jilavele, fiind implicat un autoturism. În urma evenimentului rutier au rezultat două victime, conștiente ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2023, 14:05
(2996 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Stupid în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Raul în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Alina în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia CV în Valentin Băcanu, noul candidat al Partidului Ialomițenilor la funcția de primar al Sloboziei Urbanistul în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! @Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Ionela în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Metalurgie în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă sorinb în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 revolta în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! Pt DNA în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Piață în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului stoica în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului gigel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului paul în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! oi în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Tot EL în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului ? în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...