Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Să vedem ce-o fi la iarnă

Fotbal, Liga a III-a, CS Amara-Înainte Modelu 1-2

Să vedem ce-o fi la iarnă

Așa cum am mai spus, în ciuda mul­titudinii de insuccese și a unor înfrângeri de-a dreptul pantagruelice, CS Amara merită toată aprecierea pentru faptul că, în ciuda dificultăților financiare, nu abandonează competiția. Mai mult, «balnearii» mai ciupesc și câte un punct, lucru care ar fi putut să se întâmple și în confruntarea de pe teren propriu, contra celor de la Înainte Modelu, disputată sâmbătă, 3 decembrie 2022. Antrenorul Marius Pletea a început cu următorii jucători: Bănescu-Negustoru, Andrei, Croitoru, Voicu, Nohai-Nistor, Gheorghe, Lazăr, Coman-Zaharia. Au mai jucat Mădălin Ilie și Ionuț Negoiu. Meciul începe sub semnul echilibrului, dar acesta se rupe în minutul 26. Jucătorul Modelului, Budică, se ciocnește, în careul ialo­mițean, de Bănescu. În ciuda faptului că portarul ialomițean face semn că el a fost faultat, arbitrul dictează penalty pentru Modelu. Transformă Andreescu, iar spre finalul primei reprize Istrati face 2-0 pentru călărășeni. În partea secundă, Amara are inițiativa, iar aceasta se transpune într-un nou penalty dat, de data aceasta, favoriților noștri. Nistor este faultat în careu, iar Zaharia înscrie sigur de la punctul cu var. Se termină 1-2, iar Amara, cu 7 puncte, iernează pe ultimul loc al seriei. În primăvară, există rezervate 39 de puncte care ar putea schimba ceva ierarhii. Să vedem ce-o fi la iarnă.

6 Decembrie 2022, 11:55 (5005 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
Program stabilit pentru lotul remaniat al Recoltei Gheorghe Doja în noul sezon 2026-2027
Binemeritat loc 3 la final de play-out
Victorie zdrobitoare în deplasare

Comentariile cititorilor:


un cetatean:
(8 Decembrie 2022, 11:11)
In ciuda tuturor problemelor CS Amara ramine pe pozitie si merg mai departe mindri ca Amara, joaca in liga 3. Nu multi au reusit aceste performante si merita felicitari acesti tineri care fac eforturi mari .  Sanatate pentru voi si familiile voastre. Sa fiti optimisti !

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 26 Aug 2026
401 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Fetești: A încercat să-și pună capăt zilelor

Joi, 28 iulie a.c., pompierii au intervenit în cazul unei tentative de suicid la Fetești Gară. Este vorba despre un tânăr de 26 de ani care s-a urcat pe un stâlp de electricitate, înalt de 30 de metri, ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2022, 14:15
(13438 vizualizări - 0 comentarii)


Gura Ialomiței: Incendiu la o anexă gospodărească

Gura Ialomiței: Incendiu la o anexă gospodărească

Miercuri, 27 iulie a.c., pompierii din Țăndărei au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD pentru lichidarea unui incendiu produs la o anexă gospodărească în comuna ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2022, 12:40
(9807 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: În primul semestru al anului 2022, valoarea sumelor colectate a fost de 560,27 milioane de lei

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în primele 6 luni ale anului 2022, încasări nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 560,27 milioane de lei ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2022, 19:00
(12109 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Câini ținuți în condiții necorespunzătoare de către stăpâni

Marți, 26 iulie a.c., o femeie din orașul Amara a sesizat IPJ Ialomița cu privire la faptul că într-o curte din apropierea locuinței sale s-ar afla 5 câini răniți și flămânzi. Polițiștii din cadrul Biroului ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2022, 17:40
(12564 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 85 de noi cazuri de COVID-19

Miercuri, 27 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27980, fiind înregistrate 85 de cazuri noi față de ziua de marți, 26 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2022, 16:15
(5566 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Duminică, 31 iulie 2022, termen limită pentru depunerea Formularului 398

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, persoane impozabile care sunt înregistrate în România pentru utilizarea unuia dintre regimurile speciale prevăzute la art ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2022, 16:40
(12223 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 96 de noi cazuri de COVID-19

Marți, 26 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27895, fiind înregistrate 96 de cazuri noi față de ziua de luni, 25 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2022, 16:15
(9653 vizualizări - 0 comentarii)


Movila: Două persoane decedate într-un accident rutier

Movila: Două persoane decedate într-un accident rutier

Un grav accident rutier s-a produs luni, 25 iulie a.c., pe raza localității Movila. Două persoane și-au pierdut viața, iar alte două au fost grav rănite, în urma impactului dintre două autoturisme. La fața ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2022, 18:40
(20616 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Movila accident


Bărcănești: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Bărcănești: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Luni, 25 iulie a.c., pe raza comunei Bărcănești s-a produs un accident de circulație soldat cu decesul unei persoane și rănirea a altor cinci. Din verificările efectuate a reieșit că în timp ce un bărbat ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2022, 18:10
(13946 vizualizări - 1 comentariu)


Spitalul Județean Slobozia, partener într-un proiect privind prevenirea cancerului de col uterin

Spitalul Județean de Urgență Slobozia este principalul partener al Proiectului «Screening pentru Cancerul de Col Uterin și Tratament Precoce» (SCCUT), finanțat de Uniunea Europeană cu scopul de a preveni ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2022, 17:00
(12287 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 10 noi cazuri de COVID-19

Luni, 25 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27799, fiind înregistrate 10 cazuri noi față de ziua de duminică, 24 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2022, 16:00
(15697 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 12 incendii de vegetație uscată

Ialomița: 12 incendii de vegetație uscată

În ultimele 3 zile, pompierii ialomițeni au acționat pentru localizarea și stingerea a 18 incendii înregistrate la nivel județean. Din totalul celor 18 incendii care au avut loc în perioada menționată, ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2022, 15:30
(20779 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii pe raza localităților Perieți și Grivița

Duminică, 24 iulie a.c., pompierii din cadrul Detașamentului Slobozia au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, produs la anexa unei ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2022, 15:15
(9126 vizualizări - 0 comentarii)


Recensământul Populației și Locuințelor 2021: 94,4% dintre ialomițeni s-au recenzat

Conform statisticilor Direcției Județene de Statistică Ialomița, până la data de 24 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița s-au recenzat 232642 de persoane, reprezentând 94,4% din populația rezidentă ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2022, 15:00
(15810 vizualizări - 0 comentarii)


Ciochina: S-a răsturnat cu mașina pe câmp

Ciochina: S-a răsturnat cu mașina pe câmp

Sâmbătă, 23 iulie a.c., pompierii din Urziceni au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe DN2, în localitatea Ciocârlia, în eveniment fiind implicate două autoturisme. În sprijinul ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2022, 14:45
(11563 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursare de TVA de peste 6,33 milioane de lei în iunie 2022

Prin structurile sale fiscal-teritoriale, Administrația Județeana Finanțelor Publice Ialomița a rambursat, în luna iunie 2022, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 6,33 milioane de lei, ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2022, 14:35
(13035 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 36 de noi cazuri de COVID-19

Duminică, 24 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27789, fiind înregistrate 36 de cazuri noi față de ziua de vineri, 22 iulie a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2022, 16:10
(2060 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Salvată de polițiști, după ce a leșinat în pădure

IPJ Ialomița: Salvată de polițiști, după ce a leșinat în pădure

O femeie în vârstă de 85 de ani a fost salvată în cursul zilei de sâmbătă, 23 iulie a.c., de polițiștii ialomițeni, după ce s-a rătăcit și a leșinat din cauza temperaturilor ridicate, în pădurea Sinești ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2022, 12:00
(12949 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 33 de noi cazuri de COVID-19

Sâmbătă, 23 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27753, fiind înregistrate 33 de cazuri noi față de ziua de vineri, 22 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2022, 16:50
(9616 vizualizări - 0 comentarii)


Proiectul educațional «Clubul de Vară», la a șasea ediție

Proiectul educațional «Clubul de Vară», la a șasea ediție

Joi, 21 iulie 2022, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, s-a desfășurat prima activitate din cadrul celei de a șasea ediții a «Clubului de Vară», intitulată ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2022, 17:30
(9808 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 51 de noi cazuri de COVID-19

Vineri, 22 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27720, fiind înregistrate 51 de cazuri noi față de ziua de joi, 21 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2022, 16:05
(6193 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: 88 de cadre didactice au susținut examenul de Definitivat 2022

Proba scrisă din cadrul Examenului Național pentru definitivare în învățământ-sesiunea 2022 s-a desfășurat miercuri, 20 iulie a.c., începând cu ora 9,00. În județul Ialomița, centrul de examen a fost stabilit ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2022, 16:00
(11953 vizualizări - 0 comentarii)


Schelet uman de 2000 de ani, descoperit de arheologii Muzeului Județean Ialomița

Schelet uman de 2000 de ani, descoperit de arheologii Muzeului Județean Ialomița

Un schelet uman, de sex feminin, cu o vechime de 2000 de ani a fost descoperit de arheologii Muzeului Județean Ialomița. Săpăturile unde a fost identificat scheletul s-au desfășurat în situl arheologic ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2022, 14:15
(21594 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cod Galben de caniculă

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare COD GALBEN, valabilă în perioada 22-24 iulie a.c., ce vizează val de căldură și disconfort termic ridicat pentru județul Ialomița. Temperaturile ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2022, 13:55
(11058 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier pe raza municipiului Slobozia

Accident rutier pe raza municipiului Slobozia

Joi, 21 iulie a.c., pompierii din Slobozia au fost solicitați să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență generată de producerea unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2022, 13:00
(11880 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


AJFP Ialomița: Atenție, mesaje false trimise în numele ANAF!

La sesizarea unor contribuabili, ANAF atenționează, la nici o lună de la precedentele e-mailuri ale unor infractori cibernetici, cu privire la mesaje false transmise în numele instituției, prin care contribuabilii ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2022, 12:15
(20530 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 48 de noi cazuri de COVID-19

Joi, 21 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27669, fiind înregistrate 48 de cazuri noi față de ziua de miercuri, 20 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2022, 16:20
(3762 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 1,43 milioane de lei pentru sectorul creșterii animalelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna mai ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2022, 15:10
(10774 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Incendii de vegetație uscată la Țăndărei, Vlădeni și Săveni

ISU Ialomița: Incendii de vegetație uscată la Țăndărei, Vlădeni și Săveni

Miercuri, 20 iulie 2022, pompierii ialomițeni au participat la stingerea a trei incendii de vegetație în localitățile Țăndărei, Vlădeni și Săveni. La Țăndărei s-a intervenit pentru lichidarea unui incendiu ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2022, 13:50
(12060 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 62 de noi cazuri de COVID-19

Miercuri, 20 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27621, fiind înregistrate 62 de cazuri noi față de ziua de marți, 19 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2022, 16:35
(4089 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Tanta în Pod militar de pontoane la Țăndărei! parteneriat strategic în Parteneriate strategice între administrația județeană și unele primării ialomițene pentru «eficiență energetică» Vigi în Pod militar de pontoane la Țăndărei! blablabla în Parteneriate strategice între administrația județeană și unele primării ialomițene pentru «eficiență energetică» cetatean în Lovitură de teatru în prelungiri Morfeu în Lovitură de teatru în prelungiri Nimeni Altu în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Gloria în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Mihai în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Mary în EXPUR SA, «pilonul economic» al județului Ialomița cetatean în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia cetatean în Noi tarife pentru comercianții din Bazarul Municipal Pavel în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Mary în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Mary în Noi tarife pentru comercianții din Bazarul Municipal raci în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 26 august 2026 neinrolat în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Cetățeanul x în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia cumpăr TV în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 26 august 2026 Gigel în Noi tarife pentru comercianții din Bazarul Municipal

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...