Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Proiectele Sloboziei, blocate de procese

De mai bine de 10 ani prin instanțe

Proiectele Sloboziei, blocate de procese

Trei dintre investițiile majore ale Sloboziei sunt blocate de litigiile apărute între constructori și autorități. Cel mai vechi dintre procese vizează investiția în stația de epurare a orașului, a cărei valoare s-a ridicat la 28,6 milioane de lei. O a doua inves­tiție blocată este cea pentru stația de tratare a orașului, investiție a cărei valoare se ridică la 7,84 milioane de lei. Însă cele mai multe procese în instanță, 15 conform informațiilor pu­blice, au fost generate de investiția pentru reabi­litarea Pieței Revoluției, unde s-au realizat până acum lucrări în valoare de 19,5 milioane de lei.

Scandalul Dytras a ajuns în instanță în 2011 În 2008, administrația Ionașcu semna un contract în valoare de 15,4 milioane de lei cu firma Dytras România, pentru «modernizarea stației de epurare a municipiului Slobozia-treapta biologică». Contractul, cu un termen de execuție de 14 luni, a fost dublat de 4 acte adiționale, încheiate în decurs de 2 ani și jumătate. Ultimul act adițional, cel din decembrie 2010, majora valoarea contractului la 28,6 milioane de lei fără a oferi un termen clar pentru finalizarea lucrărilor. Un an mai târziu, în 2011, apărea primul litigiu în instanță, o dată cu intrarea Dytras în faliment. Valoarea prejudiciului cu care Primăria Slobozia este înscrisă la masa credală este de 7,9 milioane de lei. Șansele de recuperare a prejudiciului sunt mici, iar investițiile realizate de Dytras sunt acum depășite tehnologic. În vara anului 2022 a fost înființată, la nivelul Consiliului Local Slobozia, Comisia «Dytras» al cărei rol este acela de a stabili gradul de realizare a investiției demarate în urmă cu 12 ani. Până în prezent, Comisia nu a dat publicității un raport oficial în acest sens.

Stația de tratare a apei a rămas nefinalizată Valoarea totală a investiției în extinderea stației de tratare a apei potabile este de 7,84 milioane de lei. Contractul a fost semnat în luna august a anului 2019 de către administrația Mocioniu, iar lucrările ar fi trebuit finalizate în decurs de un an. În primăvara lui 2021, administrația Soare reziliază contractul ca urmare a refuzului firmei constructoare, SIA Dynamic Solution SRL, de a finaliza cele 15% din lucrările restante. Tot atunci, SIA Dynamic Solution SRL acționează în instanță Primăria Slobozia pentru recuperarea contravalorii unor lucrări restante în valoare de 1,3 milioane de lei. Procesul se află acum în faza expertizelor și contraexpertizelor, urmând ca instanța să stabilească dacă raportul specialistului desemnat «corespunde situației de fapt». Indiferent cine va avea câștig de cauză și când, realitatea rămâne aceeași: stația de tratare a apei din Slobozia e nefuncțio­nală. Conștientă de situație, Primăria Slobozia a alocat noi fonduri pentru finalizarea investițiilor restante. Valoarea acestora se ridică la 1,6 milioane de lei.

15 procese cu ACM 4 București De departe însă, cele mai multe dosare pe rol au fost în cazul investiției în reabilitarea Pieței Revoluției din Slobozia. Lucrările pentru această investiție au debutat în aprilie 2014 și ar fi trebuit finalizate în 2 ani. La 6 ani distanță, în noiembrie 2020, administrația Soare anunța că investiția a generat cheltuieli de 19,5 milioane de lei, iar pentru finalizarea acesteia ar mai fi fost nevoie de alte 13,5 milioane de lei. Începând cu 2015 însă, ACM 4 București a implicat Primăria într-o lungă serie de procese în instanță, solicitând majorări ale valorilor lucrărilor executate sau penalități pentru facturi neplătite la timp. La acest moment, suma rămasă în litigiu se ridică la 807 mii de lei. În 2023, administrația Soare a anunțat că va aloca 19,5 milioane de lei pentru finalizarea lucrărilor restante. Primarul Sloboziei a declarat public că investiția trebuie finalizată pentru a oferi orașului un spațiu de parcare funcțional. «Nu este o investiție pentru instituțiile din jur. Este o parcare destinată slobozenilor care trebuie să ajungă cu mașinile în centrul orașului. Din păcate, nu avem încotro... Trebuie să o finalizăm!» a declarat Dragoș Soare.

Nori negri deasupra orașului
Exemplele de mai sus sunt doar trei dintr-un lung șir de investiții pe care Slobozia le derulează la acest moment. Iar această stare de fapt reflectă o practică curentă la nivelul firmelor de construcții care obțin contracte de lucrări cu administrațiile locale. Evident, nu putem generaliza situația. Dar riscul ca o astfel de situație să se repete rămâne. Reamintim că Slobozia derulează în acest an 11 investiții finanțate din fonduri europene a căror valoare cumulată depășește 35 milioane de euro.

6 Februarie 2023, 09:50 (12089 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
Primăria Slobozia și DIICOT-Structura Centrală, război în instanță pentru preluarea fostului cinematograf «Ialomița»
Depozitul ilegal de pepeni din Slobozia Nouă rămâne în picioare
Țățica Rodica distribuie on-line mită electorală

Comentariile cititorilor:


WALY:
(6 Februarie 2023, 14:54)
Pentru asa de mari si importnte investiti este nevoie de oameni competenti in administratie, dar de unde, numai pile de partid care doar platesc cotizatie, stiinta,, canci,,

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 24 Oct 2026
314 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJOFM Ialomița: 5,95%, rata șomajului la sfârșitul lunii februarie 2026

La sfârșitul lunii februarie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4664 șomeri (din care 2190 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 09:30
(822 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Fabrică ilegală de tutun, descoperită de polițiști

Urziceni: Fabrică ilegală de tutun, descoperită de polițiști

Luni, 23 martie 2026, polițiștii ialomițeni, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2026, 15:10
(1948 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziție de fotografie

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziție de fotografie

În organizarea Consiliului Județean Ialomița, a Centrului Cultural «Ionel Perlea» și a Parohiei «Buna Vestire» din Slobozia, miercuri, 25 martie 2025, va fi vernisată expoziția ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2026, 15:05
(971 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții domiciliare la Făcăeni, patru persoane reținute 

Sâmbătă, 21 martie 2026,  polițiștiii ialomițeni au desfășurat o razie de amploare pe raza comunei Făcăeni, având ca scop menținerea și consolidarea climatului de ordine și siguranță ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2026, 15:00
(1751 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: 7,55 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna februarie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna februarie a.c., 25 inspecții fiscale, 5 controale inopinate și 17 verificări ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2026, 12:20
(1058 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Modificări legislative privind acordarea subvențiilor din Bugetul Asigurărilor pentru Șomaj

În Monitorul Oficial nr. 181/09.03.2026 a fost publicată Ordonanța de Urgență nr. 11/2026, pentru modificarea și completarea Legii nr. 76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2026, 13:20
(6189 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Marșul pentru Viață»

Protopopiatul Slobozia: «Marșul pentru Viață»

Sâmbătă, 28 martie 2026, Protopopiatul Slobozia organizează ediția a XVI-a a evenimentului dedicat susținerii vieții, speranței și solidarității, «Marșul pentru Viață”, care va avea ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2026, 12:50
(2490 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Este interzisă arderea miriștilor și a vegetației pajiștilor permanente!

Având în vedere apariția la nivel național a unor incendii de vegetație uscată, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) atrage atenția fermierilor cu privire la interzicerea ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2026, 10:55
(1649 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Produse din pește cu adaos de apă

Analize de laborator au indicat un conținut de apă adăugată peste limitele admise pentru mai multe sortimente de produse din pește. Întrucât o parte dintre aceste produse au ajuns pe rafturile ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2026, 11:10
(1886 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Condițiile acordării bonificației de 3% pentru persoanele fizice plătitoare de impozit pe venit

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane fizice plătitoare de impozit pe venit că, prin derogare de la dispozițiile art. 121 din Legea nr. 227/2015, contribuabilii ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2026, 17:15
(1965 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Campania de primire a Cererilor de Plată pentru anul 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat luni, 16 martie 2026, Campania de primire a Cererilor de Plată pentru anul 2026. Fermierii pot depune Cererile de plată în perioada ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2026, 14:20
(1708 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Salonul Național de Primăvară 2026»

Uniunea Artiștilor Plastici din România-Filiala Slobozia/Ialomița, în parteneriat cu Consiliul Județean Ialomița și cu Muzeul Național al Agriculturii, organizează joi, 19 martie 2026, î ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2026, 13:50
(8867 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA Constanța intervin luni, 16 martie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Micșunelei din localitatea Dridu ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2026, 09:05
(1919 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Nordului din orașul Căzănești!

Sâmbătă, 14 martie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Nordului din orașul Căzănești. Astfel, ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2026, 18:05
(1864 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 156,48 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în februarie 2026. S-a rambursat TVA în valoare de peste 5,99 milioane de lei!

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna februarie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 138,20 milioane ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2026, 15:20
(2313 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Militar Județean Ialomița: Încep înscrierile pentru liceele militare/Admitere 2026

Centrul Militar Județean Ialomița: Încep înscrierile pentru liceele militare/Admitere 2026

Centrul Militar Județean Ialomița informează că au fost aprobate locurile pentru admiterea în instituțiile/unitățile de învățământ militar pentru anul universitar/școlar 2026-2027. ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2026, 08:10
(2604 vizualizări - 0 comentarii)


USR: «Fără păcănele în Slobozia!»

USR: «Fără păcănele în Slobozia!»

Vineri, 6 martie 2026, consilierii locali USR Slobozia au depus un proiect de hotărâre prin care să se elimine «păcănelele» din municipiul reședință de județ. «Jocurile de noroc ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2026, 14:20
(4070 vizualizări - 6 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în orașul Căzănești!

Vineri, 6 martie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă, de pe strada București din orașul Căzănești. Astfel, î ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2026, 11:25
(1919 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Adeverințe pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând de joi, 5 martie 2026, eliberează adeverințe pentru beneficiarii intervenției DR 06-Bunăstarea animalelor ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 16:40
(1959 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 10 martie 2026, termen-limită pentru depunerea unor declarații

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor, înregistrați în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea nr. 227/2015, care nu au depășit plafonul de ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 14:40
(4616 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «conducere fără permis»

Urziceni: Reținut pentru «conducere fără permis»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 20 de ani, domiciliat în comuna Bărbulești. Acesta se face vinovat de «conducere a unui vehicul fără permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 12:00
(1419 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Țăndărei. Amenzi de 135 mii de lei!

Polițiștii ialomițeni au desfășurat o acțiune de amploare pe raza orașului Țăndărei. Cu această ocazie au fost controlate 260 de autoturisme, au efectuat 115 testări cu aparatul etilotest, fiind aplicate ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 11:00
(2454 vizualizări - 0 comentarii)


APIA dă startul campaniei de informare pentru primirea Cererilor de Plată în anul 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură demarează în data de 5 martie 2026 Campania națională de informare privind depunerea Cererilor de Plată, sub sloganul: «APIA-CONTINUĂM ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 08:30
(9689 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 6,01%, rata șomajului la sfârșitul lunii ianuarie 2026

La sfârșitul lunii ianuarie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4712 șomeri (din care 2208 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2026, 08:10
(2587 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Din inimă pentru MAMA»

Protopopiatul Slobozia: «Din inimă pentru MAMA»

În contextul «Anului omagial al pastorației familiei creștine» și «Anului comemorativ al sfintelor femei din calendar», luni, 2 martie 2026, Protopopiatul Slobozia, î ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2026, 07:50
(2937 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: Casă cuprinsă de flăcări

Alexeni: Casă cuprinsă de flăcări

Marți, 3 martie 2026, pompierii din Urziceni au intervenit cu două autospeciale pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din localitatea Alexeni. Din primele informații, locatarii s-au autoevacuat ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 22:40
(4189 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Alexeni incendiu


Jandarmii ialomițeni, aproximativ 500 misiuni de ordine publică în luna februarie 2026 

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii februarie a.c., 481 de misiuni de ordine publică, dintre care 10 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 15:25
(3853 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Zeci de șoferi au rămas pietoni din cauza vitezei

Luni, 2 martie 2026, preț de 3 ore, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au desfășurat o acțiune de monitorizare a traficului pe porțiunea Drumului Național 2A, între localitățile Malu și Ion ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 12:40
(3119 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Trimis în judecată pentru comiterea a 3 infracțiuni grave

Ialomița: Trimis în judecată pentru comiterea a 3 infracțiuni grave

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița a dispus trimiterea în judecată a unui inculpat, recidivist, cercetat în stare de arest preventiv, pentru comiterea ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 11:50
(3371 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Coloniști din Fetești!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Turda din orașul Fetești, echipele RAJA Constanța sistează ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2026, 15:05
(1898 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Bordea în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Melc în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Vasile în Candidat unic acceptat la concursul pentru funcția de manager al spitalului din Fetești Pt Vasile în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Ionel Tudorache în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Tania în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» SUV Hyundai IX35 în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 Vasile în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Haoleu în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Alt parinte în Un nou eșec James în PSD își impune condițiile în Programul de Guvernare al premierului desemnat Luca Niculescu tot un părinte în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia Gigel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române alegator în Se prelungește contractul de închiriere pentru sediul Consiliului Județean Ialomița Viorel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Daniela D. în Se prelungește contractul de închiriere pentru sediul Consiliului Județean Ialomița Arogantu în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» gabi2 ănapoi în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Marcel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Aron în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...