Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Au convins, dar n-au învins

Fotbal, Liga a II-a, Unirea Slobozia-Unirea Dej 1-1

Au convins, dar n-au învins

Unirea Slobozia a continuat seria evoluțiilor bune și în duelul cu omonima din Dej. De data aceasta însă n-a mai fost victorie, așa cum s-a întâmplat în precedentele 3 etape. A ieșit totuși un punct care menține echipa lui Costel Enache pe locul 2, deasupra tuturor echipelor cu drept de promovare. Frustrarea nu vine din faptul că ialomițenii nu au izbutit să se impună în fața ardelenilor. Putem spune, din nou, parafrazând o piesă muzicală, de pe vremea adolescenței noastre, că...

Arbitrajele ne chinuiesc S-a întâmplat și de data asta, așa cum s-a întâmplat cu Baia Mare, Miercurea Ciuc, Iași sau Dinamo. Nu vrem s-o dăm în teoria conspirației, dar parcă prea se adună. Iar cu Unirea Dej, eroarea de arbitraj a picat fix într-un moment când Unirea noastră domina clar. Costel Enache a început meciul în următoarea formulă: Contra-Ibrian, Dinu, Lazăr, Toma-Coadă, Prejmerean (Cruceru ’64)-Silaghi (Bolohan ’10), Afalna, Boțogan (Dorobanțu ’85)-Rus (Golda ’64). Primul minut de joc putea aduce și primul gol. Rus a scăpat singur cu portarul Dejului, moldoveanul Răilean, dar mingea a sărit aiurea și atacantul nostru nu și-a putut atinge ținta. Apoi, Prejmerean trimite peste poartă, iar Afalna trage bine, dar Răilean este la post și respinge în corner. Toma execută lovitura de colț, Lazăr e acolo dar ratează milimetric mingea. Între timp, în urma unui fault rămas nesancționat, Robert Silaghi iese accidentat, forțându-l pe Costel Enache să facă prima schimbare încă din minutul 10. Silaghi a suferit o accidentare serioasă la claviculă dar, din fericire, nu va avea nevoie de intervenție chirurgicală, ci doar de câteva săptămâni de repaos. În minutul 33, atacantul oaspeților, Blaj, este angajat în adâncime, scapă singur cu Contra, iar portarul Sloboziei îl faultează în careu. Se dă penalty, chiar dacă toată lumea a observat că, în momentul pasei, atacantul oaspeților era în ofsaid. Toată lumea, cu excepția arbitrilor. Și astfel, încă un meci al Unirii este stricat de o eroare de arbitraj. Unirea caută egalarea, pune presiune pe adversar, este la cârma meciului, doar că ocaziile rămân fără rezultat. Oaspeții se apără grupat, iar ai noștri nu reușesc să profite de loviturile libere din poziții favorabile pe care le primesc. Totuși, echipa nu muncește în zadar. În minutul 60, Toma centrează în careu și îl găsește liber în 6 metri pe Raul Bolohan care înscrie, cu toată opoziția portarului advers. Se termină 1-1, iar Unirea Slobozia rămâne pe locul 2, la 3 puncte în spatele liderului CSA Steaua și la un punct în fața ocupantei locului 3, Politehnica Iași. Din stagiunea de toamnă a mai rămas un singur meci: deplasarea de la Chiajna, programată pentru vineri, 2 decembrie 2022, orele 13,00.

29 Noiembrie 2022, 15:35 (2712 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
«Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!»
Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»!
Echipă bazată pe tineri, atitudine și spirit de grup

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 05 Aug 2026
241 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Alt șofer beat la volan

În noaptea de marți spre miercuri, 26/27 ianuarie a.c., puțin trecut de miezul nopții, polițiștii au oprit pe Strada Bănățenilor din Fetești un autoturism înmatriculat în Capitală, la volan aflîndu-se un ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2010, 15:10
(10997 vizualizări - 0 comentarii)


Atenționări meteorologice și hidrologice

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență, «în conformitate cu atenționarea hidrologică din 27.01.2010, emisă de INHGA București, avînd în vedere situația hidrometeorologică actuală, începînd ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2010, 15:02
(11597 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2010, 13:41
(12424 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2010, 16:09
(13725 vizualizări - 0 comentarii)


A încercat să fure de la societatea unde lucra

Un bărbat de 40 de ani, din Urziceni, este cercetat de polițiști pentru tentativă de furt calificat după ce a fost surprins în cursul nopții de 25/26 ianuarie de polițiștii din localitate în timp ce încerca ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2010, 15:48
(12094 vizualizări - 0 comentarii)


Saci de soia fără documente

În noaptea de luni spre marți, respectiv 24 spre 25 ianuarie a.c., în jurul orelor 00,30, o echipă de siguranță publică din Fetești a oprit pentru control un autoturism înmatriculat în județul Ialomița ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2010, 15:47
(13918 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale Poliției

Polițiștii ialomițeni au desfășurat, în ultimele zile, mai multe acțiuni pe raza județului Ialomița.
În noaptea de luni spre marți, 25/26 ianuarie a.c., efective ale posturilor de poliție din zona Urziceni ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2010, 15:37
(10839 vizualizări - 0 comentarii)


Aplicație online pentru cererea de plată a subvenției pe suprafață

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că este disponibilă aplicația IPA online, prin intermediul căreia fermierii care intenționează să solicite sprijin pe suprafață completează ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2010, 15:31
(15515 vizualizări - 0 comentarii)


Sobele produc incendii

Nerespectarea măsurilor de prevenire a incendiilor la sistemele de încălzire a condus, din nou, la producerea a două incidente de acest fel la locuințele unor cetățeni din Fetești și comuna Andrășești. ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2010, 15:29
(12917 vizualizări - 0 comentarii)


La 14 ani a furat 12 găini

În dimineața zilei de duminică, 24 ianuarie a.c., Poliția Orașului Țăndărei a fost sesizată de către un localnic despre faptul că, în cursul nopții, persoane necunoscute au sustras 12 găini din curtea unei ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2010, 18:28
(10470 vizualizări - 0 comentarii)


Tot mai mulți șoferi băuți în trafic

Cinci sancțiuni contravenționale au fost aplicate unor conducători auto care au fost depistați la volanul unor autoturisme deși se aflau sub influența băuturilor alcoolice. Față de aceștia, complementar ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2010, 18:21
(10768 vizualizări - 0 comentarii)


Fără permis, la volan

Un tînăr în vîrstă de 27 de ani, din Urziceni este cercetat de polițiști pentru conducerea unui autovehicul fără a poseda permis de conducere. Autoturismul condus de acesta a fost oprit în trafic de un ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2010, 18:15
(10852 vizualizări - 0 comentarii)


Un ceai cald de la Sensiblu

Un ceai cald de la Sensiblu

Ca urmare a scăderii tot mai accentuate a temperaturilor, din ce în ce mai multe persoane surprinse de ger suferă de hipotermii. Începând de sîmbătă, 23 ianuarie 2010, persoanele care suferă din cauza gerului ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2010, 18:07
(14562 vizualizări - 0 comentarii)


Intervenții SMURD

Intervenții SMURD

Echipajul SMURD Urziceni a fost solicitat, la final de săptămînă, în cazul a doi pacienți cu afecțiuni medicale. Astfel, vineri, 22 ianuarie, în jurul orelor 20,00, din cauza drumului înzăpezit, subofițerii ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2010, 17:59
(14161 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii datorate coșurilor de evacuare

Incendii datorate coșurilor de evacuare

Coșul de evacuare a fumului amplasat necorespunzător ori neprotejat termic a reprezentat cauza probabilă de izbucnire a nu mai puțin de 4 incendii. Astfel, sîmbătă, 23 ianuarie a.c., în jurul orelor 17 ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2010, 17:53
(11332 vizualizări - 0 comentarii)


Drumuri județene parțial blocate

Drumuri județene parțial blocate

Potrivit Prefecturii, în prezent,pe teritoriul județului Ialomița circulația se desfășoară în condiții, grele de iarnă.

Drumuri județene parțial blocate, datorită temperaturilor extrem de scăzute ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2010, 10:40
(10615 vizualizări - 0 comentarii)


Au furat din cabina unui TIR

Joi, 21 ianuarie, polițiștii ialomițeni au prezentat cu propunere de arestare preventivă Parchetului de pe lîngă Judecătoria Urziceni doi tineri din localitate, principalii suspecți de comiterea unui furt ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2010, 10:18
(9013 vizualizări - 0 comentarii)


Fiul l-a «furat» pe tată

Poliția Municipiului Urziceni a fost sesizată cu privire la faptul că, pe ruta dinspre Slobozia către Urziceni, există date că s-ar deplasa un autoturism taxi înmatriculat în județul Constanța în care se ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2010, 06:12
(10972 vizualizări - 0 comentarii)


Arme deținute ilegal

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au acționat joi, 21 ianuarie a.c., pentru depistarea deținătorilor ilegali de arme și prevenirea producerii evenimentelor ca urmare ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2010, 20:12
(10356 vizualizări - 0 comentarii)


La volanul unei mașini furate

În cursul nopții de joi spre vineri, respectiv 21 spre 22 ianuarie, un agent din cadrul Postului de Poliție Sfîntu Gheorghe, aflat în patrulare pe raza comunei împreună cu un echipaj al Poliției Comunitare ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2010, 18:46
(10084 vizualizări - 1 comentariu)


Acțiuni stradale

Joi, 21 ianuarie, începînd cu orele 15,00, polițiștii slobozeni, în colaborare cu efective ale Inspectoratului Județean de Jandarmi, au demarat o razie în municipiul reședință de județ urmărindu-se, în ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2010, 18:45
(11477 vizualizări - 0 comentarii)


Modificări legislative pentru angajatori

Potrivit unui comunicat de presă, începînd cu data de 1 februarie 2010, urmează a se modifica întocmirea Registrului general de evidență a salariaților. Astfel, registrul se întocmește în formă electronică ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2010, 18:38
(13121 vizualizări - 0 comentarii)


Prostituate minore la Făcăeni

Miercuri, 20 ianuarie, în baza informațiilor deținute, agenții Postului de Poliție Făcăeni s-au sesizat din oficiu despre faptul că, în perioada octombrie-decembrie 2009, un localnic de 32 de ani, a recrutat ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2010, 16:57
(15381 vizualizări - 0 comentarii)


70 de anvelope într-o mașină

70 de anvelope într-o mașină

În cadrul unei acțiuni organizată miercuri, 20 ianuarie, în municipiul Slobozia, polițiștii de siguranță publică aflați într-un filtru rutier instituit la intersecția Străzilor Nicolae Bălcescu și Mihai ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2010, 16:56
(11417 vizualizări - 0 comentarii)


Tîlhar arestat la Slobozia

Polițiștii au identificat și probat activitatea infracțională a unui individ suspectat de comiterea a două tîlhării pe raza municipiului Slobozia. Bărbatul a fost reținut de polițiști pe bază de ordonanță ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2010, 16:55
(15924 vizualizări - 1 comentariu)


Drumuri județene închise

Drumuri județene închise

Polițiștii ialomițeni avertizează conducătorii auto asupra faptului că zăpada căzută noaptea trecută a făcut ca traficul rutier să fie întrerupt pe nu mai puțin de 7 segmente de drumuri județene. Astfel ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2010, 11:42
(11225 vizualizări - 0 comentarii)


Seminar pe teme de mediu

Agenția Regională pentru Protecția Mediului Pitești organizează la Pitești un seminar cu tema «Evaluarea impactului asupra mediului datorat creșterii emisiilor de bioxid de carbon». Potrivit organizatorilor ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2010, 08:12
(11254 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2010, 18:54
(10397 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2010, 18:12
(11118 vizualizări - 0 comentarii)


Două drumuri înzăpezite

Două drumuri înzăpezite

Potrivit unui comunicat de presă, resmis de către Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița, la orele 12,30, în ziua de 19 ianuarie, pe arterele județului se circulă cu dificultate în condiții de iarnă ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2010, 15:01
(12553 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Eu în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Deșteaptă-te ROMÂNE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Fascinat în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița NELAMURITULE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Azi, miercuri, de la 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Cel care i nelamurit în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! mai baieti în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Independent? în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Maine de la ora 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Ionica în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Neseriosul în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! slobozean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! T.B. în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 extrema urgenta în Port modern la Fetești! Cetățean al judetului în Profesorii din Ialomița, procent general de promovare de 41,4% la Titularizare 2026 Mary în Fonduri pentru energie verde, turism fluvial și infrastructură socială în Ialomița

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...