Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

PUBLICITATE ONLINE

anunț public

DISPOZIȚIE privind convocarea Consiliului Local Slobozia în ședință ordinară pentru data de 31 ianuarie 2023

Primarul Municipiului Slobozia, județul Ialomița,
Având în vedere:
Prevederile art. 133 alin. (1), art. 134 alin. (1) lit. a), alin. (2), alin. (3) lit. a) și alin. (5) din Codul Administrativ,
DISPUN:
Art. 1-Se convoacă în ședință ordinară consilierii Consiliului Local al Municipiului Slobozia, în data de 31 ianuarie 2023, orele 16,00, la Sala de ședințe a Consiliului Local din incinta Primăriei Municipiului Slobozia.
Art. 2-Proiectul ordinii de zi, precum și comisiile de specialitate cărora le vor fi trimise  spre avizare proiectele de hotărâri, sunt prevăzute în anexa ce face parte integrantă din prezenta dispoziție.
Art. 3-Materialele înscrise pe proiectul ordinii de zi vor fi transmise prin e-mail consilierilor locali și vor fi postate pe site-ul primăriei www.municipiulslobozia.ro-secțiunea- „Consiliul Local“, subsecțiunea-„Ședințele Consiliului Local“.
Art. 4-Consilierii locali vor putea formula și depune amendamente asupra proiectelor de hotărâri cu maxim 24 de ore înainte de data ședinței, conform prevederilor art. 36 alin. (14) din HCL nr. 193/30.10.2019 privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al Consiliului Local Slobozia.
Art. 5-Prevederile prezentei dispoziții se vor aduce la cunoștința publică prin afișare la sediul Primăriei Municipiului Slobozia și pe site-ul propriu www.municipiulslobozia.ro, prin grija Compartimentului „Proceduri administrative și Secretariat Consiliul Local“.
PRIMAR, Dragoș SOARE
CONTRASEMNEAZĂ, Secretar General al Municipiului Slobozia
jur. Tudoran Valentin
Nr. 60 din 25.01.2023

Anexă la Dispoziția Primarului nr. 60/25.01.2023
PROIECTUL ORDINII DE ZI al ședinței ordinare din data de 31.01.2023, orele 16,00
Nr.crt. Materialele supuse dezbaterii și aprobării Inițiator Comisii de specialitate*
1. Aprobarea Procesului-verbal al ședinței ordinare a Consiliului Local Slobozia din data de 20 decembrie 2022.
2. Aprobarea Procesului-verbal al ședinței extraordinare de îndată a Consiliului Local Slobozia din data de 27 decembrie 2022.
3. Aprobarea Procesului-verbal al ședinței extraordinare de îndată a Consiliului Local Slobozia din data de 10 ianuarie 2023.
4. Aprobarea Procesului-verbal al ședinței extraordinare de îndată a Consiliului Local Slobozia din data de 17 ianuarie 2023.
5. Aprobarea Procesului-verbal al ședinței extraordinare de îndată a Consiliului Local Slobozia din data de 20 ianuarie 2023.
6. Proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al Municipiului Slobozia pe anul 2023.-Primarul Municipiului Slobozia-1,2,3,4,5
7. Proiect de hotărâre privind acoperirea deficitului bugetar și utilizarea excedentului bugetului rezultate din activitățile finanțate integral din venituri proprii la închiderea exercițiului bugetar al anului 2023.-Primarul Municipiului Slobozia-1
8. Proiect de hotărâre privind indexarea cu indicele de inflație al anului 2022 a nivelului superficiilor redevențelor și chiriilor din contractele ce vizează bunuri aparținând Municipiului Slobozia.-Primarul Municipiului Slobozia-1
9. Proiect de hotărâre privind organizarea rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat și particular din Municipiul Slobozia pentru anul școlar 2023-2024.-Primarul Municipiului Slobozia-5
10. Proiect de hotărâre privind aprobarea listei de repartizare a locuințelor libere construite din fonduri ANL în Municipiul Slobozia-luna ianuarie 2023.-Primarul Municipiului Slobozia-5
11. Proiect de hotărâre privind aprobarea listei de repartizare a locuințelor libere construite din fonduri ANL în Municipiul Slobozia pentru tinerii specialiști din sănătate.-Primarul Municipiului Slobozia-5
12. Proiect de hotărâre privind privind analiza stadiului de înscriere a datelor in Registrul agricol pentru trimestrul IV al anului 2022 si stabilirea masurilor pentru eficientizarea acestei activități.-Primarul Municipiului Slobozia-2
13. Proiect de hotărâre privind aprobarea perioadei de pășunat pe pajiștile aflate în proprietatea privată a UAT Municipiul Slobozia, pentru anul 2023.-Primarul Municipiului Slobozia-2
14. Proiect de hotărâre referitor la modificarea Contractului de închiriere nr. 58627/12.05.2022 privind închirierea unor suprafețe de pajiști permanente aflate în proprietatea privată a UAT Municipiul Slobozia, către ASOCIAȚIA CRESCĂTORILOR DE ANIMALE SLOBOZIA NOUĂ.-Primarul Municipiului Slobozia-2
15. Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Direcției de Evidență a Persoanelor Slobozia.-Primarul Municipiului Slobozia-2
16. Proiect de hotărâre referitor la modificarea HCL nr. 287/28.07.2022 privind aprobarea Organigramei și Statului de funcții ale Direcției de Administrare a Domeniului Public Slobozia, cu modificările și completările ulterioare.-Primarul Municipiului Slobozia-2
17. Proiect de hotărâre referitor la modificarea și completarea HCL nr. 258/30.06.2022 privind aprobarea Organigramei și Statului de funcții ale Direcției de Asistență Socială Slobozia.-Primarul Municipiului Slobozia-2
18. Proiect de hotărâre referitor la aprobarea Raportului privind activitatea asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav, desfășurată în semestrul II al anului 2022.-Primarul Municipiului Slobozia-1, 5
19. Proiect de hotărâre privind privind emiterea avizului Consiliului Local Slobozia pentru prestarea activităților de servicii funerare de către SC PETRACOM SRL pentru sediul secundar situat în municipiul Slobozia, șoseaua Călărași, nr. 7, județul Ialomița.-Primarul Municipiului Slobozia-2, 4
20. Proiect de hotărâre privind efectuarea unui schimb de terenuri între UAT Municipiul Slobozia și numiții Iliescu Constantin, Iliescu Anișoara, Iliescu Gheorghe, Iliescu Florică, Ștefan Maria, Iliescu Ioana, Iliescu Robert Florian.-Primarul Municipiului Slobozia-1, 4
21. Proiect de hotărâre privind efectuarea unui schimb de terenuri între UAT Municipiul Slobozia și domnul Potor Emil.-Primarul Municipiului Slobozia-1, 4
22. Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții pentru obiectivul de investiții „Modernizare Ștrand Municipal, strada Răzoare, Municipiul Slobozia, Județul Ialomița“.-Primarul Municipiului Slobozia-1, 3
23. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației PUZ-„EXTINDERE CLĂDIRE BISERICĂ“-Municipiul Slobozia, bulevardul Chimiei, nr. 17.-Primarul Municipiului Slobozia-3
24. Proiect de hotărâre privind aprobarea operațiunilor notariale și cadastrale de dezmembrare a unui teren situat în Municipiul Slobozia, Județul Ialomița, proprietate privată a Municipiului Slobozia, având număr cadastral 40167.-Primarul Municipiului Slobozia-3
25. Proiect de hotărâre privind aprobarea operațiunilor notariale și cadastrale de dezmembrare a unui teren situat în Municipiul Slobozia, Județul Ialomița, proprietate privată a Municipiului Slobozia, având număr cadastral 40693.-Primarul Municipiului Slobozia-3
26. Proiect de hotărâre privind privind aprobarea operațiunilor notariale și cadastrale de dezmembrare a unui teren situat în Municipiul Slobozia, Județul Ialomița, proprietate privată a Municipiului Slobozia, având număr cadastral 40820.-Primarul Municipiului Slobozia-3
27. Proiect de hotărâre privind alegerea președintelui de ședință pentru perioada februarie 2023-aprilie 2023.-Primarul Municipiului Slobozia
28. Întrebări. Interpelări. Puncte de vedere.

Secretar General al  Municipiului Slobozia, jur. Tudoran Valentin
*Denumirea Comisiilor de specialitate:
1-Comisia Economico-Financiară
2-Comisia Juridică și de Disciplină
3-Comisia de Urbanism și Amenajarea Teritoriului
4-Comisia de Comerț, Prestări-Servicii
5-Comisia pentru Învățământ, Cultură, Sănătate, Sport, Tineret, Protecție Socială

25 Ianuarie 2023, 17:45 (1218 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 03 Iul 2026
280 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJOFM Ialomița: 5,72%, rata șomajului la sfârșitul lunii octombrie 2025

La sfârșitul lunii octombrie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4485 de șomeri (din care 2168 erau femei), rata șomajului ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2025, 10:00
(5212 vizualizări - 0 comentarii)


Call Center RAJA Constanța

Call Center RAJA Constanța

Serviciul de Call Center, pus la dispoziția clienților RAJA Constanța, vine în întâmpinarea tuturor nevoilor particulare ale beneficiarilor. Serviciul funcționează ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2025, 09:25
(3102 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Termen-limită pentru depunerea cererilor privind subvenția la motorină 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură primește, până la data de 22 decembrie 2025 inclusiv, Cererile de acord pentru finanțare aferente schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2025, 09:00
(25190 vizualizări - 0 comentarii)


ANUNȚ

Telefoanele și faxurile Tribunalului Ialomița și ale Judecătoriei Slobozia sunt indisponibile pentru o perioadă nedeterminată din cauza unei probleme la furnizorul de servicii. 
 Vă puteți adresa instanțelor la adresele de e-mail:

- [email protected] (Tribunalul Ialomița) 

- [email protected] (Judecătoria Slobozia) 

De asemenea, puteți să vă adresați și la sediul celor două instanțe. 

Vă mulțumim pentru înțelegere!

3 Decembrie 2025, 15:30


IPJ Ialomița: Băuți la volan

Duminică, 30 noiembrie a.c., aproape de miezul nopții, polițiștii au depistat un bărbat, de 37 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe Șoseaua București-Constanța, din Slobozia, deși s-ar ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2025, 15:25
(6738 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 260 mii de lei, 24 permise reținute, 36 certificate de înmatriculare retrase

În perioada 29 noiembrie-1 decembrie 2025, polițiștii ialomițeni au fost solicitați să intervină la 249 evenimente, 229 dintre acestea fiind sesizate prin intermediul Sistemului Național Unic pentru ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2025, 15:20
(8154 vizualizări - 0 comentarii)


APIA finalizează plățile în avans pentru Campania 2025: peste 957,455 milioane de euro ajung în conturile fermierilor!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță finalizarea procesului de autorizare la plată pentru plățile în avans aferente Campaniei 2025, care se desfășoară anual în ...[citește_toată_știrea]

28 Noiembrie 2025, 10:40
(8843 vizualizări - 0 comentarii)


Casieriile RAJA Constanța vor fi închise luni, 1 Decembrie 2025!

RAJA Constanța aduce la cunoștința consumatorilor din întreaga arie de operare că luni, 1 decembrie 2025, cu ocazia Zilei Naționale a României, casieriile ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2025, 14:25
(5656 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Camion încărcat cu uree, în flăcări lângă Stația de Taxare Fetești

ISU Ialomița: Camion încărcat cu uree, în flăcări lângă Stația de Taxare Fetești

ISU Ialomița informează cu privire la faptul că în dimineața zilei de joi, 27 noiembrie 2025, un camion încărcat cu 24 tone de uree a luat foc. Incendiul s-a produs în zona Stației ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2025, 09:30
(17400 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 63,64 milioane de lei în perioada ianuarie-octombrie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-octombrie 2025, conform selecției naționale, TVA în cuantum ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2025, 12:50
(6061 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite miercuri, 26 noiembrie 2025, pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 160 mm, de pe strada Principală din localitatea ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2025, 12:25
(795 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Doi copii răniți grav în urma unui accident rutier

Slobozia: Doi copii răniți grav în urma unui accident rutier

Marți, 25 noiembrie 2025, în zona Mânăstirii «Sfinții Voievozi» din Slobozia s-a produs un grav accident de circulație, în care au fost implicate 3 autoturisme. În ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2025, 14:30
(10470 vizualizări - 0 comentarii)


2436 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-octombrie 2025

În perioada ianuarie-octombrie 2025, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 2436 persoane ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2025, 13:40
(3793 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 1,543 miliarde de lei, încasări la bugetul de stat în perioada ianuarie-octombrie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în perioada ianuarie-octombrie 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de peste ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2025, 11:55
(8321 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Slobozia și Andrășești

În cadrul unui dosar penal instrumentat de polițiștii Biroului de Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, au fost puse în executare două ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2025, 13:40
(8410 vizualizări - 0 comentarii)


Perieți: Reținut pentru «tâlhărie»

Polițiști au reținut pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, un tânăr de 33 ani, din Perieți, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de «tâlhărie». În fapt, din materialul ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2025, 13:00
(2231 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Tineri reținuți pentru încălcarea Codului Rutier

Joi, 20 noiembrie a.c., în urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus reținerea, pentru 24 de ore, față de un tânăr de 29 de ani, din Slobozia, cercetat sub aspectul comiterii ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2025, 12:00
(8064 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Arestați preventiv pentru «trafic de droguri de mare risc»

Miercuri, 19 noiembrie 2025, procurorii DIICOT-Biroul Teritorial Ialomița au dispus, în două cauze penale,  reținerea a doi inculpați, cu vârstele de 38 și 47 de ani, cercetați pentru ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2025, 16:00
(7496 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Acțiunea «Truck&Bus»

Poliția Rutieră Ialomița: Acțiunea «Truck&Bus»

În această săptămână, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița, împreună cu structurile rutiere din cadrul IPJ Ialomița, desfășoară, sub egida ROADPOL, acțiunea «Truck&Bus» ...[citește_toată_știrea]

20 Noiembrie 2025, 15:45
(7382 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 7,87 milioane de lei în octombrie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna octombrie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste ...[citește_toată_știrea]

20 Noiembrie 2025, 11:25
(8923 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în cartierele Vlașca și Fetești-Oraș din Fetești!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 19 noiembrie 2025, pentru remedierea unei avarii survenite la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Călărași din orașul Fetești ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2025, 10:15
(7607 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Cercetați penal pentru «înșelăciune»

În cadrul operațiunii «JUPITER», procurorii și polițiștii din Slobozia au reușit să probeze activitatea a trei bărbați din zona București-Ilfov, acuzați de «înșelăciune ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2025, 16:20
(1185 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică, protejează mediul înconjurător!

RAJA Constanța: Alege factura electronică, protejează mediul înconjurător!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2025, 15:05
(1123 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF intensifică acțiunile de control la marii contribuabili

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) anunță demararea, în perioada imediat următoare, a unei serii de controale fiscale ce vor viza peste 500 de mari contribuabili din diverse domenii ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2025, 14:55
(1332 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 185,69 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna octombrie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna octombrie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 185,69 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2025, 10:20
(1045 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr reținut după ce a «spart» un magazin din Stelnica

Polițiștii Secției nr. 3 Poliție Rurală Stelnica au reținut un tânăr bănuit  de săvârșirea infracțiunii de «furt calificat». Potrivit cercetărilor, persoane necunoscute ar ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2025, 14:35
(9614 vizualizări - 0 comentarii)


Buești: Bătrân de 70 de ani, monitorizat electronic în urma unui caz de violență domestică

Secția nr. 1 Poliție Rurală Slobozia a fost sesizată de o femeie, de 70 de ani,  din Buești, cu privire la faptul că în timp ce se află la domiciliu ar fi fost agresată fizic și verbal î ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2025, 14:20
(3154 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Lista datornicilor la 30 septembrie 2025, publicată pe site-ul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că în conformitate cu prevederile legale au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2025, 09:55
(9294 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de client prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de client prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2025, 10:35
(8001 vizualizări - 0 comentarii)


Maia: După gratii pentru scandalul provocat

Polițiștii ialomițeni au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de un bărbat de 43 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de «lovirea sau alte violențe». În urma cercetărilor ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2025, 13:40
(1599 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Un cetatean în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Niculina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Sile în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Maria Apostol în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Consilier în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Miruna N în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive @gigel în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Suveran în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Vali în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență scrumbie Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Gigel în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Dumitre în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a Părinte mulțumit în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Gio în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a @Liga a IV-a în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Alecu în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Cositoru Dumitru în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...