Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

APIA a dat startul plăților în avans pentru Campania 2022

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că duminică, 16.10.2022, a demarat Campania de plată în avans a fermierilor care au depus Cereri unice de plată în anul 2022. Cuantumurile pentru anul de cerere 2022 au fost stabilite prin Hotărârea de Guvern nr. 1209/2022, privind stabilirea pentru anul 2022 a cuantumului per hectar al plății unice pe suprafață, al plății redistributive și a intervalelor de suprafață pentru care se acordă aceasta, al plății pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu, al plății pentru tinerii fermieri și prin Hotărârea de Guvern nr. 1155/2022 privind aprobarea plafoanelor alocate schemelor de sprijin cuplat ı̂n sectorul zootehnic, precum și pentru stabilirea cuantumului acestora pentru anul de cerere 2022 și se regăsec în Anexă. În conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 2022/1352 din 3 august 2022 de derogare, pentru anul 2022, de la articolul 75, alineatul (1), al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește nivelul avansurilor pentru plățile directe și pentru măsurile de dezvoltare rurală legate de suprafață și de animale, statele membre pot plăti avansuri de până la 70 % în cazul plăților directe enumerate în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 și de până la 85 % în cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale, prevăzut la articolul 67, alineatul (2), din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013. Plățile pentru schemele finanțate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă) și FEADR (Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală) se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9490 lei/euro, stabilit de Banca Centrală Europeană și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Campania de plăți în avans se va derula în perioada 16 octombrie-30 noiembrie 2022, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură urmând să finanțeze fermierii cu o sumă de peste 1 miliard de euro, atât pentru schemele finanțate din FEGA cât și pentru măsurile finanțate din FEADR.

17 Octombrie 2022, 12:20 (12243 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
APIA: Peste 1 miliard de euro, sumă autorizată la plata în avans în cadrul Campaniei 2022
APIA: Stadiul plăților în avans aferente Campaniei 2021
APIA: Stadiul plăților în avans aferente Campaniei 2021

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 27 Aug 2026
374 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

«Noaptea Bibliotecilor», la Slobozia

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» se înscrie în evenimentul cultural național organizat în noaptea de 1-2 octombrie, denumit strategic «Noaptea Bibliotecilor». Aflat în organizarea Asociației «Excedo ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2011, 12:25
(10234 vizualizări - 0 comentarii)


Bucu: Un microbuz de transport persoane a intrat într-un TIR

Bucu: Un microbuz de transport persoane a intrat într-un TIR

Miercuri, 28 septembrie, în apropierea localității Bucu s-a produs un accident de circulație, două persoane fiind rănite. Incidentul s-a produs din cauza imprudenței unui tînăr de 22 ani, din Mangalia, ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2011, 12:24
(11571 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Bucu accident


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2011, 09:02
(5931 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Festivalul «Ion Albeșteanu», la a VIII-a ediție

În perioada 5-7 octombrie 2011, se va desfășura la Slobozia cea de a VIII-a ediție a Festivalului Național de Folclor «Ion Albeșteanu». Aflat în organizarea Consiliului Județean Ialomița, Centrului Județean ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2011, 08:21
(9450 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă în străinătate

Potrivit unei informări a Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la această dată, prin intermediul rețelei EURES, sînt disponibile 43 de locuri de muncă în străinatate. Astfel, Austria ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2011, 08:19
(16702 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Șoferi băuți și fără permise, la volan

Un bărbat de 51 ani, din Slobozia, a fost prins de polițiști în timp ce conducea o mașină deși avea permisul suspendat. Mai mult, în urma testării cu aparatul Drager, dispozitivul a indicat o alcoolemie ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2011, 08:17
(9367 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Hoț prins de polițiști

Luni spre marți, respectiv, 26 spre 27 septembrie, polițiștii din Țăndărei au prins pe o stradă din localitate un tînăr ce se deplasa avînd asupra sa un bagaj voluminos. Fiind suspect, bărbatul a fost oprit ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2011, 08:16
(14246 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Țăndărei furt


Brazii: I-a luat foc mașina

O mașină a fost cuprinsă de flăcări pe raza localității Brazii. Focul s-a aprins ca urmare a unui scurtcircuit la instalația electrică. Pompierii militari de la Secția Urziceni s-au luptat cu flăcările ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2011, 08:09
(12818 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Brazii incendiu


Sfîntu Gheorghe: Bărbat găsit spînzurat în propria curte

Un bărbat de 25 ani a fost găsit spînzurat noaptea trecută, 26 spre 27 septembrie, în locuința sa din localitatea Sfîntu Gheorghe. «Echipajul SMURD de la Secția Urziceni s-a deplasat la fața locului însă ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2011, 08:09
(10680 vizualizări - 0 comentarii)


Giurgeni: Italian prins la braconaj de prepelițe

Sîmbătă, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, în colaborare cu angajați ai Asociației Vînătorilor și Pescarilor Sportivi, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2011, 08:30
(10555 vizualizări - 2 comentarii)


Urziceni: Minor de 11 ani, hoț de exponate

Sîmbătă, 24 septembrie, polițiștii au fost alarmați cu privire la dispariția a mai multor monede expuse în holul Casei de Cultură din Urziceni. Ancheta ulterioară a polițiștilor avea să indice, drept autor ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2011, 08:29
(13244 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni furt copil


Poliția Rutieră Ialomița: 275 de amenzi pentru șoferi

Sfîrșitul de săptămînă, respectiv sîmbătă și duminică, 24 și 25 septembrie, a adus șoferilor nu mai puțin de 275 sancțiuni contravenționale. În plus, polițiștii aflați în traficul rutier au reținut 15 permise ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2011, 08:14
(9063 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Pietonii, victime ale accidentelor

Vineri, 23 septembrie, la Bărbulești s-a produs un accident de circulație. Pe scurt, în timp ce un tînăr, de 27 ani, din localitate, conducea un autoturism, din cauza neatenției în conducere a virat la ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2011, 08:12
(11163 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 11 arderi necontrolate de miriști

Potrivit unei informări, pompierii ialomițeni au intervenit la sfîrșit de săptămînă pentru stingerea a nu mai puțin de 11 arderi necontrolate de miriști și vegetație uscată. Cel mai mare incendiu s-a produs ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2011, 08:10
(12527 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: 34 de persoane legitimate de polițiști

Peste 34 de persoane au fost legitimate în cadrul unei acțiuni desfășurate în municipiul Urziceni de către polițiștii din localitate sîmbătă, 24 septembrie. Scopul activităților a vizat prevenirea și combaterea ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2011, 08:08
(10052 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți

Vineri, 23 septembrie a.c., la nivel național s-a desfășurat Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Acțiunea dedicată absolvenților ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2011, 08:25
(9230 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița, locul 6 pe țară la capitolul venituri colectate

Potrivit datelor statistice ale Direcției Generale a Finanțelor Publice Ialomița, în luna august 2011, reprezentanții instituției au emis peste 1280 de somații în valoare de 32,12 milioane lei, încasîndu ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2011, 15:19
(12905 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Modificări la noul cod fiscal

«Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că a fost stabilit modelul și conținutul formularului privind opțiunea pentru depunerea lunară a declarației privind obligațiile ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2011, 15:18
(13478 vizualizări - 0 comentarii)


Cocora: Copil de 10 ani pe bicicletă, lovit de mașina unui șofer beat

Un copil de 10 ani din Cocora a fost grav rănit într-un accident de circulație. Băiatul circula pe bicicletă cînd a fost lovit de o mașină condusă de un bărbat, de 59 ani, din aceeași localitate. Minorul ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2011, 16:46
(13762 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Cocora accident


Ialomița: Acțiune pentru prevenirea ilegalităților silvice

Miercuri, 21 septembrie, polițiștii ialomițeni au organizat și executat o acțiune pe raza comunelor Bordușani și Făcăeni pentru prevenirea faptelor de ilegalitate ce se pot comite în domeniul silviculturii ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2011, 16:46
(14624 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Excursie pentru copii în organizarea Protopopiatului Urziceni

Urziceni: Excursie pentru copii în organizarea Protopopiatului Urziceni

Pe perioada vacanței de vară, respectiv 15 iunie-15 septembrie, Biroul de Asistență Socială al Protopopiatului Urziceni a derulat, pentru copiii din comunitate, cea de-a treia ediție a programului «Clubul ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2011, 12:03
(12403 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: I-a furat unei bătrîne 200 lei din buzunar

Poliția a fost sesizată marți, 20 septembrie a.c., în jurul orei 18.00, de către o femeie, de 76 ani, din localitatea Bărcănești, despre faptul că, în timp ce se afla în Piața Agroalimentară din Urziceni ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2011, 11:08
(11717 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Acțiune preventivă în piețe

În cursul zilei de marți, 20 septembrie a.c., în intervalul orar 10,00-13,00, în piața Agroalimentară, piațeta Gară și în zona Fetești, a fost organizată o acțiune preventivă pentru respectarea prevederilor ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2011, 11:08
(13504 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Autoturismele înmatriculate în străinătate, în atenția Poliției

În ziua de 20 septembrie a.c., în intervalul orar 14,00-17,00, la nivelul municipiului s-au desfășurat acțiuni în sistem integrat la care au participat efective ale Inspectoratului de Poliție al Județului ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2011, 11:07
(13447 vizualizări - 0 comentarii)


Tenis de cîmp: Slobozeanul Sorin Iordache, «adoptat» de CSM Bacău la Campionatul Național pe Echipe

Miercuri, 21 septembrie a.c., s-au încheiat jocurile Campionatelor Naționale pe Echipe-14 ani la tenis de cîmp, competiție desfășurată pe terenurile Politehnicii Bucuresti. Slobozia a avut un singur participant ...[citește_toată_știrea]

21 Septembrie 2011, 18:19
(14976 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Agenții economici, neinteresați de tinerii absolvenți

Vineri, 23 septembrie, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă va organiza «Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți». Acțiunea se va desfășura la Clubul Tineretului din Slobozia. În vederea ...[citește_toată_știrea]

21 Septembrie 2011, 18:05
(11425 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Arderile necontrolate devin un fenomen

«Arderile necontrolate au devenit un fenomen, nu mai puțin de 42 ha de miriște, vegetație uscată și stuf fiind mistuite de flăcări în ultimele 24 de ore» este semnalul de alarmă tras de pompierii ialomițeni ...[citește_toată_știrea]

21 Septembrie 2011, 18:02
(9533 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2011, 18:39
(6042 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Întrucît nu avea permis, nu a oprit la semnalele polițistului. După urmărire, a fugit în curtea unei case!

Un tînăr, de 20 ani, din comuna Crăciunești-Mureș, a fost depistat de polițiștii ialomițeni în noaptea de 19 spre 20 septembrie, în timp ce se deplasa în municipiul Fetești, la volanul unui autoturism. ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2011, 15:53
(6687 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Două accidente într-o singură zi, doi pietoni răniți

Poliția a fost sesizată în cursul zilei luni, 19 septembrie, despre producerea a două evenimente rutiere soldate cu rănirea a două persoane. Primul accident s-a produs în jurul orei 13.45, pe strada Al ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2011, 15:53
(9468 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mircea în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Stela în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Andrei în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Tanu în Pod militar de pontoane la Țăndărei! Tesla în Parteneriate strategice între administrația județeană și unele primării ialomițene pentru «eficiență energetică» Tanta în Pod militar de pontoane la Țăndărei! parteneriat strategic în Parteneriate strategice între administrația județeană și unele primării ialomițene pentru «eficiență energetică» Vigi în Pod militar de pontoane la Țăndărei! blablabla în Parteneriate strategice între administrația județeană și unele primării ialomițene pentru «eficiență energetică» cetatean în Lovitură de teatru în prelungiri Morfeu în Lovitură de teatru în prelungiri Nimeni Altu în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Gloria în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Mihai în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Mary în EXPUR SA, «pilonul economic» al județului Ialomița cetatean în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia cetatean în Noi tarife pentru comercianții din Bazarul Municipal Pavel în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Mary în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Mary în Noi tarife pentru comercianții din Bazarul Municipal

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...