Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

PUBLICITATE ONLINE

anunț public

DISPOZIȚIE privind convocarea Consiliului Local Slobozia în ședință ordinară pentru data de 28 februarie 2023

Primarul Municipiului Slobozia, județul Ialomița,
Având în vedere:
Prevederile art. 133 alin. (1), art. 134 alin. (1) lit. a), alin. (2), alin. (3) lit. a) și alin. (5) din Codul Administrativ,
DISPUN:
Art. 1.-Se convoacă în ședință ordinară consilierii Consiliului Local al Municipiului Slobozia, în data de 28 februarie 2023, orele 16,00, la Sala de ședințe a Consiliului Local din incinta Primăriei Municipiului Slobozia.
Art. 2.-Proiectul ordinii de zi, precum și comisiile de specialitate cărora le vor fi trimise spre avizare proiectele de hotărâri, sunt prevăzute în anexa ce face parte integrantă din prezenta dispoziție.
Art. 3.-Materialele înscrise pe proiectul ordinii de zi vor fi transmise prin e-mail consilierilor locali și vor fi postate pe site-ul primăriei www.municipiulslobozia.ro-secțiunea-„Consiliul Local“, subsecțiunea-„Ședințele Consiliului Local“.
Art. 4.-Consilierii locali vor putea formula și depune amendamente asupra proiectelor de hotărâri cu maxim 24 de ore înainte de data ședinței, conform prevederilor art. 36 alin. (14) din HCL nr. 193/30.10.2019 privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al Consiliului Local Slobozia.
Art. 5.-Prevederile prezentei dispoziții se vor aduce la cunoștința publică prin afișare la sediul Primăriei Municipiului Slobozia și pe site-ul propriu www.municipiulslobozia.ro, prin grija Compartimentului „Proceduri administrative și Secretariat Consiliul Local“.
PRIMAR, Dragoș SOARE
CONTRASEMNEAZĂ, Secretar General al  Municipiului  Slobozia, jur. Tudoran Valentin
Anexă la Dispoziția Primarului nr. 226/22.02.2023
PROIECTUL ORDINII DE ZI al ședinței ordinare din data de 28.02.2023, orele 16,00

Nr. crt. Materialele supuse dezbaterii și aprobării Inițiator Comisii de specialitate*
1. Aprobarea Procesului-verbal al ședinței ordinare a Consiliului Local Slobozia din data de 31 ianuarie 2023. - -
2. Aprobarea Procesului-verbal al ședinței extraordinare de îndată a Consiliului Local Slobozia din data de 7 februarie 2023. - -
3. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al Municipiului Slobozia-luna februarie 2023 Primarul Municipiului Slobozia-1
4. Proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2023 al Societății PLATFORMA INDUSTRIALĂ IMM SLOBOZIA SRL. Primarul Municipiului Slobozia-1
5. Proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2023 al Societății PAZĂ ȘI SERVICII COMUNITARE SRL-Primarul Municipiului Slobozia-1
6. Proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2023 al Societății SERVICII PUBLICE SLOBOZIA SRL-Primarul Municipiului Slobozia-1
7. Proiect de hotărâre privind aprobarea sprijinului financiar de la bugetul local pe anul 2023 conform Ordonanței Guvernului nr. 82/2001 pentru Mănăstirea „Sfinții Voievozi“ Slobozia.-Primarul Municipiului Slobozia-1
8. Proiect de hotărâre de MODIFICARE A HCL NR. 226/30.09.2021 DE APROBARE A CERERII DE FINANȚARE ȘI A CHELTUIELILOR LEGATE DE PROIECT-„AMENAJARE LOC DE JOACĂ PENTRU COPII CARTIER BORA, STRADA MAXIM GORKI“.-Primarul Municipiului Slobozia-1
9. Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții (DALI) pentru obiectivul de investiții „Creșterea eficienței energetice-Liceul Pedagogic Matei Basarab, Slobozia“.-Primarul Municipiului Slobozia-1, 3
10. Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții (DALI) pentru obiectivul de investiții „Creșterea eficienței energetice-Internat Liceul Tehnologic Mihai Eminescu, Slobozia“.- Primarul Municipiului Slobozia-1, 3
11. Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții (DALI) pentru obiectivul de investiții „Creșterea eficienței energetice-Casa Municipală de Cultură «Nicolae Rotaru», Municipiul Slobozia”.-Primarul Municipiului Slobozia-1, 3
12. Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a Studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiții „EXTINDERE REȚELE DE ALIMENTARE CU APĂ ȘI CANALIZARE ÎN MUNICIPIUL SLOBOZIA“.-Primarul Municipiului Slobozia-1, 3
13. Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a Studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiții-„Realizare parcare publică, str. Răzoare, Municipiul Slobozia, Lot 1“.-Primarul Municipiului Slobozia-1, 3
14. Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a Studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiții - „Realizare parcare publică, str. Răzoare, Municipiul Slobozia, 2A”.-Primarul Municipiului Slobozia-1, 3
15. Proiect de hotărâre privind aprobarea Notei Conceptuale și a Temei de proiectare pentru obiectivul de investiții „AMENAJARE INCINTĂ (CĂI DE ACCES, ALEI, PARCĂRI) ȘI ÎMPREJMUIRE CIMITIRUL UMAN BORA“.-Primarul Municipiului Slobozia-1,3
16. Proiect de hotărâre referitor la modificarea și completarea H.C.L. nr. 104/28.07.2011 privind aprobarea inventarului domeniului privat al Municipiului Slobozia, cu modificările și completările ulterioare.-Primarul Municipiului Slobozia-3
17. Proiect de hotărâre privind aprobarea operațiunilor notariale și cadastrale de alipire a două terenuri aparținând domeniului privat al Municipiului Slobozia.-Primarul Municipiului Slobozia-3
18. Proiect de hotărâre privind aprobarea operațiunilor notariale și cadastrale de alipire a trei terenuri aparținând domeniului privat al Municipiului Slobozia.-Primarul Municipiului Slobozia-3
19. Proiect de hotărâre referitor la trecerea terenului în suprafață de 2.969 mp, situat în Slobozia, Șoseaua Sudului, nr. 5A, din domeniul public al UAT Municipiul Slobozia în domeniul public al Județului Ialomița.-Primarul Municipiului Slobozia-3
20. Proiect de hotărâre referitor la trecerea imobilului înscris în Cartea Funciară nr. 38993, situat în Slobozia, Strada Ion Creangă, nr. 2, din domeniul public al UAT Municipiul Slobozia în domeniul public al Județului Ialomița.-Primarul Municipiului Slobozia-3
21. Proiect de hotărâre referitor la trecerea terenului în suprafață de 114 mp, situat în Slobozia, Strada Mihail Sadoveanu, din domeniul public al UAT Municipiul Slobozia în domeniul public al Județului Ialomița.-Primarul Municipiului Slobozia-3
22. Proiect de hotărâre privind aprobarea cererii de trecere din domeniul public al UAT Județul Ialomița în domeniul public al UAT Municipiul Slobozia a unui teren în suprafață de 17.792,14 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 38936.-Primarul Municipiului Slobozia-3
23. Proiect de hotărâre privind modificarea Contractului de constituire a dreptului de superficie autentificat sub nr. 360/12.03.2021.-Primarul Municipiului Slobozia-2, 3
24. Proiect de hotărâre privind constatarea rezilierii unilaterale a Contractului de constituire a dreptului de superficie autentificat sub nr. 613/24.07.2019.-Primarul Municipiului Slobozia-2
25. Proiect de hotărâre privind aprobarea încheierii protocoalelor de colaborare între Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și UAT Municipiul Slobozia pentru implementarea proiectului „HUB de Servicii MMSS-SII-MMSS“ COD MYSMIS 130963.-Primarul Municipiului Slobozia-2
26. Proiect de hotărâre referitor la modificarea si completarea HCL nr. 50/29.03.2018 privind aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a Directiei de Asistență Socială Slobozia.-Primarul Municipiului Slobozia-2
27. Proiect de hotărâre referitor la modificarea HCL nr. 281/28.07.2022 privind aprobarea Regulamentului de autorizare și desfășurare a activităților de întreținere și reparare a autovehiculelor pe raza Municipiului Slobozia.-Primarul Municipiului Slobozia-2
28. Proiect de hotărâre privind repartizarea unor locuințe sociale din fondul de locuințe sociale al Municipiului Slobozia-luna februarie 2023.-Primarul Municipiului Slobozia-5
29. Proiect de hotărâre privind aprobarea listelor de acces și de stabilire a ordinii de prioritate în soluționarea cererilor de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, construite prin Agenția Națională pentru Locuințe, în Municipiul Slobozia, Județul Ialomița, pentru perioada 01.03.2023-29.02.2024.-Primarul Municipiului Slobozia-5
30. Proiect de hotărâre privind retragerea dreptului de folosință gratuită a imobilului situat în Municipiul Slobozia, strada Nisipuri, nr. 6, bl. 47, sc. A, apt. 4, parter, transmis către „Asociația pentru copii cu autism Ialomița“.-Primarul Municipiului Slobozia-5
31. Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a Studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiții „CONSTRUIREA DE CENTRE DE COLECTARE A DEȘEURILOR PRIN APORT VOLUNTAR ÎN MUNICIPIUL SLOBOZIA, JUDEȚUL IALOMIȚA”-Primarul Municipiului Slobozia-1, 3
32. Proiect de hotărâre privind avizarea modificărilor și completărilor Regulamentului Serviciului public de salubrizare în unitățile administrativ-teritoriale membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „ECOO 2009“.-Primarul Municipiului Slobozia-2, 4
33. Proiect de hotărâre privind avizarea Studiului de Oportunitate, Strategiei de contractare, Studiului de Fundamentare și a Documentației de Atribuire pentru „Delegarea prin concesiune a gestiunii activităților de transfer, tratare și depozitare a deșeurilor reziduale din Județul Ialomița“.-Primarul Municipiului Slobozia-2, 4
34. Întrebări. Interpelări. Puncte de vedere. - -
Secretar General al Municipiului Slobozia, jur. Tudoran Valentin
*Denumirea Comisiilor de specialitate:

1. Comisia Economico-Financiară
2. Comisia Juridică și de Disciplină
3. Comisia de Urbanism și Amenajarea Teritoriului
4. Comisia de Comerț, Prestări-Servicii
5. Comisia pentru Învățământ, Cultură, Sănătate, Sport, Tineret, Protecție Socială

22 Februarie 2023, 15:30 (1745 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 13 Iul 2026
245 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Fundata: Evaziune fiscală de peste un milion de euro

Peste un milion de euro, acesta este prejudiciul adus bugetului de stat de doi patroni ai unei firme din localitatea ialomițeană Fundata. Actual, cei doi bărbați, de 21, respectiv 43 ani, sînt cercetați ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2011, 08:31
(8985 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Carte de identitate a mașinii, falsă

Polițiștii Compartimentului Trafic și Furturi Auto au oprit pentru control marți, 28 iunie, la Amara un autoturism condus de un bărbat de 60 ani. În urma verificărilor sumare, ofițerii au stabilit că înscrisul ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2011, 08:31
(11084 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara fals


Țăndărei: Hoți de fier vechi, prinși în flagrant

Patru bărbați cu vîrste cuprinse între 27 și 34 ani au fost prinși în flagrant de polițiști în timp ce încercau să fure o țeavă metalică de golire a apei dintr-un bazin piscicol. S-a întîmplat la Țăndărei ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2011, 08:30
(6783 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2011, 19:04
(4556 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: A fugit cu mașina la vederea Poliției pentru că nu avea permis

Luni, 27 iunie, o patrulă de poliție a observat în trafic, pe o stradă din Slobozia, un autoturism care la vederea echipajului de poliție a demarat în trombă. Autovehiculul a fost oprit, iar conducătorul ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2011, 17:13
(6214 vizualizări - 3 comentarii)


Bordușani: Au intrat peste un bătrîn și i-au furat banii

În noaptea de sîmbătă spre duminică, doi tineri din Bordușani au pătruns prin efracție în casa unui bătrîn de 77 ani și au furat 1950 de lei. Cei doi l-au imobilizat și lovit pe bătrîn, obligîndu-l să divulge ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2011, 17:12
(7581 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Ghișee închise pentru cîteva zile

În perioada 30 iunie, ora 12.00-5 iulie, ora 08.30, activitatea la ghișeele tuturor administrațiilor financiare și direcțiilor generale ale finanțelor publice care lucrează cu publicul va fi oprită. Măsura ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2011, 17:11
(8730 vizualizări - 0 comentarii)


Reviga: I-a furat aparatura vecinului

Un bărbat de 43 de ani din Rovine a sustras din curtea unui concetățean aparatură electrocasnică în valoare de 700 de lei. Agenții Postului de Poliție Reviga au fost sesizați de către pagubaș. În urma cercetărilor ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2011, 17:10
(7401 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Reviga furt


AJOFM Ialomița: 68 locuri de muncă vacante

Potrivit AJOFM Ialomița, la nivelul județului sînt vacante 68 locuri de muncă. Astfel, 10 dintre acestea sînt pentru absolvenți de studii superioare, 7 pentru cei cu studii medii, 38 pentru muncitori calificați ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2011, 17:10
(8488 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Defecțiunile tehnice, controlate în trafic

Biroul Rutier Fetești în colaborare cu specialiști din cadrul Registrului Auto Român Ialomița au organizat luni o acțiune pe raza municipiuluipentru depistarea conducătorilor auto care conduc autovehicule ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2011, 17:09
(6318 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Autoturism de lux neînmatriculat și cu număr fals, depistat de polițiști

Slobozia: Autoturism de lux neînmatriculat și cu număr fals, depistat de polițiști

Un dosar penal a fost constituit pe numele unui slobozean, de 35 ani, pentru «conducerea unui autoturism pe drumurile publice neînmatriculat» și «cu număr fals». O patrulă de ordine publică din cadrul ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2011, 12:43
(8922 vizualizări - 4 comentarii)


Cotorca: Surprinsă de radar cu 172 km la oră!

Pe DN2, în localitatea Cotorca, o tînără șoferiță în vîrstă de 33 ani, din Bacău, a fost surprinsă de aparatul radar în timp ce conducea un autoturism avînd o viteză de 172 km/h.
A fost aplicată sancțiunea ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2011, 12:38
(8049 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Acțiune a Poliției în piață

Sîmbătă, 25 iunie a.c., în intervalul orar 08.00-12.00, efectivele Poliției Urziceni au organizat și desfășurat acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale în piața agroalimentară a municipiului ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2011, 12:37
(8400 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Copil de 15 ani, depistat de polițiști după ce a furat dintr-un autoturism

Poliția Amara a fost sesizată duminică 26 iunie a.c., de către un localnic, în vîrstă de 41 ani, despre faptul că în cursul nopții trecute, persoane necunoscute i-au sustras din interiorul autoturismului ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2011, 12:37
(9873 vizualizări - 0 comentarii)


Platonești: A intrat cu microbuzul într-o autoutilitară. Patru victime rănite ușor!

Poliția a fost sesizată vineri, 24 iunie a.c., cu privire la faptul că pe DJ212, în comuna Platonești, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea ușoară a patru persoane.
În timp ce un tînăr ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2011, 12:36
(5252 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: A acroșat un biciclist

Vineri, 24 iunie a.c., pe strada Călărași din Fetești s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. În timp ce o tînără, în vîrstă de 34 ani, din municipiul Slobozia, conducea un ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2011, 12:34
(5719 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


Poliția Rutieră Ialomița: 287 de sancțiuni, 11 permise reținute, amenzi de aproape 60000 lei

În ultimele 48 de ore, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au acționat pe principalele artere din județ pentru asigurarea respectării normelor rutiere în trafic, pentru prevenirea și combaterea neregulilor ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2011, 12:32
(7708 vizualizări - 0 comentarii)


Săveni: A intrat cu un Matiz în pom

Săveni: A intrat cu un Matiz în pom

Joi, 23 iunie a.c., în jurul orei 11.12, Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că în localitatea Săveni s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea a două persoane. Astfel, în timp ce ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2011, 14:48
(9365 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Săveni accident


Ialomița: Și beți, și fără permise, la volan

Agenții Postului de Poliție Maia, aflîndu-se în derularea activităților de supraveghere, îndrumare și control al traficului rutier pe raza de competență, au oprit pentru control un autoturism. Întrucît ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2011, 14:45
(9286 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Accident cu un rănit ușor

Joi, 23 iunie, în jurul orei 13.00, pe DN2, în afara localității Movilița, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea ușoară a unei persoane. În timp ce un tînăr, de 34 ani, din București, conducea ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2011, 14:40
(10325 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Acțiune preventivă a Poliției-«Protejează-ți Viața!»

Necesitatea asigurării și menținerii unui trafic rutier bazat pe respectarea vieții și a siguranței participanților la trafic, reprezintă o prioritate a polițiștilor ialomițeni. În cadrul programului de ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2011, 14:33
(6978 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: «Șofer» cu permis fals

Miercuri, 22 iunie, polițiștii rutieri au oprit în trafic la Movilița un autoturism pentru un control de rutină. Conducătorul auto, un tînăr de 32 ani, din Oltenița, a prezentat polițiștilor un permis de ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2011, 18:02
(8663 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Taximetriștii, în vizorul polițiștilor

Miercuri, 22 iunie, timp de două ore, polițiștii Serviciului Rutier au desfășurat o acțiune pe linia verificării legalității desfășurării transportului rutier în regim de taxi. Astfel, polițiștii dispuși ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2011, 18:02
(7338 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: Evaziune de 860 mii lei

Un bărbat de 35 ani, administrator al unei societăți comerciale din Borănești, este cercetat de polițiștii ialomițeni pentru «evaziune fiscală». Ancheta polițiștilor a demonstrat faptul că administratorul ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2011, 18:02
(7994 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța inaugurează Centrul Țăndărei

RAJA Constanța inaugurează vineri, 24 iunie, Centrul Țăndărei al companiei. Reamintim că societatea din Constanța, RAJA SA a preluat sistemul de alimentare cu apă din Țăndărei în cursul anului precedent ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2011, 15:02
(9691 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Cele mai importante modificări la contractul individual de muncă

Potrivit noilor prevederi legale, a fost modificat și completat modelul-cadru al contractului individual de muncă. Potrivit reprezentanților ITM Ialomița, sînt 15 modificări operate de noua legislație, ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2011, 14:39
(16983 vizualizări - 0 comentarii)


Condeești: Cal scos dintr-o fîntînă de pompieri

Marți seara, 21 iunie, în jurul orei 21.00, pompierii de la Detașamentul Urziceni s-au deplasat satul Condeești. Aici au intervenit pentru salvarea unui cal căzut într-o fîntână dezafectată din curtea unui ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2011, 14:14
(9743 vizualizări - 0 comentarii)


Hyundai ix35, primul model din istoria auto desemnat drept «Cel mai 4x4 SUV al deceniului»

Hyundai ix35, primul model din istoria auto desemnat drept «Cel mai 4x4 SUV al deceniului»

Bucuresti, 17 iunie 2011-Hyundai ix35, unul dintre cele mai apreciate modele ale mărcii și succesorul renumitului Hyundai Tucson, a fost declarat «Cel mai 4x4 SUV al deceniului» în cadrul celei ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2011, 14:08
(16957 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Din nou înșelăciune prin SMS! Atenție la escroci!

Polițiștii trag încă odată un semnal de alarmă cetățenilor să nu cadă în plasa persoanelor care sună la întîmplare pe telefoane mobile și se recomandă ca fiind reprezentanți ai unor firme de telefonie mobilă ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2011, 13:57
(9215 vizualizări - 1 comentariu)


Turneul «Fibec» la tenis de câmp U14: Sorin Iordache, locul 3 la simplu, câștigător al trofeului la dublu

Turneul «Fibec» la tenis de cîmp U14: Sorin Iordache, locul 3 la simplu, cîștigător al trofeului la dublu

Începînd cu 18 iunie, la Cîmpina, s-a desfășurat Turneul Fibec» din cadrul Circuitului Național U14 la tenis de cîmp, la care a participat și sportivul legitimat la Tenis Con Slobozia, Sorin Iordache. ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2011, 13:41
(11552 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
@@cineva în Mii de dosare, «uitate» la Parchetele locale din Ialomița Curiosul în Amenzi de peste 2,1 milioane de lei aplicate de Garda de Mediu Ialomița pentru depozitarea necontrolată a deșeurilor @cineva în Mii de dosare, «uitate» la Parchetele locale din Ialomița Cetățean în Amenzi de peste 2,1 milioane de lei aplicate de Garda de Mediu Ialomița pentru depozitarea necontrolată a deșeurilor ce țară de nimic în Amenzi de peste 2,1 milioane de lei aplicate de Garda de Mediu Ialomița pentru depozitarea necontrolată a deșeurilor teren Slobozia Nouă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 închiriere apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 Șah în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Cătălina în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Andrei în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal vilă complex Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 Ttttt în IGPR a schimbat din nou comanda Poliției ialomițene Curiosul în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» ca la noi.... în Administrațiile locale din Ialomița, fără soluții pentru relocarea elevilor școlilor reabilitate prin Programul «ELENA» CRISTI în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Manu în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal @Ana A în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» dan în Bacalaureat 2026, probă de foc pentru elevii ialomițeni: promovare sub media națională! autoturism RABLA în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 Mary în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...