Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Începe demolarea blocului «înclinat» din Fetești

Începe demolarea blocului «înclinat» din Fetești

Considerat un adevărat pericol public pentru siguranța cetățe­nilor din Fetești, un bloc de 4 etaje din municipiu va fi, în cele din urmă, demolat. Nu este primul demers pe care autoritățile îl fac în acest sens, toate inițiativele fiind blocate din cauza biro­crației. «Administrația pu­blică locală va face toate demersurile necesare pentru a găsi o soluție!» susține primarul Feteștiului, Laurențiu Șonchereche.

Demers reluat după 20 de ani Blocul F9 din Fetești a fost construit în anul 1950, pe o suprafață de teren moale, iar din cauza greutății sale se afundă practic în pământ. Tocmai de aceea, cu trecerea timpului, clădirea s-a înclinat. Cetățenii din oraș au denumit imobilul «Turnul din Pissa», asemuindu-l, în mod ironic, cu celebrul monument istoric din Italia. Primele demersuri pentru demolarea clădirii au fost inițiate de administrația locală în urmă cu 20 de ani. Tot ceea ce au reușit să facă reprezentanții mu­nicipalității a fost să-i mute pe locatari într-o zonă si­gură. La momentul respectiv, în imobil, mai locuiau 4 familii. Totodată, multă vreme, în același imobil au trăit asistații sociali din Fetești, care nu aveau domici­liu. «Procedurile de demolare au fost și sunt și în pre­zent îngreunate de faptul că unele apartamente sunt înregistrate la Oficiul de Cadastru și se află în proprietatea locatarilor...» susține Laurențiu Șonchereche, primarul municipiului Fetești. Prima etapă a procesului va viza expertizarea clădirii pentru a determina gradul de degradare și riscurile asociate. Această expertiză va oferi o imagine detaliată a stării clădirii și va ajuta administrația locală să găsească cele mai optime soluții, astfel încât procesul de demolare să fie dus la bun sfârșit. «Interesul public primează și administrația publică locală va face toate demersurile necesare pentru a găsi o soluție! Administrația publică locală va colabora cu proprietarii apartamen­telor pentru a găsi soluții adecvate care să țină cont de intere­sele ambelor părți. Scopul final este demolarea clădirii F9 în cel mai scurt timp posibil și garantarea siguranței cetățenilor din zonă!» a mai spus Laurențiu Șonchereche, primarul municipiului Fetești.

23 Februarie 2023, 14:05 (13562 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
La Fetești a început demolarea construcțiilor ilegale

Comentariile cititorilor:


vasile:
(23 Februarie 2023, 16:06)
Pe la spital la fetesti ce se mai intampla? A plecat dr Vasilescu la Tandarei?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 27 Aug 2026
342 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Coșereni: Beat la volan

În cursul zilei de luni, 1 aprilie 2024, în jurul orelor 21,00, polițiștii din Coșereni au oprit, pentru verificări, un șofer în vârstă de 44 de ani, din București. Conducătorul ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2024, 15:30
(2868 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune cu efective mărite de polițiști și jandarmi la Fetești

Acțiune cu efective mărite de polițiști și jandarmi la Fetești

Sâmbătă, 30 martie a.c., polițiștii din Fetești și Stelnica au organizat la Fetești o acțiune preventiv-reactivă, cu efective mărite, având ca scop menținerea climatului de ordine și siguranță ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2024, 16:20
(3883 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Sâmbătă, 30 martie a.c., polițiștii din Fetești și Jilavele, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2024, 16:05
(3231 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Marșul pentru Viață»

Protopopiatul Slobozia: «Marșul pentru Viață»

Cu binecuvântarea PS Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, sâmbătă, 30 martie a.c., s-a desfășurat și la Slobozia evenimentul intitulat «Marșul pentru Viață». Anul acesta ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2024, 12:45
(9208 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Peste 450 misiuni de ordine publică în luna martie 2024

IJJ Ialomița: Peste 450 misiuni de ordine publică în luna martie 2024

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2024, 12:10
(14544 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Apartament în flăcări

Două echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri au intervenit în cursul zilei de sâmbătă, 30 martie a.c, în jurul orelor 12,30, pentru stingerea unui incendiu produs la ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2024, 10:20
(3851 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia incendiu


Autoturism răsturnat în apropierea fostului Combinat Chimic, accident cu motocicletă în Slobozia

Autoturism răsturnat în apropierea fostului Combinat Chimic, accident cu motocicletă în Slobozia

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit la un accident rutier produs pe DN21 (în apropierea Combinatului), un autoturism cu trei persoane pasagere răsturn ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2024, 10:10
(12803 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


RAJA Constanța: Lipsă apă în zonele Vlașca și Fetești Oraș din Fetești!

Miercuri, 1 aprilie 2024, s-a înregistrat o avarie pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 100 mm, de la intersecția străzilor Călărași cu Constantin Brâncoveanu din municipiul ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2024, 09:35
(14165 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 1 aprilie 2024, termen-limită pentru depunerea Formularului 394

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 1 aprilie 2024, este termenul-limită de depunere a «Declarației informative privind ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2024, 09:15
(11733 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiunea «Blocada» pe străzile din Țăndărei

Joi, 28 martie a.c., polițiștii ialomițeni, alături de jandarmi, au desfășurat la Țăndărei acțiunea «Blocada». Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 70 de sancțiuni contravenționale ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2024, 14:10
(3103 vizualizări - 0 comentarii)


Ordine de protecție provizorie emise la Fetești și Valea Ciorii

Joi, 28 martie a.c., polițiștii au fost sesizați de două femei, în vârstă de 41 și, respectiv 70 de ani, domiciliate în Fetești și Valea Ciorii, cu privire la faptul că a fi fost agresate ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2024, 13:50
(11848 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,22%, rata șomajului la sfârșitul lunii februarie 2024

La sfârșitul lunii februarie 2024, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4153 de șomeri (din care 1917 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2024, 10:30
(23685 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Rețea de hoți, destructurată de polițiști

Polițiștii din Slobozia, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, au destructurat o rețea infracțională, specializată în «furturi». În zilele de 19 ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2024, 08:40
(4435 vizualizări - 0 comentarii)


USR: «Marcel Boloș, ministrul PNL al Finanțelor, se pregătește să crească numărul de șefi la stat!»

«Din cel mai recent proiect de Ordonanță de Urgență pus în consultare publică pe 13 martie a.c. de Ministerul Finanțelor, aflăm că Marcel Boloș se pregătește să crească din nou cheltuielile ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2024, 16:50
(18048 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Slobozia

Marți, 26 martie a.c., polițiștii au organizat la Slobozia o acțiune preventiv-reactivă, cu efective mărite, având ca scop menținerea și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2024, 15:40
(6718 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Județul Ialomița: Se reabilitează Palatul Administrativ

Instituția Prefectului Județul Ialomița: Se reabilitează Palatul Administrativ

Miercuri, 27 martie 2024, a fost semnat contractul de execuție lucrări pentru obiectivul de investiții «Creșterea eficienței energetice a Palatului Administrativ al județului Ialomița», ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2024, 14:10
(36637 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Situațiile financiare anuale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că potrivit prevederilor art. 34 din Legea contabilității nr. 82/1991, cu modificările și completările ulterioare, persoanele ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2024, 14:00
(9176 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Județul Ialomița: Ședințe de lucru la nivel județean

Miercuri, 27 martie 2024, prefectul județului Ialomița a prezidat ședința Colegiului Prefectural Ialomița și a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ialomița. «Deschidem astăzi lucrările ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2024, 12:35
(14475 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție la Fetești/zona Fetești Gară!

Ca urmare a unei avarii înregistrare pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe DN3B din Fetești/zona Fetești Gară, se sistează furnizarea apei potabile miercuri, 27 martie ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2024, 09:25
(9323 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 273 locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European

Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin intermediul rețelei EURES România, 273 locuri de muncă vacante, după cum urmează: Austria-5 locuri de muncă, tehnician producție; Belgia-1 ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2024, 09:15
(10819 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Dridu!

Echipele furnizorului de energie electrică vor executa miercuri, 27 martie 2024, lucrări de întreținere și reparații la nivelul instalațiilor din localitatea Dridu-Snagov. Fără curent, pompele ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2024, 14:50
(4432 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de 11,71 milioane de lei în ianuarie-februarie 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-februarie 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2024, 10:20
(22236 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventiv-reactive cu efective mărite la Urziceni și Bărbulești

Sâmbătă, 23 martie a.c., polițiștii ialomițeni au organizat, în localitățile Urziceni și Bărbulești, acțiuni preventiv-reactive, cu efective mărite, având ca scop menținerea climatului ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2024, 15:55
(10161 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Bărcănești, posibil drogat la volan. Minor de 14 ani din Borănești, depistat conducând o mașină!

Duminică, 24 martie a.c., în jurul orei 9,30, polițiștii din Urziceni au oprit în trafic un bărbat, de 37 de ani, din Bărcănești, în vederea verificării documentelor personale precum ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2024, 15:45
(15996 vizualizări - 0 comentarii)


«3 Aprilie-Ziua Jandarmeriei». Jandarmeria Română împlinește 174 de ani!

Anul acesta, pe data de 3 aprilie, se împlinesc 174 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române. Pentru a marca acest moment aniversar, Jandarmeria Ialomița organizează o serie de ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2024, 13:20
(13958 vizualizări - 0 comentarii)


Intervenții ale pompierilor ialomițeni

Un echipaj operativ din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni a intervenit la un accident feroviar, produs între localitățile Broșteni și Alexeni, un autoturism ciocnindu-se de un tren de ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2024, 10:35
(9924 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Pește vândut ilegal

Slobozia: Pește vândut ilegal

Joi, 21 martie a.c., polițiștii au depistat în flagrant, în municipiul Slobozia, un tânăr în vârstă 26 de ani în timp ce transporta într-un autoturism pește ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2024, 13:10
(4256 vizualizări - 0 comentarii)


APM Ialomița: Începe evaluarea speciilor de animale sălbatice protejate de lege

În perioada 6-23 aprilie 2024, reprezentanți ai Agenției pentru Protecția Mediului Ialomița, Comisariatului Teritorial Ialomița al Gărzii Naționale de Mediu, Agenției pentru Arii Naturale Protejate ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2024, 11:20
(10235 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 25 martie 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 25 martie 2024, este termenul-limită de depunere a următoarelor declarații: Formularul 100 ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2024, 10:30
(15635 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de client prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de client prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2024, 09:20
(3422 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Tesla în Parteneriate strategice între administrația județeană și unele primării ialomițene pentru «eficiență energetică» Tanta în Pod militar de pontoane la Țăndărei! parteneriat strategic în Parteneriate strategice între administrația județeană și unele primării ialomițene pentru «eficiență energetică» Vigi în Pod militar de pontoane la Țăndărei! blablabla în Parteneriate strategice între administrația județeană și unele primării ialomițene pentru «eficiență energetică» cetatean în Lovitură de teatru în prelungiri Morfeu în Lovitură de teatru în prelungiri Nimeni Altu în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Gloria în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Mihai în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Mary în EXPUR SA, «pilonul economic» al județului Ialomița cetatean în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia cetatean în Noi tarife pentru comercianții din Bazarul Municipal Pavel în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Mary în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Mary în Noi tarife pentru comercianții din Bazarul Municipal raci în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 26 august 2026 neinrolat în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Cetățeanul x în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia cumpăr TV în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 26 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...