Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Înfrângerea care nu schimbă nimic

Handbal, Divizia A, CS Activ Prahova Ploiești-CSM Unirea Slobozia 31-29 (16-15)

Înfrângerea care nu schimbă nimic

CSM Unirea Slobozia a pierdut meciul de la Ploiești, ultimul cu adevărat dificil din sezonul regulat. În ciuda înfrângerii, echipa a jucat bine și a oferit momente frumoase pentru propriii suporteri. Cu puțină atenție, ne puteam întoarce din Prahova cu punct sau puncte. Slobozia a arătat potențial de creștere, iar asta e o veste foarte bună pentru barajul de promovare la care sigur va participa. Iar dacă nu ați putut fi alături de inimoasa noastră galerie, în Sala «Olimpia» din Ploiești, mai aveți o șansă de a vedea cele două echipe una în fața alteia. Și atunci va fi bai mare, pentru că, aproape sigur, se vor reîntâlni în primul tur al barajului.

Primă repriză aproape perfectă Să ne întoarcem la meciul din etapa a 17-a, care s-a jucat sâmbătă, 18 februarie 2023. Am avut parte de un start de meci extrem de echilibrat, iar în minutul 11 Ștefania Gheorghe ne ducea, în premieră, în avantaj de două goluri: 6-4. Timp de 15 minute gazdele reușesc, sporadic, doar să ne ega­leze. În rest, menținem avansul de unul-două goluri, iar noi, cei din tribună sau de acasă simțim apropiindu-se un ușor iz de victorie. Numai că echipa gazdă se trezește fix în finalul primei reprize, iar Larisa Tamaș stabilește scorul pauzei: 16-15 pentru prahovence. A două repriză începe la fel de echilibrat, iar în minutul 42 preluăm pentru ultima dată conducerea. Cristiana Florea izbutește o execuție, marcă înregistrată, de pe semicerc și face 21-20 pentru CSM Unirea. Replica Ploieștiului vine imediat și ne vine din nou greu să o vedem pe Cătălina Sava marcând în poarta Sloboziei. Vin apoi alte 3 goluri ale Ploieștiului, semnate de alte două foste jucătoare ale Sloboziei: Diana Andrița, de două ori și Gabriela Moldoveanu. Între ele, două atacuri ratate ale Unirii, între care și o aruncare de la 7 metri. Ușor-ușor, gazdele iau distanță, apogeul fiind în minutul 53, când veterana Patricia Vizitiu face 30-24. Avem o răbufnire de orgoliu pe final, când marcăm 5 goluri, față de doar unul al gazdelor. Dar nu ne mai e de niciun folos. Activ Ploiești se impune cu 31-29 și își securizează locul 2. Slobozia rămâne pe 3, și așa va termina sezonul. Deci, nu uitați, vom avea un nou duel Slobozia-Ploiești, la baraj. În me­ciul de sâmbătă, pentru CSM Unirea Slobozia au marcat: Fînaru-7 goluri, De Santis-6, Gheorghe-5, Soreanu-3, Florea-3, Topor-2, Roșu-2, Onicaș-1. Urmează o pauză de 3 săptămâni, în care loturile naționale vor efectua stagii de pregătire centralizată. În următoarea etapă, pe 11 martie 2023, Unirea va primi vizita echipei secunde a Gloriei Buzău.

21 Februarie 2023, 13:05 (11679 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Handbalistele CSM Unirea Slobozia, Bianca Vintilă și Maria Ghiță, la Turneul European din Suedia
Slobozia, gazda Turneului Semifinal
Ultima partidă, ultima victorie!
Medalie de bronz pentru spadasinul CSM Unirea Slobozia, George Dragomir

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 08 Iul 2026
293 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
La volan fără permis

La volan fără permis

În după amiaza zilei de vineri, 11 decembrie a.c., în jurul orei 16,30, polițiștii au depistat pe DN21, în afara municipiului Slobozia, un bărbat în vîrstă de 31 ani, în timp ce conducea un autoturism, ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2009, 15:22
(13436 vizualizări - 0 comentarii)


Suspect de furt, identificat

Sîmbătă, 12 decembrie 2009, în jurul orelor 14,00, polițiștii din Armășești au fost sesizați de un prahovean ce deține o casă de vacanță pe raza comunei că, în zilele trecute, persoane necunoscute i-ar ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2009, 15:19
(12364 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente rutiere

Accidente rutiere

O persoană și-a pierdut viața și alte șase au suferit vătămări corporale în acest week-end după ce au fost implicate în evenimente rutiere produse pe drumurile publice din Ialomița. • Astfel, primul eveniment ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2009, 15:17
(12273 vizualizări - 0 comentarii)


Fiul generalului Amza-sinucidere, accident sau crimă?

Fiul generalului Amza-sinucidere, accident sau crimă?

Sinucidere, accident sau crimă? Vineri, 11 decembrie, după-amiaza, unul dintre profesorii Universității particulare Nicolae Titulescu din Bucuresti s-a zdrobit de asfalt, dupa ce a căzut de la 10 metri ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2009, 08:32
(52707 vizualizări - 16 comentarii)


Au profitat de neatenția vînzătoarei și au furat banii

Polițiștii au fost sesizați marți, 8 decembrie 2009, prin 112, cu privire la faptul că persoane necunoscute au sustras o sumă de bani dintr-un magazin alimentar. Cercetările demarate au indicat că, în urmă ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2009, 16:51
(10910 vizualizări - 0 comentarii)


«Contestația PSD, doar un joc de imagine»

«Contestarea rezultatului alegerilor din 6 decembrie nu este decît un joc de imagine al PSD, care vrea doar să-și explice eșecul electoral prin faptul că au fost furați la urne» se arată într-un comunicat ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2009, 16:37
(11411 vizualizări - 0 comentarii)


Marea Debarasare, reluată

Marea Debarasare, reluată

Sîmbătă, 5 decembrie 2009, s-a reluat campania națională Marea Debarasare. Campania continuă să transmită populației mesajul inițial, creîndu-se astfel obișnuința de a se debarasa de deșeurile electrice ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2009, 16:21
(12540 vizualizări - 0 comentarii)


APIA eliberează adeverințe

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a eliberat peste 30000 de adeverințe pentru beneficiarii formelor de sprijin gestionate deAPIA și care intenționează să acceseze credite de la băncile ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2009, 15:56
(13815 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea SPORT a fost actualizată!

Nu ratați cele mai noi articole despre sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2009, 18:24
(17168 vizualizări - 0 comentarii)


Bancnote false

Bancnote false

La sfîrșitul lunii noiembrie 2009, la mai multe magazine de pe raza municipiului Urziceni, precum și la cele din Armășești și Bărbulești, s-au pus în circulație bancnote de 100 lei contrafăcute. Asupra ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2009, 14:09
(13656 vizualizări - 0 comentarii)


Exercițiu cu pompieri la Kaufland

Exercițiu cu pompieri la Kaufland

Miercuri, 9 decembrie, orele 10,00, pompierii ialomițeni desfășoară un exercițiu la complexul comercial Kaufland. Exercițiul are drept scop modul de acțiune a sistemului de management și gestionare a situațiilor ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2009, 14:08
(12227 vizualizări - 0 comentarii)


Dezbatere pentru protecția mediului la Pitești

Potrivit unui comunicat de presă, reprezentanții Agenției Regionale pentru Protecția Mediului Pitești anunță participarea la o dezbatere publică organizată, joi, 10 decembrie a.c., la Universitatea Constantin ...[citește_toată_știrea]

8 Decembrie 2009, 14:06
(14281 vizualizări - 0 comentarii)


Pieton beat, victimă a unui accident rutier

În ziua alegerilor, duminică, 6 decembrie, în jurul orelor 18,45, prin 112 Poliția a fost sesizată asupra producerii unui accident rutier pe raza comunei Borănești. Astfel, în timp ce un tînăr, de 19 ani ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 18:52
(11493 vizualizări - 0 comentarii)


A intrat în stîlp

Neadaptarea vitezei la condițiile de drum este cauza unui accident rutier produs sîmbătă, 5 decembrie a.c., în jurul orelor 6,00, în comuna Brazii, eveniment în urma căruia a rezultat vătămarea corporală ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 18:44
(11493 vizualizări - 0 comentarii)


Prinși la furat de sârmă din gard

Prinși la furat de sîrmă din gard

Sîmbătă, 5 decembrie a.c., în jurul orelor 18,00, Poliția Fetești a fost sesizată prin 112 de către un localnic despre faptul că a surprins doi bărbați în timp ce sustrăgeau plasa de la gardul din spatele ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 18:40
(12656 vizualizări - 0 comentarii)


Șofer băut a părăsit locul accidentului

Depistat la scurt timp după ce, implicat într-un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane, a părăsit locul faptei, pe numele unui bărbat de 32 ani, din Slobozia, polițiștii rutieri ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 18:38
(15582 vizualizări - 0 comentarii)


A furat o bicicletă și a vândut-o

A furat o bicicletă și a vîndut-o

Polițiștii din Balaciu au fost sesizați de un bătrîn de 80 ani asupra faptului că, în urmă cu cîteva zile, ar fi rămas fără o bicicletă. Polițiștii l-au identificat rapid pe autorul furtului, acesta fiind ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 18:36
(11984 vizualizări - 0 comentarii)


Hoț încarcerat

Hoț încarcerat

Vineri, 4 decembrie 2009, polițiștii ialomițeni au încarcerat în Penitenciarul Slobozia un bărbat în vîrstă de 30 ani, din localitate. Pe numele acestuia, Judecătoria Slobozia a emis, la data de 3 decembrie ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2009, 18:32
(12758 vizualizări - 0 comentarii)


Fără infracțiuni electorale în Ialomița

Potrivit ultimelor informații, procesul electoral în județul Ialomița a decurs normal. Astfel, la nivelul județului nu au fost constatate infracțiuni, fiind aplicată o singură sancțiune contravențională ...[citește_toată_știrea]

6 Decembrie 2009, 20:30
(10570 vizualizări - 0 comentarii)


Accident cu mașina Poliției

Accident cu mașina Poliției

O autoutilitară din dotarea Poliției Fetești a fost implicată într-un accident rutier. Astfel, duminică, 6 decembrie a.c., în jurul orei 16,15, pe raza municipiului Fetești, autovehiculul Poliției a intrat ...[citește_toată_știrea]

6 Decembrie 2009, 20:24
(10897 vizualizări - 0 comentarii)


«Taxă pe prostie» la Slobozia

«Taxă pe prostie» la Slobozia

Înșelătoria prin metoda ghicitului, metodă veche în județul nostru, revine în actualitate cu o nouă victimă. O tînără de 15 ani a sesizat polițiștii că ar fi fost înșelată de o femeie de etnie rromă, după ...[citește_toată_știrea]

6 Decembrie 2009, 07:32
(10667 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți la 13 ani

Doi copii, de 13 ani, din comuna Grivița sînt cercetați de polițiști pentru furt calificat, fiind suspectați că, în perioada 20 noiembrie-3 decembrie, au furat din mai multe locuințe, de pe raza comunei ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2009, 08:38
(14137 vizualizări - 0 comentarii)


Suplimentare a forțelor de ordine la alegeri

Suplimentare a forțelor de ordine la alegeri

Pentru buna desfășurare a turului II al alegerilor prezidențiale, la nivelul județului Ialomița au fost luate măsuri de suplimentare a forțelor de ordine, comparativ cu cele implicate în primul tur de scrutin ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2009, 07:32
(11540 vizualizări - 0 comentarii)


Razie la Urziceni

Joi, 3 decembrie, polițiștii din Urziceni au desfășurat o razie ce a avut drept scop principal prevenirea unor evenimente stradale comise cu violență. La acțiune au participat polițiști din structurile ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2009, 17:50
(11791 vizualizări - 0 comentarii)


Suspect de trafic cu minori, prins de jandarmi

Suspect de trafic cu minori, prins de jandarmi

Jandarmii Grupei de Intervenție Slobozia au fost solicitați joi, 3 decembrie a.c., în jurul orelor 10,00, de o femeie din orașul Amara. Femeia a solicitat eliberarea fiicei sale, despre care credea că ar ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2009, 13:55
(11573 vizualizări - 0 comentarii)


Focuri de armă pentru prinderea unui hoț de tractoare

Focuri de armă pentru prinderea unui hoț de tractoare

Miercuri, 2 decembrie, polițiștii din județul Buzău au solicitat sprijinul polițiștilor ialomițeni pentru identificarea autorului unui furt de tractor agricol. După puțină vreme, mașinăria agricolă a fost ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 19:31
(12741 vizualizări - 0 comentarii)


Cu cuțitul în centrul orașului

Ziua în amiaza mare, un bărbat din Fetești a făcut un scandal monstru în centrul orașului. Pe scurt, miercuri, 2 decembrie, polițiștii feteșteni au fost sesizați asupra situației, bărbatul amenințînd trecătorii ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 19:03
(11063 vizualizări - 0 comentarii)


Fier vechi confiscat la Țăndărei

Fier vechi confiscat la Țăndărei

7 tone de deșeuri. Aceasta este captura polițiștilor din Țăndărei în urma efectuării unei acțiuni ample de verificarea a modului de colectare a fierului vechi pe raza localității. În urma controalelor efectuate ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 18:32
(14244 vizualizări - 0 comentarii)


Bețiv recalcitrant la Slobozia

După ce a băut bine, un bărbat din Bărbulești s-a apucat de spart geamurile unui magazin din Slobozia. Patronul magazinului a solicitat imediat sprijinul polițiștilor, bărbatul, de 40 ani, din Bărbulești ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 18:12
(14121 vizualizări - 0 comentarii)


Infractor arestat

Miercuri, 2 decembrie, polițiștii l-au încarcerat în Penitenciarul Slobozia pe Constantin I., de 46 ani, din Slobozia. Pe numele bărbatului instanța slobozeană emisese în luna octombrie 2009 un mandat de ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2009, 17:42
(12508 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 cetateanu.net în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Alina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți GOGUTA în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal nemultumitu' în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» Aura Stanciu în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» Ana A. în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» AliEscu MargaStrateS în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Răduță Aurelian-Constantin în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» spațiu comercial de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 cetateanu.net în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Un avertizor în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Toma Florentina Daniela în Judecătoria Urziceni rămâne deschisă, însă soluționarea dosarelor va fi întârziată teren intravilan Fundata în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 #pasajladrajna în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» anvelope de vară în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...