Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Neînvinși în amicale

Fotbal, Liga a II-a, Unirea Slobozia

Neînvinși în amicale

Galben-albaștrii sunt de peste o săptămână în cantonament la Târlungeni, iar de vineri, 15 iulie 2022, au început și seria amicalelor din această perioadă a pregătirii. În ciuda numeroaselor schimbări survenite în lot, Costel Enache pare să fi găsit repede rețeta omogenizării. Echipa pasează bine, profită la maxim de erorile adversa­rilor și, din ce se vede din exterior, starea de spirit în sânul lotului este foarte bună. După victoriile entuziasmante obținute cu Gloria Buzău și Dinamo, Unirea a continuat seria jocurilor amicale cu adversari din eșalonul secund.

Egal cu Brașovul Prima confruntare a săptămânii trecute a fost cu FC Brașov, echipă preluată, din acest sezon, de Dan Alexa, antrenor ce s-a angajat să readucă «Steagul» în prima divizie. Mai e mult până acolo, iar acest lucru s-a văzut în confruntarea cu ialomițenii. Chiar dacă nu a învins și a încasat primul gol din perioada de pregătire, Unirea a făcut un meci bun. Costel Enache a început în următoarea formulă: Contra-Dorobanțu, Lazăr, Perju, Ibrian-Cruceru, Prejmerean-Bolohan, Afalna, Silaghi-Golda. În partea secundă au intrat Ciupercă, Ciobanu, Dinu, Toma, Coadă, Lemnaru, Radu, Rus, Ekollo și Gîrbăcea. Brașovenii au lovit primii, în minutul 20, prin bulgarul Angelov. Un minut mai târziu, Dorobanțu centrează, iar Bolohan reușește golul egalizator. 5 minute mai târziu, Angelov reia periculos pe poartă, dar Contra e pe fază și res­pinge. În partea secundă, Contra se mai opune o dată la un șut al aceluiași Angelov, iar Afalna are, la rându-i, două ocazii. Se termină 1-1, iar băieții lui Enache beneficiază de mai puțin de 24 de ore de odihnă.

Victorie clară cu Oțelul Sâmbătă, 16 iulie 2022, Unirea are programat alt joc de verificare. De data aceasta, adversară i-a fost o nou-promovată, Oțelul Galați. Echipă de tradiție, antrenată de unul dintre «greii» Generației de Aur, Dorinel Munteanu, Oțelul este în căutarea vechii identități. Din păcate pentru ei, au avut în Unirea Slobozia un ad­versar mult mai matur. Enache i-a tri­mis, din primul minut, în teren pe Contra-Ciobanu, Dinu, Perju, Toma-Coadă, Prejmerean-Silaghi, Ekollo, Boțogan-Rus. Pe parcursul reprizei secunde, Costel Enache a rulat tot lotul. După o primă repriză fără goluri, Unirea s-a dezlănțuit. În minutul 47, după un corner de pe stânga, Afalna înscrie din interiorul careului al 4-lea gol personal din această perioadă de pregătire. Totul s-a clarificat în minutul 65, când mingea ajunge la tânărul Alin Boțogan, iar acesta trage cu sete, din 10 metri, pentru 2-0. Putea fi 3-0 în primul minut adițional, dar Cruceru bate slab un penalty și ratează. La ultima fază, Florinel Ibrian punctează cu lejeritate, iar Unirea bate Oțelul la scor de neprezentare și rămâne neînvinsă după 5 meciuri amicale. Urmează alte două jocuri programate în cantonamentul de la Târlungeni: cu Codlea, pe 20 iulie a.c. și cu Sepsi 2, pe 21 iulie 2022. La aceste jocuri sunt șanse să îi vedem în teren și pe portarul George Păduraru și mijlocașul Tiberiu Serediuc, accidentați după meciul cu Abatorul.

19 Iulie 2022, 17:55 (7867 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență
Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență!
Unirea Slobozia și-a găsit antrenor cu licență PRO în Liga 2: Ilie Poenaru!
FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 07 Iul 2026
168 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

IPJ Ialomița: 30 de permise reținute, amenzi de peste 150000 de lei

Sâmbătă și duminică, 26/27 martie a.c., polițiștii ialomițeni au acționat pe raza județului pentru prevenirea evenimentelor negative și creșterea siguranței rutiere. Astfel, au intervenit la 207 evenimente ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2022, 16:05
(9708 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 1 nou caz de COVID-19

Duminică, 27 martie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 26930, fiind înregistrat 1 nou caz față de ziua de sâmbătă, 26 martie ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2022, 16:20
(4081 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 13 noi cazuri de COVID-19

Sâmbătă, 26 martie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 26929, fiind înregistrate 13 noi cazuri față de ziua de vineri, 25 ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2022, 15:25
(4973 vizualizări - 0 comentarii)


DN2A: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

DN2A: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

În dimineața zilei de sâmbătă, 26 martie a.c., pe DN2A, în zona Popasului Chirana s-a produs un accident rutier. Din verificările efectuate a reieșit că în timp ce un bărbat, în vârstă de 68 de ani, din ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2022, 13:45
(8592 vizualizări - 0 comentarii)


Jilavele: Casă distrusă de flăcări

Jilavele: Casă distrusă de flăcări

Pompierii din Urziceni au intervenit vineri, 25 martie a.c., pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la locuința unui cetățean din localitatea Jilavele. Flăcările se manifestau violent în ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2022, 21:30
(2806 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Jilavele incendiu


«Ziua Porților Deschise» la IPJ Ialomița

«Ziua Porților Deschise» la IPJ Ialomița

Vineri, 25 martie a.c., în Parcul Tineretului din Slobozia, a fost organizată «Ziua Porților Deschise», activitate organizată de Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița cu ocazia «Zilei Poliției ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2022, 16:00
(2729 vizualizări - 1 comentariu)


APIA: Cereri de sprijin pentru măsura de stocare a cărnii de porc

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că în perioada 25 martie-29 aprilie 2022, la sediul APIA-Aparat Central, se primesc Cererile de sprijin privind ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2022, 15:40
(11185 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 12 noi cazuri de COVID-19

Vineri, 25 martie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 26916, fiind înregistrate 12 noi cazuri față de ziua de joi, 24 martie ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2022, 15:15
(5850 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 4,20%, rata șomajului înregistrat în luna februarie 2022

La sfârșitul lunii februarie 2022, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 3913 șomeri (din care 1716 femei), rata șomajului fiind de 4,20%, cu 0,98 puncte ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2022, 13:50
(10869 vizualizări - 0 comentarii)


Anexe gospodărești cuprinse de flăcări la Borănești, Maltezi și Bucu

Anexe gospodărești cuprinse de flăcări la Borănești, Maltezi și Bucu

În ultimele 24 de ore, pompierii ialomițeni au intervenit pentru stingerea incendiilor care au cuprins 3 anexe aflate în incinta unor gospodării din localitățile Borănești, Maltezi și Bucu. Cel mai puternic ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2022, 13:30
(10382 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Recomandări ale pompierilor pentru prevenirea incendiilor de vegetație uscată

ISU Ialomița: Recomandări ale pompierilor pentru prevenirea incendiilor de vegetație uscată

În ultima săptămână, pompierii au intervenit pentru stingerea unui număr de 14 incendii, produse pe raza județului Ialomița, în care flăcările s-au întins cu repeziciune, arzând aproximativ 28 hectare de ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2022, 13:15
(10565 vizualizări - 0 comentarii)


Accident între Movila și Fetești: Intervenție cu elicopterul SMURD!

Accident între Movila și Fetești: Intervenție cu elicopterul SMURD!

Un grav accident rutier în care au fost rănite cinci persoane (trei adulți și doi copii) s-a produs joi, 24 martie a.c., pe DJ212, între Movila și Fetești în județul Ialomița. Potrivit primelor cercetări ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2022, 18:50
(20557 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Evenimente dedicate «Zilei Jandarmeriei Române»

IJJ Ialomița: Evenimente dedicate «Zilei Jandarmeriei Române»

Pe data de 3 aprilie se împlinesc 172 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române. Pentru a marca acest eveniment, Inspectoratul Județean de Jandarmi Ialomița organizează o serie de manifestări. Astfel ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2022, 17:00
(1745 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Reținut pentru «tâlhărie calificată»

Polițiștii de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au depistat miercuri, 23 martie a.c., un bărbat bănuit de comiterea unei infracțiuni de «tâlhărie calificată» asupra unei persoane ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2022, 16:40
(3505 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 16 noi cazuri de COVID-19

Joi, 24 martie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 26904, fiind înregistrate 16 de noi cazuri față de ziua de miercuri, 2 ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2022, 15:15
(2982 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Movilița

Incendiu la o casă din Movilița

Miercuri, 23 martie, în jurul orelor 22,45, Detașamentul de Pompieri Urziceni a intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din comuna Movilița. Pompierii s-au deplasat la locul intervenției ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2022, 11:55
(8132 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Este interzisă arderea miriștilor și a resturilor vegetale pe terenul arabil!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează fermierii cu privire la obligația de a respecta normele de ecocondiționalitate. Ecocondiționalitatea este o componentă a Politicii Agricole ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2022, 11:40
(13781 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Razie de amploare a polițiștilor

Țăndărei: Razie de amploare a polițiștilor

Peste 130 de autoturisme au fost controlate, 28 de sancțiuni contravenționale aplicate și 2 proprietari de imobile, racordate ilegal la rețeaua de energie electrică, au fost depistați în flagrant. Este ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2022, 17:30
(5603 vizualizări - 3 comentarii)

Taguri: Țăndărei razie


ISU Ialomița: 3 incendii produse în gospodăriile unor cetățeni

ISU Ialomița: 3 incendii produse în gospodăriile unor cetățeni

Marți, 22 martie a.c., pompierii ialomițeni au intervenit în cazul a 3 incendii produse în incinta a 3 gospodării de pe raza localităților ialomițene Valea Ciorii, Fetești și Movilița. În cazul incendiului ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2022, 15:50
(3034 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița: Peste 1600 fermieri ialomițeni au depus Cereri Unice de Plată

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) se află în plină Campanie de primire a cererilor unice de plată pentru anul 2022. Astfel, în perioada 1-22 martie 2022, în județul Ialomița au fost ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2022, 15:40
(2234 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 30 de noi cazuri de COVID-19

Miercuri, 23 martie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 26888, fiind înregistrate 30 de noi cazuri față de ziua de marți, ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2022, 15:15
(1330 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni de control ale DSVSA Ialomița

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează cu privire la faptul că, în intervalul 23.03.2022-01.05.2022, vor fi dispuse măsuri specifice, precum intensificarea controalelor ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2022, 15:00
(10181 vizualizări - 0 comentarii)


Exercițiu de simulare a unui cutremur la Liceul Teoretic «Paul Georgescu» Țăndărei

Exercițiu de simulare a unui cutremur la Liceul Teoretic «Paul Georgescu» Țăndărei

Joi, 24 martie a.c., în cadrul Liceului Teoretic Paul Georgescu» Țăndărei se va desfășura un exercițiu tactic de simulare a unui cutremur. Exercițiile de acest tip sunt absolut necesare și urmăresc modul ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2022, 12:30
(22789 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 43500 de lei

În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la 77 de evenimente, dintre care 73 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112 și au constatat 19 infracțiuni. Din totalul acestora, ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2022, 15:50
(8983 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 18 noi cazuri de COVID-19

Marți, 22 martie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 26858, fiind înregistrate 18 noi cazuri față de ziua de luni, 21 martie ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2022, 15:35
(3529 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Se efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, informează că efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat prin cererile de plată aferente ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2022, 15:10
(10454 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: TVA rambursată de peste 7,44 milioane de lei

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în primele două luni ale anului 2022, conform selecției naționale, TVA în valoare de 7,44 milioane ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2022, 11:25
(2329 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Amenzi aplicate la stațiile de distribuție carburanți

În perioada 10-16 martie 2022, inspectorii ITM Ialomița au desfășurat ample acțiuni de control la stațiile de distribuție carburanți. Aceștia au verificat modul în care sunt respectate cerințele minime ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2022, 17:15
(16560 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 4 noi cazuri de COVID-19

Luni, 21 martie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 26840, fiind înregistrate 4 noi cazuri față de ziua de duminică, 20 martie ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2022, 15:15
(4044 vizualizări - 0 comentarii)


Dridu: Locuință cuprinsă de flăcări

Duminică, 20 martie a.c., pompierii din Urziceni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la locuința unui cetățean din Dridu. Trei echipaje de pompieri cu două autospeciale ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2022, 13:00
(8727 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Dridu incendiu


Ultimele comentarii
Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Toma Florentina Daniela în Judecătoria Urziceni rămâne deschisă, însă soluționarea dosarelor va fi întârziată teren intravilan Fundata în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 #pasajladrajna în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» anvelope de vară în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Procurorul în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Odadada în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Alin în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Ciornobal în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Cătălin în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Cătălin. în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Ciochina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Sătenii tăi în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Loredana în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Topic în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Ion în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Rodica în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Dadi în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...