SPORT
Handbal, Cupa României, CSM Unirea Slobozia-CSM Corona Brașov 27-30 (10-14)
Au ieșit cu fruntea sus
CSM Unirea Slobozia n-a mai izbutit să o surprindă pe Corona Brașov, așa cum făcuse în sezonul precedent... Față de meciurile de atunci, Brașovul s-a întărit cu patru handbaliste experimentate. La noi nu mai sunt Sava, David, Bucă sau Naumenko. Au apărut Roșu și Gheorghe, jucătoare eficace pe atac, iar constanta a rămas Raluca Săndulache, un portar care prinde zile de grație fix când îți arde buza mai rău.
Excelenta Raluca Am început meciul contra Coronei cu doar 12 jucătoare pe foaie, fapt ce ne-a amintit de momente de cotitură, când antrenori erau Lucian Ghiulai sau Ghiță Irimescu. Puține, din cauza a trei accidentări și o plecare de ultimă oră, dar dârze, fetele noastre au început nesperat de bine meciul. Ștefania Gheorghe a deschis scorul, iar veteranele Oana Bidașcu și Cristiana Florea au făcut 3-1. Tot Florea, cu golul de 10-9, a pus punct unei perioade de 25 de minute extrem de fastă pentru echipa noastră. Au contribuit la aceasta atât atacul cât și apărarea. Peste toate însă, prestația Ralucăi Săndulache a fost de-a dreptul remarcabilă. Raluca a izbutit, în repetate rânduri, prin paradele sale, să ne bage din nou în joc. Dacă își va gestiona cu atenție pașii în carieră, Săndulache poate deveni unul dintre portarii importanți ai handbalului românesc. Ultimele 5 minute ale primei reprize au adus o adevărată demonstrație de forță a Coronei, care a marcat 5 goluri consecutive. Avantajul de 4 goluri pe care Brașovul l-a avut la pauză s-a dovedit hotărâtor.
Au câștigat a doua repriză Unirea a marcat, în repriza secundă, 17 goluri, iar Corona 16. Slobozia a câștigat parțialul din repriza secundă la un gol diferență, insuficient însă pentru a se impune la general. A fost o repriză spectaculoasă, în care Unirea s-a evidențiat prin trasoarele expediate de Ștefania Gheorghe și Cristina Roșu, dar și prin «piruetele» de pe semicerc ale Cristianei Florea. Slobozia n-a început tocmai inspirat repriza secundă, făcând ca oaspetele să se distanțeze chiar și la 9 goluri. Cursa de urmărire a fost electrizantă, un mare rol având iarăși Raluca Săndulache. Cristina Roșu a avut, la rându-i, un rol determinant în linia de 9 metri. A demonstrat o viziune de joc demnă de cauze mai bune și a inventat câteva aruncări care pot pune pe picior greșit orice portar. Concret, între minutele 46 și 58, Unirea Slobozia a recuperat 7 goluri (de la 17-26 la 26-28) și se putea chiar mai mult dacă nu se pripeau, în câteva rânduri, în atac. Trebuie să menționăm și prestația bună a slobozencei din poarta Brașovului, Elena Voicu. Și să mai precizăm că Unirea a încasat 9 eliminări de 2 minute, parte dintre acestea exagerat dictate. Brașovul, doar 5... Sunt aspecte care, în handbal, fac de multe ori diferența. În final, Brașovul s-a impus cu 30-27, iar Unirea părăsește Cupa României, dar o face cu fruntea sus. Au marcat pentru echipa noastră: Gheorghe-9 goluri, Roșu-7, Florea-6, Bidașcu-2, Onicaș-2, Polismac-1. Sâmbătă, 14 ianuarie 2023, de la orele 11,00, revenim la meciurile din campionat și jucăm o partidă extrem de importantă. În Sala «Andreea Nica» vine liderul seriei, Știința București. Antrenorul studentelor, Sorin Bârză, a «spionat» din tribună la meciul cu Brașovul. Va avea însă multe surprize pe care, în mod sigur, i le-a pregătit Constantin Frîncu.
A plecat Lăcătuș Înainte de meciul cu Brașovul, pivotul Claudia Lăcătuș s-a despărțit amiabil de Unirea Slobozia. Conform conducerii, jucătoarea venită în vară a acuzat probleme de sănătate și și-a exprimat dorința de a renunța la handbal. Din păcate, în meciul cu Corona, un alt pivot al Unirii, Livia Vlădescu s-a accidentat, la prima vedere, destul de serios. Sperăm să fi fost o simplă sperietură, altfel echipa va rămâne într-un singur pivot: Cristiana Florea.
10 Ianuarie 2023, 16:10 (15938 vizualizări - 0 comentarii)
Andreea Trifa și Mara Iancu, în lotul handbalistelor «senioare»
Principalul Ion Ivan a plecat, Adina Cârligeanu preia banca tehnică a echipei!
Handbalistele CSM Unirea Slobozia, Bianca Vintilă și Maria Ghiță, la Turneul European din Suedia












