Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Un nou exces de «altruism»

Fotbal, Liga a II-a, CS Comunal Șelimbăr-Unirea Slobozia 1-1

Un nou exces de «altruism»

Păi, de ce să luăm noi toate punctele când putem să le dăm și altora care, poate, au și ei nevoie? Și, uite-așa, lăsăm, pe final, puncte celor de la Șelimbăr după ce am făcut-o, în același mod, la Slatina. Ca să nu mai vorbim de ocaziile ratate cu Miercurea Ciuc sau Iași. Iar dacă privim puțin în urmă ne amintim de punctele făcute cadou, tot în ultimele minute, celor de la Chiajna sau Metaloglobus. E drept, am compensat, în tot acest timp, cu Turnu Măgurele, Universitatea Cluj și, mai ales, Recea.Dar, «altruismul» cu care am tratat atâtea finaluri de meci rămâne la fel de frustrant. În meciul cu Șelimbăr am fost la câteva secunde de cele 3 puncte... Ne-a lipsit un dram de luciditate.

Ziua confirmării pentru Doro Am ajuns și la Râmnicu Vâlcea, pe stadionul omonim celui de la Slobozia, unde, în urmă cu 3 decenii, își juca meciurile Chimia. Acum, Râmnicu Vâlcea nu mai are echipă de prim plan, iar Stadionul «1 Mai» a devenit casă temporară pentru Comunal Șelimbăr, una dintre echipele pribege ale Ligii a II-a. Pe Unirea Slobozia era clar că o așteaptă un meci greu, Șelimbărul fiind una dintre echipele bune ale campionatului. Antrenorul Costel Enache a abordat meciul cu următorii jucători: Contra-Dorobanțu, Lazăr, Dinu, Toma-Coadă, Ekollo-Silaghi (Bolohan ’79), Afalna (Perju ’90), Ben Levy (Cruceru ’58)-Rus (Golda ’58). Remarcăm, la o simplă lectură, absența lui Florinel Ibrian, accidentat. Enache îl trimite pe postul de fundaș dreapta pe tânărul Andrei Dorobanțu, 18 ani, produs al centrului de juniori al clubului. Tânărul apărător abordează jocul cu mult curaj. În defensivă strânge în bandă, dublează și blochează adversarii cu dezinvoltură.. «Doro», cum îi spun prietenii și suporterii, a confirmat că este un jucător pe care te poți baza. Mai mult, a marcat și singurul gol al Unirii din această partidă. În minutul 31, Toma execută o lovitură de colț de pe partea stângă. Dorobanțu se desprinde de lângă veteranul Tătar și îl învinge, cu o lovitură de cap, pe portarul Șelimbărului, Mitrovic. Golul lui Dorobanțu pică excelent, după o primă jumătate de oră în care sibienii fuseseră mai insistenți pe atac. Cărăruș l-a pus la treabă, încă din primul minut, pe Contra, iar câteva minute mai târziu, același jucător centrează periculos în careu, dar Lazăr respinge din fața lui Gele. Tot Cărăruș pare să atingă mingea cu mâna, în careu, la șutul lui Rus, dar arbitrul băimărean Cristian Codrea lasă jocul să continue. După deschiderea scorului, Unirea nu face pasul înapoi, iar Rus trimite puțin peste poartă din 20 de metri. În partea a doua, antrenorul ardelenilor, Eugen Beza, face câteva schimbări benefice pentru jocul echipei sale. Intră în scenă (cum altfel?) și arbitrul care, prin deciziile sale bizare, bulversează ambele bănci tehnice.

«Dar» de la Tătar Șelimbărul caută cu insistență egalarea, iar jucătorii săi simulează faulturi în careu, trimit mingea în plasă după ce au fost semnalizați în ofsaid și multe altele... În minutul 78, atacantul francez Gele scapă periculos în careu, dar arțăgosul Dorobanțu îi ia fața și Contra reține. 6 minute mai târziu, Tătar centrează periculos din lovitură liberă, iar Manole reia puțin peste poartă. În prelungiri, Contra reține șutul lui Man, iar la ultima fază, Lazăr îl faultează pe Gele și arbitrul dictează o lovitură liberă din 20 de metri, perpendicular pe poartă. Bate Daniel Tătar, un expert al acestor execuții. Trimite necruțător, la vinclu, iar Șelimbărul obține, in extremis, un punct. Unirea ajunge, după acest egal, la 18 puncte și rămâne pe locurile de play-off. Urmează meciul cu Politehnica Timișoara, care se va juca duminică, 23 octombrie 2022, de la orele 11,00,la Slobozia. De data asta, luăm toate punctele!

16 Octombrie 2022, 20:20 (3146 vizualizări - 3 comentarii)

Citiți și:
«Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!»
Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»!
Echipă bazată pe tineri, atitudine și spirit de grup

Comentariile cititorilor:


Om:
(18 Octombrie 2022, 16:46)
Cu cine sa se ducă peste ei? La ce salarii sunt trebuia sa defilam,sunt salarii ca cele de la CSA su vedem ce se întâmpla acolo când vor sa joace ,au buget de peste 1 milion la Slobozia și când intrebi de obiective toată lumea se ferește
Adevarul:
(18 Octombrie 2022, 10:53)
La cum am jucat nu meritau niciun punct. Trageri de timp cum juca Bistrita si Ceahlaul.
Suporter:
(17 Octombrie 2022, 22:38)
Așa se întâmplă când joci la ciupeală,du-te nene pe ei pâna fluieră arbitrul,stop joc ....

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 05 Aug 2026
273 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: Modificări aduse Sistemului «Ro e-Transport»

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița aduce la cunoștința contribuabililor interesați că s-au adus modificări Ordonanței de urgență nr. 41/2022, pentru instituirea Sistemului național ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2024, 13:40
(2708 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Bilanțul activităților desfășurate de jandarmi în primul semestru din 2024

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în semestrul I a.c., 3354 misiuni de ordine publică, dintre care 158 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2024, 12:20
(8065 vizualizări - 0 comentarii)


Munteni-Buzău: Locuință cuprinsă de flăcări

Munteni-Buzău: Locuință cuprinsă de flăcări

Miercuri, 10 iulie 2023, pompierii din Slobozia au intervenit pentru limitarea și lichidarea unui incendiu, produs la o locuință în localitatea Munteni-Buzău. Au ars două camere și acoperișul locuinței ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2024, 12:00
(7634 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Incendii de vegetație uscată

În ultimele 24 de ore, pompierii au acționat pentru localizarea și stingerea a 6 incendii înregistrate la nivel județean. Din totalul celor 6 incendii care au avut loc în perioada menționată ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2024, 11:40
(2261 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții digitale

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții digitale

O preocupare constantă a societății RAJA Constanța a fost și menținerea unui punct stabil de comunicare cu clienții săi, pentru a satisface nevoile și dorințele acestora. De aceea, în timp s-au ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2024, 16:10
(3801 vizualizări - 0 comentarii)


Măsuri de ordine publică la Urziceni

Marți, 9 iulie 2024, polițiștii din Urziceni au organizat o acțiune cu efective mărite, având ca scop menținerea și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2024, 15:50
(2134 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Reținuți pentru «tulburarea liniștii publice»

Polițiștii de Investigații Criminale din Urziceni au reținut marți, 9 iulie 2024, trei bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 33 de ani, din comuna Manasia, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2024, 15:45
(3783 vizualizări - 0 comentarii)


Săveni: Ordin de protecție încălcat de către un bărbat în vârstă de 38 de ani

Polițiștii din Platonești au fost sesizați marți, 9 iulie 2024, de către o femeie în vârstă de 30 de ani, din comuna Săveni, cu privire la faptul că soțul său de 38 de ani ar fi încălcat ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2024, 15:25
(6591 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Șofer prins în trafic cu permisul «reținut»

Marți, 9 iulie 2024, în jurul orelor 11,00, polițiștii din Urziceni, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2024, 15:20
(4893 vizualizări - 0 comentarii)


Senatorul USR Silvia Dinică: «Pilele plasate de PSD și PNL în sinecuri bănoase costă România miliarde de euro!»

Guvernul PSD-PNL nu reușește nici după 2 ani să îndeplinească unele jaloane simple în ceea ce privește guvernanța corporativă prevăzută în PNRR. Fie că vorbim de secretizarea activității ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2024, 15:15
(8616 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 10 iulie 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015 privind Codul Fiscal ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2024, 15:10
(5149 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane fizice că începând luni, 8 iulie 2024, și până vineri, 9 august 2024, românii pot investi ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2024, 14:50
(2519 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Activitate susținută în cadrul Comisiei de Fond Funciar

Instituția Prefectului Ialomița: Activitate susținută în cadrul Comisiei de Fond Funciar

Marți, 9 iulie 2024, prefectul Județului Ialomița, Constantin Marin a prezidat ședința Comisiei Județene de Fond Funciar, în cadrul căreia au fost dezbătute propunerile a 12 Comisii Locale de ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2024, 10:30
(4613 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: 10 incendii de vegetație în 24 de ore!

ISU Ialomița: 10 incendii de vegetație în 24 de ore!

În ultimele 24 de ore, pompierii ialomițeni au intervenit pentru stingerea a 10 incendii de vegetația uscată, miriște de grâu și orz, fiind afectate aproximativ 65 hectare de teren. Cauzele ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2024, 10:00
(2589 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Băuți și posibil drogați, la volan

Vineri, 5 iulie a.c., în jurul orelor 16,30, polițiștii din Coșereni au oprit în trafic un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 28 de ani, din Borănești. În ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2024, 15:55
(2129 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune cu efective mărite la Urziceni și în comunele arondate

Vineri, 5 iulie a.c., polițiștii au organizat în Urziceni și în comunele arondate o acțiune cu efective mărite, având ca scop menținerea și asigurarea unui climat de ordine și siguranță ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2024, 15:50
(1800 vizualizări - 0 comentarii)


Call Center RAJA Constanța

Call Center RAJA Constanța

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul de Call Center pus la dispoziția acestora vine ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2024, 12:25
(3126 vizualizări - 0 comentarii)


Andrășești: Stupina și un autoturism, în flăcări

Andrășești: Stupina și un autoturism, în flăcări

Duminică, 7 iulie a.c., în jurul orelor 15,00, trei echipaje operative de la Detașamentul de Pompieri Urziceni au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la o stupină tip ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2024, 10:45
(4222 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Slobozia

Accident la Slobozia

Sâmbătă, 6 iulie a.c., în jurul orelor 10,30, dispeceratul Inspectoratului pentru situații de urgență a fost anunțat de producerea unui accident rutier în Slobozia, în eveniment ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2024, 10:40
(3247 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Vedete locale pe «Young Stage» la Festivalul «FreeLand» Slobozia

Vedete locale pe «Young Stage» la Festivalul «FreeLand» Slobozia

Festivalul «FreeLand» Slobozia a intrat în linie dreaptă. La o săptămână până la debutul celor trei zile de spectacole, organizatorii susțin că totul este pregătit pentru ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2024, 10:50
(5424 vizualizări - 0 comentarii)


240 de voluntari la Festivalul «FreeLand» Slobozia

240 de voluntari la Festivalul «FreeLand» Slobozia

Organizatorii Festivalului «FreeLand» Slobozia au anunțat că cele trei seri de evenimente din perioada 12-14 iulie 2024 vor fi animate de prezența a 240 de voluntari. Selectați dintre tinerii ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2024, 19:05
(6092 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Animale moarte din cauza utilizării iresponsabile a unor medicamente de uz veterinar

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița precizează, într-un comunicat de presă, faptul că 5 ovine au murit după ce proprietarii lor le-au administrat un medicament ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2024, 13:50
(9941 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Razie a polițiștilor

Miercuri, 3 iulie 2024, polițiștii au organizat la Fetești o acțiune cu efective mărite, având ca scop menținerea și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2024, 16:00
(3215 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Reținuți pentru «furt calificat»

Miercuri, 3 iulie 2024, un tânăr de 29 de ani și o femeie de 49 de ani au fost reținuți pentru 24 de ore sub acuzația de «furt calificat». Potrivit polițiștilor, în perioada aprilie ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2024, 15:50
(2054 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Și-a falsificat diploma de Bacalaureat și a fost reținut

Un tânăr de 28 de ani, domiciliat în comuna Grădiștea, este principalul suspect al unui dosar privind comiterea infracțiunii de «fals material în înscrisuri oficiale» ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2024, 15:40
(10408 vizualizări - 1 comentariu)


USR: «Declarația de la București a Adunării Parlamentare a OSCE a fost adoptată cu o foarte largă majoritate!»

Astăzi s-a încheiat a 31-a Sesiune anuală a Adunării Parlamentare a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (AP OSCE), găzduită de Parlamentul României în perioada ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2024, 13:30
(5034 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: USR Dan Barna


Grupare infracțională organizată, destructurată de polițiștii ialomițeni

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au documentat activitatea infracțională a unor persoane bănuite de constituirea unui ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2024, 16:20
(10796 vizualizări - 0 comentarii)


«Ziua Națională a Contabilului Român», ediția a XX-a. «Era smart accounting: Contabilitatea, de la A la AI»

Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) aniversează, în fiecare an, la 13 iulie, «Ziua Națională a Contabilului Român». 2024 este al ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2024, 19:05
(3488 vizualizări - 0 comentarii)


Reținut pentru «furt calificat» după ce a spart un apartament din Urziceni

Luni, 1 iulie 2024, polițiștii din Urziceni au reținut pentru 24 de ore un tânăr, în vârstă de 16 ani, cercetat pentru comiterea infracțiunii de «furt calificat». Î ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2024, 15:50
(3452 vizualizări - 0 comentarii)


Grindu: Ordin de protecție provizoriu după ce soțul și-ar fi agresat soția

Polițiștii din Urziceni au fost sesizați luni, 1 iulie 2024, cu privire la faptul că o femeie, în vârstă de 56 de ani, din Grindu, ar fi fost agresată fizic de soțul său, un bărbat de 55 ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2024, 15:45
(25505 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Eu în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Deșteaptă-te ROMÂNE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Fascinat în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița NELAMURITULE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Azi, miercuri, de la 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Cel care i nelamurit în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! mai baieti în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Independent? în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Maine de la ora 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Ionica în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Neseriosul în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! slobozean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! T.B. în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 extrema urgenta în Port modern la Fetești! Cetățean al judetului în Profesorii din Ialomița, procent general de promovare de 41,4% la Titularizare 2026 Mary în Fonduri pentru energie verde, turism fluvial și infrastructură socială în Ialomița

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...