Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Inventarul parcărilor rezidențiale din municipiul Slobozia

Locul 3 la nivel național

Inventarul parcărilor rezidențiale din municipiul Slobozia

O analiză privind locurile de parcare amena­jate de autoritățile locale, realizată de repre­zen­tanții Vegacomp Consulting, plasează mu­nici­piul Slobozia pe locul 3 la nivel național în ceea ce privește locurile de parcare rezidențiale amenajate de autoritățile locale. În ultimul an, admi­nistrația locală a orașului a făcut eforturi pentru a suplimenta numărul locurilor de parcare.

Mai multe locuri de parcare Potrivit cercetărilor realizate de Vegacomp Consulting, municipiul reședință de județ Slobozia se află pe locul 3 la nivel național în ceea ce privește parcările de reședință, oferind cetățenilor peste 4500 de locuri de parcare. Administrația locală a ora­șului a făcut eforturi pentru a suplimenta numărul acestora, cea mai amplă acțiune fiind aceea a ridicării garajelor tip «Călărași». Astfel, anul trecut, administrația Soare a reușit să creeze aproximativ 400 de noi locuri de parcare. Inițiativa a reușit să transforme în zone urbane spațiile insalubre din spatele blocurilor. Totodată, pentru cetățenii care doresc să obțină un loc de parcare în oraș, Primăria Slobozia a creat o platformă informatică. Sis­temul oferă gestionarea simplă și rapidă a parcărilor cu locurile disponibile sau ocupate. Aplicația funcționează și ca un sistem de licitații, respectiv la elibe­rarea unui loc sunt anunțate prin SMS toate persoanele interesate de parcarea respectivă. În momentul în care prima persoană licitează, aceasta are la dispoziție un termen de 7 zile până când va putea ocupa efectiv locul respectiv. Prețul de pornire a unei licitații este de aproximativ 150 de lei/an. În cazul în care și alte persoane sunt interesate să beneficieze de același loc de parcare, după 7 zile, acesta este adjudecat de către persoana care oferă suma mai mare. Sistemul informatic a fost creat pentru a elimina lungile liste de așteptare. Totodată, toate documentele solicitate pot fi încărcate în acest sistem informatic.

Creștere a numărului de mașini Dincolo de eforturile administrației locale a orașului de a suplimenta locurile de parcare rezidențiale, numărul ma­șinilor de reședință a crescut considerabil în ultimii 10 ani. O statistică a Poliției Locale Slobozia arată că de la aproximativ 15000 de automobile câte erau în evidențele instituției în anul 2013, în prezent acesta se apropie de 25000. «A crescut simțitor numărul mașinilor în oraș. Există situații în care toți cei patru membri ai unei familii, de exemplu, au câte un autovehicul... Iar fiecare dintre aceștia dorește să-și parcheze automobilul cât mai aproape de zona în care locuiește. Planurile administrației locale sunt de a continua demersul în ceea ce privește suplimentarea locurilor de parcare!» susține Valentin Nedelcu, directorul Poliției Locale Slobozia.

19 Ianuarie 2023, 14:05 (46262 vizualizări - 47 comentarii)

Citiți și:
Birocrație, indiferență și promisiuni pentru obținerea unui loc de parcare
Regulament nou pentru administrarea parcărilor de reședință
Primăria Slobozia a încasat peste 300 mii de lei din taxele pentru parcările rezidențiale
1300 de locuri de parcare noi în Slobozia
219 milioane de lei pentru anul 2024

Comentariile cititorilor:


@ Criss:
(22 Ianuarie 2023, 20:02)
Ați primit explicații foarte corecte de @ Dan v privind interdicția dubelor de marfă de a parca în parcările rezidențiale sau în spatele blocurilor. De asemenea, v-a oferit și soluția în cazul în care polițiștii locali nu se autosesizează - plângere penală la Parchetul Slobozia.
sofer:
(22 Ianuarie 2023, 13:10)
este clar ca problema parcarilor amenajate ( in toate localitatile urbane ) este foarte dificila si nu prea are solutii fara niste cheltuieli masive ( care pot ajunge chiar si la 10.000 - 15.000 euro pentru un singur loc de parcare civilizat  - supra sau subterana ) o informatie corecta ar fi  aratat cate garaje ( cele tip calarasi ) au disparut sau vor disparea in totalitate si cate locuri de parcare vor fi amenajate pe locurile acestora. deasemenea, cate locuri de parcare rezidentiala sunt deja sau vor mai fi amenajate pe arterele rutiere ( ????), cum e str. constructorilor. intreb pentru ca pe strazile cu sens unic este fireasca si legala parcarea la bordura cu lasarea unei singure benzi de circulatie, dar oare chiar pot acestea fi transformate aceste artere cu destinatie clara prin regulamen,   in parcari rezidentiale ?
oricum nu  exista locuri de parcare de resedinta pentru toate autoturismele din localitate si atunci pe spatiile de la bordura ar fi  o sansa  sa gaseasca fiecare un loc in care sa isi lase masina, dar odata marcate si transformate in parcare de resedinta, posibilitatea aceasta pentru cei care nu au avut posibilitatea sa preia unul ( mai ales ca pretul creste prin indexare sau prin licitatia ), a disparut.
Criss:
(22 Ianuarie 2023, 12:36)
Băi oameni buni da citește cineva mesajele astea? Eu stau la blocul U, scara C, matei Basarab (unde era Idea Bank înainte). Un individ își parca 2 dube și un autoturism în spatele blocului. Când s-a trasat parcarea nouă și-a luat un loc de parcare pe care își ține o dubă enormă de marfă, mai trage încă o dubă lângă ea și în fața lor își parchează autoturismul personal, blocând intrarea în scara noastră.
Asta ce este contravenție, abatere, nesimțire
Și să nu-mi spuneți că polițiștii locali nu l-au văzut că trec în fiecare zi prin zonă, de citeva ori
Gaby:
(22 Ianuarie 2023, 11:20)
Dragi comentatori, că tot văd că unii dintre voi sunteți mai citiți decât mine. Întreb și eu, dacă regulamentul spune că pentru schimbarea unui loc de parcare trebuie să adresez o cerere scrisă primarului, în cazul în care mi se refuză acest lucru nu ar trebui să primesc un răspuns oficial tot din partea primarului. Argumentat, semnat/asumat. Așa cred că este normal.
Care-i părerea voastră? Și o să vă explic ulterior. Și ce posibilități de reacție am?
@ Dan v:
(22 Ianuarie 2023, 11:03)
Regulamentul prevede foarte clar că este interzisă parcarea/staționarea altor categorii de autoturisme decât celor destinate transportului de persoane (art. 2.5, art. 20). Conf. art. 85, lit. b, parcarea dubelor de marfă constituie contravenție – amendă de la 300 lei la 600 lei.
Competența de sancționare este a polițiștilor locali.
Mitache:
(21 Ianuarie 2023, 20:10)
Primarul este clar că își dorește o schimbare. Sau poate că și-a dorit, că acum nu mai sunt așa de convins. Prin faptul că i-a scos pe acești funcționari din birouri și i-a pus într-un mediu deschis, în văzul cetățenilor, e un lucru mare. Poate chiar fabulos.
Dar dacă nu face o reformă adevărată, dacă nu purifică această armată de nepoți, verișori și verișoare, amante și alte pițipoance, nu va mai câștiga alt mandat.
Criteriile trebuie să fie doar profesionale, nu pe pile și relații.
@ Dav V:
(21 Ianuarie 2023, 18:50)
Subscriu. Plângere penală celor care nu-și fac treaba. Indiferent că sunt polițiști locali sau funcționari de la Patrimoniu.
Dan v:
(21 Ianuarie 2023, 11:18)
Regulamentul de parcare rezidențială interzice parcarea dubelor între blocuri și cu atât mai mult chiar pe parcările rezidențiale. Polițiștii locali cunosc acest lucru, iar dacă sesizați că trec pe lângă astfel de situații și nu iau măsuri, puteți sesiza primarul municipiului Slobozia. Sau să le faceți plângere penală. E foarte simplu.
Radu:
(20 Ianuarie 2023, 23:16)
Mă amețiților,când ieșim din str Constructorilor pe str Coloanelor nu avem vizibilitate stânga dreapta.pune ti o oglinda ceva sa ieșim în siguranță. Pe str.Mihai Viteazu cum te duci spre cartierul 500 am început sa fie parcate mașinii,NU POȚI SA TRECI.ALOOOO politia locală, sancționații pe cei care nu-și parchează masina în curte.Au gazon în curte dar mașinile le au pe stradă.si acest fenomen începe sa devina din ce în ce mai des pe toate străzile unde sunt case.Pe str.Cuza voda înspre Axa este o centrală abandonată plus 30 m2 de teren unde se pot face pacării.Langa Paradis e un parc ,faceți parcări, mai lăsați ne cu atâta spațiu verde.
Mirela S:
(20 Ianuarie 2023, 20:33)
Observația ante-comentatorului este extrem de corectă. Nu s-a produs nicio modificare a regulamentului de parcare, iar eu în contractul pe care l-am încheiat în vara anului trecut nu am niciun fel de referire la o condiție de 30 de zile.
Dacă cei de la Patrimoniu și-au permis să adauge la regulament este o problemă extrem de gravă, cred că intră chiar în zona de infracțiuni.
Poate că cineva ar trebui să-i semnaleze primarului astfel de ilegalități.
@ Adrian:
(20 Ianuarie 2023, 18:46)
A pomenit cineva de faptul că nu se respectă Regulamentul privind parcările exact de către cei de la Direcția Patrimoniu. Am primit și eu recent contractul pentru locul de parcare și am observat că, pe pagina 2, a fost introdusă o condiție pentru schimbarea locului de parcare, în sensul că locul pe care vrei să te muți trebuie să fie liber de cel puțin 30 de zile.
Curios, am căutat dacă Regulamentul privind parcările rezidențiale s-a modificat, pentru că nu găsisem atunci când îl citisem o astfel de condiționalitate.
Sincer eu nu am găsit niciun act normativ care să fi schimbat regulamentul în cauză, drept pentru care pun și eu întrebarea pentru alții mai deștepți decât mine.
Cu ce drept pot angajații Direcției Patrimoniu să introducă prevederi suplimentare, dar care nu au fost aprobate de Consiliul Local Slobozia?
Au acești plăieși de la Patrimoniu competențe de legiferare pe care noi nu le cunoaștem?
Și cam care ar fi încadrarea juridică a acestei fapte, este infracțiune, este contravenție?
În speranța că un avocat citește acest comentariu, mulțumesc anticipat pentru posibilul răspuns.
@ SLOBOZEAN:
(20 Ianuarie 2023, 18:36)
Totul ține de Poliția Locală Slobozia. Mai precis de șeful acestei instituții. Dacă distinsul domn plătit din fonduri bugetare se hotărăște să-i pună la treabă pe polițiștii locali din subordine, atunci situațiile pe care comentatorii le-au expus se vor rezolva rapid.
Dacă polițiștii locali vor continua să se facă că nu văd ilegalitățile, atunci lucrurile vor merge ca înainte, încet și foarte prost.
Iar aici o vină ar avea și primarul, pentru că trebuie să-i dea direcția celui de la Poliția Locală. Dar probabil sunt alte interese la mijloc.
SLOBOZEAN:
(20 Ianuarie 2023, 18:20)
Aceleași nemulțumiri am și eu ca și @Cetățean,@nemulțumitu, Revoltată.Pentru dube,mașini de teren,mașini de serviciu etc,să fie făcute parcări speciale in zonele industriale ale orașului și plătit taxă de parcare de către angajatori.Pe timpul zilei,fac un simplu schimb.Fiecare șofer angajat,lasă mașina personală în acel loc și pot lua mașinile de mare tonaj pentru a merge la serviciu. Astfel,se va elibera orașul de asemenea "mastodonți"! Așa va câștiga și Primăria un ban în plus și vor exista mai multe locuri de parcare de domiciliu, nu parcări de firmă în fața blocului!!! Cred că mai există și alte soluții în afară de cea spusă de mine aici. Dacă se vrea, se poate.
@ Dinu:
(20 Ianuarie 2023, 17:45)
Băi, sunteți supărați rău, da rău nu glumă. Bă băieți, chiar nu înțelegeți că mister Sorel, de când s-a băgat primar, le-a cam stricat jocurile unor din Premărie? Chiar nu înțelegeți că e tare greu să schimbi năravurile?
Ce vreți să facă dom’ primar, singur-singurel? L-a dat afară pe (...), ăla de lua șpaga cum își iau alții medicamentele, a lăsat-o fără funcție pe șefa juristelor, tipesa care trăgea la ilegalități din semnătură, a zburat-o și pe starleta juristă care era expertă în limba română.
Tot mai vreți?
Acum când a picat pleașca asta pe ăi de la Patrimoniu, voi vreți s-o rateze? Pe bune?
Au și ei niște guri de hrănit, au și ei/ele amante/amanți, mai dau ceva și pe la partid!
Hai nu mai fiți răi!
@ nemutumitu:
(20 Ianuarie 2023, 16:05)
Că tot zice cineva de profi de la stadion. Pe ăla care are 2 dube parcate pe un loc rezidențial iar mașina care are parcarea plătită o trage în fața lor și blochează manevrele altor vecini nul vede Poliția locală? Sau e pretin de pahar cu ei?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 15 Oct 2026
295 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Se oprește apa în Cartierul Buliga din Fetești, joi, 15 octombrie 2026!

Joi, 15 octombrie 2026, distribuitorul de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu electricitate Sursa de Apă Buliga, din Fetești/Ialomița. Prin ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 08:50
(186 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

13 Octombrie 2026, 19:15


Iazu: Grav accident rutier, soldat cu patru victime

Iazu: Grav accident rutier, soldat cu patru victime

Sâmbătă,10 octombrie 2026, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2026, 10:30
(1329 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rezultate Bursa Locurilor de Muncă

Vineri, 9 octombrie 2026, la nivel național, s-a desfașurat Bursa Generală a Locurilor de Muncă, acțiune organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Acest eveniment a fost organizat ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2026, 12:50
(837 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 155 milioane de lei pentru fermierii afectați de secetă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează producătorii agricoli din sectorul vegetal că, în perioada 12 octombrie-6 noiembrie 2026, se depun cereri pentru acordarea sprijinului ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2026, 11:25
(968 vizualizări - 0 comentarii)


Activitatea Laboratorului din cadrul DSVSA Ialomița în trimestrul III 2026

Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița (LSVSA) reprezintă o componentă importantă a activității de supraveghere și control desfășurate de Direcția Sanitară Veterinară ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 16:25
(802 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă oferite la «Bursa Locurilor de Muncă»

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza vineri, 9 octombrie 2026, «Bursa Locurilor de Muncă», eveniment ce se va desfășura la sediul Agentiei Locale din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 12:35
(1056 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale jandarmilor și polițiștilor în școlile din Fetești

Acțiuni preventive ale jandarmilor și polițiștilor în școlile din Fetești

Jandarmii ialomițeni, alături de polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară al IPJ Ialomița, au desfășurat activități preventive în unitățile de învățământ din municipiul Fetești ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 09:25
(966 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Ștafeta Veteranilor «Invictus», ediția a XIII-a

IJJ Ialomița: Ștafeta Veteranilor «Invictus», ediția a XIII-a

Duminică, 4 octombrie a.c., Ștafeta Veteranilor a pornit de la Slobozia spre Călărași. Echipa care a purtat Ștafeta Roșie a fost formată din voluntari din cadrul Jandarmeriei Ialomița, Poliției ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 08:35
(1049 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Vaccinarea antirabică aeriană a vulpilor

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează că, în luna octombrie 2026, în funcție de condițiile meteorologice, se va desfășura, la nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 08:10
(768 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Bătaie între femei aplanată de doi polițiști în timpul liber

Duminică, 4 octombrie a.c., spre miezul nopții, doi agenți din cadrul Secției 1 Poliție Rurală aflați în timpul liber au intervenit pentru aplanarea unui conflict izbucnit între... mai multe ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2026, 08:05
(1348 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2026, 11:20
(5237 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2026, 09:05
(5356 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

Pompierii ialomițeni au intervenit joi, 1 octombrie 2026, pentru salvarea unui bărbat de 71 de ani, căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare din Balta Ialomiței. Din primele informații, acesta ar fi ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:30
(1953 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Bărbați reținuți după ce s-au luat la bătaie

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut pentru 24 de ore, doi bărbați, de 54 și 65 de ani, cercetați penal pentru comiterea infracțiunii de «loviri și alte violențe» ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:25
(1873 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii au organizat o razie de amploare pe străzile din municipiul Slobozia. În urma acțiunii, au fost verificate peste 250 de automobile și legitimate 280 de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:20
(1361 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


IPJ Ialomița: Perioada de înscriere în școlile de Poliție se apropie de final

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița îi informează pe cei interesați de o carieră în Poliția Română că perioada destinată înscrierii pentru admiterea în școlile ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:15
(1647 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Pe două roți, fii vizibil, fii în siguranță!»

În perioada 1-31 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni desfășoară activități preventive și de control pentru creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic care se deplasează pe două ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:10
(2256 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 13:35
(1926 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,76%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2026

La sfârșitul lunii august 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4517 șomeri (din care 2249 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 12:20
(1549 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Antifrauda declanșează verificări la comercianții de autoturisme second-hand

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) declanșează «Acțiunea ATOM-Analiza și Trasabilitatea ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 11:45
(1607 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(1943 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(1354 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(1644 vizualizări - 0 comentarii)


«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(2793 vizualizări - 8 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(2340 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(2242 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(2222 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(2917 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(2263 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
contribuabil în Bibliotecile din mediul rural, intrate în «conservare» din cauza lipsei de personal Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Daniel în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Jenică în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesoara suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesor suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Alex în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...