Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

PUBLICITATE ONLINE

anunț public

Anunț de participare pentru acordarea finanțărilor nerambursabile din fondurile bugetului local al Municipiului Fetești pentru activități nonprofit de interes general pentru anul 2023 pentru domeniile Culte Religioase și Asistență Socială

Primăria Municipiului Fetești invită persoanele fizice și juridice fără scop patrimonial, respectiv asociațiile și fundațiile constituite conform legii, care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, să depună oferte în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă, conform HCL 5/31.01.2023, pentru domeniile culte religioase și asistență socială.
Procedura aplicată pentru atribuirea contractelor de finanțare nerambursabilă a proiectelor pentu anul 2023, este prevazută de art. 6 din Legea 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general.
Sursa de finanțare a contractelor și valoarea:
-Bugetul Local-65.000 lei, defalcat pe domeniul culte religioase= 40.000 lei; domeniul asistență socială= 25.000 lei.
Durata de implementare a proiectelor-până la 31.11.2023.
Data limită pentru depunerea propunerilor de proiecte-03.05.2023, orele 16,30.
Perioada de depunere a proiectelor este 03.04.2023-03.05.2023, orele 16,30, la Registratura Primăriei Municipiului Fetești.
Selecția și evaluarea proiectelor în vederea obținerii finanțării nerambursabile se vor face de către comisia de evaluare în perioada 04.05.2023-10.05.2023, orele 16,30.
Aplicanții vor depune cererile de finanțare pentru domeniile culte religioase și asistență socială, în conformitate cu Ghidurile Solicitanților și Metodologia Generală aferente domeniilor mai sus precizate, aprobate conform HCL nr. 67/09.05.2017, se găsesc pe site-ul instituției www.primaria-fetesti.ro, secțiunea Finanțări Nerambursabile sau prin intermediul persoanelor desemnate din cadrul instituției pentru punerea în aplicare a Legii nr. 350/2005.
Criteriile în baza cărora vor fi atribuite contractele de finanțare nerambursabilă sunt: relevanța și coerența, metodologie, capacitate de realizare, bugetul proiectului, participarea părților, durabilitate și sustenabilitate.
Documentația de solicitare a finanțării nerambursabile din bugetul local al Municipiului Fetești, alocate pentru activități non profit de interes local pentru anul 2023, se va pune la dispoziția celor interesati în format electronic pe site-ul Primăriei Municipiului Fetești-[email protected].
Prezentul anunț a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 49 din 15.03.20223.

16 Martie 2023, 12:40 (1321 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 16 Iul 2026
191 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Concursul de Interpretare Instrumentală «Ionel Perlea», la a IV-a ediție

Concursul de Interpretare Instrumentală «Ionel Perlea» va debuta sîmbătă, 27 martie a.c., începînd cu orele 9,00. Astfel, la Sala de concerte a Centrului Cultural UNESCO «Ionel Perlea» din Slobozia, cea ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2010, 13:24
(32086 vizualizări - 1 comentariu)


Copil de 3 ani lăsat nesupravegheat, victima unui accident rutier

Luni, 22 martie a.c., în jurul orei 17.00, la Slobozia, un copil de numai 3 ani a fost victimă a unui accident rutier. Potrivit primelor cercetări a rezultat că, în timp ce un tînăr, de 24 de ani, din ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2010, 11:16
(29639 vizualizări - 0 comentarii)


Arestat după ce a băgat un om în spital

Un bărbat în vîrstă de 39 de ani, din județul Brașov, a fost reținut de polițiști pe bază de ordonanță de reținere pentru 24 de ore și încarcerat în arestul Inspectoratului, după ce duminică, 21 martie ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2010, 10:21
(20855 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți sau suspecți, arestați și identificați de polițiști

Doi tineri, în vîrstă de 29, respectiv 20 de ani, din comuna ialomițeană Ciochina, reținuți duminică, 21 martie a.c., pentru săvîrșirea unei infracțiuni de furt, au fost arestați preventiv pentru 29 de ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2010, 09:32
(15294 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2010, 02:30
(17718 vizualizări - 0 comentarii)


Accident UPDATE: 6 răniți și doi morți

În ceea ce privește accidentul petrecut marți seara, 23 martie a.c., în jurul orelor 19.00, numărul răniților este de șase persoane, alte două persoane fiind decedate. În groaznicul accident au fost implicate ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2010, 22:59
(19775 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2010, 18:02
(15551 vizualizări - 0 comentarii)


Aplicație a pompierilor la Urziceni

Aplicație a pompierilor la Urziceni

Marți, 23 martie, începînd cu ora 10,00, la sediul Romgaz Mediași-sucursala Ploiești-Formația Urziceni pompierii din localitate au desfășurat un exercițiu de cooperare cu trupe în teren avînd ca scop verificarea ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2010, 17:17
(30616 vizualizări - 0 comentarii)


Senatul a aprobat ca TVA să fie plătită în 30 de zile de la încasarea facturii

Senatul a aprobat un proiect legislativ de modificare a Codului Fiscal, care prevede ca TVA să se plătească în maximum 30 de zile de la data încasării facturii, în acest moment plata TVA făcîndu-se la momentul ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2010, 13:06
(20155 vizualizări - 0 comentarii)


«Marea Debarasare» continuă

«Datorită numărului tot mai mic de Deșeuri din Echipamente Electrice și Electronice colectate în cadrul campaniilor lunare „Marea Debarasare“, Ministrul Mediului și Padurilor, Laszla Borbely, a propus modificarea ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2010, 10:21
(18615 vizualizări - 0 comentarii)


O autoutilitară a ars în întregime

O autoutilitară a ars în întregime în noaptea de luni spre marți, 22/23 martie a.c., în jurul orei 23.00, pe DN21, pe raza comunei Scînteia, sat Iazu. Incendiul a izbucnit de la un scurtcircuit produs la ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2010, 09:06
(20244 vizualizări - 0 comentarii)


Flăcări la Roșiori

În noaptea de luni spre marți, 22/23 martie a.c., în jurul orei 22.30, în localitatea Roșiori a izbucnit un incendiu. Proprietarul unei case a legat un burlan de evacuare a fumului din tablă de o grindă ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2010, 09:06
(22284 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Minuta de Sănătate a fost actualizată!

Deficitul de atenție însoțit de tulburare hiperkinetică-ADHD. ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2010, 20:37
(21161 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Ion Ghica

Incendiu la Ion Ghica

O anexă gospodărească și depozitul de furaje ale unui cetățean din localitatea Ion Ghica au fost distruse de flăcări. În urma unui apel pe 112 luni, 22 martie, pompierii militari slobozeni s-au deplasat ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2010, 16:52
(20120 vizualizări - 0 comentarii)


Pompierii avertizează

«Una dintre cauzele de incendiu cel mai des întîlnită în perioada de primăvară este folosirea focului deschis pentru igienizare, prin arderea deșeurilor și resturilor vegetale adunate peste iarnă în gospodării ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2010, 16:49
(20703 vizualizări - 0 comentarii)


Scandal cu lopeți și bîte între două grupări de la Bora

Duminică, 21 martie, în jurul orelor 20,40, un agent de poliție rutieră aflat în serviciul de supraveghere și control al traficului rutier pe Strada General Magheru din cartierul Bora a sesizat și solicitat ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2010, 16:47
(25238 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale polițiștilor

Sîmbătă, 20 martie, în intervalul orar 22,00-04,00, efective din cadrul Poliției Municipiului Urziceni, Inspectoratului Județean de Jandarmi și din cadrul Poliției Comunitare au desfășurat o acțiune intercomunală ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2010, 16:47
(18846 vizualizări - 0 comentarii)


Prinși în flagrant la furat

În noaptea de sîmbătă spre duminică, respectiv 21 spre 22 martie, polițiștii slobozeni au surprins un tînăr, de 19 ani, din municipiul Slobozia și un bărbat, de 32 de ani, din județul Teleorman, avînd asupra ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2010, 16:46
(32023 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți prinși de polițiști

Sîmbătă, 20 martie, agenții Postului de Poliție Ciochina au fost sesizați de un bucureștean despre faptul că, în perioada ianuarie-martie, persoane necunoscute i-au sustras din garajul aflat în curtea locuinței ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2010, 16:45
(21992 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii recrutează elevi

Jandarmeria Română scoate la concurs, pentru sesiunea de admitere 2010, 405 de locuri pentru bărbați și femei. «La Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza“ București sînt libere 100 de locuri la zi, specializarea ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2010, 16:27
(18610 vizualizări - 0 comentarii)


PSD a câștigat la Traian

PSD a cîștigat la Traian

Duminică, 21 martie a.c., în comuna Traian, cetățenii și-au votat componența Consiliului Local. Asta întrucît vechiul legislativ local a fost dizolvat urmare a unei hotărîri judecătorești. Alegerile parțiale ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2010, 12:02
(19457 vizualizări - 0 comentarii)


La Munteni Buzău: Elev de 14 ani, bătut de profesor

În seara zilei de vineri, 19 martie a.c., în jurul orei 20.30, la Spitalul de Urgență din Slobozia a fost adus cu Ambulanța un minor în vîrstă de 14 ani, din comuna Munteni Buzău. Copilului i s-a stabilit ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2010, 15:53
(29214 vizualizări - 0 comentarii)


Cilindrul compactor s-a răsturnat peste șoferul băut

Prin 112, Poliția a fost sesizată despre un accident de muncă produs pe strada Nordului, din Slobozia. Incidentul s-a petrecut vineri, la orele prînzului, pe marginea drumului răsturnîndu-se un cilindru ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2010, 15:51
(15450 vizualizări - 0 comentarii)


A amenințat o persoană cu un pistol cu gaze

Vineri, 19 martie a.c., în jurul orei 16.00, Poliția a fost sesizată prin 112 despre faptul că un bărbat din comuna Albești a folosit un pistol cu gaze in incinta unei societăți comerciale din comuna Andrășești ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2010, 15:50
(25414 vizualizări - 0 comentarii)


Prinși la scurt timp după ce au furat motorină

O echipă de siguranță publică din cadrul Poliției Municipiului Urziceni a oprit pe strada Regiei, din localitate, o căruță în care se aflau doi tineri, în vîrstă de 17, respectiv 21 de ani, ambii din comuna ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2010, 15:49
(15416 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 6 tone de deșeuri feroase, confiscate

În cursul zilei de vineri, 19 martie, o echipă a Poliției Municipiului Fetești a oprit în trafic un autotractor înmatriculat în județul Constanța, ce tracta o semiremorcă încărcată cu fier vechi. Șoferul ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2010, 15:48
(28924 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecții unui furt, identificați

Polițiștii din Bărcănești au fost sesizați de o femeie din localitate, despre faptul că în noaptea de 17/18 martie a.c., din curtea locuinței i s-au sustras mai multe bunuri. Bătrîna a declarat polițiștilor ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2010, 15:47
(14931 vizualizări - 0 comentarii)


Securitatea băncilor, în atenția polițiștilor

Vineri, 19 martie 2010, reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au organizat o conferință de presă, intenția organizatorilor fiind aceea de a aduce la cunoștința publicului larg ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2010, 08:21
(17320 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism suspect, indisponibilizat de polițiști

Vineri, 19 martie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale au depistat pe raza municipiului Slobozia un bărbat, în vîrstă de 30 de ani, în timp ce conducea un autoturism de proveniență ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2010, 08:00
(15444 vizualizări - 0 comentarii)


Armă cu aer comprimat deținută ilegal, confiscată

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au depistat un bărbat, în vîrstă de 59 de ani, din orașul Amara, care deținea fără drept o armă neletală din categoria celor supuse autorizării ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2010, 07:56
(13184 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cetatean în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Ioana în Primăria Slobozia și DIICOT-Structura Centrală, război în instanță pentru preluarea fostului cinematograf «Ialomița» Pt. @@cineva în Mii de dosare, «uitate» la Parchetele locale din Ialomița autoturism RABLA în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Biciclist în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Miloșești în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Iazu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Gheorghe Doja în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 teren intravilan Păltinișu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 nemultumitu' în Sictir în tractir! feli nar în Sictir în tractir! Bratu în Unul dintre cei doi adolescenți înecați în zona Ograda, de negăsit! Alice S în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Lidia în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» Titi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Costy în Depozitul ilegal de pepeni din Slobozia Nouă rămâne în picioare scrumbie Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...