Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Educatoare angajată și demisă în aceeași zi

Scandal la Școala Gimnazială Sălcioara

Educatoare angajată și demisă în aceeași zi

Școala Gimnazială Sălcioara este în centrul unui scandal public după ce o educatoare reclamă faptul că a fost angajată și, apoi, obligată să demisioneze în aceeași zi. Femeia susține faptul că în spatele acestei decizii se află chiar directorul școlii, Nicoleta Dan. Revoltată de întreaga situație, educatoarea Ana Maria Chircu a acționat în instanță unitatea de învățământ, solicitând plata unor daune morale în valoare 20 mii de lei. În replică la acuzațiile aduse, directorul Nicoleta Dan a precizat că «vom rezolva întreaga situație cu ajutorul unui avocat...».

Lăsată șomeră fără explicații De profesie educator, Ana Maria Chircu a lucrat în cadrul Școlii Gimnaziale Sălcioara în anul școlar 2021-2022, pe o perioadă determinată. În acest an școlar, postul său a fost din nou vacant, motiv pentru care femeia a aplicat pentru a-l redobândi. A făcut toate demersurile necesare către Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, iar apoi a mers cu dosarul la școală pentru a fi încadrată în muncă. Se întâmpla pe 2 septembrie a.c., cu câteva zile înainte de debutul anului școlar. În urma unei ședințe a Consiliului de Administrație al Școlii Gimnaziale Sălcioara, cererea de angajare i-a fost respinsă. «Doamna directoare mi-a zis clar că nu mă primește la școală, fără să-mi explice de ce... În locul meu a angajat două doamne suplinitoare necalificate, deși eu aveam tot dreptul să ocup acel post, având în vedere că am calificările necesare, inclusiv definitivatul!» susține Ana Maria Chircu. În zilele următoare, femeia a mers de mai multe ori la școală să ceară explicații directorului Nicoleta Dan, însă tot ce a reușit să facă a fost să dea declarații la Poliție, întrucât aceasta a chemat, prin numărul de urgență 112, forțele de ordine. «Mereu când mergeam la școală, Poliția era acolo, chemată de doamna Nicoleta Dan... Dânsa s-a purtat foarte urât cu mine, ba chiar m-a umilit în fața agenților, spunându-mi că nu am ce să caut în școala pe care o conduce!» adaugă Ana Maria Chircu. Educatoarea a bătut de mai multe ori la porțile Inspectora­tului Școlar Județean Ialomița, iar aproape de sfârșitul lunii septembrie a primit o derogare care-i conferea dreptul de a-și desfășura activitatea didactică la Școala Gimnazială Sălcioara. Câteva zile mai târziu, femeia a intrat în concediu medical, iar când a revenit, după 10 zile, a aflat cu stupoare că încă nu fusese angajată. Între timp, fără temei legal, postul a fost scos la concurs și ocupat de o altă educatoare. Femeia a făcut o reclamație către Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița, ai cărei repre­zentanți au constatat neregulile și au solicitat încadrarea în muncă a Anei Maria Chircu. «M-am deplasat din nou la Școala Gimnazială Sălcioara unde am semnat contractul de înca­drare în muncă, pe data de 17 octombrie 2022...» spune educatoare. În aceeași zi însă, invocând faptul că postul era deja ocupat, prin concurs, femeia a fost obligată să-și semneze și demisia. «După ce am semnat actele de angajare, mi-a fost înmânată și încetarea contractului de muncă, pe care am fost obligată, tot sub paza Poliției, să-l semnez!» spune Ana Maria Chircu.

Daune morale solicitate în instanță După 2 luni de la momentul în care a fost angajată și demisă în aceeași zi, educatoarea este în continuare fără loc de muncă. Femeia a apelat însă la instanța de judecată, deschizând un proces la Tribunalul Ialomița. Potrivit cererii de chemare în judecată, Ana Maria Chircu cere Școlii Gimnaziale Sălcioara și directorului Nicoleta Dan plata unor despăgubiri morale în valoare de 20 mii de lei. «Este nedrept ceea ce s-a întâmplat cu mine, mai ales că nu înțeleg motivul pentru care doamna directoare s-a purtat cu mine așa. Instanța trebuie să facă dreptate!» mai spune Ana Maria Chircu. Con­tactată telefonic pentru un punct de vedere, di­rectorul Nicoleta Dan a refuzat să ofere detalii despre situația conflictuală iscată în școala pe care o conduce. «Nu am ce detalii să vă ofer, vom apela la serviciile unui avocat pentru a demonstra că dreptatea este de partea școlii... Vă doresc o zi bună!» a precizat aceasta.

21 Decembrie 2022, 10:05 (9044 vizualizări - 13 comentarii)

Citiți și:
Medicul Salem Zahra nu mai este directorul medical al Spitalului Municipal «Anghel Saligny» Fetești

Comentariile cititorilor:


Ionela :
(12 Ianuarie 2023, 19:27)
Doamna Luminița, sau care o fi numele dumneavoastră real,vad ca va ascundeti după un pseudonim,țin va menționez ca toate informațiile pe care le dețineți sunt total neadevărate Am mai multe studii și cursuri în domeniu, decât credeți dumneavoastră. Nu am participat niciodată la un concurs de titularizare sau definitivat Toate activitățile mele ce tine de secretariat sunt în termen. Dacă vreți informații reale despre subiectul care comentați, va aștept la școală! Semnat : Belega Ionelia
banel:
(11 Ianuarie 2023, 16:46)
d-nei Catalina,  stiati ca in perioada testului pe post, d-na chircu, si-a luat medical 5 zile ? medical care ulterior a fost anulat de medicul care l-a emis. A luat medical sa nu se prezinte la examen. pai daca e docta, de ce s-a refugiat in spatele uni cert. medical ?
Luminita:
(2 Ianuarie 2023, 22:24)
Domnule Nino și la școala salcioara secretara școlii fără studii in domeniu, are in afara de secretariat, biblioteca și ore de muzica, educație tehnologică și chiar latina când și cum le face, nu știu… dar la examenele la care a participat este 0 barat dar chiar a promovat definitivatul cu 2 și titularizările pe care le-a dat, la fel și când a comentat despre doamna Chircu cred ca și a incurcat propria nota sau și-a recunoscuto Programul secretarei este 8.30 - 12.00 iar programul șefei ei( directoarea) incepe la ora 7.00 cu copii de gradinita, program început de ea ca copiii vin oricum la 8 jumătate dar ei ii place sa stea singura pe banii statului. Intrebare ce gradinita din România incepe programul la ora 7.00 cu copii de 3-4 ani? La Salcioara dacă esti director și educatoare și profesor, am uitat sa spun ca doamna Dan este educatoare profesoara și directoare pusă…
Un alt cetatean:
(2 Ianuarie 2023, 22:04)
Buna seara oameni buni Nu am nicio legătura cu școala sau cu ceea ce reprezintă directoratul școlii in schimb știu pentru ce ținea directoarea școlii un post de la gradinita cu pricina unde doamna Chircu ar fi trebuit sa fie educatoarea copiilor noștri . Adică la inceputul lu Septembrie doamna Dan directoarea și a trimis propriul copil sa dea examen la inspectorat sa ocupe postul de educatoare. O surpriza mare fisa a luat la examen nota 4 a pus-o sa facă contestație și a luat nota 3, adică copil de educatoare actual directoare nu a reușit sa ia un examen sa ocupe postul… Așa fiica așa mama nici ea ca mama când a dat examenul de directori nu a luat și i a nud șablonul odata entru a lua nota 7 ca doar atâta ii trebuia Concluzie fata nu a promovat cu 3 sa fie educatoare iar mama abia a promovat in urma plocoanelor .
Cătălina I:
(29 Decembrie 2022, 21:50)
Doamna Chircu, pe care o cunosc personal, este un cadru didactic bun, fiind de altfel si un bun îndrumător pentru copii. Am avut fetița la dansa in grupa in urma cu câțiva ani, am fost foarte mulțumită de munca depusă de dumneaei in educația copilul meu și al întregii grupe. Oamenii sunt răutăcioși și își descarcă supărările cu anonim aici pentru ca in fata nu-i pot reproșa acestei femei ca nu-și face treaba atunci când vine vorba de munca didactica și educativa. Dansa s-a implicat foarte mult in anii de munca pe care ii are in acest domeniu, dar mereu binele se uita. Lăsați oameni buni răutatea măcar acum in pragul sărbătorilor ca oricum tot timpul anului numai răutate emanați.
Ioana :
(29 Decembrie 2022, 21:37)
Cum sa fie un om frustrat ca are o funcție de inspector adjunct și nu una de director al unei scoli? Singura persoana frustrata esti tu cea care te ascunzi sub anonimat și denigrezi oamenii cu tot felul de aberații.
Ioana :
(29 Decembrie 2022, 21:31)
Dragul meu cetățean cinstit, te rog frumos, dacă mai ai de gând sa faci acuzații de acest fel prezintă-ne și noua niște argumente solide, cu anonim ne putem da cu toții părea. Când ai de gând sa denigrezi un om aduna dovezi pentru a fi luat in considerare, vorbele in vant adunate din “comunitate” nu au relevanță. Cu toții punem spune lucruri neadevărat pe internet despre orice persoana.
Nino:
(24 Decembrie 2022, 20:48)
La Perieti administratora are ore de TIC Dansa munceste 12 ore pe zi.Halal directoare.Rusine.
Cetatean:
(24 Decembrie 2022, 09:52)
Daca anul trecut a fost educatoarea  in scoala si e clar ca doamna director nu o mai doreste acum de ce nu i-a dat calificativul anual pe care il merita? I-a facut vreo asistenta la ora?? Ce calificativ a primit in urma asistentei?de ce nu i-a dat calificativ nesatisfacator pe activitatea desfasurata anul trecut ca sa nu mai poata preda anul acesta? Din moment ce i-a dat calificativ bun inseamna  ca poate preda.  Dar se pare ca doamnei director ii este frica sa isi asume lucruri si doreste sa scoata castane din foc cu mana altuia.
Din ce am citit eu in articol doamna Chircu avea dreptul sa ocupe postul conform metodologiei. si probabil instanta va demonstra acest lucru. Si sunt curios atunci ce sanctiuni va lua Isj impotriva directorului? probabil niciuna, ca doar e un director premiat...
carmen:
(24 Decembrie 2022, 01:07)
Dacă e așa calificată de ce nu participă la concursul de titularizare ? Așteaptă pomana din septembrie? 
un cetatean corect:
(23 Decembrie 2022, 19:06)
Femeia care contesta nu are nimic de-a face cu scoala.... spune ca este calificata?!... are o diploma de licenta luata in nu stim ce imprejurari... de peste 10 ani obtine postul de educator si invatator doar prin tot felul de ,,smecherii" , si asta pentru a evita participarea la un concurs de ocupare a postului de cadru didactic... din ce se stie in comunitate la ultimul concurs de ocupare a postului  a luat nota de 2 si ceva... si asta cu multi ani in urma... spune ca este calificata -sa intelegem ca oricine are o diploma de licenta, fie ea si in constructii, este promovat direct cadru didactic? -dupa gandirea celei ce nu are treaba cu actul educational...pentru a putea forma noi generatii e nevoie si de un pic de pedagogie si nu numai.... sa ramana pe retelele de socializare, ca acolo se pricepe ea cel mai bine....... DUDUIA SA PARTICIPE LA CONCURS SI APOI SA RIDICE PRETENTII!!!!
Dragos:
(22 Decembrie 2022, 02:10)
Educatoarea este coordonată de (...),care e inspector adjunct.E frustrat că a pierdut postul de director al școlii Sălcioara.
Scoala :
(21 Decembrie 2022, 21:35)
Directorii se poarta ca și cum scoala ar fi moșia lor!! Asa cum si ISJ ul face numai ce vrea! Fiecare după bunul plac, după ifose! Totul începe sa se imputa de la Cap!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 20 Aug 2026
368 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Peste 7000 de fermieri au accesat aplicația IPA Online

Reprezentanții Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că 7100 de fermieri au accesat aplicația IPA Online și au completat electronic declarația pentru o suprafață de peste 170 mii ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2010, 19:17
(10120 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiunea «Năvodul» pentru un pistol de jucărie

Un tînăr în vîrstă de 29 de ani, din comuna Borănești, a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 500 de lei, în urma unui apel fals prin 112. Pe scurt, un cetățean a sesizat Poliția marți ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2010, 16:42
(8646 vizualizări - 0 comentarii)


Arme deținute ilegal, descoperite de polițiști

Marți, 2 februarie a.c., polițiștii au identificat un bărbat de 39 de ani, care deținea fără drept o armă neletală supusă autorizării, pe care în anul 2009 ar fi vîndut-o unui călărășean. Arma cu aer comprimat ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2010, 15:32
(7700 vizualizări - 0 comentarii)


Elevii, în atenția polițiștilor

În cursul zilei de marți, 2 februarie, între orele 12,00-15,00, efective sporite de polițiști, jandarmi și polițiști comunitari au acționat pe raza municipiului Slobozia pentru prevenirea și combaterea ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2010, 14:53
(10274 vizualizări - 0 comentarii)


Cristian Lefter, noul adjunct al IPJ Ialomița din 1 februarie 2010

«Începînd cu data de 1 februarie 2010, în urma promovării concursului organizat de Inspectoratul General al Poliției Române pentru funcția de adjunct șef inspectorat la Inspectoratul de ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2010, 12:35
(11276 vizualizări - 3 comentarii)


Contribuțiile la Bugetul asigurărilor pentru șomaj, neschimbate

În data de 26 ianuarie 2010 a fost adoptată Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2010, act normativ prin care au fost stabilite contribuțiile pe care agenții economici trebuie să le plătească ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2010, 12:32
(8896 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2010, 12:25
(11427 vizualizări - 0 comentarii)


Un minor de 16 ani a încercat să fure geanta unei femei

Luni, 1 februarie, polițiștii Postului de Poliție Transporturi Feroviare Urziceni, aflați în patrulare în stația CFR, au observat un tînăr care agresa o femeie pe peronul stației cu intenția de a-i sustrage ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2010, 20:18
(11266 vizualizări - 0 comentarii)


Prins de polițiști după ce a furat un moto-ferăstrău

Un bărbat de 37 de ani, din comuna Săveni este cercetat de polițiști pentru furt calificat, după ce în seara zilei de sîmbătă, 30 ianuarie a.c., a sustras un moto-ferăstrău din portbagajul unui autoturism ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2010, 19:06
(10548 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2010, 18:50
(11197 vizualizări - 0 comentarii)


Infractor prins și arestat

În cursul zilei de ieri, 1 februarie, polițiștii ialomițeni au depistat și încarcerat în Penitenciarul Slobozia un tînăr de 20 de ani, din Urziceni, urmărit din data de 8 ianuarie 2010 întrucît se sustrăgea ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2010, 18:09
(10770 vizualizări - 0 comentarii)


Cupa orașului Amara la tenis de cîmp, la a V-a ediție

În perioada 5-7 februarie 2010, administrația locală a orașului Amara și Asociația Sportivă «Victoria» organizează «Cupa Orașului Amara», ediția a V-a la tenis de cîmp-dublu masculin. Potrivit organizatorilor ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2010, 12:20
(11423 vizualizări - 0 comentarii)


Fiscul avertizează

Reprezentanții Direcției Generale a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că vineri, 5 februarie 2010, este ultima zi în care pot fi depuse la administrațiile financiare teritoriale în a ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2010, 11:40
(9322 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente rutiere la finele săptămînii trecute

Patru persoane au fost transportate la diferite unități medicale în cursul zilei de sîmbătă, 30 ianuarie a.c., după ce autovehiculele în care se aflau au fost implicate în trei accidente rutiere, produse ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2010, 17:16
(9674 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale Poliției

Polițiștii ialomițeni au participat în acest sfârșit de săptămână, respectiv în perioada 29-31 ianuarie 2010, la mai multe acțiuni organizate pe raza județului.
Astfel, în noaptea de 29 spre 30 ianuarie ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2010, 17:15
(9646 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii și descarcerări

Vineri, 29 ianuarie, pompierii militari din Urziceni au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la locuința unui cetățean din comuna Maia. Focul s-a aprins din cauza unui mijloc de încălzire suprasolicitat ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2010, 17:04
(10366 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii au prins trei hoți

Jandarmii slobozeni au depistat, miercuri, 27 ianuarie, trei indivizi ce transportau într-un cărucior mai multe grătare metalice în lungime de aproximativ 2 metri fiecare. Cei trei bărbați se aflau pe bulevardul ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2010, 19:26
(14120 vizualizări - 0 comentarii)


Pistol cu aer comprimat deținut ilegal, depistat la un bătrîn

Polițiștii au depistat un ialomițean care deținea, fără drept, o armă neletală din categoria celor supuse autorizării. Bărbatul, în vîrstă de 70 de ani, din Fetești, deținea ilegal un pistol cu aer comprimat ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2010, 17:37
(10796 vizualizări - 2 comentarii)


Fără carnet sau cu permisul suspendat, la plimbare la volan

În după-amiaza zilei de miercuri, 27 ianuarie a.c., un echipaj de siguranță publică ce acționa pe raza orașului Țăndărei a oprit pentru control un autoturism înmatriculat în străinătate care circula pe ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2010, 17:37
(8834 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente rutiere

Două persoane au suferit răni multiple după ce au fost implicate în accidente rutiere produse pe arterele județului în cursul zilei de miercuri, 27 ianuarie 2010.
Primul eveniment rutier s-a produs în ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2010, 17:37
(11972 vizualizări - 0 comentarii)


«Ateneu» s-a mutat la Slobozia

«Ateneu» s-a mutat la Slobozia

Începînd cu luna februarie 2010, zestrea culturală a județului crește cu încă o sală de spectacole. Noua sală a fost amenajată în incinta Centrului Cultural Unesco «Ionel Perlea» și urmează a fi inaugurată ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2010, 18:28
(13021 vizualizări - 1 comentariu)


Jandarmeria, la bilanț

Jandarmeria, la bilanț

Miercuri, 27 ianuarie, în cadrul unei conferințe de presă, reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi și-au prezentat bilanțul instituției pentru anul 2009. Potrivit documentului, misiunile jandarmilor ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2010, 15:18
(8925 vizualizări - 0 comentarii)


Telverde Anticorupție, apelabil gratuit de pe mobil

Potrivit autorităților, de la începutul săptămînii în curs, respectiv de luni, 25 ianuarie 2010, linia verde anticorupție 0800806806 este apelabilă gratuit și din rețelele de telefonie ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2010, 15:13
(12981 vizualizări - 0 comentarii)


Alt șofer beat la volan

În noaptea de marți spre miercuri, 26/27 ianuarie a.c., puțin trecut de miezul nopții, polițiștii au oprit pe Strada Bănățenilor din Fetești un autoturism înmatriculat în Capitală, la volan aflîndu-se un ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2010, 15:10
(11025 vizualizări - 0 comentarii)


Atenționări meteorologice și hidrologice

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență, «în conformitate cu atenționarea hidrologică din 27.01.2010, emisă de INHGA București, avînd în vedere situația hidrometeorologică actuală, începînd ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2010, 15:02
(11618 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2010, 13:41
(12455 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2010, 16:09
(13748 vizualizări - 0 comentarii)


A încercat să fure de la societatea unde lucra

Un bărbat de 40 de ani, din Urziceni, este cercetat de polițiști pentru tentativă de furt calificat după ce a fost surprins în cursul nopții de 25/26 ianuarie de polițiștii din localitate în timp ce încerca ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2010, 15:48
(12121 vizualizări - 0 comentarii)


Saci de soia fără documente

În noaptea de luni spre marți, respectiv 24 spre 25 ianuarie a.c., în jurul orelor 00,30, o echipă de siguranță publică din Fetești a oprit pentru control un autoturism înmatriculat în județul Ialomița ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2010, 15:47
(13935 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale Poliției

Polițiștii ialomițeni au desfășurat, în ultimele zile, mai multe acțiuni pe raza județului Ialomița.
În noaptea de luni spre marți, 25/26 ianuarie a.c., efective ale posturilor de poliție din zona Urziceni ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2010, 15:37
(10869 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Caron în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! Wake up în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Fotograf în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului auto SH în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Urban în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! Gigi de la gaze în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Veverita în Primăria Slobozia reabilitează doar 4 din 7 unități de învățământ prin Programul «ELENA» Est în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Respect... în Proiect tehnic pentru consolidarea digului din zona Bentu, lipsă de fonduri pentru implementare Cetățean în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului blog sud-est în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Alegator în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului locuitor în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! Movila în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Piața în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului #ilie în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Cetatean al orasului în Concurs pentru directorii și directorii adjuncți ai școlilor și grădinițelor din Ialomița cetatean în Cronica unui eșec anunțat pe final cetatean în Ialomița: Procent de promovare de 29,5% la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2026 icre știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...