Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Alexandra Iordache, în clasamentul WTA

Tenis de câmp

Alexandra Iordache, în clasamentul WTA

Undeva prin 2010, la doar 7 ani, Ale­xandra Iordache pășea pentru prima dată pe terenul de tenis. Tatăl ei fusese ghidat de un prieten către profesorul Ion Savu, cel care avea deja la activ mulți copii pe care-i formase și-i du­sese în vârful ierarhiei națio­nale. Poate că, pentru un necunoscător, primele teste ale Alexandrei nu ar fi spus mare lucru, dar ochiul format al profeso­rului a detectat imediat potențialul solid al micuței sportive. Au urmat antrenamente tot mai dese și mai intense, iar apoi primele turnee câștigate. La 10 ani, Alexandra a participat la un turneu în Croația, unde a ocupat locul 5. Pe tabloul masculin al acelei competiții s-a aflat actualul lider mondial, spaniolul Carlos Alcaraz care, ce să vezi, a obținut doar locul 2. De-atunci, evoluția celor doi a fost total diferită. Politica de creș­tere a tinerelor talente și resursele financiare alocate sunt net superioare în Aca­demiile de tenis occidentale. Alexandra a crezut cu încăpățânare în șansa ei, iar re­zultatele au răsplătit-o. A fost campioană națională la 16 ani. A mai bifat 3 titluri la dublu și încă o finală de campionat național. Intra pentru prima dată în clasamentul WTA (Women’s Tennis Association) în 2021. De curând, a revenit în această ie­rarhie, după un turneu remarcabil și spectaculos în Egipt.

Finalistă la Cairo Alexandra Iordache a participat de curând, la Cairo, la un turneu din circuitul Federației Internaționale de Tenis, iar rezultatele merită consemnate. În turul inaugural al tabloului principal a învins-o, cu 6-3, 6-4, pe egipteanca Hla El-Sakka. Turul 2 a însemnat eliminarea altei egiptence, Dalia Sherif, în fața căreia Alexandra a câștigat cu 6-1, 6-4. În Sferturile de finală, jucătoarea din Slobozia s-a duelat cu bulgăroaica Ani Vangelova. Nu a fost un meci ușor, bulgăroaica adjudecându-și primul set, cu 7-6. Au urmat însă două seturi excelente ale Alexandrei, pe care aceasta le-a câștigat cu 6-1, 6-0. A urmat, în Semifinală, un nou meci spec­taculos în fața niponei Mayuka Alkawa. Din nou 3 seturi și din nou adversara se impune în primul set, de data aceasta cu 7-5. Alexandra Iordache revine spectaculos și câștigă categoric celelalte două seturi, cu 6-1, 6-2. În Finală, românca pierde, în două seturi, în fața Elenei Pridankina. Cu punctele câștigate la Cairo, Alexandra Iordache intră pe locul 1087 în cla­samentul WTA. Cu siguranță, situația din cla­sament se va îmbunătăți, iar visul profesorului Ion Savu de a vedea o elevă de-a sa pe zgura de la Roland Garros începe să prindă contur.

Maria Dogaru, pe urmele Alexandrei Pepiniera tenisului slobozean continuă să producă jucători de mare perspectivă. Maria Dogaru este unul dintre aceștia, iar micuța ju­cătoare calcă serios pe urmele Alexandrei Ior­dache. Maria evoluează la categoria 12 ani, este pregătită de același Ion Savu, și are, în ultima perioadă, rezultate foarte bune. După ce a câș­tigat un turneu la Brăila, Maria Dogaru a cucerit și «Cupa Expur», turneu organizat la Slobozia în care s-a impus în 5 meciuri deloc ușoare. Ultima ispravă a Mariei a fost pătrunderea în faza semifinală la «Cupa Dyadora», turneu din Circuitul Național FRT, organizat la Timișoara.

27 Septembrie 2022, 11:20 (13339 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Radu David Țurcanu, câștigătorul Turneului ITF (M15) «Prestige Open» Slobozia ediția a II-a
«Prestige Open», ediția a II-a: Slobozia, capitala tenisului internațional!
«Prestige OPEN ITF MT 20-ATP&ITF World Tennis Tour» revine în 2026!
Alexandra Iordache, finalistă la Nairobi
Alexandra Iordache, campioană națională

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 05 Aug 2026
230 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Fetești: Copil decedat în urma unui accident feroviar

Joi, 9 iulie 2026, polițiștii au fost sesizați de un bărbat din Fetești cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 8 ani, a plecat de acasă. La scurt timp, mecanicul unui tren ce circula ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2026, 11:30
(2594 vizualizări - 0 comentarii)


Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

7 Iulie 2026, 20:45


Focuri de armă la Țăndărei, patru suspecți după gratii!

Patru bărbați din Țăndărei au fost reținuți la sfârșitul săptămânii precedente, după ce au intrat cu pistoale peste membrii unei familii din oraș și au deschis focul. Procurorii susțin că ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 15:05
(2409 vizualizări - 0 comentarii)


Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița anunță de­mararea campaniei de recrutare a candidaților pentru sesiunea de admitere 2026 la Academia de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» din ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 11:20
(1868 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Căzănești!

Marți, 7 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Nordului din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 09,30-12,00, sunt afectați ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 09:55
(667 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA intervin luni, 6 iulie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de la intersecția străzilor Principală și Măslinului, din ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2026, 09:40
(2193 vizualizări - 0 comentarii)


Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Un grav accident rutier s-a petrecut vineri, 3 iulie 2026, în zona trecerii de cale ferată Murgeanca. Un tren de călători a lovit o mașină în care se aflau două femei, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2026, 12:30
(2651 vizualizări - 0 comentarii)


Factura electronică de la RAJA Constanța

Factura electronică de la RAJA Constanța

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 15:05
(3425 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «violență în familie»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 66 de ani, din Urziceni, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «violență în familie». Miercuri, 1 iulie a ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:40
(2531 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă pe mai multe străzi din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 2 iulie 2026, în intervalul orar 10,00-17,00, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de la intersecția ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:05
(2053 vizualizări - 0 comentarii)


Armășești: Reținut pentru «lovire sau alte violențe»

Miercuri, 1 iulie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Jilavele au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 21 de ani, din Armășești, sub aspectul săvârșirii infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:00
(3603 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Ialomiței din localitatea Gura Văii!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 2 iulie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Ialomiței, din localitatea Gura Văii. Astfel, î ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 10:55
(2017 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Este interzisă arderea miriștilor și a vegetației pajiștilor permanente

Având în vedere apariția la nivel național a unor incendii de vegetație uscată, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) atrage încă o dată atenția fermierilor cu privire ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2026, 13:55
(2365 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 5,49 milioane de lei în mai 2026. 1,85 milioane de lei, sume stabilite suplimentar de plată la buget în urma controalelor!

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna mai 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de 5,49 milioane de ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2026, 08:15
(2272 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,61%, rata șomajului la sfârșitul lunii mai 2026

La sfârșitul lunii mai 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4395 șomeri (din care 2114 femei), rata șomajului fiind de 5 ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2026, 16:40
(2273 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Gura Văii!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Ialomiței din localitatea Gura Văii, echipele RAJA  Constanța sistează furnizarea apei ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2026, 13:35
(1454 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,9 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

29 Iunie 2026, 09:35
(450 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Accident rutier, pe DN2A-E60, între două camioane

IPJ Ialomița: Accident rutier, pe DN2A-E60, între două camioane

La data de 24 iunie 2026, în jurul orei 6,00, polițiștii ialomițeni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident de circulație în care au fost implicate două camioane, pe DN2A ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2026, 13:50
(3000 vizualizări - 0 comentarii)


S-a întâmplat la Ograda: Doi minori, înecați în râul Ialomița!

S-a întâmplat la Ograda: Doi minori, înecați în râul Ialomița!

Pompierii ialomițeni au desfă­șurat încă de duminică, 21 iunie 2026, o amplă acțiune de căutare a doi minori, de 13 și, respectiv 17 ani, înecați în apele râului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2026, 08:20
(6740 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Traficant de droguri, arestat preventiv

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 18:00
(2509 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 167,21 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în mai 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna mai a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 167,21 milioane ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 12:10
(2494 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă pe mai multe străzi din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin marți, 23 iunie 2026, în intervalul orar 10,00-16,00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Venus din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării lucrărilor ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 10:30
(2665 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: 24 Iunie-«Ziua Internațională a Iei», sărbătorită la Sala «Europa»

Miercuri, 24 iunie 2026, de la orele 18,00, la Sala «Europa» din Slobozia, Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 09:10
(2952 vizualizări - 0 comentarii)


Articole pirotehnice comercializate fără autorizație, depistate de jandarmii ialomițeni

Articole pirotehnice comercializate fără autorizație, depistate de jandarmii ialomițeni

Duminică, 22 iunie a.c., în cadrul misiunilor executate cu ocazia desfășurării evenimentului cultural «Drăgaica» din Căzănești, jandarmii ialomițeni au identificat o persoană care comercializa ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2026, 13:15
(2937 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie la intersecția străzii 1 Decembrie cu Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul conductei de alimentare cu apă, cu diametrul de 225 mm, de la intersecția străzii 1 Decembrie cu Șoseaua București din orașul Țăndărei, echipele RA ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2026, 12:40
(2554 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie în localitatea Țăndărei!

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul conductei de alimentare cu apă, cu diametrul de 350 mm, de pe strada Gării din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2026, 09:55
(2825 vizualizări - 0 comentarii)


1097 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-mai 2026

În primele 5 luni ale anului 2026, ca urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1097 persoane, dintre care 414 femei.  ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2026, 08:25
(2793 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziția de pictură «TEMPO RUBATO», la Centrul Cultural «Ionel Perlea»

Luni, 15 iunie 2026, la Galeriile «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» va fi vernisată expoziția de pictură «TEMPO RUBATO-natură și proiect», semnată ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2026, 11:20
(3863 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Bărbulești, prins în flagrant și reținut pentru «șantaj»

Un bărbat de 51 de ani, din Bărbulești, a fost prins în flagrant delict de polițiștii de investigații criminale din Urziceni, imediat după ce ar fi primit 1000 de euro, bani pretinși prin amenințări ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2026, 10:25
(3511 vizualizări - 1 comentariu)


Tânăr din Urziceni, reținut de polițiști pentru infracțiuni rutiere

Un tânăr de 28 de ani, din Urziceni, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii rutieri ialomițeni după ce a fost depistat la volan deși avea permisul de conducere suspendat. Cercetările au ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2026, 17:20
(3474 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
NELAMURITULE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Azi, miercuri, de la 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Cel care i nelamurit în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! mai baieti în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Independent? în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Maine de la ora 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Ionica în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Neseriosul în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! slobozean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! T.B. în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 extrema urgenta în Port modern la Fetești! Cetățean al judetului în Profesorii din Ialomița, procent general de promovare de 41,4% la Titularizare 2026 Mary în Fonduri pentru energie verde, turism fluvial și infrastructură socială în Ialomița Eloise în așteptăm cu aceeași nerăbdare/festivalul cu nănașa mare! Aurora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Port Călărași în Port modern la Fetești! #pasajladrajna în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Di(h)or în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...