Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Clean Tech Ciulnița poluează Ialomița de 10 ani

Cu acordul tacit al instituțiilor statului

Clean Tech Ciulnița poluează Ialomița de 10 ani

Garda de Mediu Ialomița a amendat cu 100000 de lei firma Clean Tech Ciulnița la sfârșitul lunii august 2022 pentru «neres­pectarea obligațiilor prevăzute în Autorizația Integrată de Mediu». Amenda confirmă o stare de fapt semnalată timp de 10 ani de către presa locală. În toată această perioadă, Clean Tech Ciulnița a susținut că respectă legislația privind protecția mediului și deține o stație de epurare funcțională. La acest mo­ment, miza Clean Tech o reprezintă aprobarea de către Agenția pentru protecția Mediului Ialomița a unei Autorizații de Mediu revizuită care să permită funcționarea în continuare a fabricii de făinuri proteice.

Paharul răbdării publice dă pe-afară În urmă cu aproximatv o lună de zile, un grup de cetățeni din Ciulnița au lansat o campanie publică de boicotare a activi­tății firmei Clean Tech Ciulnița. În urma sutelor de reacții din spațiul public și mediul on-line, instituțiile statului au fost obligate să reacționeze. La începutul lunii august, Garda Națională de Mediu a amendat firma Clean Tech Ciulnița cu 80000 de lei pentru deversări ilegale de ape reziduale după ce au constatat că stația de epurare a fabricii nu funcționează. Trei săptămâni mai târziu, pe 26 august 2022, Garda de Mediu Ialomița amendează din nou firma, cu 100000 de lei, pentru «neres­pectarea obligațiilor prevăzute în Auto­rizația Integrată de Mediu». În aceeași zi, vineri, 26 august a.c., locuitorii din zona MB din Slobozia sesizau faptul că, în plină zi, Clean Tech Ciulnița deversa apele reziduale provenite din procesul de producție în rețeaua de ape pluviale a orașului Slobozia, în curtea Urban SA.

Încă se dau explicații Disconfortul olfactiv generat de acest proces a fost reclamat de către angajații firmelor din imediata vecinătate a stației de epurare a orașului, clienții supermarketului din zonă și proprietarii de apartamente din zona MB. Adrian Stoicescu, directorul Urban SA Slobozia, susține că procesul de epurare a apelor uzate preluate de la Clean Tech Ciulnița este unul legal: «Noi nu avem contract cu firma Clean Tech... Avem contracte cu 4-5 firme care asigură transportul apelor uzate de peste tot din județ! Într-adevăr, în ultimele săptămâni numărul transporturilor a crescut. Dar respectăm procedurile legale... Asigurăm diluția apelor uzate prin adăugarea de apă în proporție de 2 la 1 și aplicăm penalități pentru depășirea concentrațiilor legale, în cazul în care situația se impune... Din punctul meu de vedere, ceea ce se întâmplă e normal și legal! Orice firmă care gene­rează ape uzate în procesul de producție are obligația să o epureze sau să o transporte la o stație de epurare. Iar noi avem obligația legală de a epura ape menajere și industriale!».

Clean Tech Ciulnița poluează de 10 ani Dincolo de informațiile prezentate mai sus (n.red.: unele circumstanțiale, de acord!), Ialomița și cetățenii afectați de această activitate economică au o singură certitudine: Clean Tech Ciulnița poluează mediul înconjurător de 10 ani. Conform informațiilor publice furnizate oficial, firma a obținut în anul 2010 Autorizația Integrată de Mediu în baza unui cod CAEN de încadrare a activității la secțiunea «hrană pentru animale de companie». În 2013, într-un Raport trimis de către Prefectura Ialomița către Adminis­trația Bazinală de Apă Buzău-Ialomița, Clean Tech Ciulnița figura în topul pri­milor 12 poluatori ai județului. În anul 2014, cu largul concurs al Agenției pentru Protecția Mediului Ialomița, Clean Tech Ciulnița obține o Autorizație Integrată de Mediu valabilă pentru o perioadă de 10 ani, respectiv până în 2024. Din 2014 până în 2019, firma și autoritățile se confruntă cu sute de sesizări privind poluarea mediului. În perioada 2019-2022, valoarea amenzilor aplicate firmei Clean Tech Ciulnița de către Garda de Mediu Ialomița depășește 500000 de lei.

Demersuri necesare În luna august a anului 2019, în con­diții similare cu cele prezentate mai sus, firmei Clean Tech Ciulnița i-a fost suspendată pentru două săptămâni activitatea ca urmare a constatărilor făcute de Garda de Mediu Ialomița privind poluarea cu ape reziduale a câmpului din imediata vecinătate a fabricii. După presiuni și intervenții politice făcute de la București, suspendarea autorizației a fost anulată, firma fiind condiționată să res­pecte Autorizația de Mediu revizuită. Con­form obligațiilor asumate prin acest do­cument, firma își lua angajamentul, printre zeci de alte obligații legale, să nu mai deverseze ilegal apele reziduale în Ialomița, să pună în funcțiune stația de epurare pe care o are și să reducă la minim disconfortul olfactiv. Mai mult decât atât, printr-o campanie publică de informare, Clean Tech Ciulnița își lua angajamentul să facă investiții de peste 10 milioane de euro în modernizarea fabricii «la standarde germane de protecție a mediului». La 3 ani distanță de la acest anunț, o parte dintre investițiile Clean Tech Ciulnița sunt în curs de implemen­tare, însă niciuna dintre obligațiile privind protecția mediului nu au fost respectate.

Avocații Clean Tech sunt instituțiile Aparent, amenzile aplicate în ultimii ani, confirmă implicarea instituțiilor sta­tului în protejarea mediului și a cetățe­nilor. În realitate, amenzile i-au permis firmei Clean Tech Ciulnița să cumpere timp pentru a continua să genereze același nivel de poluare timp de 10 ani. Prima dintre instituțiile cu ajutorul căreia «s-a cumpărat timp pentru poluarea zonei» a fost Garda de Mediu Ialomița. Acesteia i se alătură Agenția pentru Protecția Mediului Ialomița, Prefectura Ialomița și chiar Primăria Slobozia. De asemenea, pe lista instituțiilor publice din Ialomița care ar fi trebuit să stopeze poluarea gene­rată de Clean Tech Ciulnița se numără și Direcția de Sănătate Publică Ialomița care, în conformitate cu art. 64 din Legea 123/2020, privind protecția mediului, «în situația în care (...) se constată existența unei legături de cauzalitate între disconfortul olfactiv și starea de sănătate a po­pulației» are obligativitatea de a notifica «autoritatea competentă pentru protecția mediului responsabilă cu emiterea actelor de reglementare în domeniul protecției mediului pentru reexaminarea și actuali­zarea respectivelor acte».

Urmează dezbaterea publică Instituțiiile publice sunt dublate, paradoxal, de autoritățile locale și județene. Cel mai vizibil dintre toți rămâne prima­rul comunei Ciulnița, Gheorghe Stelică. Timp de 10 ani acesta a susținut permanent interesele firmei, ignorând sistematic sesizările cetățenilor localității. În urmă cu o săptămână, într-o postare făcută pe pagina sa de socializare, Gheorghe Stelică le reamintește concetățenilor că firma Clean Tech a dotat școala din Ciulnița cu un Laborator de Informatică modern, a costruit pentru biserica din Ciulnița un lumânărar și o capelă, pentru copiii din Poiana a finanțat un loc de joacă în curtea grădiniței, iar bătrânilor comunei le-a dăruit pachete de Crăciun. Toată această pledoarie (dublată de semnalele discu­tabile transmise on-line de către administratorul public al județului, Alexandru Potor!) reprezintă un preambul la dezbaterea publică obligatorie care urmează a fi organizată de către Clean Tech Ciulnița și Agenția pentru Protecția Mediului Ialomița. Deși data nu a fost stabilită încă, această dezbatere publică reprezintă ultima șansă a comunităților din Slobozia și Ciulnița de a bloca procesul de aprobare a Autorizației de Mediu revizuite.

31 August 2022, 13:10 (14392 vizualizări - 22 comentarii)

Citiți și:
Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare
Analize cu probleme pentru apele uzate ale unor entități publice și private din oraș
Planul de măsuri al URBAN SA Slobozia, aprobat de autoritățile de mediu
Amendă de 35 mii de lei pentru Clean Tech Ciulnița
Clean Tech Ciulnița poluează olfactiv (și) prin stația de epurare a Sloboziei

Comentariile cititorilor:


Vasile:
(31 August 2022, 21:31)
Ar trebui sa ii contactam pe cei de la Recorder.ro , respectiv la relatia dintre Urban si cine stie ce legaturi politice mai exista ascunse intre acesti oameni. Nu este posibil sa ne imbonlavim din cauza acestui miros. Acest miros este toxic oricum o dau cei de la mediu, ne pun in mare pericol sanatatea cu atat mai mult prin faptul ca se revarsa in apa. Cine ii protejeaza defapt pe acesti "infractori". Pentru ca da asta sunt , prin cea ce fac. Sunt niste infractori cu acte in regula si se vede ce face politicul. Toate aceste actiuni s-au facut cu buna stiinta a autoritatilor locale , acum in limbajul specific comunist ,se disculpabilizeaza ,dand din umeri si punand fata de prost. "Taci ca daca fac pe prostu ,merge'" E uite ca nu mai merge, ne-am saturat de mirosul de hoit , de morataciune. Efectiv iti vine sa vomiti si sa te imbonlavesti de ficat.
liver:
(31 August 2022, 19:23)
auschwitz s-a mutat la slobozia .  duminica la 8 seara nu puteai sa stai afara , si nu era de la cleantech      avem primari si presedinti alesi sa lucreze pt oameni , agentii cu directori de tot felul , toti bine platiti , si niciunul nu face nimic bun , astia nici sa fure nu stiu , doar sa distruga . uitati-va in ce hal arata orasul , cu cat se cheltuie mai multi bani cu atat arata mai rau .
Oameni, sa ne trezim!:
(31 August 2022, 18:30)
Haideti sa anuntam PRO TV-ul daca primaria nu face NIMIC. Nu se poate respira, e groaznic. Apa o mai poti cumpara, dar AERUL NU. Voi trimite un email si la PRO TV.
contribuabil:
(31 August 2022, 17:32)
consider o iresponsabilitate preluarea apelor imputite ale acestei fabrici care prelucreaza mortaciuni si alte produse ( in general in faza de descompunere ) rezultate din diferite procese tehnologice, si introducerea lor in procesul de tratare din instalatiile urbanului. in primul rand urbanul trebuie sa se ocupe de furnizarea de apa potabila catre populatie, de preluarea apelor MENAJERE uzate sau a celor pluviale. oare toti poluatorii isi pot  vinde substantele poluante rezultate in procesul lor de productie, unui transportator  iar urbanul le preia fara nicio problema spre tratare ? adica urbanul nu poate trata rezonabil apa provenita din puturi pentru a o face potabila, dar trateaza mizeriile trimise asa, cu vidanja, prin intermediari, fara sa il intereseze de unde provin sau ce contin acestea, doar pe ideea ca ...." le dilueaza in proportie de 1 la 2  "  ????????? atunci de ce i-ar mai trebui autorizatie lui clean, de ce sa-l mai controleze apm sau garda, daca urbanul ii preia mizeria ?  cred ca implicarea urban  in nenorocirea creata de clean tech este o lipsa de respect fata de responsabilitatile sale reale, rezultate din ratiunea sa de a exista, dar, in mod deosebit, fata de mediu si fata de  populatia care sufera efectele poluarii pentru ca societatea clean nu isi respecta obligatii, scapand de ele pe mana urbanului. urbanul motivand si faptul ca " nu are contract cu clean tech". adica nu are contact cu poluatorul, dar are contract cu transportatorul. nu devine chiar dubioasa relatia asta ? in al doilea rand, daca operatorul din ciulnita are autorizatie, atunci sa functioneze in baza ei, in conformitate cu obligatiile impuse de aceasta si  nu prin transferul responsabilitatii catre urban. adica sa aiba instalatiile necesare tratarii tuturor deseurilor rezultate si sa le si foloseasca. primaria considera legala si morala utilizarea tuturor dotarilor urban, realizate prin investitii locale, in scopul disculparii clean tech
Nimeni:
(31 August 2022, 16:20)
Traim intr-un oras condus de idioti.Oare ne trezim si noi dragi cetateni ?Dormiti cu duhoarea la nas in zona Mb-uri si nu vad nici macar o jena.TREZIREAAAAA!!!!
Mulțumim Independent :
(31 August 2022, 15:54)
Multumim Ziarului Independent si tuturor cetatenilor implicati in apărarea dreptului nostru pentru un aer cât mai curat! Este sanatatea noastra in joc. Succes pe mai departe. Multumim.
Maria:
(31 August 2022, 14:33)
Așa este: la sesizările făcute  de mine  o   funcționară de la Garda de Mediu mi-a răspuns că în zona dumneaei {n Slobozia } nu pute, Primăria mi-a răspuns că tocmai s-a făcut dezinsecția de vară și de aceea se simte acel miros fetid, iar DSP-ul nici n-a răspuns la sesizare.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 07 Oct 2026
268 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

DSVSA Ialomița: Verificări în exploatațiile de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranta Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale că, începând cu 1 ianuarie 2026, medicii veterinari oficiali au efectuat ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:35
(3004 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, în colaborare cu Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică «I.L. Caragiale» București, Centrul Educațional « ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:20
(2071 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Olanda, descoperit de polițiști la Căzănești

Marți, 8 septembrie 2026, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au oprit pentru un control, în localitatea Căzănești, un autoturism condus de o femeie de 40 de ani, domiciliată în Munteni ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:25
(2008 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Termen-limită pentru depunerea cererilor de ajutor de stat pentru crescătorii de bovine și suine

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează crescătorii de bovine și suine că joi, 24 septembrie 2026, inclusiv, este termenul-limită pentru depunerea cererilor de solicitare ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:20
(1851 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sancțiuni aplicate pentru nerespectarea circulației în zona trecerilor la nivel cu calea ferată

Miercuri, 9 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița, cu sprijinul Registrului Auto Român Ialomița, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 14:50
(1845 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 11:20
(4482 vizualizări - 0 comentarii)


Festivalul Național de Tarafuri «Ion Albeșteanu», ediția a XVI-a, 14-16 septembrie 2026

În perioada 14–16 septembrie 2026, județul Ialomița va deveni, timp de 3 zile, un veritabil spațiu al întâlnirii cu tradiția și valorile autentice ale folclorului românesc ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 09:50
(2126 vizualizări - 0 comentarii)


1587 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-iulie 2026

În perioada ianuarie-iulie 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1587 persoane, ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 11:05
(2238 vizualizări - 1 comentariu)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Bărăganul văzut din tractor»

Vineri, 11 septembrie 2026, la Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia va fi inaugurată expoziția «Bărăganul văzut din tractor». Evenimentul se desfășoară în cadrul ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 08:50
(2200 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Fetești Oraș din Fetești!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Călărași din localitatea Fetești, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 08:35
(2630 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, Serviciul Call Center pus la dispoziția acestora, vine ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2026, 17:25
(4115 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Ionel Perlea din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Ionel Perlea, din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2026, 16:15
(2028 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Vreau să merg la școală»

Protopopiatul Slobozia: «Vreau să merg la școală»

Vineri, 4 septembrie 2026, Protopopiatul Slobozia, în colaborare cu Parohiile «Buna Vestire» Slobozia, «Sf. Dumitru» Slobozia, Slobozia Nouă I, Bucu și Traian I, au organizat ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 16:35
(2163 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Joi, 3 septembrie a.c., între orele 19,00-22,00, polițiștii slobozeni, împreună cu un reprezentant al Registrului Auto Român Ialomița, au desfășurat o acțiune pe raza municipiului ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 16:25
(2554 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți-Târg: Cercetat pentru «trafic de droguri de risc»

Polițiștii ialomițeni, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial Ialomița, au documentat activitatea infracțională ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 15:05
(2035 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Joi, 3 septembrie 2026, în intervalul orar 08,00-15,15, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a organizat o nouă acțiune în cadrul campaniei naționale susținută ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 12:20
(2190 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: Simpozionul «Viața și opera lui Ștefan Bănulescu»

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: Simpozionul «Viața și opera lui Ștefan Bănulescu»

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița vă invită la simpozionul «Viața și opera lui Ștefan Bănulescu», eveniment dedicat împlinirii a 100 de ani de la nașterea ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2026, 14:55
(2002 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Fermierii afectați de secetă și alte fenomene naturale trebuie să notifice situațiile de forță majoră în termen de 15 zile lucrătoare

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează fermierii că situațiile de forță majoră și circumstanțele excepționale care afectează culturile sau exploatațiile agricole trebuie ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2026, 10:10
(1354 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Clubul de Vară» la Muzeul Național al Agriculturii

Protopopiatul Slobozia: «Clubul de Vară» la Muzeul Național al Agriculturii

Cu binecuvântarea PS Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, luni, 31 august 2026, Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Muzeul Național al Agriculturii și în colaborare ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2026, 08:40
(1436 vizualizări - 0 comentarii)


Programul «Cutia Bebelușului»: 100 de mame și nou-născuții lor din Ialomița beneficiază de sprijin

Programul «Cutia Bebelușului»: 100 de mame și nou-născuții lor din Ialomița beneficiază de sprijin

Programul «Cutia Bebelușului» va ajunge, până la finalul celei de-a patra ediții, la peste 100 de mame și nou-născuții lor din județul Ialomița. Dintre cele 111 familii din cele patru ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2026, 08:25
(1809 vizualizări - 0 comentarii)


Ograda: Lemne vândute ilegal, confiscate de polițiști 

Joi, 27 august 2026, polițiștii ialomițeni au depistat, în localitatea Ograda, o autoutilitară încărcată cu material lemnos, condusă de un bărbat, de 30 de ani. În urma verificării ...[citește_toată_știrea]

28 August 2026, 15:25
(2544 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Cercetat penal pentru că a agresat un consătean 

Joi, 27 august 2026, un bărbat de 39 de ani, din localitatea Ion Roată, a fost reținut după ce a agresat un bărbat de 33 de ani, domiciliat în aceeași localitate. Cercetările au scos la iveală ...[citește_toată_știrea]

28 August 2026, 14:55
(2694 vizualizări - 0 comentarii)


Malu Roșu: Conflict spontan, trei bărbați reținuți 

Joi, 27 august 2026, polițiștii din Jilavele au dispus reținerea pentru 24 de ore a trei tineri, cu vârste cuprinse între 20 și 24 ani. Aceștia ar fi principalii suspecți ai unui dosar penal ...[citește_toată_știrea]

28 August 2026, 14:30
(2002 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe Șoseaua București din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile joi, 27 august ...[citește_toată_știrea]

27 August 2026, 11:55
(2114 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Digului din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Digului din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile miercuri, 26 august ...[citește_toată_știrea]

26 August 2026, 10:20
(2649 vizualizări - 0 comentarii)


APIA atenționează asupra vizării carnetelor de rentier agricol

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește rentierilor agricoli sau împuterniciților/mandatarilor/curatorilor acestora că data de 31 august 2026 este ...[citește_toată_știrea]

25 August 2026, 10:20
(2545 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Accident rutier în zona Piața Unirii

Slobozia: Accident rutier în zona Piața Unirii

Sâmbătă, 22 august 2026, în zona Piața Unirii din Slobozia, s-a produs un accident rutier. Din primele informații, două mașini s-au lovit, principala cauză fiind neacordarea de prioritate ...[citește_toată_știrea]

22 August 2026, 22:40
(4763 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 516,19 mii de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna iulie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna iulie a.c., 8 inspecții fiscale, realizând și 10 controale inopinate ...[citește_toată_știrea]

20 August 2026, 13:55
(2412 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 11,33 milioane de lei în luna iulie 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna iulie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 11,33 milioane ...[citește_toată_știrea]

19 August 2026, 16:35
(3907 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA intervin miercuri, 19 august 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Migdalei din localitatea Dridu. Î ...[citește_toată_știrea]

19 August 2026, 09:55
(3516 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
cetatean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Urbanistul în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Nimeni Altu în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» raci Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 Gheorghe Ion Vasile în Din nou runda oaspeților Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București 

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...