Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Cădere liberă

Fotbal, Liga a III-a, Recolta Gheorghe Doja-Agricola Borcea 1-4

Cădere liberă

Ialomițenilor nu le mai place în play-off, indiferent de localitate sau culori. După ce Unirea Slobozia a eșuat, a doua echipă susținută financiar de Consiliul Județean Ialomița a dat cu piciorul (că doar suntem la fotbal) prezenței în grupa pentru promo­vare. Recolta Gheorghe Doja a fost de două ori la mâna ei, dar a pierdut cu Dunărea Călărași, iar apoi cu Farul 2. Singura victorie a primăverii, obținută contra celor de la CS Amara, a fost una chinuită, concretizată abia după ce amărenii au rămas cu doi jucători mai puțin. Înfrângerea drastică din prima etapă a play-out-ului, chiar pe propriul teren, a venit ca o confirmare a stilului minimalist în care a fost construit lotul, atât în vară, cât și în iarnă.

Borcea, surpriza primăverii Recolta Gheorghe Doja avea nevoie doar de un succes la limită în fața sa­telitului Farului din Constanța pentru a păși, în premieră, în play-off. Nu a fost să fie. Recolta a pierdut, chiar pe propriul teren, cu 0-2 și, mai mult, este nevoită să se descurce, câteva etape, fără principalii oameni de gol, Adrian Răduca și Mihăiță Năstase, accidentați. În aceste condiții au primit ialomițenii vizita călărășenilor de la Agricola Borcea, echipă care a făcut, în iarnă, o remaniere serioasă a lotului și l-a numit antrenor pe fostul jucător al Sportului Studențesc și al Craiovei, Viorel Ferfelea. În prima etapă a play-out-ului, Recolta a început jocul în următoarea alcătuire: Răducanu-Barabaș, Chebac, Ene, Andrei-Alexe, Lungu-Tănase, Comșa, Anton-Stere. Au mai jucat: Șerban, Petre, Țicu, Popescu și Drăgan. După o primă repriză terminată cu scor alb, Recolta are un start bun în partea secundă. Comșa trimite peste poartă, din poziție bună, iar lovitura de cap a lui Anton țintește portarul advers. În replică, experimentatul atacant, Marian Stoenac, profită de o gafă a apărării dojene și deschide scorul. Golul 2 al călărășenilor vine în minutul 57, de la Bratu, dintr-o poziție suspectă de ofsaid și după o fază în care doar tușierul a certificat că mingea a depășit linia porții. Borcea s-a dezlănțuit, iar Cârjan și, din nou, Stoenac au îngenunchiat echipa ialomițeană. Onoarea a fost reperată de golul lui Mihail «Cabral» Petre, marcat în minutul 88, cu un șut frumos, din poziție centrală. Pentru Recolta urmează o deplasare la Gloria Băneasa, lidera autoritară a grupei de play-out.

Amara a pierdut la Băneasa Pentru a nu avea emoții pe finalul competiției, ar fi bine ca Recolta să ciu­pească ceva din deplasarea la Băneasa. Lucru pe care nu l-a reușit CS Amara și e tot mai sigur că echipa orașului-stațiune va termina sezonul în postura de codașă a seriei a III-a. Amara a pierdut cu 3-1 la Băneasa, unicul gol al ialomițenilor fiind marcat de atacantul Alin Zaharia, aflat la cel de-al treilea gol stagional. În etapa a doua a play-out-ului, CS Amara va primi vizita celor de la FC Voluntari 2. Meciul se va juca sâm­bătă, 8 aprilie 2023, de la orele 17,00.

4 Aprilie 2023, 13:20 (7135 vizualizări - 8 comentarii)

Citiți și:
Binemeritat loc 3 la final de play-out
Victorie zdrobitoare în deplasare
Înfrângere usturătoare

Comentariile cititorilor:


Lupu:
(22 Aprilie 2023, 02:20)
Bai fraților,de la doja politica a ales nu voi cu inima,ați adus antrenor pardon(profesor)care nu o sa facă ce a facut Cristea în veci. Bucurați-vă de liga a 3 a cât mai sunteți.invatati`profesorul'sa fie un bun psiholog ca aia de ander 19 de la unirea se lasă pe rand.UN PORTAR CARE A FOST REZERVA O VIATA.
Jhon:
(6 Aprilie 2023, 16:04)
Așa le trebuie când își bagă nasul Ion primarul și cu Marcel,marele jucător se liga a 5a..Doi inculți au adus un antrenor care a avut rezultate dezastruoase la unirea și una peste alta ia distrus cu capul de săracii copii..Multă bafta oricum Doja și cu regret ne pare rău de Magdiel care este un om de nota 100...Restul Ion și Marcel circuri,...Niște oamenii de 0
Dorian:
(5 Aprilie 2023, 18:47)
@Ion primaru ar fi prosti sa piardă avans de 6 puncte fata de Voluntari II
Gheorghe :
(5 Aprilie 2023, 13:49)
Doja sta in 3-4 jucatori ,când aia lipsesc e jale mare. O sa vedeți asta ,cât timp vor lipsi jucătorii cheie,nu bat pe nimeni
Pentru cine se simte:
(5 Aprilie 2023, 13:02)
Ionescu nu se mai lauda cu grupa lui de juniori?o să ajunga echipa din Doja, la fel ca si juniorii,pe ultimul loc,asa stie Seful la copii si juniori sa antreneze si sa motiveze sportivii sau poate el citeste un clasament de la coada si atunci se afla pe locul 1
Ion primaru:
(5 Aprilie 2023, 02:51)
Cu stilul ala minimalist Cristea a dus echipa în primele 4,5 echipe... ce facem cu antrenorul minimalist e problema. Se pare ca șansele de a retrograda au început sa crească... tic tac....
Adevarul:
(5 Aprilie 2023, 01:34)
Se vede mana lui Ionescu. Cristea nu mai era bun?
Alin:
(4 Aprilie 2023, 21:48)
Un grup unit tace și le face, felicitări jucătorilor.....știți voi de ce..

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 09 Iul 2026
276 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Coșereni: Infractor arestat

În cursul zilei miercuri, 2 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Coșereni au acționat pe raza localității, pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2011, 14:43
(16996 vizualizări - 0 comentarii)


Guvernul a prelungit termenul pînă la care agenții economici se pot înscrie în REVISAL

Agenții economici își pot înscrie sau actualiza datele în Registrul General de Evidență a Salariaților până la 15 decembrie 2011, stabilește o hotărîre aprobată de Guvern. Executivul a decis astfel prelungirea ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2011, 14:35
(15913 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia Nouă: I-au furat cocenii deja tăiați

Un slobozean de 53 ani, din Slobozia, a sesizat polițiștilor că hoții i-au furat de pe un teren extravilan situat în apropierea cartierului Slobozia Nouă cocenii tăiați. Deplasîndu-se la fața locului, o ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2011, 14:34
(10097 vizualizări - 0 comentarii)


Efectuarea controalelor, modificată prin ordonanță de urgență

Guvernul a aprobat o ordonanță de urgență privind organizarea și funcționarea inspecției economico-financiare la operatorii economici, act normativ care delimitează competențele de control între Ministerul ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2011, 14:33
(14000 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale Poliției la Urziceni și Fetești

Pentru creșterea gradului de siguranță publică a cetățenilor din municipiile Fetești și Urziceni și a secțiilor arondate, efective din toate structurile operative ale acestor unități au fost angrenate în ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2011, 14:31
(12182 vizualizări - 0 comentarii)


Moaștele Sfîntului Grigore Decapolitul vor ajunge la Slobozia

Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de activități cu prilejul hramului de toamnă «Soborul Sfinților Mihail și Gavriil» al Mînăstirii Slobozia. Astfel, vineri, 4 noiembrie, după amiaza ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2011, 10:20
(14403 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de Mică Publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2011, 10:14
(3570 vizualizări - 0 comentarii)


Grivița: Scandal la discotecă

Trei tineri, cu vîrste cuprinse între 19 și 27 ani, din Amara, au fost reținuți luni, 31 octombrie, pentru ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice și lovirea sau alte violențe ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2011, 10:08
(13935 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: A furat gardul autostrăzii

Polițiștii feteșteni au fost alarmați, luni, 31 octombrie, de către un agent de pază al unei societăți comerciale cu privire la faptul că a prins o persoană care transporta cu o căruță plasă de sîrmă furată ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2011, 10:05
(11661 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: «Săptămîna Europenă pentru Securitate și Sănătate în Muncă», marcată în Ialomița

În perioada 24-28 octombrie, inspectorii ITM Ialomița au desfășurat o serie de acțiuni dedicate «Săptămînii Europene pentru Securitate și Sănătate în Muncă». Potrivit unei informări media, «inspectorul ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2011, 10:05
(9519 vizualizări - 0 comentarii)


Traian: Adolescentă pe bicicletă, lovită de o mașină

O adolescentă de 14 ani, din Amara, a fost accidentată în timp ce mergea pe bicicletă. S-a întîmplat luni, 31 octombrie, la Traian, adolescenta fiind lovită de o mașină condusă de un bărbat, de 42 ani, ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2011, 10:01
(12783 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Traian accident


Păltiniș: Fără permis, la volan

În ultima zi a luniii precedente, luni, 31 octombrie, polițiștii rutieri aflați în trafic la Păltiniș au vrut să oprească pentru un control de rutină o mașină. Conducătorul auto a refuzat însă verificarea ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2011, 10:01
(8174 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Amenzi pentru transportatorii ialomițeni

În perioada 3-28 octombrie 2011 s-a desfășurat etapa a II-a a Campaniei Naționale inițiate de Inspecția Muncii în domeniul Transporturilor. Controalele au avut drept scop principal «verificarea respectării ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2011, 10:00
(13556 vizualizări - 0 comentarii)


Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița: «Jandarmeria donează viață pentru România»

Peste 100 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au participat voluntari la campania de donare de sînge inițiată de Jandarmeria Română, «Jandarmeria donează viață pentru România ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2011, 09:58
(14566 vizualizări - 0 comentarii)


Malu: A intrat cu mașina în pom: 3 victime!

În timp ce un tînăr de 20 ani, din comuna Sfîntu Gheorghe, conducea un autoturism din direcția Urziceni către Slobozia, a intrat pe contrasens, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2011, 09:56
(13154 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Malu accident


Păltiniș: A vrut să depășească și s-a izbit de vehiculul ce venea din sens opus

Vineri, 28 octombrie, în apropierea localității Păltiniș s-a produs un accident de circulație. Pe scurt, în timp ce un tînăr de 35 ani, din Slobozia, se deplasa la volanul unui autoturism în afara localității ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2011, 09:55
(14542 vizualizări - 1 comentariu)


Poliția Rutieră Ialomița: Aproape 300 de șoferi sancționați, amenzi de peste 70000 lei

La sfîrșitul săptămînii recent încheiate, respectiv, în perioada 28-30 octombrie, polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere. Potrivit unei ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2011, 09:53
(12518 vizualizări - 0 comentarii)


Buești: Pregătiți pentru braconaj

Duminică, 30 octombrie, un echipaj din cadrul Secției de Poliție Rurală Grivița a depistat pe raza comunei Buești o mașină înmatriculată în străinătate. Potrivit polițiștilor, în interiorul autoturismului ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2011, 09:53
(15815 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Acțiune pentru combaterea comerțului ilicit

Peste 60 de persoane au fost legitimate, vineri, 28 octombrie, în cadrul unei acțiuni a polițiștilor din Urziceni. Scopul verificărilor a fost prevenirea și combaterea infracțiunilor stradale, dar și a ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2011, 09:52
(10224 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: Tînăr de 26 ani, accidentat

Un tînăr de 26 ani, din Borănești, a fost lovit de o mașină. Tînărul a vrut să traverseze strada prin loc nepermis, moment în care a fost lovit de un autoturism condus de un bărbat de 36 ani, din București ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2011, 09:46
(15225 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Descinderi la case de interlopi

De la primele ore ale dimineții, anumite locații din Urziceni și Bărbulești au fost «călcate» de polițiști DIICOT și procurori. Forțele de ordine au vizat domiciliile unor cunoscuți interlopi locali, despre ...[citește_toată_știrea]

31 Octombrie 2011, 12:01
(16336 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Șofer fără permis, prins de radar cu 97 km la oră! Le-a prezentat polițiștilor un permis fals!

Aparatul radar al polițiștilor a înregistrat un autoturism ce se deplasa cu viteza de 97 km/h pe raza localității Coșereni. Polițiștii au oprit mașina stabilind că la volanul acestuia se afla un bărbat ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2011, 11:50
(13047 vizualizări - 0 comentarii)


Roșiori: Prins la volan fără permis, după ce furase o mașină

În cursul zilei de joi, 27 octombrie, polițiștii au prins în trafic pe raza comunei Roșiori o mașină la volanul căruia se afla un localnic, de 21 ani, ce conducea deși nu avea permis de conducere. Mai mult ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2011, 11:49
(9842 vizualizări - 0 comentarii)


Giurgeni: Descindere la o locuință din Giurgeni

Polițiștii din Țăndărei, în colaborare cu lucrătorii Secției Regionale de Transporturi Galați, au descins joi, 27 octombrie, la locuința unui bărbat de 49 ani, din Giurgeni. Cu ocazia percheziției, la domiciliul ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2011, 11:44
(15218 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Infractori încarcerați

Doi bărbați din Sudiți, respectiv Reviga, pe numele cărora instanța a emis în luna octombrie a acestui an mandate de executare a pedepsei cu închisoarea au fost prinși joi, 27 octombrie, de polițiștii ialomițeni ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2011, 11:42
(14717 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Acțiune preventivă a Poliției Fetești

Polițiștii feteșteni au acționat joi, 27 octombrie, pe raza comunei Bordușani pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și asigurarea unui ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2011, 11:41
(11934 vizualizări - 0 comentarii)


Minoră dată dispărută, găsită la Giurgeni

Miercuri, 26 octombrie, o patrulă de siguranță publică din cadrul Secției 7 Rurală Țăndărei a prins la Giurgeni o minoră care nu și-a putut justifica prezența în localitate. În urma verificării în bazele ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2011, 17:29
(16903 vizualizări - 0 comentarii)


Doi ialomițeni din Grindu, arestați

Doi bărbați din Grindu pe numele cărora instanța a emis în luna octombrie mandate de executare a pedepsei cu închisoarea au fost prinși miercuri, 26 octombrie, de către polițiștii ialomițeni. Unul dintre ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2011, 17:28
(8676 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Grindu arestare


Amara: I-a furat bicicleta din scara blocului

Polițiștii din Amara au fost alertați miercuri, 26 octombrie, de către un bărbat, de 38 ani, din localitate, despre faptul că persoane necunoscute au sustras din scara blocului unde locuiește o bicicletă ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2011, 17:27
(9178 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Campanie «Atenție! Circul Eu!»

Marți, 25 octombrie, polițiștii ialomițeni au acționat pe linie de educație rutieră în cadrul campaniei naționale denumită strategic «Atenție! Circul Eu!». Astfel, în intervalul orar 14.00-16.00, au fost ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2011, 09:20
(12560 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
Mary în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia George în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Cetățean în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia #Mimi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Iulia în Administrațiile locale din Ialomița, fără soluții pentru relocarea elevilor școlilor reabilitate prin Programul «ELENA» nemultumitu' în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Mary în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia CETATEAN în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Deea în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia localnic în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Moro Meteo în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia R în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Ionica în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți #pasajladrajna în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Mimi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Vigi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia MIHAI în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal Icsulescu în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Huo în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Răduță Aurelian-Constantin în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...