Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Debut cu stângul pentru echipele ialomițene

Fotbal, Liga a III-a

Debut cu stângul pentru echipele ialomițene

Înainte de reluarea noului sezon de Liga a III-a aveam de 2 bani speranță că lucrurile ar putea arăta mai bine pentru ju­dețul nostru. Mai exact, aveam (și avem în continuare!) aș­tep­tări de la Recolta Gheorghe Doja care a prins ceva experiență la acest nivel și, chiar dacă a pierdut mulți jucători în această vară, a contraba­lansat cu câteva transferuri interesante. În etapa de debut, n-a ieșit cum ne-am dorit.

Recolta, învinsă de Modelu Meciurile dintre Recolta Gheorghe Doja și Înainte Modelu, atâtea câte s-au putut juca în ultimii 3 ani, au fost mereu foarte echilibrate. Așa a fost și sâmbătă, 27 august 2022, în etapa inaugurală a celui de-al treilea eșalon. Antrenorul Recoltei, Adrian Cristea, a început meciul în formula: Răducan-Petre, Chebac, Ene, Comșa-Alexe, Eavaz-Drăgan, Ghenovici, Chiriță-Răduca. Au mai jucat Popescu și Lungu. Prima repriză a adus și prima lovitură de teatru. Modelu a deschis scorul prin fostul apărător al Feteștiului, Matei Babaua, care s-a și accidentat la faza respectivă. Golul a venit după o suită de ocazii ale ialomițenilor, care au reclamat și un penalty la un posibil henț în careu al călărășenilor. Eavaz putea aduce egalarea înainte de pauză, dar a tras peste poartă din poziție extrem de favorabilă. Gluma s-a îngroșat în partea secundă, când Leciu a făcut 2-0 pentru Modelu contrar cursului jocului. Răduca a reaprins speranțele când a redus din handicap, dar mai mult nu s-a putut face. Modelu a învins cu 2-1 și a plecat cu toate cele 3 puncte. Pentru Recolta urmează sâmbătă, 3 septembrie 2022, orele 17,00, deplasarea la Agricola Borcea, pentru meciul din etapa a 2-a. Până atunci, ialomițenii au meci tare în Cupa României. Miercuri, 31 august 2022, orele 17,30, la Gheorghe Doja vin, pentru un meci de «care pe care», ilfovenii de la CS Afumați.

Înfrângere previzibilă pentru Amara Nou promovată în Liga a III-a, CS Amara nu a fost cruțată de sorți încă de la debut. Băieții din Stațiune au avut de înfruntat, în deplasare, cel mai dificil adversar din serie, CS Afumați. Ne-a fost teamă, recunoaștem, de o înfrângere la scor-fluviu, așa cum au pățit, cu o zi înainte, Dacia Unirea Brăila și Astra Giurgiu. Ei bine, n-a fost cazul, ba chiar putem spune că ialomițenii s-au comportat onorabil. Să menționăm că CS Amara atacă acest start de sezon cu echipa care a obținut promovarea. Au fost aduși trei tineri jucători, în capul listei fiind Ionuț Negoiu, 20 de ani, fost jucător la Unirea Slobozia și Recolta Gheorghe Doja. Antrenorul Amarei, Marius Pletea, a început meciul în modulul 5-4-1: Bucur-Negustoru, Voicu, Gheorghe, Andrei, Nohai-Tănase, Câlțea, M. Ilie, Nistor-Zaharia. Au mai jucat Negoiu, Schindea, Constantin, Ciobotaru, Georgescu. Meciul a început atipic, cu Amara extrem de arțăgoasă. În minutul 15, ialomițenii deschid scorul prin Cristian Nistor, care profită de o respingere defectuoasă a unui apărător ilfovean, după o centrare în careu a amărenilor. Echipa noastră își putea dubla avantajul, dar tânărul Radu Tănase, adus de la Abatorul, a ratat din poziție de «1 la 1» cu portarul advers. Până la pauză, mai experimentata echipă din Afumați speculează anumite carențe defensive ale Amarei și marchează de două ori, al doilea gol din penalty. Amara caută să redreseze situația de pe tabelă, dar gazdele se impun și în partea secundă, marcând încă două goluri. Se termină 4-1 pentru CS Afumați, rezultat care, după cum am spus, este cât se poate de normal. Amara încearcă să mai legitimeze în aceste zile încă doi tineri jucători, iar sâmbătă, 3 septembrie 2022, orele 17,00, va găzdui primul meci, «all time», pe teren propriu în Liga a III-a. Moment istoric, adversar dificil, dar, cu ambiție și sprijin de la public, se pot agăța ceva puncte. Adversarul va fi Gloria Albești, echipă bună a seriei, care va veni cu foame de puncte. Pentru Amara sunt importante punctele, dar mult mai tare arde nevoia de sponsori. Echipa s-a angajat să parcurgă onorabil acest sezon și o va face. Frumos sau, mai degrabă, firesc, ar fi ca puternicii agenți economici ai Amarei să se alăture acestui demers.

30 August 2022, 12:40 (3725 vizualizări - 7 comentarii)

Citiți și:
Binemeritat loc 3 la final de play-out
Victorie zdrobitoare în deplasare
Înfrângere usturătoare

Comentariile cititorilor:


No name:
(6 Septembrie 2022, 12:45)
Benoit, vezi-ți de treaba ta moșulica
Benoit:
(5 Septembrie 2022, 18:21)
Cum e Tinele? Gura bate c$ru! Bafta Amara, Bafta Doja!
Benoit:
(2 Septembrie 2022, 14:27)
Baaa! Sunt doua echipe din același județ!! Țineți ba cu ele... ce comparatie e asta? nu seamănă nicio data un joc cu altul... doamneee... sa te bucuri ca ai pierdut cu 4-1 și nu cu 4-0...ce mentalitate de taranusi!
Adevarul:
(1 Septembrie 2022, 11:23)
Doja si Amara mie ca vor cadea impreuna.
Tinel:
(1 Septembrie 2022, 08:26)
Posibil sa cad ,posibil sa nu, amara a dat gol afumatiului ,Doja nu a ajuns la poarta acasă la ei
Benoit:
(1 Septembrie 2022, 00:46)
Pff! Vezi sa nu cazi din pat!
Tinel:
(31 August 2022, 10:18)
Nu știu de ce am impresia ca amara va face un sezon ma bun decât Doja anul acesta

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 05 Aug 2026
257 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Războiul limitelor administrative continuă

«Miercuri, 7 aprilie 2010, prefectul județului Ialomița, Mădălin Teculescu a avut o întîlnire la care au participat primarii și secretarii localităților Colelia, Cocora și Balaciu, dar și reprezentanți ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2010, 10:24
(20112 vizualizări - 0 comentarii)


CUPA LICEELOR, ETAPA DE ZONĂ

Competiția «Cupa Liceelor»-faza județeană s-a încheiat. La Secțiunea Sport descoperiți toate loturile de elevi-sportivi ce vor reprezenta Ialomița la etapa de zonă, urmînd să înfrunte echipe ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2010, 18:11
(31995 vizualizări - 0 comentarii)


Școlile din zona Urziceni, ținte pentru hoți

Trei tineri din municipiul Urziceni au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști și sînt cercetați pentru furt calificat, fiind suspectați că în perioada ianuarie-aprilie 2010 au comis mai multe furturi ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2010, 15:43
(30024 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii caută țigări aduse din Republica Moldova

Polițiștii au efectuat controale în Piața Cuza Vodă, din Slobozia. Astfel, au identificat două persoane, un bărbat, de 47 de ani, și o femeie, de 46 de ani, soț și soție, care comercializau legume și fructe ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2010, 15:38
(32220 vizualizări - 0 comentarii)


«Șoferi»fără permis

În după-amiaza zilei de marți, 6 aprilie a.c., în jurul orei 15.45, polițiștii au identificat pe raza localității Sălcioara un tînăr, de 23 de ani, din municipiul Buzău, care se afla la volanul unui autoturism ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2010, 15:32
(37272 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecți de furturi, reținuți

Marți, 6 aprilie a.c., polițiștii feteșteni au identificat suspecții mai multor furturi de biciclete, bunuri alimentare, băuturi alcoolice și a unui radiocasetofon, ultimul fiind sustras dintr-un autoturism ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2010, 15:26
(30032 vizualizări - 0 comentarii)


Sfintele Moaște de la Iași, la Mînăstirea din Slobozia

Episcopia Sloboziei și Călărașilor are bucuria de a invita pe toți credincioșii eparhiei la pelerinajul desfășurat cu ocazia celui de-al doilea hram al Mînăstirii din Slobozia, Izvorul Tămăduirii. Astfel ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2010, 06:58
(34866 vizualizări - 1 comentariu)


Tînăr împușcat în zona inimii, mort la Spitalul Urziceni

Marți, 6 aprilie a.c., în jurul orei 12.50, la Spitalul Municipal Urziceni a fost adus un tînăr, de 20 de ani, din București, care prezenta o plagă împușcată în zona inimii. La aproximativ 30 de minute ...[citește_toată_știrea]

6 Aprilie 2010, 17:11
(27222 vizualizări - 0 comentarii)


Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, 5 ani în serviciul cetățenilor

Începînd cu 7 aprilie 2005, potrivit Ordinului Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației nr. 112, Sistemul funcționează la nivelul întregii țări și poate fi apelat prin formarea numărului unic ...[citește_toată_știrea]

6 Aprilie 2010, 17:03
(19835 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Incendiu de la un scurtcircuit electric

Pompierii din Garda de intervenție Țăndărei au fost alertați pentru a interveni la stingerea unui incendiu izbucnit la o magazie cu lemne din gospodăria unui cetățean din localitate. Pompierii s-au deplasat ...[citește_toată_știrea]

6 Aprilie 2010, 12:54
(28107 vizualizări - 0 comentarii)


Liniște în Ialomița de Paște

Peste 350 de polițiști au acționat zilnic, în perioada Sfintelor Sărbători Pascale, pe raza județului, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică. Efectivele Inspectoratului au fost prezente ...[citește_toată_știrea]

6 Aprilie 2010, 11:13
(22258 vizualizări - 0 comentarii)


Hristos a Înviat!

Hristos a Înviat!

Independent vă urează Sărbători Fericite alături de cei dragi. ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2010, 01:01
(32583 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii ialomițeni, alături de cei aflați în dificultate

23 de familii cu o situație materială precară din județul Ialomița au primit înainte de Paște, din partea Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, daruri constînd în alimente tradiționale pentru ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2010, 11:16
(23479 vizualizări - 1 comentariu)


Fotbal: FC Tunari-Unirea Slobozia 1-3

Unirea a revenit vineri, 2 aprilie a.c., la marșul cadențat cu care ne-a obișnuit în meciurile cu echipele mici. În jocul desfășurat la Tunari, contînd pentru etapa a XXII-a din Liga 3, Unirea a cîștigat ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2010, 20:01
(20134 vizualizări - 0 comentarii)


Încă un pieton victimă a unui accident

Joi, 1 aprilie a.c., în jurul orei 10.30, Poliția Municipiului Urziceni a fost sesizată despre faptul că pe Strada 1918, din municipiu, s-a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2010, 17:42
(22296 vizualizări - 0 comentarii)


Cupa Liceelor

La sala de festivități a Palatului Copiilor din Slobozia, vineri, 2 aprilie a.c., au fost premiate loturile sportive cîștigătoare la întrecerile din cadrul Cupei Liceelor. Evenimentul a fost organizat de ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2010, 13:16
(21207 vizualizări - 2 comentarii)


Manasia: Accident produs de un pieton

În dimineața zilei de joi, 1 aprilie a.c., în jurul orei 04.00, pe Drumul Național 2A, în localitatea Manasia s-a produs un accident rutier. Și acesta se înscrie în seria evenimentelor rutiere produse din ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2010, 08:42
(22373 vizualizări - 0 comentarii)


I-a furat portofelul la cimitir

Polițiștii din Fetești au fost sesizați de un bătrîn, de 70 de ani, din localitate, despre faptul că a fost victima unui furt. Deplasați la fața locului, polițițtii au efectuat cercetări în vederea stabilirii ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2010, 07:52
(33584 vizualizări - 0 comentarii)


Siguranța în școli, prioritate pentru polițiști

Miercuri, 31 martie a.c., în intervalul orar 18.00-21.00, echipe formate din polițiști de siguranță publică, poliție rutieră și investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Slobozia, în colaborare ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2010, 07:11
(22985 vizualizări - 0 comentarii)


«Alături de Oameni... pentru Oameni»

Și în anul 2010 Protoieria Urziceni, prin Biroul de Asistență Socială, derulează acest program social «Alături de Oameni... pentru Oameni». Programul-pilot a fost inițiat în anul 2009, de Asociația Socio ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2010, 18:21
(16855 vizualizări - 0 comentarii)


Controale ale Direcției Sanitare Veterinare

Inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, în perioada 15-31 martie 2010, au efectuat 71 de acțiuni de control, acțiuni în timpul cărora s-a urmărit modul de respectare ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2010, 15:42
(31641 vizualizări - 0 comentarii)


«Salonul de Artă Creștină»

Consiliul Județean Ialomița, alături de Uniunea Artiștilor Plastici din România și Centrul Cultural Cultural UNESCO «Ionel Perlea», invită slobozenii și nu numai să viziteze expoziția «Salonul de Artă ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2010, 11:03
(33921 vizualizări - 0 comentarii)


Tenis de câmp: Sorin Iordache a câștigat Turneul Open Municipal

Tenis de cîmp: Sorin Iordache a cîștigat Turneul Open Municipal

Începînd de sîmbătă, 27 martie 2010, la terenurile Asociației Municipale de Tenis din București, s-a desfășurat turneul de tenis de cîmp OPEN MUNICIPAL, unul din cele mai puternice concursuri din calendarul ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2010, 10:08
(17958 vizualizări - 1 comentariu)


Queen Fashion angajează

Magazinul Queen Fashion, ce urmează să-și deschidă porțile lîngă Kaufland, caută personal pentru angajare pe posturile de vînzător și manager de magazin. Doritorii trebuie ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2010, 19:41
(36987 vizualizări - 1 comentariu)


Trei accidente, trei răniți

Marți, 30 martie a.c., pe arterele județului au avut loc trei evenimente rutiere, soldate cu rănirea a trei persoane.
Astfel, în jurul orei 15.00, Poliția Municipiului Urziceni a fost sesizată prin ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2010, 19:22
(29516 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune pentru prevenirea evenimentelor rutiere

Acțiunile polițiștilor rutieri din ultimele 48 de ore au vizat atît depistarea și sancționarea cu fermitate a celor care nu respectă regulile de circulație, cît și asigurarea unui trafic fluent. Cu ocazia ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2010, 19:17
(19891 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Brăila, depistat la Slobozia

Marți, 30 martie a.c., în cadrul activităților desfășurate de agenții de proximitate și de siguranță publică din cadrul Poliției Municipiului Slobozia, pe Strada Domnița Bălașa din municipiul reședință ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2010, 19:15
(29895 vizualizări - 0 comentarii)


4 suspecți de furt, prinși în flagrant

În după-amiaza zilei de marți, 30 martie a.c., în jurul orei 13.00, Poliția a fost sesizată de către un localnic din comuna Ciochina, agent de pază la o societate comercială cu profil agricol din orașul ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2010, 19:13
(29577 vizualizări - 0 comentarii)


Declarațiile anuale pentru cota de lapte

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează cumpărătorii care achiziționeză lapte, precum și producătorii deținători de cotă de lapte pentru vînzări directe că, începînd cu data ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2010, 19:10
(19753 vizualizări - 0 comentarii)


Locuri de muncă în rețeaua EURES

La data de 25 martie 2010, în rețeaua EURES sînt disponibile 246 locuri de muncă pentru străinătate. Astfel, în Austria sînt disponibile 100 locuri de muncă pentru muncitori forestieri, respectiv 100 locuri ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2010, 19:04
(35121 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
autoturism Seat Ibiza în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Eu în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Deșteaptă-te ROMÂNE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Fascinat în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița NELAMURITULE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Azi, miercuri, de la 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Cel care i nelamurit în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! mai baieti în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Independent? în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Maine de la ora 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Ionica în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Neseriosul în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! slobozean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! T.B. în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 extrema urgenta în Port modern la Fetești! Cetățean al judetului în Profesorii din Ialomița, procent general de promovare de 41,4% la Titularizare 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...