Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Clean Tech Ciulnița poluează Ialomița de 10 ani

Cu acordul tacit al instituțiilor statului

Clean Tech Ciulnița poluează Ialomița de 10 ani

Garda de Mediu Ialomița a amendat cu 100000 de lei firma Clean Tech Ciulnița la sfârșitul lunii august 2022 pentru «neres­pectarea obligațiilor prevăzute în Autorizația Integrată de Mediu». Amenda confirmă o stare de fapt semnalată timp de 10 ani de către presa locală. În toată această perioadă, Clean Tech Ciulnița a susținut că respectă legislația privind protecția mediului și deține o stație de epurare funcțională. La acest mo­ment, miza Clean Tech o reprezintă aprobarea de către Agenția pentru protecția Mediului Ialomița a unei Autorizații de Mediu revizuită care să permită funcționarea în continuare a fabricii de făinuri proteice.

Paharul răbdării publice dă pe-afară În urmă cu aproximatv o lună de zile, un grup de cetățeni din Ciulnița au lansat o campanie publică de boicotare a activi­tății firmei Clean Tech Ciulnița. În urma sutelor de reacții din spațiul public și mediul on-line, instituțiile statului au fost obligate să reacționeze. La începutul lunii august, Garda Națională de Mediu a amendat firma Clean Tech Ciulnița cu 80000 de lei pentru deversări ilegale de ape reziduale după ce au constatat că stația de epurare a fabricii nu funcționează. Trei săptămâni mai târziu, pe 26 august 2022, Garda de Mediu Ialomița amendează din nou firma, cu 100000 de lei, pentru «neres­pectarea obligațiilor prevăzute în Auto­rizația Integrată de Mediu». În aceeași zi, vineri, 26 august a.c., locuitorii din zona MB din Slobozia sesizau faptul că, în plină zi, Clean Tech Ciulnița deversa apele reziduale provenite din procesul de producție în rețeaua de ape pluviale a orașului Slobozia, în curtea Urban SA.

Încă se dau explicații Disconfortul olfactiv generat de acest proces a fost reclamat de către angajații firmelor din imediata vecinătate a stației de epurare a orașului, clienții supermarketului din zonă și proprietarii de apartamente din zona MB. Adrian Stoicescu, directorul Urban SA Slobozia, susține că procesul de epurare a apelor uzate preluate de la Clean Tech Ciulnița este unul legal: «Noi nu avem contract cu firma Clean Tech... Avem contracte cu 4-5 firme care asigură transportul apelor uzate de peste tot din județ! Într-adevăr, în ultimele săptămâni numărul transporturilor a crescut. Dar respectăm procedurile legale... Asigurăm diluția apelor uzate prin adăugarea de apă în proporție de 2 la 1 și aplicăm penalități pentru depășirea concentrațiilor legale, în cazul în care situația se impune... Din punctul meu de vedere, ceea ce se întâmplă e normal și legal! Orice firmă care gene­rează ape uzate în procesul de producție are obligația să o epureze sau să o transporte la o stație de epurare. Iar noi avem obligația legală de a epura ape menajere și industriale!».

Clean Tech Ciulnița poluează de 10 ani Dincolo de informațiile prezentate mai sus (n.red.: unele circumstanțiale, de acord!), Ialomița și cetățenii afectați de această activitate economică au o singură certitudine: Clean Tech Ciulnița poluează mediul înconjurător de 10 ani. Conform informațiilor publice furnizate oficial, firma a obținut în anul 2010 Autorizația Integrată de Mediu în baza unui cod CAEN de încadrare a activității la secțiunea «hrană pentru animale de companie». În 2013, într-un Raport trimis de către Prefectura Ialomița către Adminis­trația Bazinală de Apă Buzău-Ialomița, Clean Tech Ciulnița figura în topul pri­milor 12 poluatori ai județului. În anul 2014, cu largul concurs al Agenției pentru Protecția Mediului Ialomița, Clean Tech Ciulnița obține o Autorizație Integrată de Mediu valabilă pentru o perioadă de 10 ani, respectiv până în 2024. Din 2014 până în 2019, firma și autoritățile se confruntă cu sute de sesizări privind poluarea mediului. În perioada 2019-2022, valoarea amenzilor aplicate firmei Clean Tech Ciulnița de către Garda de Mediu Ialomița depășește 500000 de lei.

Demersuri necesare În luna august a anului 2019, în con­diții similare cu cele prezentate mai sus, firmei Clean Tech Ciulnița i-a fost suspendată pentru două săptămâni activitatea ca urmare a constatărilor făcute de Garda de Mediu Ialomița privind poluarea cu ape reziduale a câmpului din imediata vecinătate a fabricii. După presiuni și intervenții politice făcute de la București, suspendarea autorizației a fost anulată, firma fiind condiționată să res­pecte Autorizația de Mediu revizuită. Con­form obligațiilor asumate prin acest do­cument, firma își lua angajamentul, printre zeci de alte obligații legale, să nu mai deverseze ilegal apele reziduale în Ialomița, să pună în funcțiune stația de epurare pe care o are și să reducă la minim disconfortul olfactiv. Mai mult decât atât, printr-o campanie publică de informare, Clean Tech Ciulnița își lua angajamentul să facă investiții de peste 10 milioane de euro în modernizarea fabricii «la standarde germane de protecție a mediului». La 3 ani distanță de la acest anunț, o parte dintre investițiile Clean Tech Ciulnița sunt în curs de implemen­tare, însă niciuna dintre obligațiile privind protecția mediului nu au fost respectate.

Avocații Clean Tech sunt instituțiile Aparent, amenzile aplicate în ultimii ani, confirmă implicarea instituțiilor sta­tului în protejarea mediului și a cetățe­nilor. În realitate, amenzile i-au permis firmei Clean Tech Ciulnița să cumpere timp pentru a continua să genereze același nivel de poluare timp de 10 ani. Prima dintre instituțiile cu ajutorul căreia «s-a cumpărat timp pentru poluarea zonei» a fost Garda de Mediu Ialomița. Acesteia i se alătură Agenția pentru Protecția Mediului Ialomița, Prefectura Ialomița și chiar Primăria Slobozia. De asemenea, pe lista instituțiilor publice din Ialomița care ar fi trebuit să stopeze poluarea gene­rată de Clean Tech Ciulnița se numără și Direcția de Sănătate Publică Ialomița care, în conformitate cu art. 64 din Legea 123/2020, privind protecția mediului, «în situația în care (...) se constată existența unei legături de cauzalitate între disconfortul olfactiv și starea de sănătate a po­pulației» are obligativitatea de a notifica «autoritatea competentă pentru protecția mediului responsabilă cu emiterea actelor de reglementare în domeniul protecției mediului pentru reexaminarea și actuali­zarea respectivelor acte».

Urmează dezbaterea publică Instituțiiile publice sunt dublate, paradoxal, de autoritățile locale și județene. Cel mai vizibil dintre toți rămâne prima­rul comunei Ciulnița, Gheorghe Stelică. Timp de 10 ani acesta a susținut permanent interesele firmei, ignorând sistematic sesizările cetățenilor localității. În urmă cu o săptămână, într-o postare făcută pe pagina sa de socializare, Gheorghe Stelică le reamintește concetățenilor că firma Clean Tech a dotat școala din Ciulnița cu un Laborator de Informatică modern, a costruit pentru biserica din Ciulnița un lumânărar și o capelă, pentru copiii din Poiana a finanțat un loc de joacă în curtea grădiniței, iar bătrânilor comunei le-a dăruit pachete de Crăciun. Toată această pledoarie (dublată de semnalele discu­tabile transmise on-line de către administratorul public al județului, Alexandru Potor!) reprezintă un preambul la dezbaterea publică obligatorie care urmează a fi organizată de către Clean Tech Ciulnița și Agenția pentru Protecția Mediului Ialomița. Deși data nu a fost stabilită încă, această dezbatere publică reprezintă ultima șansă a comunităților din Slobozia și Ciulnița de a bloca procesul de aprobare a Autorizației de Mediu revizuite.

31 August 2022, 13:10 (14365 vizualizări - 22 comentarii)

Citiți și:
Analize cu probleme pentru apele uzate ale unor entități publice și private din oraș
Planul de măsuri al URBAN SA Slobozia, aprobat de autoritățile de mediu
Urban SA Slobozia solicită instanței anularea suspendării autorizației integrate de mediu
Amendă de 35 mii de lei pentru Clean Tech Ciulnița
Clean Tech Ciulnița poluează olfactiv (și) prin stația de epurare a Sloboziei

Comentariile cititorilor:


Gigel:
(4 Septembrie 2022, 01:22)
Si uite asa s-a rezolvat misterul (ne)vanzarii Urban catre RAJA. Chiar m-am mirat de asa de mult patriotism local, de grija fata de cetateni... De fapt, daca venea Raja, primul lucru ii punea la punct pe acesti poluatori care, in loc sa aiba propria statie de tratare, arunca apa uzata in reteaua orasului, la preturi derizorii, ca slobozenii platesc sub diverse forme. Pentru a fi siguri de continuitatea marsaviei, Consiliul Judetean a preluat Urban sub pretextul "fondurilor europene", o vrajeala ieftina unsa pe deasupra cu un fals patriotism local. De fapt, interesul major este protejarea acestor firme care nu respecta legislatia de mediu, iar dl director al Urban are si tupeul sa ne minta ca "este totul legal", ca dansul lucreaza doar cu intermediari, à la Cosa Nostra.
Tot Melinte:
(3 Septembrie 2022, 17:43)
@jilava Ai mari probleme cu limba romana.... nea jilava, asa ca nu ma aștept sa înțelegi ceva!
liver:
(3 Septembrie 2022, 15:18)
cei care ti-au citit din postari stiu ce-ai vrut sa zici
Mary :
(3 Septembrie 2022, 10:50)
Și dacă nu ați sesizat ironia, din cauza poluării, în postarea anterioară, pot spune că "totul se va face ca la carte".
1000 si una de petitii:
(2 Septembrie 2022, 16:48)
Bag sama ca soarele orasului se intrebuinteaza numai daca se strang vreo mie de petitii prin care i se cere sa faca ceva (orice).
Propun sa-i facem alte 1000 de petitii ca sa potabilizeze apa nepotabila, alte o mie de petitii ca sa termine parcarea (groapa), si alte mii ca sa asfalteze ulitele de pamant si sa faca trotuare acolo unde nu sunt, recte pe ulita principala dintr-un "mega" cartier slobozia numarul 9 (ca spitalul9).
Eee, dar vin ele alegerile in curand; iar o sa umble pe la porti cu alaiul de politruci si o sa se arate intrigat de faptul ca apa nu e potabila iar infrastructura e demna de un sat uitat de lume!
Jilava:
(2 Septembrie 2022, 15:52)
Mai,nea...Melinte prin ce,cercetări științifice ai ajuns matale,la concluzia cu ..hidrogenul sulfurat!?...mai cercetează nene,vezi mata' prin preajmă,rafinării,sonde de extracție petrol....nu mai aberați cu atâtea,prostii și apropo,fi mulțumit că ai scăpat de marele poluator,Amonil caacela chiar tea otrăvit la propriu,direct....
@contribuabil:
(2 Septembrie 2022, 10:22)
Ce poluare, domnule ? Nu se folosesc substanțe chimice, nimic. Acum 3-4 ani, da, erau mirosuri puternice, acum nu e vorba de asa ceva. Am lucrat acolo și știu ce vorbesc. Mirosurile care se simt în oraș sunt de la stația de epurare, situata în zona pod Bora, de acolo vin mirosuri și nenorociri în fiecare seara. Provoc pe cine nu crede, sa cerceteze, sa meargă cu nasul din dotare sa verifice. Sa se duca lângă fabrica, lângă stația de epurare, langa Avicola, sa vadă de unde miroase.
Curiosul :
(2 Septembrie 2022, 02:38)
Dacă lumea ia atitudine in privința, cleantech,poate s-or mobiliza impotriva vivani,cu.al.lor.depozit care este de 10 ori.mai.nociv decât olfactivul clean.
liver:
(1 Septembrie 2022, 19:41)
primarul  de la ciulnita n-are minte nici cat o barza .   l-ea facut vestitorilor primaverii cuiburi din fier beton , si ce sa vezi , nerecunascotoarele s-au asezat pe stalpi care nu aveau rodul gandirii respectivului personaj .    nici pe CapDeTabla al nostru nu-l banuiesc de prea multa materie cenusie
contribuabil:
(1 Septembrie 2022, 16:08)
" cei de la clean tech detin statii de tratare performanet " ???????........
cat de penibil pot fi unii.....
este un non sens, o absurditate  sa vorbesti in contextul unei poluari ultraexagerate a sloboziei de  detinerea de " statii de tratare performante ".
nu ar trebui sa vorbesti, domnule, despre  FUNCTIONAREA unor statii performante ?  caci  simpla detinere a lor ( oare chiar le au  ?????? ), nu are nicio relevanta, mai ales cand acestea ar trebuii sa functioneze cu mari consumuri energetice.
care duce la cresterea costurilor, la  scaderea profitului, la reducerea potentialului patronatului de a-i capacita pe cei cu ..... diverse  responsabilitati .....   
si mai lasati interventiile prin postari in favoarea  celui mai mare poluator din zona. doar daca nu cumva ( in mod absolut explicabil )  sunteti platiti pentru ele........
Andrei Melinte:
(1 Septembrie 2022, 12:03)
Hopa! Au apărut postacii! Ba nu va este rușine? Nu respectati nimic de 10 ani... Ați plătit amenzi de 100000 de euro pana acum.. știu e o nimica toată pentru voi. Deversat mizeriile în Ialomița pe sestache și ii spuneți accident, duceți mizeria la urban și nu recunoașteți. De ce nu duceți mizeria unde sunteți obligați sa o duceți? Nu respectați absolut nimic din procesul tehnologic... Poluati doar olfactiv? Sa vina senzorii.. și apoi o sa vadă toată lumea dimensiunea nenorocirii! HIDROGEN SULFURAT!!!
Mary :
(1 Septembrie 2022, 10:21)
Nu poate fi vorba de încălcarea legilor și implicit de corupție. Instituțiile satului își fac treaba și totul este sub control. Fabrica poate funcționa pe mai departe. Nu pre am înțeles cum este cu "Autorizația de Mediu revizuită" dar nu este cazul să-mi fac probleme. Am încredere, știu ei ce fac.
Marius Stefan:
(1 Septembrie 2022, 10:21)
Fabrica, pe lângă faptul ca poluează olfactiv, are un rol foarte bun în lanțul de producție. Ei preiau deșeuri de a abatorizare și le transforma în ceva util. Ideea este ca ei sa respecte reglementările de mediu, iar atunci toată lumea are de câștigat. Și angajații și abatoarele și statul, prin impozitele plătite de aceștia. Nu se iau masuri drastice, deoarece poluarea este în special olfactiva. În ceea ce privește apele uzate, ganditi-va ca Avicola deversează în rețeaua orașului toate nenorocirile de 30 de ani, și noi acoperim sume imense pentru aducerea apelor de canal la parametrii din aceasta cauza, pentru bunăstarea Avicola. Cei de la Cleantech dețin stații de epurare performante, spre deosebire de Avicola, cercetați și o sa vedeți. De ce nu realizați un reportaj special cu ei, ci doar aruncați acuze ?
Fresh:
(1 Septembrie 2022, 09:32)
nu ne polueaza, NE OTRAVESTE !
MMC:
(1 Septembrie 2022, 02:40)
DOMNULE PRIMAR al municipiului resedinta, ce aveti de spus referitor la aceasta GAZARE a populatiei? Sunteti direct raspunzator

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 30 Sep 2026
234 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

29 Septembrie 2026, 19:15


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(151 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(180 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(157 vizualizări - 0 comentarii)


«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(1025 vizualizări - 8 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(607 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(594 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(641 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(1183 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(1130 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(1300 vizualizări - 0 comentarii)


Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și a inaugurat joi, 17 septembrie a.c., un nou magazin în orașul Țăndărei/Ialomița, în cadrul centrului comercial « ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2026, 13:15
(1256 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4,09 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna august 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 13 inspecții fiscale și 13 verificări documentare. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2026, 11:20
(1465 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,37 milioane de lei în august 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,37 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:35
(1632 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Vineri, 11 septembrie a.c., 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, «Sf. Dumitru» Slobozia, Cuza-Vodă, Slobozia Nouă I și Amara I au primit ghiozdane, articole vestimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:25
(1762 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(2311 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(1811 vizualizări - 1 comentariu)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(1554 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(1478 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(1560 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 09:05
(4026 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Verificări în exploatațiile de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranta Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale că, începând cu 1 ianuarie 2026, medicii veterinari oficiali au efectuat ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:35
(2573 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, în colaborare cu Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică «I.L. Caragiale» București, Centrul Educațional « ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:20
(1802 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Olanda, descoperit de polițiști la Căzănești

Marți, 8 septembrie 2026, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au oprit pentru un control, în localitatea Căzănești, un autoturism condus de o femeie de 40 de ani, domiciliată în Munteni ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:25
(1845 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Termen-limită pentru depunerea cererilor de ajutor de stat pentru crescătorii de bovine și suine

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează crescătorii de bovine și suine că joi, 24 septembrie 2026, inclusiv, este termenul-limită pentru depunerea cererilor de solicitare ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:20
(1696 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sancțiuni aplicate pentru nerespectarea circulației în zona trecerilor la nivel cu calea ferată

Miercuri, 9 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița, cu sprijinul Registrului Auto Român Ialomița, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 14:50
(1691 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 11:20
(4277 vizualizări - 0 comentarii)


Festivalul Național de Tarafuri «Ion Albeșteanu», ediția a XVI-a, 14-16 septembrie 2026

În perioada 14–16 septembrie 2026, județul Ialomița va deveni, timp de 3 zile, un veritabil spațiu al întâlnirii cu tradiția și valorile autentice ale folclorului românesc ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 09:50
(1882 vizualizări - 0 comentarii)


1587 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-iulie 2026

În perioada ianuarie-iulie 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1587 persoane, ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 11:05
(1849 vizualizări - 1 comentariu)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Bărăganul văzut din tractor»

Vineri, 11 septembrie 2026, la Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia va fi inaugurată expoziția «Bărăganul văzut din tractor». Evenimentul se desfășoară în cadrul ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 08:50
(1793 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
cetateanu.net în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetatean în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Silviu în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Krishan în Echipa CSM Unirea Slobozia, vicecampioană națională la Cupa României la Sabie Masculin! știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Soldatul rezervist în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gheorghe Ion în Victorii ale «terenului propriu» CASA în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 @Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene SOL în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 cetatean în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Gigel în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! ana în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean Marin C. în Căzănești a redevenit comună! Marin C. în «Taxa de pod» de la Fetești dispare oficial de la 1 octombrie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...