SPORT
Fotbal
Prichindeii Abatorului au câștigat «Kinder Cup»
Ne e drag să povestim despre isprăvile micilor noștri fotbaliști. Tocmai de aceea nu puteam trece peste noul succes al «campionilor lui Mișu Florea», talentații copii ai Grupei 2013 de la Abatorul Slobozia. Aceștia au participat la «Kinder Cup», turneu de tradiție, găzduit la Cheile Grădiștei, care adună la start echipe din toată țara. E de ajuns să spunem că Grupa 2013 a Abatorului a învins, în două rânduri, echipa similară a Academiei Hagi pentru a vă face o primă impresie despre ce au făcut la «Kinder Cup» copiii pregătiți de profesorul Mihai Florea. Concret, în grupe, Abatorul Slobozia a trecut de LPS Buzău, Academia Hagi și Celta Brașov, fără să primească gol. În Semifinală i-au învins pe Vulturii Târgu Mureș, cu 2-0, iar în Finală s-au duelat, din nou, cu Academia Hagi. Au câștigat, și de această dată, cu 3-2. Pe lângă trofeul acordat echipei câștigătoare, Abatorul a obținut și titlul de cel mai bun portar, care i-a revenit lui Andrei Diamandopol. De remarcat că Abatorul a înscris, la «Kinder Cup», și Grupa 2014. Au obținut locul 6, dar și titlul de golgheter, prin Răzvan Costea. Abatorul 2013 urmează să participe, în luna decembrie, la două turnee organizate la București. În campionatul județean al acestei categorii de vârstă, elevii lui Mihai Florea sunt, de asemenea, pe primul loc.
8 Noiembrie 2022, 10:20 (5221 vizualizări - 1 comentariu)
Surprize încă din prima etapă a campionatului
Unirea Ion Roată blochează Ciulnița
Primă etapă fără surprize






Comentariile cititorilor:
(8 Noiembrie 2022, 23:27)
Felicitări Florea Mihai,impreuna cu acești minunați copii ati arătat ca aveți grupe de copii mult mai valoroase decat marele brand din oras! Mult succes in tot ce faceti