Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Controale ale Direcției Generale Antifraudă Fiscală, la nivel național

În perioada 24-29 aprilie a.c., inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală desfășoară acțiuni de control operativ la nivel național, în scopul reducerii evaziunii fiscale din domeniul comerțului cu amănuntul și prestării serviciilor direct către populație, precum și în alte domenii economice în care, urmare analizelor de risc efectuate la nivelul instituției pe baza informațiilor deținute, au fost identificate fenomene de indisciplină financiară ori slabă conformare la declarare. Astfel, în primele două zile ale acestei acțiuni, inspectorii DGAF au verificat 378 de operatori economici și au aplicat 329 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 1,647 milioane de lei, din care amenzi în cuantum de 1,607 milioane de lei și confiscări în valoare totală estimată de peste 40 mii de lei. Totodată, au fost estimate implicații fiscale datorate suplimentar în valoare de peste 34 mii de lei.

28 Aprilie 2023, 15:20 (10437 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
AJFP Ialomița: Prevederi noi privind evaziunea fiscală
AJFP Ialomița: Nerespectarea legii 241/2005 are consecințe penale
AJFP Ialomița: Reducerea evaziunii fiscale, obiectiv important din Strategia ANAF 2021-2024
Direcția Generala Antifraudă Fiscală transmite «scrisori de informare/notificare-închiriere spații cazare regim hotelier»

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 19 Aug 2026
414 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Razie la Fetești: Amenzi de peste 95000 de lei!

Miercuri, 10 noiembrie a.c., în intervalul orar 8,00-12,00, 49 de polițiști ialomițeni, cu sprijinul a 22 de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Ialomița au desfășurat o acțiune pe ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2021, 16:55
(3128 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Fetești razie


Ialomița: Infracțiuni rutiere

Miercuri, 10 noiembrie a.c., în jurul orei 1,00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control o autoutilitară care se deplasa pe DN2A, în localitatea Țăndărei, din direcția Slobozia ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2021, 16:40
(2125 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 5 persoane care nu au respectat carantinarea la domiciliu, sancționate

5 persoane care au încălcat măsura carantinării la domiciliu au fost depistate și sancționate de polițiști și 110 amenzi au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și interdicțiilor ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2021, 16:35
(11028 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Încasări de 104,04 milioane de lei la bugetul general consolidat

Printr-un comunicat de presă, Administrația Județeană a Finanțelor Publice anunță că, în luna octombrie 2021, a fost colectată la bugetul general consolidat suma totală de 104,04 milioane de lei, cu 14 ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2021, 16:20
(1902 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 57 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 11 noiembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 18757, fiind înregistrate 57 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2021, 16:05
(5373 vizualizări - 0 comentarii)


Accident mortal la ieșire din Ograda

Accident mortal la ieșire din Ograda

Un tragic accident s-a produs în dimineața zilei de miercuri, 11 noiembrie 2021, la ieșire din localitatea Ograda spre Țăndărei. A fost o coliziune violentă între un autocamion și un autoturism, soldată ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2021, 13:05
(9364 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 88 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 10 noiembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 18700, fiind înregistrate 88 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

10 Noiembrie 2021, 15:50
(4646 vizualizări - 1 comentariu)


Asociația «Pădurea Copiilor»: Campanie de plantare la Urziceni

Asociația «Pădurea Copiilor» lansează campania de plantare din Urziceni, pe terenul din proximitatea străzii Tudor Vladimirescu, sâmbătă, 13 noiembrie 2021, începând cu ora 9,00. Printre speciile care vor ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2021, 18:40
(8737 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Carne confiscată și amenzi de peste 130 mii de lei

În conformitate cu prevederile Programului de supraveghere și control  în domeniul siguranței alimentelor, în luna octombrie 2021 consilierii din cadrul DSVSA Ialomița au efectuat 126 acțiuni de control ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2021, 17:25
(11196 vizualizări - 2 comentarii)


Cegani: Beat și fără permis la volan a provocat un accident rutier

Un tânăr de 23 de ani, din Bordușani, s-a ales cu un dosar penal după ce a provocat un accident de circulație. Marți, 9 noiembrie a.c., tânărul a intrat cu mașina pe care o conducea în gardul unei firme ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2021, 16:30
(2467 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Vindea pește fără documente legale

În ziua de luni, 8 noiembrie a.c., polițiștii din Urziceni au depistat, în flagrant, o femeie în vârstă de 24 ani, din Urziceni, în timp ce comercializa pește din portbagajul unui autoturism. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2021, 16:15
(3645 vizualizări - 0 comentarii)


Sancțiuni în valoare de peste 64 mii de lei, aplicate de polițiștii ialomițeni

Luni, 8 noiembrie a.c., polițiștii ialomițeni au desfășurat ample acțiuni privind verificarea respectării normelor legale impuse în contextul pandemic actual. În total au fost desfășurate 11 acțiuni, atât ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2021, 16:05
(1571 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: 159 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 9 noiembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 18612, fiind înregistrate 159 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2021, 15:50
(3813 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 10 noiembrie 2021, data limită pentru depunerea a unor declarații fiscale

Aministrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează persoanele impozabile, înregistrate în scopuri de TVA, care nu au depășit plafonul de scutire și care doresc să fie scoase din evidența persoanelor ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2021, 15:05
(5324 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 4,30%, rata șomajului înregistrat în luna septembrie 2021

La sfârșitul lunii septembrie 2021, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4009 șomeri (din care 1811 femei), rata șomajului fiind de 4,30%. Din totalul ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2021, 12:10
(6532 vizualizări - 0 comentarii)


Marsilieni: Două autoturisme, implicate într-un accident rutier

Luni, 8 noiembrie a.c., pompierii din Slobozia au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD la un accident rutier produs în satul Marsilieni, în care au fost implicate ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2021, 11:40
(3530 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 103 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 8 noiembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 18453, fiind înregistrate 103 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2021, 15:25
(5100 vizualizări - 0 comentarii)


Ciulnița: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Ciulnița: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Duminică, 7 noiembrie a.c., pe raza comunei Ciulnița s-a produs un accident de circulație ca urmare a coliziunii dintre două autoturisme. În urma impactului dintre acestea a rezultat decesul unui conducător ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2021, 22:00
(4857 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 31 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 7 noiembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 18350, fiind înregistrate 31 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2021, 15:55
(5635 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 61 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 6 noiembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 18319, fiind înregistrate 61 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2021, 16:10
(7162 vizualizări - 0 comentarii)


Razie la Urziceni și Bărbulești

Forțe de ordine cu efective mărite au acționat joi, 4 noiembrie a.c., pe raza municipiului Urziceni și a comunei Bărbulești, pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2, combaterea încălcărilor la ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2021, 16:10
(5744 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: 103 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 5 noiembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 18258, fiind înregistrate 103 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2021, 15:50
(5236 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în cartierele Fetești Oraș și Vlașca

Abonații RAJA Constanța din cartierele Fetești Oraș și Vlașca ale municipiului Fetești sunt afectați de lipsa apei vineri, 5 noiembrie 2021, în intervalul orar 10,00-16,00, pentru executarea lucrărilor ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2021, 13:10
(4086 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: S-a răsturnat cu mașina

Urziceni: S-a răsturnat cu mașina

În dimineața zilei de vineri, 5 noiembrie a.c., în jurul orei 9,25, două echipaje de pompieri din Urziceni au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD la un accident ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2021, 12:40
(5074 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


AJFP Ialomița: 30 noiembrie 2021, termenul limită pentru conectarea caselor de marcat la ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomita reamintește operatorilor economici utilizatori de aparate de marcat electronice fiscale încadrați în categoria contribuabililor mici și mijlocii că ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2021, 11:25
(12201 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 101 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 4 noiembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 18155, fiind înregistrate 101 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2021, 15:50
(4515 vizualizări - 0 comentarii)


Traian: Dosar penal pentru «violență în familie»

Polițiștii ialomițeni au emis miercuri, 3 noiembrie 2021, un ordin de protecție provizoriu pe numele unui bărbat din comuna Traian care și-ar fi lovit soția. Astfel, polițiștii din cadrul Postului de Poliție ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2021, 13:05
(4314 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară

Peste 100 de polițiști, împreună cu jandarmi, polițiști locali și pompieri, au acționat în ultimele 24 de ore pentru verificarea respectării măsurilor de prevenire și limitare a infectării cu virusul C ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2021, 12:50
(3420 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plata ajutor minimis plante aromatice

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, informează că a autorizat la plată ajutorul de minimis aferent programului de susținere a producției de plante aromatice ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2021, 10:50
(3968 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 188 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 2 noiembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 18054, fiind înregistrate 188 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2021, 15:50
(2792 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Piața în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului #ilie în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Cetatean al orasului în Concurs pentru directorii și directorii adjuncți ai școlilor și grădinițelor din Ialomița cetatean în Cronica unui eșec anunțat pe final cetatean în Ialomița: Procent de promovare de 29,5% la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2026 icre știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Viorel în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni AlexDan în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Elena I în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Maria N în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Isc în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă CETATEAN în Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan», 15-18 august 2026: Tradițiile lumii, în inima Ialomiței, la cea de a XXVI-a ediție! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Gigel în Proiect tehnic pentru consolidarea digului din zona Bentu, lipsă de fonduri pentru implementare Gigel în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 anonim în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Duță Aurel în Mii de dosare, «uitate» la Parchetele locale din Ialomița Anonim în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Gogu în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...