Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Administrație rurală la Sărățeni

După 22 de ani

Administrație rurală la Sărățeni

Se spune că două mandate pentru un primar sunt de ajuns. La Sărățeni însă, n-au fost de ajuns cinci și comuna l-a mai votat pe Eugen To­cileanu încă o dată. «De data asta, poate-o fi cu noroc, că m-am săturat să le tot promit oamenilor investiții pentru care nu-mi ajung niciodată banii!» spune râzând Eugen Tocileanu. În cei 22 de ani de mandat, Eugen Tocileanu a transformat o comună săracă, din care oamenii obișnuiau să plece, într-una locuibilă, în care oamenii se întorc acasă.

Blestemul comunelor mici Comuna Sărățeni are mai puțin de 1200 de locuitori. Și asta în zilele de iarnă, când e toată suflarea acasă... Și, de mai bine de 20 de ani, trăiește blestemul comunelor mici. Adică subfinanțarea bugetară. Eugen Tocileanu, primarul comunei, a învățat să nu mai plângă. După 22 de ani de administrație, știe că e inutil: «Domnule, oamenii vor! Și eu vreau, că doar aici trăiesc... Dar ori nu sunt bani, ori nu e guvernul care trebuie, ori e pandemie, ori e război... Ceva e și de fiecare dată când e, noi suntem săriți! Și încep să cred că mai e și vina noastră, că nu ne lecuim niciodată de crezut. Credem mereu că va fi mai bine... Și mai bine nu e niciodată!». Discursul lui Eugen Tocileanu e public de ani buni. Și de pe la al patrulea mandat încoace, de când a început să candideze de unul singur, pare unul resemnat. Cu cine să te lupți, dacă așa e toată țara?! Cui să reproșezi, dacă ai ghinionul de a fi primar într-o comună prea mică pentru a reprezenta o miză electorală?

Puțin și mai trebuie Așa mică, localitatea Sărățeni a derulat proiecte în valoare de 4 milioane de euro în ultimii 15 ani. Cele 4 proiecte demarate de autoritățile locale din Sărățeni vizează asfaltarea drumurilor din comună, precum și construcția rețelelor de apă, canalizare, dar și cea a unei stații de epurare, prevăzută cu echipament tehnic pentru tratare. Acum investițiile sunt funcționale. Mai puțin stația de epurare, finalizată în proporție de 93%. Numai că, în afara drumurilor care rămân comunei, toate celelalte investiții generează costuri suplimentare. Iar banii sunt tot mai puțini, an de an... Ca să contrabalanseze situația cu care se confruntă, administrația locală s-a asociat cu județul, alăturându-se ADI ECOO 2009 și ADI Periurbană Slobozia. În felul ăsta, speră Eugen Tocileanu, locuitorii comunei vor beneficia de servicii de calitate privind gestionarea deșeurilor și furnizarea apei potabile. Dar mai e mult până departe, iar primarul știe asta.

Vești și povești La Sărățeni, veștile bune ajung rar și sunt puține. Una ar fi că anul viitor Compania Națională de Investiții va finanța construirea unei grădinițe. «Acesta e visul meu acum! Am depus proiectul și așteptăm aprobarea lui. Trebuie să se întâmple. Copiii n-au nicio vină că suntem noi comună mică. Ei vor la grădiniță!» ne mai spune Eugen Tocileanu. Cea de-a doua veste bună e că Sărățeni, alături de alte 5 localități, este pe lista comunelor în care urmează a fi reali­zate investiții într-un «sistem inteligent de alimentare cu gaze naturale». Dar vestea asta e mai degrabă o poveste. Însă e o poveste la care Eugen Tocileanu nu renunță: «Așa s-a spus despre toate câte le-am făcut... Întâi că n-o să vedem drumuri asfaltate la Sărățeni. Și avem! Apoi că n-o să avem apă, canali­zare, stație de epurare... A durat de-am îmbă­trânit, dar le avem și pe-astea. Iar dacă n-om fi în stare, vor veni alții mai buni și le vor face. De data asta poate-o fi cu noroc, că m-am săturat să le tot promit oamenilor investiții pentru care nu-mi ajung niciodată banii...».

28 Iunie 2022, 16:05 (7512 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Reabilitarea sediului Primăriei Sărățeni, finalizată 99%
Ialomița rurală caută soluții pentru proiectele de investiții în derulare
Asfaltarea localității, prioritate a comunei Sărățeni

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 05 Aug 2026
241 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Vlădeni: Și-a agresat mama apoi a încălcat ordinul de protecție emis de polițiști

Un bărbat de 46 de ani a fost reținut pentru 24 de ore după ce a încălcat ordinul de protecție provizoriu emis de polițiști pe numele său. Oamenii legii au dispus această măsură după ce duminică ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2025, 16:10
(5169 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Reținut pentru «furt calificat»

Marți, 4 martie 2025, polițiștii au fost sesizați de o femeie despre faptul că o persoană de sex masculin ar fi pătruns în interiorul unei societăți comerciale din Slobozia, unde a încercat ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2025, 16:00
(3736 vizualizări - 0 comentarii)


Perieți: Dosar penal pentru «furt de arbori»

Perieți: Dosar penal pentru «furt de arbori»

Polițiștii ialomițeni au identificat pe raza localității Perieți un bărbat care ar fi transportat, cu o căruță, aproximativ 1,8 mc de material lemnos din specia stejar, pentru care nu a prezentat documente ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2025, 16:00
(2964 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 10 martie 2025, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015, care nu au depășit plafonul de scutire ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2025, 10:40
(7920 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 6,15%, rata șomajului la sfârșitul lunii ianuarie 2025

La sfârșitul lunii ianuarie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4815 de șomeri (din care 2140 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2025, 12:00
(4513 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Dridu-Snagov!

Pentru efectuarea unor lucrări de modernizare, reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu electricitate localitatea Dridu-Snagov din județul Ialomița, furnizarea energiei va fi ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2025, 12:00
(2684 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Peste 600 de misiuni de ordine publică desfășurate de jandarmi în luna februarie 2025

IJJ Ialomița: Peste 600 de misiuni de ordine publică desfășurate de jandarmi în luna februarie 2025

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii februarie, 602 misiuni de ordine publică, dintre care 9 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2025, 10:40
(4402 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Înscrieri pentru școlile de agenți de poliție

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița a început recrutarea candidaților pentru admiterea în instituțiile de învățământ postliceal ale Ministerului Afacerilor Interne ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2025, 16:10
(4015 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Raportări ONG privind sponsorizările

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, respectiv persoanele juridice fără scop patrimonial (asociații, fundații, sindicate, patronate) care au primit î ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2025, 09:10
(3169 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește Cereri de Plată pentru anul 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat luni, 3 martie 2025, Campania de primire a Cererilor de Plată în anul 2025. Fermierii vor putea depune Cererea de Plată î ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2025, 08:55
(5203 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Vizarea carnetelor de rentă viageră agricolă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 3 martie-31 august 2025 (în zilele lucrătoare), pentru obținerea sumei de bani reprezentând renta ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2025, 08:50
(2953 vizualizări - 0 comentarii)


Căzănești: Arestați preventiv pentru «proxenetism» și «spălare de bani»

Doi tineri de 24 și 26 de ani, din Căzănești, au fost arestați preventiv joi, 27 februarie 2025, în cadrul unui dosar penal ce vizează fapte de «proxenetism» și «spălare de bani ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2025, 10:05
(5485 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Prinși de polițiști la scurt timp după ce au furat bani din geanta unei femei

Poliția Municipiului Slobozia a fost sesizată de către o tânără, de 26 de ani, cu privire la faptul că în timp ce se afla în incinta unei unități economice, persoane necunoscute i-ar ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2025, 14:30
(11289 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia furt


IPJ Ialomița: Acțiune a polițiștilor pentru creșterea siguranței rutiere

Joi, 27 februarie 2025., în intervalul orar 07,00 -09,00, polițiștii din Slobozia au acționat pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. În urma neregulilor constatate ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2025, 14:10
(3671 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Arestat după ce a furat scule electrice de la două firme

Poliția Municipiului Slobozia a fost sesizată cu privire la faptul că în noaptea de sâmbătă spre duminică, 22/23 februarie 2025, o persoană ar fi pătruns într-un imobil situat pe raza ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2025, 14:00
(8672 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Cursuri de prim ajutor pentru jandarmi

IJJ Ialomița: Cursuri de prim ajutor pentru jandarmi

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița participă zilele acestea la activitățile de instruire susținute de paramedici din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2025, 13:30
(2362 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 28 februarie 2025, termen-limită pentru depunerea Formularului 394

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că vineri, 28 februarie 2025, este termenul-limită de depunere a «Declarației informative privind livrările/prestările ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2025, 10:00
(4968 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește cereri pentru sectorul de creștere a ovinelor/caprinelor afectat de fenomene climatice nefavorabile

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că, până la data de 21 martie 2025 inclusiv, primește cereri de acordare a unui sprijin financiar de ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2025, 16:05
(6720 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Coloniști din Fetești!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 220 mm, de pe strada Bărăganului din orașul Fetești, echipele RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2025, 10:40
(3290 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri care vor să devină jandarmi

În perioada 24 februarie-12 martie 2025, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2025, 09:30
(4386 vizualizări - 0 comentarii)


Forumul APPR a realizat traducerea manualului tehnic «Tehnologia utilajelor agricole și pentru construcții»

Forumul APPR a realizat traducerea manualului tehnic «Tehnologia utilajelor agricole și pentru construcții»

În cadrul programului său educativ «Schooltor de fermieri», Forumul APPR a realizat traducerea manualului tehnic «Tehnologia utilajelor agricole și pentru construcții», ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2025, 14:40
(4888 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 16,96 milioane de lei în ianuarie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna ianuarie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 16, ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2025, 13:55
(17123 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în municipiul Fetești!

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 160 mm, de la intersecția străzilor Călărași cu Morii din orașul Fetești, echipele ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2025, 09:05
(3877 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Stadiul autorizării plăților finale aferente anului de cerere 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată peste 95% din totalul fermierilor declarați eligibili în Campania aferentă anului de cerere 2024. Astfel, în ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2025, 14:30
(4626 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziție de mărțișoare la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia găzduiește luni, 24 februarie 2025, o expoziție de mărțișoare și podoabe cu specific de primăvară. Evenimentul este programat să înceapă la ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2025, 10:50
(4185 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Campanie de informare pentru primirea Cererilor de Plată în anul 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură demarează vineri, 21 februarie a.c., campania de informare a fermierilor cu privire la primirea Cererilor de Plată în anul 2025. Astfel, zilnic ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2025, 09:40
(5367 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,83 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor și a verificărilor din luna ianuarie 2024

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna ianuarie 2025, controale la contribuabili persoane fizice și juridice ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2025, 10:40
(7228 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Femeie reținută după ce ar fi furat un bagaj din tren

Polițiștii Serviciului Județean Poliție Transporturi Ialomița, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au reținut pentru 24 de ore o femeie de 44 de ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2025, 10:35
(5476 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 140,60 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în ianuarie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna ianuarie 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 140,60 milioane de lei ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2025, 11:20
(6386 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 25 de percheziții domiciliare, 15 suspecți în vizorul autorităților

IPJ Ialomița: 25 de percheziții domiciliare, 15 suspecți în vizorul autorităților

Polițiștii din cadrul IGPR, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, efectuează luni, 17 februarie 2025, 25 de percheziții, în județele Ialomița ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2025, 11:00
(5786 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
Ion Ion în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă FELICITĂRI în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă autoturism Seat Ibiza în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Eu în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Deșteaptă-te ROMÂNE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Fascinat în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița NELAMURITULE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Azi, miercuri, de la 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Cel care i nelamurit în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! mai baieti în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Independent? în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Maine de la ora 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Ionica în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Neseriosul în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! slobozean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! T.B. în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...