UNA PE SĂPTĂMÎNĂ
Plagiat rural cu oameni de bine
E toamnă, fraților. Și, de la un capăt la altul al județului, primarii serbează zilele comunelor... Noi ne-am nimerit la Gheorghe Doja, unde reporterița Lenuța a făcut un colaj frumos cu oamenii de bine ai PSD, ca să mănânce și gura ei o o pâine albă. A ei și a noastră, că nimeni nu e fără de păcat... Și cum vă spuneam... Tot privind noi cu jind la imaginile bunăstării colective de la Doja, dăm cu ochii de oamenii de bine ai județului, prezenți acolo. Adică de Costică și Fănică, prefect și deputat. Care, să vedeți năzbâtie, se acuză reciproc de plagierea unor discursuri. Dacă nu ne credeți, căutați pe canalul de YouTube al reporteriței, că poate trece și ea de alea 100 de vizualizări/postare și îi mai crește contractul. Dar să nu divagăm iar și să ne întoarcem la plagiatori. Pe la minutul 2 apare în cadru Costică... Și, pătruns de importanța misiei sale de prefect-perfect al Ialomiței, laudă harnicia localnicilor plasând comuna în primele 5 din județ (n. red.: noi am fi zis că e prima, domn prefect, că nu vă verifică nimeni când vorbiți la microfon!). La un cadru distanță, atenția reporteriței ne mută la Fănică deputatul. Tot tânăr, tot becher, tot slim, cum cer acuma regulile burlăciei parlamentare... Și numai ce-l auzim pe Fănică la un moment dat spunând: «deși a vorbit înaintea mea și mi-a furat ideile pe care voiam să le exprim în fața dumneavoastră -ăsta e avantajul primului vorbitor- vreau să subliniez încă o dată că așa este, sunteți oameni gospodari! (...)». Care va să zică, Costică prefectul l-a plagiat pe Fănică deputatul înainte ca ultimul să deschidă gura... Nu-i facem proces de intenție lui Costică, ferească Dumnezeu! Dar nici nu ne putem abține să nu remarcăm că oamenii de bine ai județului plagiază idei puține și fixe. De aceea le oferim gratis celor doi oficiali ai județului Dicționarul de idei politice al lui Alain Geledan. Conform recenziei, dicționarul oferă o prezentare a marilor autori care au jucat un rol cheie în istoria ideilor politice, de la Kant la Machiavelli. Poate așa Costică nu mai fură ideile fixe ale lui Fănică (n. red.: și invers!), iar alegătorii PSD au șansa să afle că pe lume mai există și altceva decât «pane et circenses» pe lume!
27 Septembrie 2022, 20:05 (10266 vizualizări - 2 comentarii)








Comentariile cititorilor:
(29 Septembrie 2022, 20:40)
Domnule ialomițean, sunteți AUR-ist?
(27 Septembrie 2022, 22:02)
Sa mănânce și gura reporteritei o pâine? Mai degrabă as spune ca voi care il lăudați in slavi pe președinte la fiecare postare Dar na așa e romanul, se vinde pe puțin și cânta in struna și pentru 2 lei amarat Apel: schimbați va denumirea din independent in pesedent ca nu mai PSD ul îl ridicați in slavi