Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

S-a redus numărul bibliotecilor publice din Ialomița

În ultimii 10 ani

S-a redus numărul bibliotecilor publice din Ialomița

Datele oficiale ale Direcției Județene de Statistică Ialomița arată faptul că, în ultimii 10 ani, interesul autorităților locale de a întreține rețelele publice de biblio­teci dedicate comunității și elevilor a scăzut. Și, o dată cu el, s-a redus și numărul acestor instituții. În prezent, Ialomița are cu 30 mai puține bi­blioteci decât avea în 2013.

Biblioteci cu lacătul pe ușă În anul 2013, la nivelul județului Ialomița existau aproximativ 160 de biblioteci orășenești, comunale și școlare. La 10 ani distanță, Direcția Județeană de Statistică Ialomița arată că numărul acestor instituții s-a redus la aproximativ 130. Principalul motiv care a determinat administrațiile locale să renunțe la activitatea bibliotecilor este generat de lipsa personalului de specialitate. În multe cazuri, funcționarii din primării erau obligați să aibă grijă și de activitatea din bi­blioteci. Nici cele care încă funcțio­nează nu au o situație mai bună. Printre bibliotecile care și-au închis activitatea se numără cele din Bordușani, Maia, Manasia sau Ciulnița. În peste 80% din bibliotecile publice, în special cele din mediul rural, fondul de carte este învechit, starea de degradare a cărților ținându-i la distanță pe cititori. De asemenea, multe biblioteci își desfășoară activitatea în spații care au nevoie urgentă de reparații, însă fondurile destinate acestor clădiri sunt greu de identificat.

4 Martie 2023, 11:50 (3311 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
Bani europeni pentru modernizarea bibliotecilor ialomițene
Satele ialomițene în care nimeni nu citește

Comentariile cititorilor:


Horia:
(4 Martie 2023, 22:37)
Ce mai trebuie biblioteci, când sunt cârciumi și botegi, câte 30 în fiecare sat. Megi la birt și zici bei 12 ciocanele de țuică din pufoaică și zici ca l-ai citit în 3 ore pe, Vlahuță și Sadoveanu din copertă în copertă. Pe buna dreptate, la ce trebuie biblioteci când în prima zi de grădiniță, puradelu merge cu iphoneul în buzunar, de îi dă cu flit și 11 metri educatoarei. Și mai repede găsește pe gogăl, începând de la pornache la stele căzătoare. Adevărat ca pute de inteligența în teritoriu Ialomiței, asta se vede după nivelul de trai și după cum se votează. Cu bețivii majoritate la ,,bibliotecă'' tineți la putere câte un libidinos de primar câte 20 ani pe funcție și el își bate joc de voi, în fata primăriei, atunci la  e folos bibliotecile? Cu multe cărți citite prin bivlioteci, îl scuipa lumea în fata pe primarul libidinos, asa ca el are tot interesul sa închidă bibliotecile și sa deschidă, cât mai multe  ,,cățele  lesinate'' Nu cu biblioteca se face banu" ci cu țuică si asa e mult mai ușor de manevrat și manipulat, bețivul. Pe ala de umbla prin biblioteci nu-l păcălești cu o găleată roșie și doi mici în ziua alegerilor, nu merge dus cu mașina la vot. La bețiv cu o cinzeaca de pufoaică îți dă votul pentru tot restul vieții. Auzi tupeu,, biblioteci. 

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 27 Aug 2026
319 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

APIA: Modificări legislative la declararea suprafețelor pentru 2011

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează fermierii că a fost emis Ordinul MADR privind stabilirea modului de implementare, a condițiilor specifice și a criteriilor de eligibilitate ...[citește_toată_știrea]

6 Aprilie 2011, 17:12
(10270 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Accident pe bulevardul Unirii

Slobozia: Accident pe bulevardul Unirii

Marți, 5 aprilie, pe bulevardul Unirii din Slobozia s-a produs un accident de circulație. Din cauza neatenției, un șofer a ieșit cu mașina de pe strada Ardealului neacordînd prioritate. Autoturismul a lovit ...[citește_toată_știrea]

6 Aprilie 2011, 13:24
(68181 vizualizări - 62 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2011, 18:56
(11477 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Cal căzut într-o groapă, scos de pompieri

Pompierii din Urziceni au fost solicitați luni, 4 aprilie, pentru stingerea unui incendiu violent ce se aprinsese pe un teren viran din localitatea Movilița. Flăcările au mistuit 500 mp de vegetație uscată ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2011, 14:40
(15848 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Au furat gardul din tablă

În prima zi a săptămînii, luni, 4 martie, polițiștii de la Movilița au fost alarmați cu privire la furtul unei părți a gardului împrejmuitor din tablă al unei societăți comerciale. În urma cercetărilor ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2011, 14:36
(12093 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Movilița furt


Slobozia: Accident la Bora

Un șofer băut a reușit luni, 4 aprilie, să pună pe jar polițiștii și medicii serviciului de Ambulanță. După ce a băut bine, slobozeanul în vîrstă de 40 ani s-a urcat la volanul unei autoutilitare. Doar ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2011, 14:35
(14464 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Armășești: Fier vechi, fier vechi!

Luni, 4 aprilie, polițiștii ialomițeni au prins un tînăr de 20 ani din orașul Căzănești în timp ce cumpăra fier vechi pe raza comunei Armășești, în condiții ilegale. Tînărul a fost dus la sediul poliției ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2011, 14:35
(11169 vizualizări - 0 comentarii)


Maia: Cu cuțitul la discotecă

Un tînăr de 33 ani, din comuna Sinești, a fost depistat cu un cuțit asupra sa în timp ce se afla la o discotecă din Maia. Duminică, 3 aprilie a.c., lucrători din cadrul Posturilor de Poliție Maia și Brazii ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2011, 18:38
(14056 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Surprinși în flagrant în timp ce furau sîrmă

Duminică, 3 aprilie, trei tineri, cu vîrste cuprinse între 15 și 21 ani, din Fetești, au fost identificați de o echipă de polițiști și jandarmi în timp ce sustrăgeau sîrmă de pe un teren cultivat cu viță ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2011, 18:38
(9591 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești furt


Coșereni: A furat din curte

În data de 1 aprilie 2011, Poliția Urziceni a fost sesizată de un bărbat, de 54 ani, din localitate, despre faptul că în perioada 27.03.2011-01.04.2011, persoane necunoscute au pătruns în curtea locuinței ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2011, 18:38
(7716 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Coșereni furt


Copilul dispărut din Urziceni, depistat în București

Matache Leonard Gabriel, de 14 ani, din Urziceni, a fost identificat pe raza municipiului București, după două zile de la dispariție. Acesta s-a deplasat pe raza municipiului București cu trenul, fiind ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2011, 18:32
(11061 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: A amenințat că se aruncă pe casa scării

După ce a consumat băuturi alcoolice, un bărbat în vîrstă de 43 ani ce locuiește într-un bloc ce a aparținut fostului IAS Bărăganu a amenințat că se aruncă în gol pe casa scării. Vecinii au fost cei care ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2011, 18:30
(8054 vizualizări - 0 comentarii)


Dridu: Flăcări în apropierea barajului

Aproximativ 200 ha de stuf și vegetație uscată au fost mistuite de flăcări în după-amiaza zilei de sîmbătă, 02 aprilie, în apropierea barajului Dridu. Pompierii militari de la Detașamentul Urziceni au intervenit ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2011, 18:28
(9849 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Dridu incendiu


Slobozia: Țigări de contrabandă prin curierat rapid

Polițiștii ialomițeni au prins un bărbat de 45 ani din Slobozia în timp ce ridica de la o societate cu profil curierat rapid trei colete în care se aflau 20000 de țigarete. Potrivit polițiștilor, țigările ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2011, 09:54
(12141 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Doi moldoveni cu ședere ilegală

De asemenea, în cadrul unei acțiuni, polițiștii ialomițeni au depistat doi cetățeni moldoveni cu ședere ilegală în Slobozia. Cei doi ai fost preluați de inpectorii Oficiului Român de Imigrări Ialomița care ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2011, 09:53
(9470 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Pistol cu bile de cauciuc, folosit fără drept de un tînăr

La sfîrșitul săptămînii precedente, în Slobozia a fost prins un tînăr de 26 ani ce purta și folosea fără drept un pistol cu bile de cauciuc. Polițiștii au întocmit pe numele bărbatului dosar penal pentru ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2011, 09:52
(9923 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Acțiune de amploare a Poliției Române în sudul țării

Inspectoratul General al Poliției Române a coordonat timp de două zile, respectiv 1 și 2 aprilie, o amplă acțiune desfășurată în Călărași, Dîmbovița, Giurgiu, Olt, Teleorman și Ialomița. Peste 200 de polițiști ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2011, 09:51
(9562 vizualizări - 0 comentarii)


2 aprilie-Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului

2 aprilie-Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului

Națiunile Unite au declarat în decembrie 2007 ziua de 2 aprilie drept Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului, fiind sărbatorită anual la nivel mondial, cu scopul de a dinamiza și coagula eforturile ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2011, 10:49
(10660 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: autism Ialomița


Autoturism furat din Spania, identificat la un centru de dezmembrări din Ialomița

Autoturism furat din Spania, identificat la un centru de dezmembrări din Ialomița

Lucrători din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au organizat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii traficului internațional cu autovehicule furate. Astfel, au fost verificați 13 operatori ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2011, 15:27
(8796 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Viziuni», expoziție semnată Tudor Meiloiu

Miercuri, 6 aprilie, la Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea», artistul plastic Tudor Meiloiu vernisează expoziția grafică «Viziuni». Evenimentul va debuta după amiază, la orele 14.00, iar după vernisaj ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2011, 15:23
(12951 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Minor dispărut

Un adolescent de 14 ani din Urziceni a dispărut de acasă. Părinții au reclamat dipariția copilului, joi, 31 martie și au declarat polițiștilor că băiatul a plecat, miercuri, 30 martie, la școală de unde ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2011, 13:25
(7734 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Spărgător de locuințe, prins de polițiști

La jumătatea lunii februarie 2011, locuința unui bărbat de 58 ani, din Urziceni, a fost spartă. Potrivit polițiștilor, din casă au fost furate mai multe bunuri și aparatură electronică. Bunurile furate ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2011, 13:25
(9351 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Adolescent de 16 ani, arestat pentru tîlhărie

Judecătorii slobozeni au dispus arestarea preventivă pentru 19 zile a unui adolescent de 16 ani din localitatea Amara, pentru tîlhărie. Infractorul a acționat la jumătatea lunii precedente, pe data de ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2011, 13:24
(9371 vizualizări - 0 comentarii)


Munteni Buzău: I-au furat porțile

Joi, 31 martie, un bărbat de 39 ani din Munteni Buzău a reclamat polițiștilor din localitate faptul că i-au fost furate două porți metalice în valoare de 500 lei. În urma verificărilor, hoții au fost identificați ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2011, 13:24
(9051 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: Accident cu două victime

O șoferită grăbită ce a efectuat o depășire neregulamentară au fost cauzele principale ale producerii unui accident de circulație produs joi, 31 martie, pe DN2A. Pe scurt, tînăra, de 34 ani, din Tulcea ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2011, 13:23
(6930 vizualizări - 0 comentarii)


Grivița: Confiscare de pesticide expirate

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au confiscat ieri, 31 martie, aproximativ 145 litri de produse pentru protecția plantelor ce erau expirate. Confiscarea s-a produs în cadrul ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2011, 13:22
(8892 vizualizări - 0 comentarii)


Din 8 aprilie 2011, se închide Combinatul Chimic Slobozia

Grupul InterAgro, controlat de omul de afaceri Ioan Niculae, a anuntat marți, 29 martie a.c., că «de la 1 aprilie 2011, va opri de la funcționare și combinatul chimic din Turnu Măgurele (aparținînd societății ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2011, 17:15
(11446 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Au dispărut doi minori

Ialomița: Au dispărut doi minori

Miercuri, 30 martie a.c., polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că minorii Nedelcu Adriana, de 15 ani, din comuna Perieți și Radu Marius, de 15 ani, din comuna Ograda au plecat de la domiciliile ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2011, 15:48
(11725 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: A distrus un gard cu tractorul

Un bărbat de 36 ani, administratorul unei firme de pe raza comunei Bordușani, a sesizat Poliția despre faptul în perioada 26-30 martie, persoane necunoscute au distrus gardul împrejmuitor al atelierului ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2011, 15:27
(12349 vizualizări - 2 comentarii)


Andrășești: Lemne confiscate de polițiști

Miercuri, 30 martie a.c., polițiștii au identificat în trafic un tînăr, de 22 ani, din comuna Mera, județul Vrancea, care transporta material lemnos. La solicitarea polițiștilor de a prezenta documentele ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2011, 15:26
(12548 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Tesla în Parteneriate strategice între administrația județeană și unele primării ialomițene pentru «eficiență energetică» Tanta în Pod militar de pontoane la Țăndărei! parteneriat strategic în Parteneriate strategice între administrația județeană și unele primării ialomițene pentru «eficiență energetică» Vigi în Pod militar de pontoane la Țăndărei! blablabla în Parteneriate strategice între administrația județeană și unele primării ialomițene pentru «eficiență energetică» cetatean în Lovitură de teatru în prelungiri Morfeu în Lovitură de teatru în prelungiri Nimeni Altu în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Gloria în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Mihai în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Mary în EXPUR SA, «pilonul economic» al județului Ialomița cetatean în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia cetatean în Noi tarife pentru comercianții din Bazarul Municipal Pavel în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Mary în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Mary în Noi tarife pentru comercianții din Bazarul Municipal raci în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 26 august 2026 neinrolat în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Cetățeanul x în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia cumpăr TV în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 26 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...