Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Slobozia, orașul-șantier

Slobozia, orașul-șantier

bonus: O duzină de proiecte edilitare demarate în ultimele 12 luni

Goana după accesarea fondurilor europene a transformat Slobozia într-un șantier uriaș. La acest moment, conform declarațiilor oficiale, se află în diferite stadii de implementare nu mai puțin de 7 proiecte finanțate din fonduri europene. Deschiderea acestor șantiere riscă să paralizeze activitatea economică și socială a orașului. «Încercăm să reducem la mimim disconfortul creat de aceste șantiere. Tuturor ne e greu, dar sunt convins că slobozenii înțeleg necesitatea acestor investiții!» susține primarul Dragoș Șoare.

Rău cu rău, dar... La Slobozia, administrația Soare a semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru 6 din cele 11 proiecte de investiții finanțate din fonduri europene. Deciziile generează deja primele probleme edilitare. Săptămâna trecută, șantierul deschis pe bulevardul Unirii pentru realizarea pistelor de biciclete (4 milioane de lei) au generat dislocarea a 6 stâlpi de iluminat public. Situația a revenit la normal în numai câteva ore, însă incidentul determină autoritățile locale să-și reconsidere poziția publică. «Le-am cerut firmelor care fac aceste lucrări să reducă timpii de intervenție și să securizeze zonele unde se lucrează. Încercăm să reducem la mimim disconfortul creat de aceste șan­tiere... Tuturor ne e greu, dar sunt convins că slobozenii înțeleg necesitatea acestor investiții!» susține primarul Dragoș Soare.

Unde dai și unde crapă Prăbușirea stâlpilor de iluminat de pe bulevardul Unirii determină auto­ritățile să finanțeze investiții suplimentare. Primarul Dragoș Soare susține că va propune Consiliului Local Slobozia înlo­cuirea tuturor stâlpilor de iluminat de pe acest bulevard. «Am constatat că stâlpii nu mai prezintă garanții. Cimentul e „copt“, riscăm să se întâmple la fel și după fina­lizarea investițiilor în pistele de biciclete. Soluția o reprezintă înlocuirea acestor stâlpi, din bugetul orașului... Avem bani, voi so­licita Consiliului Local să aprobe această investiție în regim de urgență!» a declarat public Dragoș Soare. Înlocuirea stâlpilor de iluminat reprezintă doar o soluție de moment. Reamintim că admi­nistrația locală încearcă de peste 5 ani să acceseze o linie de finanțare pentru a investi în mo­dernizarea iluminatului pu­blic stradal. Valoarea estimată a acestei investiții este de 14,8 milioane de lei. Administrația precedentă a încercat să obțină acești bani din fonduri europene, însă eforturile făcute nu s-au soldat cu rezultate palpabile. Admi­nistrația Soare a propus delegarea serviciului pentru o perioadă de 5 ani unei firme care va avea obligația să realizeze majoritatea in­vestițiilor de care sistemul de iluminat public din municipiul reședință de județ are nevoie.

O duzină de proiecte edilitare demarate în ultimele 12 luni
Investiția în pistele pentru biciclete este doar unul dintre pașii făcuți de ad­ministrație către transformarea orașului în șantier. Pe lista de investiții demarate în acest an figurează proiectul de regenerare a spațiului urban din «Orășelul Copiilor» (4,5 milioane de lei), proiectul de reabili­tare a căilor de rulare ale transportului public în Municipiul Slobozia (28,1 mili­oane de lei), proiectul privind creșterea mobilității urbane în cadrul zonei pieto­nale Casa Armatei (8 milioane de lei), precum și alte 3 proiecte similare, aflate deja în diferite stadii de implementare, dar care afectează într-o măsură mai mică viața socială a orașului. Toate aceste pro­iecte se adaugă investițiilor multianuale finanțate din surse guvernamentale sau locale. Iar lista poate fi completată cu cele 4 proiecte de investiții derulate în cadrul Spitalului Județean de Urgență Slobozia. Rămâne de văzut dacă slobozenii vor înțelege și vor accepta aceste ambiții edi­litare prin care se încearcă recuperarea ultimilor 30 de ani de adminstrație și transformarea capitalei județului într-un oraș modern, după tiparul european.

20 Iunie 2022, 10:55 (4409 vizualizări - 12 comentarii)

Citiți și:
Prioritatea administrației Potor: deschiderea parcării subterane din Piața Revoluției!
3 MILIOANE DE EURO pentru dezvoltarea Liceului Tehnologic «Alexandru Ioan Cuza» Slobozia
Primăria Slobozia vrea, din nou, Centura de Nord!
43 milioane de lei pentru «Centura Ocolitoare a Sloboziei» din zona de Nord
Parcul fotovoltaic va reduce facturile de curent electric cu 1,5 milioane de lei/lună

Comentariile cititorilor:


Vasile:
(24 Iunie 2022, 01:43)
Am și eu o intrebare: pentru ce se da cu fumul ala toxic pe străzi în fiecare seara la orele 22-23? Nu vede nimeni ca țânțarii nu mor? Chiar ne intoxicați degeaba, ne puneți sa închidem ferestrele și sa ne sufocam în casa!!!
CAT69:
(24 Iunie 2022, 00:15)
O glumă de șantier...unde fac pipi și caca muncitorii de pe bulevardul Unirii???...în boscheții de pe lângă trotuar...vedeți pe camerele de supraveghere...ok
Adrian :
(22 Iunie 2022, 19:34)
Ce facem coaliția pnl psd cu locurile de parcare? Smecherii trag mașinile de firmă pe locurile lor de parcare și ale lor printre blocuri și dacă le zici, mai, mai să te și înjure. Culmea este că sunt o mulțime de mașini cu nr. de alte județe. Soare și consiliul local doarme. Le-ați facilitat la popi să ia Cantina partidului. Cum rămâne cu groapa? Ceva bani la popi nu mai dați și voi? Hai că poate vă iartă niște păcate.
@Azur:
(22 Iunie 2022, 14:46)
Foarte corecta observatia! Ne uitam la japonezi/chinezi cum fac un mega-pod in cateva zile; ai nostri nu sunt in stare sa amenejeze cateva mii de metri de pamant cu gazon si alei intr-un an jumate. Au doar pretentii la investitii supraevaluate ca sa iasa de parandarat. Macar daca ar face investitii cu adevarat utile pentru slobozeni, dar sunt "chititi" numai pe lucruri inutile si scumpe.
Nu tu apa potabila!, Nu sunt trotuare in unele cartiere (ex: Sl Noua); nu se salubrizeaza mai deloc (sunt zone unde nu a trecut niciodata masina aspirator de la Polaris; matura strazile cu maturoaie de nuiele cam ca la 1900 toamna ridicand praful in locuinte si pe masini si chiar in plamanii trecatorilor.
Chestiile astea nu le vede primarul cu pretentii de Oradea. Se inscrie perfect pe traiectoria celorlalti primari pagubosi pentru oras.
Cu autobuzele electrice se mai aude ceva Don premar? Ati mers cu limuzina proprie in spatele vreunui autobuz din asta second hand? Ati vazut cat fum scoate (motorina arsa).  Le-a inchiriat mocioniu de la vreun amic politic pe multi bani, dar sunt niste rable poluante. Bine ca le faceti banda speciala pentru bus, ca si cum ar circula frecvent, la 10 minute si nu la o ora ca acum.
Erau alte lucruri mult mai importante pentru slobozeni decat prostiile astea paguboase, cum drq de nu le vedeti? APA, groapa, strazile, curatenia!
Tineretului:
(22 Iunie 2022, 13:43)
Si Cartierul Tineretului are nevoie de piata agroalimentara, gradinita, magazine!
Georgi:
(22 Iunie 2022, 12:57)
Nu avem transport public la piata mare sa ne luam alimente. Nu avem piata decenta la cartierele de la Pod.vrem privilegii egale cu celelalte cartiere.
Azur:
(21 Iunie 2022, 17:18)
Oraselul Copiilor are 1 an si ceva de inactivitate. L-ati demolat in aprilie 2021 si e un dezastru. Dar chiar nu va este rusine? 3 alei si 4 stalpi, chiar nu sunteti in stare? O amenajare de 2 lei, nu puteti finaliza?
Ce sa mai asteptam atunci de la alte investitii ?
Iluminatul public = DADP:
(21 Iunie 2022, 04:06)
 In conformitate cu HCL 207 / 26.05.2022

    Art. 1 – Se aprobă darea în administrare pentru realizarea prin gestiune directă a serviciului de  iluminat public la nivelul Municipiul Slobozia, către Direcția de Administrare a Domeniului Public, denumit Operator, pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea de prelungire, conform prevederilor legale în vigoare.  
Gigel:
(21 Iunie 2022, 02:33)
@Mary, "tiparul european" inseamna pentru fiecare investitie cateva sute de detalii puse la punct. Dar la noi nu vezi tipenie de inspector de la primarie pe parcursul derularii lucrarilor (ca ar deranja firmele de partid care executa lucrari proaste pe bani multi). Astfel ca nici unul din detaliile lucrarilor nu sunt facute cum trebuie, si avem: masurarea lungimii cu pasul sau cu coada de la cazma, inclinatia se masoara cu bolobocul sau "la ochi", muncitorii lucreaza singuri (fara ingineri sau sefi de echipa), retelele existente sunt stricate de fiecare data, refacerea terenului la stadiul initial se face superficial si apoi se surpa, nu se planteaza nimic dupa finalizarea lucrarilor, materialele folosite sunt neconforme si cedeaza dupa scurt timp, si exemplele pot continua.
Unii isi inchipuie ca este suficient sa aloci banii, dar acesta este doar inceputul unui lung sir de actiuni care trebuie facute pentru ca o lucrare sa iasa bine. Iar restul de actiuni nu se fac niciodata, pentru ca s-ar supara patronasii de firme de partid, care se imbogatesc pe banii publici. Asadar, pentru noi, "tiparul european" este doar o expresie inventata pentru ca unii sa fure, legal sau nu, banii publici, fara ca acestia sa se transforme in servicii de calitate pentru comunitate.
marius:
(20 Iunie 2022, 18:29)
Iluminatul stradal, cand, dnule (...), sau nu ati fost niciodata seara/noaptea prin oras?Cu apa ne-am resemnat, dar macar la celelalte neajunsuri mai tragem sperante...
.....:
(20 Iunie 2022, 15:59)
santier vroiam ptr apa 
Mary :
(20 Iunie 2022, 12:28)
Tipar european, frumos spus, greu de realizat. Dece? Pentru că mentalitatea din trecut ne urmărește. Orașul lucrului prost făcut. Exempu: lărgirea b-dului Unirii a lăsat în urmă o bandă prost lucrată, vălurită pe ambele sensuri de mers. Exemple sunt și mai las și pe alții să le semnaleze. La sfârșit de săptămână am mers în piața mare. În ambele parcări, devenite neîncăpătoare, nu există un coș de gunoi. Oare încurcă parcarea? Mizeria este la ea acasă.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 04 Nov 2026
281 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Percheziții DIICOT și la Slobozia: Anchetatorii, pe urmele unei rețele de traficanți de droguri!

Percheziții DIICOT și la Slobozia: Anchetatorii, pe urmele unei rețele de traficanți de droguri!

Marți, 3 noiembrie 2026, procurorii DIICOT au efectuat mai multe percheziții domiciliare, vizat de descinderi fiind și municipiul Slobozia. Anchetatorii ar fi pe urmele unei rețele de traficanți de droguri ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2026, 18:20
(1032 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,74%, rata șomajului la sfârșitul lunii septembrie 2026

La sfârșitul lunii septembrie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4500 șomeri (din care 2215 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2026, 07:40
(864 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

27 Octombrie 2026, 20:20


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Salonul Național de Toamnă 2026»

Uniunea Artiștilor Plastici din România-Filiala Slobozia/Ialomița, în parteneriat cu Consiliul Județean Ialomița și Muzeul Național al Agriculturii, organizează vernisajul expoziției « ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2026, 11:25
(1056 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Autoturisme de peste 7,2 milioane de lei, comercializate ilegal

O persoană fizică din județul Argeș a prejudiciat bugetul de stat cu peste 1,1 milioane de lei, după ce a comercializat ilegal 75 de autoturisme second-hand, în valoare totală ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2026, 10:40
(1129 vizualizări - 0 comentarii)


2014 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-septembrie 2026

AJOFM Ialomița a integrat în muncă 2014 persoane în perioada ianuarie-septembrie 2026, printre care se numără 845 de femei, ca urmare a implementării Programului Național ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2026, 08:20
(1246 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală»

IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală»

La data de 21 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ialomița au pus în executare 29 de mandate de percheziție domiciliară, în municipiul ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2026, 10:35
(4054 vizualizări - 14 comentarii)


Peste 1,08 milioane de lei pentru rentierii agricoli din Ialomița

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a încheiat procesul de autorizare la plată a rentierilor agricoli care și-au vizat carnetele în perioada 1 martie-31 august 2026 ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 17:10
(1961 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește cereri de sprijin pentru crescătorii de porci: Ajutor de stat de până la 50000 de euro per beneficiar!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a deschis sesiunea de depunere a cererilor de ajutor de stat destinate sectorului suin. Crescătorii de porci din județul Ialomița și din î ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:50
(2061 vizualizări - 0 comentarii)


Racla cu moaștele Sfântului Irodion de la Lainici, la Slobozia

Credincioșii din Slobozia sunt așteptați la Biserica «Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir» din municipiu, unde, în perioada 24-27 octombrie 2026, va fi adusă ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:35
(2244 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Dublu eveniment cultural «SCULPTORI»

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Ialomița a găzduit marți, 20 octombrie 2026, începând cu orele 15,00, un dublu eveniment cultural de excepție dedicat artelor vizuale. Sub titlul ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:20
(1932 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, Serviciul Call Center pus la dispoziția acestora, vine ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2026, 17:25
(5816 vizualizări - 0 comentarii)


Ansamblul «Violoncellissimo» concertrează la Slobozia duminică, 1 noiembrie 2026

Iubitorii muzicii clasice din județul Ialomița sunt invitați la un eveniment cultural de excepție. Consiliul Județean Ialomița, prin intermediul Centrului Cultural «Ionel Perlea», organizează ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 16:10
(2344 vizualizări - 0 comentarii)


Bilanț al Poliției Locale Slobozia pe septembrie 2026: Peste 460 de sancțiuni, camere video folosite pentru prinderea vandalilor!

Poliția Locală Slobozia a publicat raportul de activitate pentru luna septembrie 2026, agenții locali aplicând 463 de sancțiuni contravenționale și gestionând 272 de sesizări venite din partea ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 15:40
(2118 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în Cartierul Buliga din Fetești, joi, 15 octombrie 2026!

Joi, 15 octombrie 2026, distribuitorul de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu electricitate Sursa de Apă Buliga, din Fetești/Ialomița. Prin ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 08:50
(2541 vizualizări - 0 comentarii)


Iazu: Grav accident rutier, soldat cu patru victime

Iazu: Grav accident rutier, soldat cu patru victime

Sâmbătă,10 octombrie 2026, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2026, 10:30
(3685 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rezultate Bursa Locurilor de Muncă

Vineri, 9 octombrie 2026, la nivel național, s-a desfașurat Bursa Generală a Locurilor de Muncă, acțiune organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Acest eveniment a fost organizat ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2026, 12:50
(3420 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 155 milioane de lei pentru fermierii afectați de secetă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează producătorii agricoli din sectorul vegetal că, în perioada 12 octombrie-6 noiembrie 2026, se depun cereri pentru acordarea sprijinului ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2026, 11:25
(4573 vizualizări - 0 comentarii)


Activitatea Laboratorului din cadrul DSVSA Ialomița în trimestrul III 2026

Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița (LSVSA) reprezintă o componentă importantă a activității de supraveghere și control desfășurate de Direcția Sanitară Veterinară ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 16:25
(3212 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă oferite la «Bursa Locurilor de Muncă»

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza vineri, 9 octombrie 2026, «Bursa Locurilor de Muncă», eveniment ce se va desfășura la sediul Agentiei Locale din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 12:35
(3361 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale jandarmilor și polițiștilor în școlile din Fetești

Acțiuni preventive ale jandarmilor și polițiștilor în școlile din Fetești

Jandarmii ialomițeni, alături de polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară al IPJ Ialomița, au desfășurat activități preventive în unitățile de învățământ din municipiul Fetești ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 09:25
(3881 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Ștafeta Veteranilor «Invictus», ediția a XIII-a

IJJ Ialomița: Ștafeta Veteranilor «Invictus», ediția a XIII-a

Duminică, 4 octombrie a.c., Ștafeta Veteranilor a pornit de la Slobozia spre Călărași. Echipa care a purtat Ștafeta Roșie a fost formată din voluntari din cadrul Jandarmeriei Ialomița, Poliției ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 08:35
(2918 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Vaccinarea antirabică aeriană a vulpilor

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează că, în luna octombrie 2026, în funcție de condițiile meteorologice, se va desfășura, la nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 08:10
(2210 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Bătaie între femei aplanată de doi polițiști în timpul liber

Duminică, 4 octombrie a.c., spre miezul nopții, doi agenți din cadrul Secției 1 Poliție Rurală aflați în timpul liber au intervenit pentru aplanarea unui conflict izbucnit între... mai multe ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2026, 08:05
(3713 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2026, 11:20
(7240 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2026, 09:05
(7387 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

Pompierii ialomițeni au intervenit joi, 1 octombrie 2026, pentru salvarea unui bărbat de 71 de ani, căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare din Balta Ialomiței. Din primele informații, acesta ar fi ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:30
(3979 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Bărbați reținuți după ce s-au luat la bătaie

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut pentru 24 de ore, doi bărbați, de 54 și 65 de ani, cercetați penal pentru comiterea infracțiunii de «loviri și alte violențe» ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:25
(3638 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii au organizat o razie de amploare pe străzile din municipiul Slobozia. În urma acțiunii, au fost verificate peste 250 de automobile și legitimate 280 de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:20
(3217 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


IPJ Ialomița: Perioada de înscriere în școlile de Poliție se apropie de final

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița îi informează pe cei interesați de o carieră în Poliția Română că perioada destinată înscrierii pentru admiterea în școlile ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:15
(4494 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@agatha în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe Agatha în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe E un personaj în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe @Marim în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe maria în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe Guess Who în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați @marin în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe Mascații în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe Marin în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe golănie tipică 3 trandafiri în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe ANAF în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe Ra-sol în Amenzi de peste 1,6 milioane de lei, aplicate de Garda de Mediu Ialomița principalilor poluatori din zona Slobozia-Ciulnița Ha, ha în Debitele administratorului Alexandru Pocotilă aruncă societatea Servicii Publice Slobozia SRL în brațele recuperatorilor de creanțe Julya în Pacient insultat și agresat de medicul stomatolog care i-ar fi aplicat incorect tratamentul dentar casă Scânteia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 28 octombrie 2026 #pasajladrajna în Constantin Marin, (re)instalat în funcția de prefect al județului Ialomița #pasajladrajna în DSP Ialomița anunță că apa din Slobozia și localitățile învecinate este potabilă! Dumitru Ion în «Ialomița Nord», parcul eolian RENOVATIO de aproape 250 MW Nutii spaima Constitutii în DSP Ialomița anunță că apa din Slobozia și localitățile învecinate este potabilă! Rasol în DSP Ialomița anunță că apa din Slobozia și localitățile învecinate este potabilă!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...