Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Doreii lui Erbașu

Lucrări de mântuială la Spitalul Județean de Urgență Slobozia

Doreii lui Erbașu

Inundații interioare, lucrări prost executate, accidente de muncă și reclamații permanente din partea personalului medical. Acesta este bilanțul lucrărilor executate până la acest moment de către angajații firmei Construcții Erbașu și de cei ai firmelor care au subcontractat lucrări de execuție la nivelul clădirii.

Un coșmar medical De aproape 6 luni, Spitalul Județean de Urgență Slobozia s-a transformat într-un imens șantier. Salvările fac slalom printre munții de moloz și betonierele din curtea Spitalului, norii de praf umplu plămânii doctorilor și pacienților, operațiile medicale au devenit rara avis, iar bolnavii care ajung la UPU sunt, inevitabil, transferați către spitalele din București. Conform datelor oficiale, la acest moment în curtea spitalului se desfășoară, concomitent, 4 proiecte de investiții. Cel care afectează cel mai grav funcționarea Spitalului se dovedește a fi proiectul care vizează «modernizarea și dotarea incintei clădirii Spitalului Județean de Urgență Slobozia». Valoarea acestei investiții este de 76,6 milioane de lei, iar termenul de finalizare a lucrărilor ar fi 31.12.2024.

Doreii de la Spitalul Județean Joi, 22 septembrie 2022, la orele prân­zului, doi Dorei veneau agale dintre super­marketul de lângă Spital cu un pet de doi litri de bere în mână. E ora la care activitatea pe șantier tinde către 0, iar Doreii se relaxează. Într-o astfel de stare, de relaxare bahică, ar fi avut loc și accidentul de la începutul lunii septembrie, când un angajat (nu) a căzut de la etajul III al clădirii. Și tot în condiții similare, la începutul lunii septembrie, o echipă de Dorei a decopertat acoperișul Spitalului în ziua în care Ro-Alert a anunțat Cod Portocaliu de ploi. Joi, când i-am văzut noi, angajații deciseseră deja că o dimineață de muncă e suficientă. S-au pierdut printre dărâmături și nu au mai fost de găsit. Nici ei, nici ceilalți, câți vor mai fi fost... Iar situația, susțin sub protecția anonimatului angajații Spitalului, se repetă aproape în fiecare zi.

Cum o dai, e rău Starea de fapt creionată anterior este dublată de problemele generate de angajați care execută lucrări de construcții în interiorul șantierelor. Imaginile confirmă faptul că lucrările fie sunt executate prost, fie necesită corecții. Într-una dintre situații, imediat după realizarea finisajelor pe unul dintre holuri, acesta a fost inundat. Infil­trațiile distrug sau afectează sistemul electric, aparatura medicală este avariată, reparațiile ulterioare sunt făcute pompie­ristic, fără respectarea unor condiții minimale de execuție. «Dacă nu lucrează, te gândești că o stăm așa ani în șir și n-o să se mai termine niciodată. Dacă lucrează, te întrebi ce or să strice... Nici nu știi cum e mai bine!» face haz de necaz unul dintre asistenții dintr-un salon afectat de inundații.

4 Octombrie 2022, 16:40 (10276 vizualizări - 7 comentarii)

Citiți și:
Spitalul din Slobozia va beneficia de scări exterioare pentru evacuare în caz de incendiu
Consiliul Județean Ialomița cere recepția Ambulatoriului spitalului din Slobozia
Echipamentele noului Bloc Operator al spitalului din Slobozia, recepționate
9 milioane de lei pentru dotarea laboratorului de Anatomie Patologică al Spitalului Județean de Urgență Slobozia
Spitalul Județean de Urgență Slobozia a început modernizarea Laboratorului de Microbiologie

Comentariile cititorilor:


Gigel:
(6 Octombrie 2022, 21:58)
Eu cred ca va inselati. Scopul "proiectelor" nu este renovarea spitalului. Scopul este insusirea unor bani de catre baietii destepti, prin firme si firmulete interpuse, contractori sau subcontractori. Nu imi fac griji, lucrarile proaste vor fi receptionate ca si pana acum, avem destule exemple: apa lui Ionascu, groapa lui Stoica, urmeaza spitalul, apoi pistele de biciclete... are balta peste. Pe banii nostri. Macar de faceau treaba buna, nu se supara nimeni.
Mar:
(5 Octombrie 2022, 02:21)
Mergeti si vorbiți cu dl Președinte. Că la poze si promisiuni a fost bun. Cu banii astia aproape construiai un alt spital modern. Ma întreb la aceasta investiție dl. Președinte nu și-a dlegat un consilier, managerul județului nu verifica lucrările? De altfel, gurile rele ar spune ca Erbasu nu a facut treaba pe unde a fost, si putea fi descalificat pentru asta, cu excepția situație când s-a dat îndărătul. Oricum, oameni buni, lucrurile vor merge asa pana când va veti da seama ca statul in pat nu rezolva nimic, ci proteste de amploare, fiindca bătaia de joc e din banii voștri. Ei administrează banii voștri, fura din banii voștri si ar ttebui sa dea seamă pentru fiecare leu. Activitate lor trebuie sa justifice fievare leu din salariu/indemnizație Pana atunci, iei prin vacante exotice, șprițuri mese, voi tot cu facturile la curent
... :
(5 Octombrie 2022, 01:50)
Cam tot ce se lucrează în Slobozia se lucrează de mântuială cu Dorei pe post de specialiști. Beneficiarul ar trebui să verifice calitatea și graficul de lucru al lucrărilor și să nu mai zicem că la final ar trebui să răspundă și el de calitatea execuției, dar nu, toate lumea tace mâlc, PARANDĂRĂTUL să fie vinovat ?
VIGI:
(5 Octombrie 2022, 00:20)
Exact cum am preconizat ca totul e făcut în doru lelii și de mântuială deși se baga miliarde de lei pina și zugraveala de afara de pe fațada exterioara nu este specifica a fi a unui Spital și de urgenta și județean este o zugraveala ca și cum ar fi o hala de la piață cel mai bine trebuia dărâmat și construit altu de la zero dar și pe acela la cum se construiesc spitalele în tara asta trebuie sa treacă 20 de ani ca să îl termine la fel cum sau construit și cele de la Urziceni și Fetesti a trebuit sa treacă mulți ani ca să le termine
Mihai:
(4 Octombrie 2022, 22:30)
Mucegaiul nu se ascunde cu var Încercați acasă înainte de a comenta
Nea ion:
(4 Octombrie 2022, 21:32)
Lipsa de medici competenți, femei de serviciu (pline de aur și unghii puse )și brancardieri deveniți asistenți medicali.Sa nu mai vorbim ca au salarii de 3000-4000 lei o maturatoare sau un brancardier, care iau șpăgi. Nu le ajung salariile , iar un om cu studii superioare abia are 3000 lei. Plus bișnița- aur,lenjerii, chiloti, parfumuri furate, cosmetice. Saci de legume vânduți în parcare, oua, găini. Oamenii de rand stau la mila gardienilor sa între sa aducă o sacosa cu apa și schimburi iar cei ce 'vorbesc cu doctorul ' întra cu tot neamul în afara orelor de program
Sorin :
(4 Octombrie 2022, 15:22)
Mai nou...văruiesc sa ascundă mucegaiul

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 17 Iul 2026
255 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
RAJA Constanța: Alege factura electronică, protejează mediul înconjurător!

RAJA Constanța: Alege factura electronică, protejează mediul înconjurător!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2025, 09:20
(10624 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: În perioada ianuarie-mai 2025, peste 1000 de șomeri au obținut un loc de muncă

În primele 5 luni ale anului 2025, urmare implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1280 persoane, ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2025, 08:40
(9445 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Prelungire termen depunere Cereri de finanțare a schemei de ajutor de stat «Silvo-mediu și climă»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează beneficiarii care au depus cereri de finanțare pentru accesarea schemei de ajutor de stat «Silvo-mediu și climă», sesiunea ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2025, 13:40
(10467 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 4000 misiuni de ordine publică în primul semestru al anului 2025 

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2025, 11:50
(10353 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Acțiune de donare de sânge

Protopopiatul Slobozia: Acțiune de donare de sânge

Luni, 30 iunie 2025, Protopopiatul Slobozia a organizat o nouă acțiune de donare de sânge în cadrul Campaniei «Donează sânge! Salvează o viață!». Astfel, la sediul Centrului ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2025, 11:20
(6765 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Venus din orașul Țăndărei!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul unui branșament de pe strada Venus din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2025, 13:50
(8820 vizualizări - 0 comentarii)


Drăgoești: Bătrână dispărută, descoperită pe câmp

Drăgoești: Bătrână dispărută, descoperită pe câmp

Marți, 24 iunie a.c, polițiștii au fost sesizați despre faptul că o bătrână de 75 de ani, din comuna Drăgoești, a plecat voluntar în cursul zilei de la domiciliul său, fără a se cunoaște ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2025, 08:20
(4573 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Call Center, pus la dispoziție de RAJA Constanța

Serviciul Call Center, pus la dispoziție de RAJA Constanța

Serviciul de Call Center pus la dispoziția clienților de către RAJA Constanța vine în întâmpinarea tuturor abonaților, funcționând sub forma unui robot telefonic ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2025, 07:50
(6491 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie la intersecția străzilor Mare cu Mică la Fierbinții de Jos!

Echipele RAJA intervin joi, 26 iunie 2025, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de la intersecția străzilor Mare cu Mică din localitatea ...[citește_toată_știrea]

26 Iunie 2025, 11:05
(8205 vizualizări - 0 comentarii)


Traian: Transporta lemne ilegal

Traian: Transporta lemne ilegal

Luni, 23 iunie 2025, polițiștii ialomițeni au depistat, pe raza localității Traian, un vehicul care transporta material lemnos. Întrucât au existat indicii privind nereguli referitoare la ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2025, 16:00
(1652 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: La volan sub influența alcoolului

Luni, 23 iunie 2025, polițiștii din Slobozia au tras pe dreapta un bărbat, de 48 de ani, pentru un control de rutină. În urma testării cu aparatul de etilotest, rezultatul a indicat o valoare de ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2025, 15:30
(1218 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Cercetat de polițiști pentru conducere fără permis

Polițiștii din Țăndărei efectuează verificări pe numele unui tânăr, de 23 de ani, depistat pe DN2A-E60 la volanul unui automobil fără a deține permis de conducere. Oamenii legii vor dispune măsurile ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2025, 15:00
(10302 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2025, 08:05
(4379 vizualizări - 0 comentarii)


Restricții de circulație pe A2, în zona Fetești, pentru reparații asfaltice

Marți, 24.06.2025, în intervalul orar 08,00-18,00, se instituie restricții de circulație pe A2 la km 144+100, respectiv în zona AI Fetești pe Calea II (sensul Constanța-București), banda ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2025, 16:20
(6896 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Coloniști din Fetești!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 220 mm, din orașul Fetești, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2025, 15:45
(3638 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în orașul Fierbinți-Târg!

Marți, 24 iunie 2025, echipele RAJA Constanța vor sista furnizarea apei la nivelul Stației de Tratare și Pompare din orașul Fierbinți-Târg, pentru realizarea operațiunilor periodice ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2025, 09:20
(2887 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Două mașini au luat foc în urma unui accident

Luni, 22 iunie 2025, polițiștii ialomițeni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe Drumul Național 2, în afara localității Urziceni. Din primele cercetări, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2025, 08:30
(2010 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 25 iunie 2025, termen-limită pentru depunerea Formularului 177

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane juridice că pot dispune de redirecționarea de până la 20% din impozitului pe profit sau a impozitului pe ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2025, 12:00
(1078 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Atenționare privind un site fals care imită identitatea ANAF

Agenția Națională de Administrare Fiscală atrage atenția contribuabililor asupra apariției unui site fraudulos, cu o interfață similară celei oficiale, care are ca scop colectarea ilegală de date personale ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 13:00
(1722 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,23 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor și a verificărilor efectuate în luna mai 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna mai a.c., 16 inspecții fiscale (11 la contribuabili persoane juridice ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 12:20
(4248 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Factura electronică

RAJA Constanța: Factura electronică

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 10:40
(6014 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 20 iunie 2025, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că vineri, 20 iunie 2025, este termenul-limită de depunere al următoarelor declarații, în scopul notificării organului ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 09:00
(1582 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 60 milioane de euro pentru fermieri prin plata Sprijinului Cuplat

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a început miercuri, 18 iunie2025, transferul sumelor aferente Sprijinului Cuplat pentru Campania 2024. Peste 43500 de fermieri vor beneficia de ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 08:30
(1174 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Ziua Europeană de Prevenire a Furturilor din Locuințe»

În conformitate cu decizia adoptată de Consiliul Administrativ al Rețelei Europene de Prevenirea a Criminalității (EUCPN), în anul 2019 a fost lansat, la nivel european, conceptul  ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 08:00
(7808 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Primă de inserție pentru absolvenți 

Pentru a încuraja încadrarea în muncă a tinerilor absolvenți, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița vine în întâmpinarea acestora prin acordarea ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2025, 11:20
(1346 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Dridu!

Miercuri, 18 iunie 2025, în intervalul orar 09,00-16,00, RAJA Constanța va sista furnizarea apei în comuna Dridu, pentru realizarea operațiunilor de mentenanță a instalațiilor ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2025, 09:45
(1409 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Percheziții la hoții de cabluri electrice. Au fost reținuți doi bărbați!

Duminică, 15 iunie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Politie Transporturi Feroviare Fetești au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, emis de Judecătoria Fetești, într ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2025, 16:20
(1863 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Finalizarea Campaniei de depunere a Cererilor de Plată pentru anul 2025

Agenția de Plăți si Intervenție pentru Agricultură (APIA) aduce la cunoștința opiniei publice că la data de 13 iunie a.c. s-a încheiat Campania de primire a Cererilor de Plată aferente anului ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2025, 11:20
(2035 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 12,41 milioane de lei în mai 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna mai 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de 12,41 milioane ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2025, 10:20
(1477 vizualizări - 0 comentarii)


18 noi subofițeri la Jandarmeria Ialomița

Colectivul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița s-a mărit cu 18 subofițeri jandarmi. Noii colegi sunt absolvenți ai Școlilor Militare de Subofițeri de Jandarmi de la Fălticeni și Drăgășani, ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2025, 09:35
(1048 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
#pasajladrajna în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Mondial în Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»! Vali Stefan în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Vali în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL POKEMON în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL @ana în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Maria în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Cetățeanul x în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Gelu în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Ana în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL curse TAXI aeroport în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Fane în Sictir în tractir! Mimi în Screening pentru cancerul colorectal la Spitalul Județean de Urgență Slobozia Biciclist în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Titi în Screening pentru cancerul colorectal la Spitalul Județean de Urgență Slobozia Cuculet în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Răduță Aurelian-Constantin în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Andrei în Unul dintre cei doi adolescenți înecați în zona Ograda, de negăsit! Cetatean în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Ioana în Primăria Slobozia și DIICOT-Structura Centrală, război în instanță pentru preluarea fostului cinematograf «Ialomița»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...