Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

În grafic

Fotbal, Liga a II-a, Ripensia Timișoara-Unirea Slobozia 1-2

În grafic

6  puncte în primele două etape au scos fotbaliștii de la Unirea Slobozia și sezonul trecut. Atunci au avut parte, în primele două etape, de două noupromovate. Acum, doar de una, plus o echipă de veșnică perspectivă, Ripensia Timișoara. Unirea pare să demonstreze mai multă siguranță în joc și maturitate dată de infuzia de jucători cu experiență, gestionată cum trebuie de la fel de experimentatul antrenor Costel Enache. După victoria clară cu Baia Mare, era normal ca echipa câștigătoare să rămână în teren. Așadar, Costel Enache i-a folosit pe următorii: Contra-Ibrian, Dinu, Perju, Toma-Coadă (Lazăr ’86), Ekollo (Prejmerean ’62)-Boțogan (Dorobanțu ’78), Afalna, Silaghi (Bolohan ’62)-Rus (Golda ’62).

Afalna-Rus, combinația perfectă Nici tradiția, nici tinerețea nu au ajutat-o pe Ripensia să reziste prea mult în fața Unirii Slobozia. Era doar minutul 3 și primul contraatac al ialomițenilor. Afalna îl găsește în careu pe Ciprian Rus, care îl învinge pe portarul advers cu un șut pe jos, bine plasat. Rus se află deja la al doilea gol pentru Unirea și confirmă, deja, încrederea pe care conducerea echipei noastre a avut-o în el. Atacul pare a fi primul câștig evident din acest sezon. Echipa noastră continuă să domine. Toma irosește o lovitură liberă dintr-o poziție bună, Silaghi trimite un șut telefonat, iar Afalna trage bine din afara careului, dar mingea trece puțin pe lângă poarta Ripensiei. În minutul 33 se inversează rolurile: Rus centrează lung, iar Christ Afalna reia din 8 metri liniștind apele. Și pentru Afalna este al doilea gol stagional marcat, ca și primul, tot din interiorul careului. Christ ne obișnuise în sezoanele trecute cu goluri reușite în urma șuturilor de la distanță. Ca o concluzie pozitivă, se pare că ofensiva se poate sprijini pe acest tandem nou creat, Rus-Afalna. Ambii au câte două goluri și un asist în acest start de sezon, iar la Timișoara au stabilit scorul pauzei.

După pauză, au lăsat-o mai moale Mario Contra a avut prima intervenție mai dificilă în minutul 48 când a respins în corner șutul lui Mogoș. Antrenorul Ripensiei mută inspirat, introducându-l în minutul 56 pe Piftor. Două minute mai târziu, acesta reduce din handicap cu un șut din marginea careului mic. Tensiunea sporește, se împart cartonașe galbene și pe băncile de rezerve, iar Toma îl pune la grea încercare pe tânărul portar Toroc. În final trăim periculos la șutul lui Mitrov, dar putem dubla din nou avantajul când Toma îl remarcă din nou pe Toroc. Se termină 2-1 pentru Unirea, care rămâne în plutonul echipelor cu punctaj maxim. Sâmbătă, 20 august 2022, de la orele 11,00, la Slobo­zia vine un adversar dificil pe care spe­răm să-l învingem în premieră în liga secundă, Metaloglobus București, echipa fraților Herea, antrenată de Eugen Trică.

16 August 2022, 17:35 (4259 vizualizări - 2 comentarii)

Citiți și:
Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență!
Unirea Slobozia și-a găsit antrenor cu licență PRO în Liga 2: Ilie Poenaru!
Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...?

Comentariile cititorilor:


Cioky:
(18 August 2022, 17:09)
Vrem Unirea in A!
Marius:
(17 August 2022, 12:29)
Vom fi la stadion!batem Metaloglobus!forza Unirea Slobozia!!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 22 Iun 2026
264 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale, factura electronică reprezentând o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă cu mediul. Factura ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 12:20
(8049 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Campania «Donează sânge! Salvează o viață!»

Protopopiatul Slobozia: Campania «Donează sânge! Salvează o viață!»

Marți, 9 decembrie 2025, Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Sectorul Social-Misionar al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor și Centrul Județean de Transfuzie Ialomița au organizat o acțiune ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 11:55
(5252 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Miercuri, 10 decembrie 2025, echipele furnizorului efectuează intervenții la nivelul sistemului de energie electrică care afectează Stația de Pompare ce deservește localitatea Dridu. Fără curent, instalațiile ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 10:40
(3437 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Întrerupere a alimentării cu gaze pe mai multe străzi din cauza avarierii unei conducte

Ca urmare a unor lucrări de săpătură mecanizată realizate pentru canalizare de către firma Urban SA pe strada Nordului din Slobozia, s-a produs o avarie asupra unei conducte aferente rețelei de distribuție ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2025, 12:25
(16252 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Fiul și-a agresat mama, încălcând un ordin de protecție. A fost reținut de polițiști!

Polițiștii din Fetești au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat în vârstă de 53 de ani, din Fetești, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de «încălcare a măsurilor dispuse ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2025, 16:20
(9702 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Fierbinții de Jos!

Echipele RAJA Constanța intervin luni, 8 decembrie 2025, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe Șoseaua Maia din localitatea Fierbinții de Jos. Astfel ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2025, 14:50
(5355 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Acțiuni ale polițiștilor pentru creșterea siguranței în școli

Urziceni: Acțiuni ale polițiștilor pentru creșterea siguranței în școli

În cursul zilei de miercuri, 3 decembrie 2025, polițiștii din Urziceni, împreună cu polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară au desfășurată o acțiune pentru creșterea siguranței ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2025, 13:50
(7600 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Termen-limită pentru cererile inițiale de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) primește, până la data de 15 decembrie 2025 inclusiv, cererile inițiale anuale de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creșterii ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2025, 10:15
(9836 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Misiunile jandarmilor în luna noiembrie 2025

IJJ Ialomița: Misiunile jandarmilor în luna noiembrie 2025

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii trecute, 580 de misiuni de ordine publică, dintre care 20 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2025, 13:00
(14345 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Centrele autorizate pentru testarea cărnii de porc

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează cetățenii cu privire la efectuarea examenului trichineloscopic pentru carnea provenită din sacrificări tradiționale î ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2025, 11:00
(7056 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,72%, rata șomajului la sfârșitul lunii octombrie 2025

La sfârșitul lunii octombrie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4485 de șomeri (din care 2168 erau femei), rata șomajului ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2025, 10:00
(5169 vizualizări - 0 comentarii)


Call Center RAJA Constanța

Call Center RAJA Constanța

Serviciul de Call Center, pus la dispoziția clienților RAJA Constanța, vine în întâmpinarea tuturor nevoilor particulare ale beneficiarilor. Serviciul funcționează ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2025, 09:25
(3052 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Termen-limită pentru depunerea cererilor privind subvenția la motorină 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură primește, până la data de 22 decembrie 2025 inclusiv, Cererile de acord pentru finanțare aferente schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2025, 09:00
(24834 vizualizări - 0 comentarii)


ANUNȚ

Telefoanele și faxurile Tribunalului Ialomița și ale Judecătoriei Slobozia sunt indisponibile pentru o perioadă nedeterminată din cauza unei probleme la furnizorul de servicii. 
 Vă puteți adresa instanțelor la adresele de e-mail:

- [email protected] (Tribunalul Ialomița) 

- [email protected] (Judecătoria Slobozia) 

De asemenea, puteți să vă adresați și la sediul celor două instanțe. 

Vă mulțumim pentru înțelegere!

3 Decembrie 2025, 15:30


IPJ Ialomița: Băuți la volan

Duminică, 30 noiembrie a.c., aproape de miezul nopții, polițiștii au depistat un bărbat, de 37 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe Șoseaua București-Constanța, din Slobozia, deși s-ar ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2025, 15:25
(6705 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 260 mii de lei, 24 permise reținute, 36 certificate de înmatriculare retrase

În perioada 29 noiembrie-1 decembrie 2025, polițiștii ialomițeni au fost solicitați să intervină la 249 evenimente, 229 dintre acestea fiind sesizate prin intermediul Sistemului Național Unic pentru ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2025, 15:20
(8093 vizualizări - 0 comentarii)


APIA finalizează plățile în avans pentru Campania 2025: peste 957,455 milioane de euro ajung în conturile fermierilor!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță finalizarea procesului de autorizare la plată pentru plățile în avans aferente Campaniei 2025, care se desfășoară anual în ...[citește_toată_știrea]

28 Noiembrie 2025, 10:40
(8744 vizualizări - 0 comentarii)


Casieriile RAJA Constanța vor fi închise luni, 1 Decembrie 2025!

RAJA Constanța aduce la cunoștința consumatorilor din întreaga arie de operare că luni, 1 decembrie 2025, cu ocazia Zilei Naționale a României, casieriile ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2025, 14:25
(5617 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Camion încărcat cu uree, în flăcări lângă Stația de Taxare Fetești

ISU Ialomița: Camion încărcat cu uree, în flăcări lângă Stația de Taxare Fetești

ISU Ialomița informează cu privire la faptul că în dimineața zilei de joi, 27 noiembrie 2025, un camion încărcat cu 24 tone de uree a luat foc. Incendiul s-a produs în zona Stației ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2025, 09:30
(17180 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 63,64 milioane de lei în perioada ianuarie-octombrie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-octombrie 2025, conform selecției naționale, TVA în cuantum ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2025, 12:50
(6025 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite miercuri, 26 noiembrie 2025, pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 160 mm, de pe strada Principală din localitatea ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2025, 12:25
(785 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Doi copii răniți grav în urma unui accident rutier

Slobozia: Doi copii răniți grav în urma unui accident rutier

Marți, 25 noiembrie 2025, în zona Mânăstirii «Sfinții Voievozi» din Slobozia s-a produs un grav accident de circulație, în care au fost implicate 3 autoturisme. În ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2025, 14:30
(10419 vizualizări - 0 comentarii)


2436 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-octombrie 2025

În perioada ianuarie-octombrie 2025, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 2436 persoane ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2025, 13:40
(3774 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 1,543 miliarde de lei, încasări la bugetul de stat în perioada ianuarie-octombrie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în perioada ianuarie-octombrie 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de peste ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2025, 11:55
(8248 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Slobozia și Andrășești

În cadrul unui dosar penal instrumentat de polițiștii Biroului de Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, au fost puse în executare două ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2025, 13:40
(8327 vizualizări - 0 comentarii)


Perieți: Reținut pentru «tâlhărie»

Polițiști au reținut pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, un tânăr de 33 ani, din Perieți, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de «tâlhărie». În fapt, din materialul ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2025, 13:00
(2220 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Tineri reținuți pentru încălcarea Codului Rutier

Joi, 20 noiembrie a.c., în urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus reținerea, pentru 24 de ore, față de un tânăr de 29 de ani, din Slobozia, cercetat sub aspectul comiterii ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2025, 12:00
(7948 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Arestați preventiv pentru «trafic de droguri de mare risc»

Miercuri, 19 noiembrie 2025, procurorii DIICOT-Biroul Teritorial Ialomița au dispus, în două cauze penale,  reținerea a doi inculpați, cu vârstele de 38 și 47 de ani, cercetați pentru ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2025, 16:00
(7426 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Acțiunea «Truck&Bus»

Poliția Rutieră Ialomița: Acțiunea «Truck&Bus»

În această săptămână, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița, împreună cu structurile rutiere din cadrul IPJ Ialomița, desfășoară, sub egida ROADPOL, acțiunea «Truck&Bus» ...[citește_toată_știrea]

20 Noiembrie 2025, 15:45
(7340 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 7,87 milioane de lei în octombrie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna octombrie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste ...[citește_toată_știrea]

20 Noiembrie 2025, 11:25
(8861 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Any în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Alecu în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! base marinaru în Stelnica și Punctul de Acostare «Regina Maria», creștere a numărului de turiști ion negativ în A fost construită una dintre cele mai mari instalații de stocare a energiei verzi din România cioban în Dezastrul funciar de la Primăria Axintele Parinte în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! AlexDan în Lipsă de «transparență» în Consiliul Local Slobozia Preda în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! Mary în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor Mary în Restanțe de 7,3 milioane de lei pentru facturile de apă și canalizare către operatorul Urban SA Slobozia NOBODY în «Candidatul 10510», în sfârșit director general adjunct la DGASPC Ialomița! Vasi în Incidente de integritate «cu efect întârziat» în județul Ialomița Dan în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! OK dar.. în «USR are obligația morală să aplice propriile standarde de integritate!» dan în Blocuri pentru tinerii specialiști în Educație și Sănătate, la Fetești Aur în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! cetatean în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Pt Zanfir în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! suporter în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! ZANFIR în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...