Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

AJFP Ialomița: Ministerul Finanțelor susține donarea de sânge, prin Programul «FIDELIS»

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că prima ediție din acest an a Programului «FIDELIS»-Titluri de Stat pentru populație va conține o tranșă specială dedicată donatorilor de sânge, tranșă cu cea mai mare dobândă oferită în această ediție și un prag de subscriere de 10 ori mai mic decât cel de până acum. În acest sens, Ministerul Finanțelor se alătură Campaniei «România are sânge de rocker», inițiată de Morning Glory, Rock FM, cu sprijinul Centrului de Transfuzie Sanguină București, prin prima ediție a Programului de Titluri de Stat «FIDELIS» din 2023. Ediția specială «FIDELIS», dedicată donatorilor de sânge, se desfășoare în perioada 27 martie-10 aprilie 2023, are scadența de un an, Titlurile de Stat sunt emise în lei, la o dobândă de 7,7%, iar pragul minim de subscriere este de 500 lei (de la 5000 de lei). Pot beneficia de condițiile avantajoase ale noii emisiuni persoanele care fac dovada donării de sânge începând cu 30 septembrie 2022. Așadar, persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie, prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, BRD-Groupe Société Générale și Alpha Bank, în Titlurile de Stat «FIDELIS» denominate în lei și în euro, care sunt listate la Bursa de Valori București. Valoarea nominală a unui Titlu de Stat «FIDELIS» este de 100 de lei pentru emisiunea în lei și 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5000 de lei, respectiv 1000 de euro. Titlurile de Stat destinate populației sunt remunerate cu dobânzi anuale peste nivelul Titlurilor de Stat tranzacționate pe piața secundară interbancară. În procesul de subscriere a Titlurilor de Stat «FIDELIS» nu se percep comisioane de către băncile intermediare, iar veniturile obținute, atât din dobânzi, cât și din câștigurile de capital sunt neimpozabile.

29 Martie 2023, 13:50 (12221 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
AJFP Ialomița: Programul «TEZAUR» continuă
AJFP Ialomița: Investiții în Titluri de Stat
Ialomițenii au cumpărat Titluri de Stat în valoare de 74,4 milioane de lei

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 31 Aug 2026
321 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

A dat în marșarier și a acroșat o femeie

Marți, 8 iunie a.c., în Piața Agroalimentară din Urziceni, un autoturism ce dădea cu spatele a acroșat o bătrînă. Șoferul neatent, în vîrstă de 36 de ani, din Manasia, nu a sesizat-o pe femeia, de 64 de ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2010, 06:50
(34094 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


Autoturisme cu defecțiuni tehnice, trase pe dreapta

În doar două ore, în cadrul unei acțiuni desfășurate marți, 8 iunie a.c., în Slobozia, polițiștii de la Rutieră au identificat 5 autoturisme cu grave defecțiuni tehnice din cele 25 de autovehicule verificate ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2010, 06:49
(26864 vizualizări - 0 comentarii)


A plecat de acasă din Fetești, iar polițiștii au găsit-o la Movila

Poliția Fetești a fost alertată de o localnică, marți, 8 iunie a.c., asupra faptului că fiica sa, de 15 ani, a plecat seara de acasă și nu s-a mai întors. Polițiștii au depistat-o rapid, la Movila, fata ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2010, 06:48
(28029 vizualizări - 0 comentarii)


Programul Rabla, suplimentat cu 30000 de tichete valorice

Guvernul a adoptat o Hotărîre prin care a suplimentat Programul Rabla cu 30000 de vouchere, a anunțat, la finalul ședinței Executivului, primul-ministru Emil Boc. Fondurile necesare implementării acestei ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2010, 06:47
(22512 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: programul rabla


Trupul unei fetițe dispărute la Alexeni a fost găsit

În această dimineață, miercuri, 9 iunie, în jurul orelor 6,30, un apel pe numărul de urgență 112 anunța faptul că trupul fetei în vîrstă de 14 ani, dispărută în apele rîului Ialomița în zona localității ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2010, 11:46
(27192 vizualizări - 0 comentarii)


«Stă în puterea noastră să-i ajutăm pe cei nevoiași!»

Potrivit unui comunicat de presă, în această vară, la nivelul Colegiului 1 Fetești-Țăndărei, vor demara două campanii, respectiv «Dăruiește un zîmbet» și «Cărțile au valoare». «În toată nebunia pe care ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2010, 11:44
(24815 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi pentru nereguli alimentare

«Inspectorii Direcției Sanitare Vaterinare și pentru Siguranța Alimentelor Ialomita, ca urmare a creșterii temperaturii și, o dată cu aceasta, a riscului alterării alimentelor și implicit al apariției de ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2010, 11:41
(22853 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: DSV amenzi Ialomița


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2010, 02:20
(18931 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2010, 02:15
(19630 vizualizări - 0 comentarii)


Balaciu: Încercînd să așeze scaunul copilului, a intrat cu mașina în trei copaci

Luni, 7 iunie, pe DN2A, pe raza localității Balaciu s-a produs un accident rutier, soldat cu rănirea unei persoane. La volan, un șofer, de 30 de ani, din Tîrgoviște, se deplasa din direcția Slobozia către ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2010, 19:28
(29168 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Balaciu accident


Slobozia: Au alimentat mașina și au plecat cu tot cu pistolul de la pompa de carburanți

În după-amiaza zilei de luni, 7 iunie, la una dintre stațiile de alimentare cu carburanți s-a petrecut o situație demnă de cascadorii rîsului. Un autoturism, înmatriculat în străinătate, a plecat cu tot ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2010, 19:20
(27677 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia incident


Surprins de radar cu 208 km la oră

Poliția Rutieră a desfășurat în ultimele două zile mai multe acțiuni, aplicînd peste 300 de sancțiuni contravenționale la 125 de șoferi care au depășit viteza maximă admisă pe drumurile publice. Edificatoare ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2010, 18:59
(27229 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: radar vitezoman


Sinești: Accident mortal

În cursul zilei de luni, 7 iunie, Poliția Municipiului Urziceni a fost sesizată despre faptul că pe DN2, în apropierea localității Sinești, s-a produs un accident de circulație, soldat cu decesul unei persoane ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2010, 18:56
(27962 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Prejudicii de 300 mii de lei din infracțiuni economice

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor au constatat luni, 7 iunie a.c., nu mai puțin de 8 infracțiuni economice, cu prejudicii de peste 300 mii de lei. De asemenea, urmare a probelor ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2010, 18:54
(24034 vizualizări - 0 comentarii)


Tribut de vieți în apele Ialomiței: Două fetițe, căutate de două zile

Pompierii Departamentului de Intervenție din Urziceni caută de două zile corpurile a două fetițe, de 13 și 14 ani, dispărute în apele rîului Ialomița, în zona Alexeni.
Potrivit martorilor oculari, cele ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2010, 12:33
(18834 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul de Formare «Biblionet» se deschide oficial

Sub genericul «Biblionet-Lumea în Biblioteca mea», vineri, 11 iunie 2010, orele 11,00, la Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» va avea loc deschiderea oficială a Centrului de Formare Biblionet. Programul ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2010, 12:30
(17256 vizualizări - 1 comentariu)


Accident: De la banchet la spital

Accident: De la banchet la spital

În dimineața zilei de luni, 7 iunie, în jurul orei 6,00, pe DN2C, a avut loc un accident rutier, soldat cu vătămarea corporală a cinci persoane și avarierea a două autoturisme. Primele verificări efectuate ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2010, 13:58
(30896 vizualizări - 8 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Reviga: Țigări și obiecte pirotehnice, descoperite la percheziție

Duminică, 6 iunie, în urma unei percheziții la domiciliul unui tînăr, de 21 de ani, din localitatea Reviga, au fost identificate mai multe bunuri deținute fără respectarea prevederilor legale. La domiciliul ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2010, 13:57
(22682 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți prinși în flagrant

În cursul zilei de duminică, 6 iunie, polițiștii din Movilița au surprins în flagrant doi tineri de 21, respectiv 23 de ani și un bărbat, de 41 de ani, toții din localitatea Sinești, în timp ce sustrăgeau ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2010, 13:56
(29012 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: hoți Ialomița


Intervenții ale pompierilor

Vineri, 4 iunie, la ora 16,00, pompierii din Urziceni au intervenit pe raza comunei Manasia pentru curățarea carosabilului în urma deversării accidentale dintr-un camion a unei părți din încărcătura cu ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2010, 13:44
(26930 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Infracțiuni

Un tulcean, de 40 de ani, a fost depistat de polițiști, pe DN3B, la volanul unui autovehicul ce tracta o remorcă neînmatriculată. • Pe strada Arcului din Urziceni a fost depistat un bărbat, de 48 de ani ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2010, 07:37
(27841 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Au rămas fără permis pentru nerespectarea culorii roșie a semaforului

Patru intersecții semaforizate din Slobozia au vizat polițiștii de la Serviciul Rutier în cursul zilei de vineri, 4 iunie a.c. Așadar, au fost vizate modul de respectare a culorii roșie a semaforului electric ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2010, 07:36
(26191 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Acțiuni de amploare ale polițiștilor și jandarmilor

Vineri, 4 iunie a.c., polițiștii ialomițeni, alături de jandarmi, au derulat o acțiune de amploare la nivelul județului, vizîndu-se atît zone urbane cît și rurale. Astfel, tîrziu în noapte, acțiunea desfășurîndu ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2010, 07:34
(26144 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Jeep urmărit internațional, confiscat de polițiștii ialomițeni

Slobozia: Jeep urmărit internațional, confiscat de polițiștii ialomițeni

Joi, 3 iunie, în jurul orelor 14,00, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Compartimentul Trafic și Furturi Auto au acționat împreună cu lucrători din cadrul Registrul Auto Român ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2010, 17:52
(22603 vizualizări - 2 comentarii)


Slobozia: Adolescente, suspectate de furtul unor perechi de pantaloni din magazin

În cursul după-amiezii zilei de joi, 3 iunie, în jurul orelor 17,00, Poliția Slobozia a fost sesizată de către o femeie, administrator la o firmă din municipiu, despre faptul că a surprins două tinere în ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2010, 17:50
(27425 vizualizări - 0 comentarii)


Sălcioara: Un biciclist, victimă a unui accident rutier

În cursul zilei de joi, 3 iunie, în jurul orei 11,30, Poliția Urziceni a fost sesizată despre faptul că pe DJ201B, în localitatea Sălcioara, s-a produs un accident de circulație. Urmarea a cercetărilor ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2010, 17:47
(28750 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Hoți prinși

Polițiștii feteșteni au reușit identificarea suspecților privind furtul unui DVD și al unei butelii de gaz, aflat în evidențele Poliției cu autori necunoscuți. Fapta a fost sesizată polițiștilor din cadrul ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2010, 17:46
(29814 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Făcăeni hoți


Țăndărei: Acțiune a Poliției

Joi, 3 iunie, polițiștii din Țăndărei au acționat pe raza localității în intervalul orar 14,00-16,00, pentru prevenirea faptelor comise cu violență, a evenimentelor rutiere și pentru menținerea ordinii ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2010, 17:43
(26446 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbulești: Pistol cu bile, deținut ilegal

În cursul zilei de joi, 3 iunie, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozibili și Substanțe Periculoase au organizat și executat o acțiune pe linia prevenirii producerii evenimentelor ca urmare a ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2010, 17:42
(26890 vizualizări - 0 comentarii)


Surprins de un cetățean cu spirit civic în timp ce sustrăgea țevi metalice

Joi, 3 iunie, polițiștii slobozeni au fost sesizați de către un bărbat, de 42 de ani, din localitate, despre faptul că a surprins un bărbat ce sustrăgea mai multe țevi metalice dintr-o curte împrejmuită ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2010, 17:39
(28981 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia furt


Ultimele comentarii
Mary în Ialomița, locul 39 din 42 la nivel național în ceea ce privește «turismul» Aer curat în 30 de zile de «Stare de Alertă» la Slobozia, din cauza problemelor generate de Stația de Epurare a orașului Stefan în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean cetatean 1 în Ialomița, locul 39 din 42 la nivel național în ceea ce privește «turismul» cetatean în Ialomița, locul 39 din 42 la nivel național în ceea ce privește «turismul» Dragă Cetățean în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Cetatean în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Profesor în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Minciunica în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Crăciun binecuvântat în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Întrebarea Popa în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean General în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Fost profesor în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Baboi în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Alin în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Dana 2 în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Andrei în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Alexandru în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Alexe în Depozit necontrolat de deșeuri în curtea din spatele fostului sediu al Romtelecom din Slobozia Mary în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...