Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Andrășești: Și-a omorât prietenul de pahar

Andrășești: Și-a omorât prietenul de pahar

Un bărbat de 45 de ani, din Andră­șești, a fost arestat preventiv, la sfârșitul săptămânii precedente, după ce l-a înjunghiat mortal pe prietenul său de pahar. Cei doi se aflau la o cârciumă de pe raza localității, moment în care s-au luat la ceartă. Oamenii spun că bărbatul arestat avea un comportament antisocial de fiecare dată când se îmbăta. «Cercetările continuă pentru a se stabili întreaga împrejurare în care s-au petrecut faptele!» transmit procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița.

Arestat preventiv pentru 30 de zile Datele din ancheta deschisă de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița arată că atât victima, cât și criminalul se aflau la o cârciumă de pe raza localității Andrășești. La un moment dat, au început să vorbească în contradictoriu, ulterior discuțiile transformându-se într-un scandal. Enervat la culme din cauza prietenului său de pahar, bărbatul de 45 de ani a scos din buzunar un briceag, pe care i l-a înfipt în zona inimii. Victima a căzut imediat la pământ și în câteva minute și-a pierdut viața sub ochii îngroziți ai martorilor. Unul dintre bărbații care se afla în același local a sunat la 112 și a chemat ambulanța. Medicii sosiți la fața locului au constatat decesul victimei. Alături de medici au venit și Criminaliștii, care l-au identificat și reținut pentru 24 de ore pe agresor. Cazul a intrat imediat în atenția procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, unitate desemnată să ancheteze faptele de «omor». La expirarea ordonanței de reținere, aceștia au făcut demersuri în vederea arestării preventive. Tribunalul Ialomița a acceptat solicitarea procurorilor, iar în prezent criminalul se află în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița. Cercetările însă continuă pentru a se lămuri întreaga situație de fapt. «Cercetările continuă pentru a se stabili întreaga împrejurare în care s-au petrecut faptele. Ulterior finalizării anchetei penale, cazul va fi trimis în judecată...» au declarat pu­blic procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița.

18 Octombrie 2022, 19:10 (5564 vizualizări - 3 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Oaru :
(26 Octombrie 2022, 00:59)
Nu stiu ce tot mai vorbiți acum toți va dati cu parere dar nu știți nimik ati fost voi acolo omu ala afost pana la magazin la stan unde din magazin sa facut bar de crima nu de cumpărături amo ala merita 25 de ani acum toți vorbiți și va dati cu parere din punctul meu de vedere ari trebui justiția si nu mai cera părerea la lume și sa condamne dupa vorbe este omor nici gluma aa loat viata la un om
Ba contează :
(20 Octombrie 2022, 11:22)
@Nu contează, ba contează, asta-i majoritatea din Ialomița, imbarligatori mincinoși, bețivi și ce, mai vrei tu. Am avut experienta de viata urata în zona Ialomiței din cauza  posibililor infractori mărunți și ulterior am constatat ca le sunt peste tot, începând din glod și pana la.... sus. Nimeni nu pleacă nepedepsit! Cunosc eu un caz, i-a luat, al de sus familia, picioarele, nu este deocamdată o legumă dar sigur vai fi. 
Nu contează :
(19 Octombrie 2022, 23:37)
Minciuni,Minciuni,minciuni....victima nici nu era la baut cu agresorul ,ci era in trecere si nici macar nu s-au certat,absolut deloc. Nu mai mințiți lumea....!!!!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 20 Aug 2026
339 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Peste 31 mii de fermieri au accesat aplicația online IPA

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că 31 mii de fermieri au accesat aplicația IPA Online și au completat electronic declarația de suprafață în vederea depunerii cererii de plată ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2010, 07:12
(14783 vizualizări - 0 comentarii)


77 de ani de protecție civilă

77 de ani de protecție civilă

Ziua Protecției Civile a fost marcată miercuri, 24 februarie 2010, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu», în prezența elevilor de la diferite școli. Evenimentele au vizat ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2010, 19:14
(14201 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți din Constanța prinși la Slobozia

Hoți din Constanța prinși la Slobozia

Polițiștii ialomițeni anchetează activitatea infracțională a doi constănțeni, de 21, respectiv 28 de ani, suspectați de comiterea mai multor infracțiuni pe raza județului Ialomița. Cei doi au fost depistați ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2010, 17:02
(15705 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți prinși în flagrant

Marți, 23 februarie, un cetățean, martor la producerea unui furt dintr-o mașină, a sesizat faptul că trei persoane necunoscute au sustras un acumulator de la un autoturism, după care au fugit înspre cartierul ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2010, 17:01
(11800 vizualizări - 0 comentarii)


Beat la volan

În cadrul activităților curente desfășurate în cursul nopții de marți spre miercuri, respectiv 23 spre 24 februarie a.c., polițiștii feteșteni au depistat, la volanul unui autoturism, o persoană ce se afla ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2010, 16:55
(16266 vizualizări - 0 comentarii)


Accident cu o victimă

Miercuri, 24 februarie, în jurul orei 04,30, pe raza comunei Jilavele s-a produs un accident rutier soldat cu o victimă, un bărbat, în vîrstă de 35 de ani, din Rîșnov. Accidentul s-a produs ca urmare a ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2010, 16:54
(14310 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit de polițiști

În cadrul unei acțiuni desfășurate marți, 23 februarie 2010, de către polițiștii din Orașul Fierbinți-Tîrg a fost depistat, la volanul unui autoturism înmatriculat în străinătate, un tînăr de 21 de ani ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2010, 16:54
(14397 vizualizări - 0 comentarii)


Nereguli constatate în trafic, sancționate de polițiștii rutieri

Marți, 23 februarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au acționat în mai multe filtre și au efectuat controale pe arterele principale ale județului. Peste 120 de șoferi au fost sancționați ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2010, 16:41
(9345 vizualizări - 0 comentarii)


Fără permis la volan

Un bărbat de 47 de ani din Fetești a fost depistat de polițiști luni, 22 februarie a.c., în jurul orelor 19,40, în timp ce se deplasa pe strada Călărași din localitate la volanul unui autoturism cu numere ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2010, 19:57
(18963 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi pentru șoferii indisciplinați

Luni, 22 februarie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au acționat pe șoselele ialomițene pentru un trafic rutier mai sigur, precum și pentru prevenirea și combaterea neregulilor ce pot conduce la producerea ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2010, 19:57
(19074 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2010, 19:50
(14194 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2010, 19:11
(14616 vizualizări - 0 comentarii)


Tîrgul Primăverii, la Slobozia

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Ialomița, Consiliul Județean Ialomița, Primăria Municipiului Slobozia și SC Orange România SA organizează, în perioada 25-28 februarie a.c., «Tîrgul Primăverii ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2010, 08:42
(15994 vizualizări - 0 comentarii)


Amenința că se sinucide prin electrocutare

Pompierii ialomițeni au intervenit în week-end-ul trecut la 5 situații de urgență, trei dintre acestea pentru acordarea primului ajutor medical, un caz pentru salvarea unui animal și un altul pentru transportul ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2010, 08:40
(14003 vizualizări - 0 comentarii)


Unirea Urziceni-CFR Cluj 0-1

Stadionul Tineretului a fost luni seara, 22 februarie a.c., gazda unui duel încrîncenat între două dintre cele mai compacte echipe ale campionatului. Deși, cel puțin în prima repriză, s-a jucat într-un ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2010, 19:35
(13930 vizualizări - 0 comentarii)


A spart geamurile Casei de Cultură

A spart geamurile Casei de Cultură

În dimineața zilei de duminică, 21 februarie a.c., în jurul orelor 05.30, un echipaj mobil din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița, care se afla pe timpul unei misiuni specifice, a observat ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2010, 12:52
(17642 vizualizări - 0 comentarii)


S-au șicanat în trafic și l-a amenințat cu pistolul

Sîmbătă, 20 februarie a.c., un tînăr de 23 de ani, din județul Harghita, a sesizat Poliția despre faptul că, în jurul orei 10.00, în timp ce se afla la volanul autoturismului, pe DN2, pe sensul de mers ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2010, 12:23
(12393 vizualizări - 0 comentarii)


Tînăr mort în accident lîngă Coșereni

În noaptea de sîmbătă spre duminică, 20/21 februarie a.c., în jurul orei 01.15, pe DN2, în apropierea localității Coșereni, a avut loc un accident rutier în care a fost implicat un singur autoturism, soldat ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2010, 12:17
(10197 vizualizări - 0 comentarii)


Au furat pantaloni de pe sîrmele de rufe

Sîmbătă, 20 februarie a.c., doi tineri domiciliați în Căzănești, respectiv în Slobozia, au fost depistați în Urziceni de către o patrulă de siguranță publică, la scurt timp după ce au furat două perechi ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2010, 12:12
(12429 vizualizări - 0 comentarii)


Primarul din Amara, Victor Moraru s-a retras din cursa pentru șefia PSD

Potrivit ultimelor informații din cadrul Congresului Național al PSD, primarul din Amara, Victor Moraru s-a retras din cursa pentru șefia PSD. De asemenea, Moraru și-a afirmat susținerea pentru candidatul ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2010, 17:20
(16284 vizualizări - 2 comentarii)


Prevenirea acidentelor rutiere, în atenția polițiștilor

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au continuat acțiunile de prevenire și combatere a cauzelor ce pot provoca accidente rutiere pe arterele din județ. Principalul scop al acțiunii a fost acela de ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2010, 08:12
(8729 vizualizări - 0 comentarii)


Armă neletală, deținută ilegal

Un colectiv de polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase ce a acționat joi, 18 februarie a.c., pentru depistarea deținătorilor ilegali de arme și prevenirea producerii evenimentelor ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2010, 19:21
(15802 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a polițiștilor din Țăndărei pentru prevenirea infracționalității stradale

Joi, 18 februarie a.c., efective ale Poliției Orașului Țăndărei și jandarmi au organizat și executat în comun o acțiune pentru prevenirea infracționalității stradale. În cadrul acțiunii, polițiștii au legitimat ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2010, 18:13
(16973 vizualizări - 0 comentarii)


Patroni trimiși în judecată

În cursul zilei de 18 februarie a.c., polițiștii Biroului de Investigare a Fraudelor Urziceni au finalizat cercetările în două dosare penale în care reprezentanții unor agenți economici sînt cercetați pentru ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2010, 16:13
(12406 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Țăndărei

Joi, 19 februarie, la locuința unui cetățean din Țăndărei s-a produs un incendiu. După ce a supraalimentat soba cu lemne, fiul proprietarului, în vîrstă de 22 de ani, a aprins focul, lăsînd sistemul de ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2010, 16:06
(17305 vizualizări - 0 comentarii)


Aproape de un rezultat mare Liverpool-Unirea 1-0

Unirea a rămas aceeași echipă combativă de pe vremea lui Petrescu. Ronny Levy a gîndit o așezare compactă la mijloc care a funcționat aproape perfect 80 de minute, iar cînd au apărut fisuri le-a rezolvat ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2010, 01:12
(23168 vizualizări - 0 comentarii)


Anton Barbu și-a dat demisia din funcția de director al Agenției de Plăți

Anton Barbu, în cursul zilei de joi, 18 februarie a.c., și-a depus demisia din funcția de director al Agenției Județene de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Ialomița. Anunțul a fost făcut în cadrul ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2010, 16:19
(19210 vizualizări - 4 comentarii)


Concedierile colective și șomajul, în atenția Prefecturii

Joi, 18 februarie a.c., în sala de ședințe a Instituției Prefectului s-a desfășurat ședința Comisiei de Dialog Social a Județului Ialomița. Drept principale puncte pe ordinea de zi să amintim informarea ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2010, 12:33
(14886 vizualizări - 0 comentarii)


Reduceri de tarife pentru operațiunile la Registrul Comerțului

În ședința de miercuri, 17 februarie a.c., Guvernul a aprobat o hotărîre privind taxele și tarifele pentru operațiunile efectuate de Oficiul Național al Registrului Comerțului și oficiile registrului comerțului ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2010, 11:51
(12660 vizualizări - 0 comentarii)


Salvați din apele rîului Ialomița de pompieri

Patru persoane au rămas izolate de ape miercuri, 17 februarie a.c., pe raza localității Bucu, la un canton ce aparține Ocolului Silvic Slobozia. Este vorba de trei bărbați și o femeie, toți din comuna ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2010, 11:40
(11312 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
revolta în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! Pt DNA în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Piață în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului stoica în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului gigel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului paul în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! oi în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Tot EL în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului ? în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Alegator în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului @ Wake up în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Mary în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! teren extravilan Munteni Buzău în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Caron în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! Wake up în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Fotograf în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului auto SH în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Urban în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! Gigi de la gaze în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Veverita în Primăria Slobozia reabilitează doar 4 din 7 unități de învățământ prin Programul «ELENA»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...