Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Arbitri la 14 ani

Arbitri la 14 ani

Asociația Județeană de Fotbal Ialomița a scos de pe băncile școlii o nouă generație de arbitri juniori. Cel mai tânăr dintre ei are 13 ani, iar cel mai în vârstă 14 ani. Vasile Bratu, președintele AJF Ialomița susține că programul este destinat tuturor tinerilor interesați de o carieră în acest domeniu: «Încer­căm să le oferim tinerilor o motivație pentru a face sport. Și, de ce nu, o posibilă carieră...». Ce spun însă cei mai tineri arbitri pe care îi are Ialomița în acest moment? Ei bine, ei spun că mai e mult până departe și că arbitrajul presupune riscuri pe care nici adulții nu sunt dispuși să și le asume.

«Meseria» de arbitru Pare ușor! Pare o joacă... Două luni de școală, un regulament pe care-l înveți ca pe «Tatăl Nostru», un examen... Și, deodată, te trezești că ai puterea de a fluiera «cartonaș roșu» pe terenul de fotbal. Cei 6 arbitri juniori pe care-i are AJF la acest moment ne contrazic însă. Pentru a ajunge aici au avut nevoie de pasiune, determinare și, mai presus de toate, de curaj. Îi întâlnim la sediu, clădirea din Cartierul Sportiv, gureși și curioși. Par niște băieți oarecare, gata să încingă o miuță în spatele blocurilor. Descoperim însă că sunt deja maturi și grăbiți să devină arbitri profesioniști. Andrei Stan are 14 ani și e olimpic la Ma­tematică: «Îmi place, chiar dacă e riscant... E drept, nu la toate me­ciurile. Dar fotbalul dezlănțuie pasiuni, oamenii trăiesc momentul, indiferent de meci și de Ligă. Am fost înjurat, fluierat, contestat. Dar, o dată ce am descoperit această arie a arbitrajului, s-a creat o pasiune și nu îmi pot închipui viața fără arbitraj!». Cosmin Mirea are tot 14 ani și a fost descoperit de Nicolae Goidea, ini­țiatorul programului AJF pentru arbitri ju­niori. Are două meciuri la activ și un moral de invidiat: «Mă înjură, dar nu îi bag în seamă... Treaba mea e să arbitrez! Așa că mă concentrez la joc. Pentru că visez la o carieră de arbitru...». David Condu e cel mai mărunțel dintre arbitrii juniori. Are tot 14 ani și ne mărturisește că de-abia aștepta să fie înjurat pe teren: «La început, când eram mic și mergeam la fotbal, vedeam arbitrii ca pe niște oameni obiș­nuiți... Nu mi se părea o meserie. Dar cu timpul am înțeles și am decis să merg mai departe. Primul meci oficial l-am avut acum două săptămâni, la Traian și a fost „ok“... Am arbitrat corect, dar oamenii tot m-au înjurat. M-am bucurat, că asta a fost visul meu de când mă știu... Ei să mă în­jure, iar eu să nu-i bag în seamă!».

Primul «cartonaș roșu» nu se uită niciodată Andrei are experiență și a participat la multe meciuri. A dat deja «cartonașe roșii» și nu-i mai tremură mâna. Pentru că își înțelege rolul și rostul... Cătălin Belu a făcut-o o singură dată, la Fetești. A ajuns arbitru din întâmplare și nu a mai vrut să plece cu niciun chip: «Am mers cu tatăl meu la un meci și nu aveau arbitri. Am arbitrat eu la linie, că aveam habar... Și apoi am făcut școala. Primul „cartonaș roșu“ l-am dat la Fetești, când un jucător mi-a contestat o decizie, un fault. Am încercat să nu-l bag în seamă, dar nu se mai oprea. Așa că l-am sancționat cum scrie la Regulament!». Eduard Goidea are alură de intelectual. Înalt, cu fruntea lată și umerii largi. Ar putea fi fotomodel. A ales însă să fie arbitru: «La primul meu meci am greșit... Apoi m-am corectat. Deciziile sunt percepute diferit. Fiecare vede altceva... De obicei, ce vrea el. Regu­lamentul e însă clar. Iar dacă îl înțelegi și îl memorezi, iei decizia corectă!». Antonio Voicu e cel mai tânăr dintre toți. Are 13 ani și încă nu a arbitrat: «Urmează să arbitrez, încă nu am fost repartizat pentru primul meci. Am emoții... Dar mă susțin băieții. Iar dacă iese bine, vreau să ajung arbitru!». Îi lăsăm cu visele lor de arbitri juniori, aflați la început de drum. Și ne fascinează comportamentul lor dezinvolt, lipsa de inhibiții, siguranța pe care le-o dă «meseria». O siguranță pe care mulți dintre adulți nu o au. Poate nu toți vor deveni arbitri... Dar școala de arbitri a AJF Ialomița le-a schimbat perspectiva. I-a făcut responsabili. Acum reprezintă o insituție! Și, dacă nu se vor pierde în mlaștina fotbalului de mic litraj, într-o bună zi ar putea deveni un reper pentru noile generații de elevi. Poate că sunt deja!

Un arbitru internațional în 10 ani
Nicolae Goidea, iniți­atorul reluării acestui program al AJF Ialomița, susține că unul dintre acești arbitri juniori ar putea deveni într-o zi un arbitru internațional. Ezită să-l numească, dar băieții ni-l pârăsc pe Andrei Stan: «Åsta e! Mănâncă arbitraj pe pâine...». Nicolae Goidea e rezervat. Știe cât de lung e drumul până acolo. «Programul este dedicat elevilor, indiferent de vârstă. Și fete, și băieți... Iar ei vor rămâne arbitri juniori până la 19 ani, conform Regulamentului. Sigur, ne dorim să-i descoperim pe cei care au potențialul de a ajunge arbitri internaționali. Dar nu e un scop în sine. Scopul AJF e să atragă tinerii către sport, oricare ar fi el... Iar satisfacțiile apar, iată, după numai câteva luni. Profit de ocazie și îi invit pe toți să încerce măcar o dată, măcar o zi. Mai ales pe părinți!» ne spune Nicolae Goidea râzând. Vasile Bratu, președintele AJF Ialomița este mai serios și mai responsabil. Susține că programul este destinat tuturor tinerilor interesați de o carieră în acest domeniu: «Încercăm să le oferim tinerilor o motivație pentru a face sport. Și, de ce nu, o posibilă carieră... Și eu mi-am început cariera în sport ca arbitru. Iar satisfacțiile au fost pe măsura muncii. De aceea, orice copil dorește să facă sport, e binevenit aici. Și facem eforturi permanente pentru a susține evoluția sportivă a acestor copii!».

29 Aprilie 2023, 13:05 (9875 vizualizări - 6 comentarii)

Comentariile cititorilor:


James:
(30 Aprilie 2023, 19:09)
Copii frumoși plini viitor și optimism, le doresc succes unii dintre ei au un an greu ,plin de examene dar dacă sunt sprijiniți toate o să treacă cu bine. Mult succes în toate proiectele voastre!
Fan#:
(30 Aprilie 2023, 17:08)
Săracii,copii,or avea...condiție,fizică cu țăranii,pe izlazurii este musai....
Rogodel de la Bucsa:
(30 Aprilie 2023, 10:22)
Corcodele ia un hap de sobolani sa scapi lumea de un parazit
Marius:
(29 Aprilie 2023, 19:39)
Comentariu de corcodel
Marius:
(29 Aprilie 2023, 19:38)
Ce rost are comentariul?nu prea are nici o legatura cu articolul.
Corcodel de la Dumitresti:
(29 Aprilie 2023, 18:06)
Scuze, FRUMOASA MAESTRULUI, SCRIU AICI:  Bre MAESTRE. LA TABLAGII ASTIA DIN IPJ IALOMITA, AI BAGAT FRICA SAU SA SCHIMBAT CEVA DE CAND A VENIT NAVETISTUL ASTA NOU ?  Acum cateva saptamani, spuneam la lume de mafia politieneasca de la Urziceni, cum ia luat numerele la un amarat, care a plecat cu masina murdara, pentru a si duce copila in coma, avea peritonita, la spitalul Urziceni, La  oprit un echipaj  care nu are curaj sa opresca ciori, darv opreste oamenii devastati de durere si le ia numerele.  Bre , Maestre, sa dea Dumnezeu  SANATATE IN CURTEA MATALE, vad ca nu mai este masina in parcarea lu COSTEL DE L;A MANASIA.Daca navetistul asta nou, a pornit cu dreptul, jur ca nu ma mai iau de el.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 08 Iul 2026
306 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Cosâmbești: «Rugă Toamnei» la Conacul Bolomey

Conacul Bolomey, din comuna Cosâmbești, va găzdui sâmbătă, 20 septembrie 2025, evenimentul cultural denumit «Rugă Toamnei». Manifestarea va cuprinde o lansare de carte și vernisajul ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2025, 08:30
(1965 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «ROADPOL-Safety Days»

IPJ Ialomița: «ROADPOL-Safety Days»

În perioada 16-22 septembrie 2025, polițiștii rutieri se alătură statelor membre ale Uniunii Europene în cadrul campaniei «ROADPOL-Safety Days», o inițiativă internațională dedicată ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2025, 16:20
(4990 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii»-ediția a XIII-a

Tradițiile din străbuni și prezervarea acestora pentru generațiile următoare reprezintă modalități esențiale de ancorare a valorilor perene ale unui spațiu cultural-istoric în memoria colectivă ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2025, 14:20
(5825 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 3,78 milioane de lei în august 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 3,78 milioane ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2025, 14:10
(3840 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Reținuți pentru 24 de ore după ce au furat din magazin

Polițiștii din Slobozia, sub coordonarea procurorului de caz, au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de două persoane bănuite de comiterea infracțiunii de «furt». În fapt ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2025, 15:45
(2842 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Prinși în flagrant la furat de porumb

Duminică, 14 septembrie a.c., în jurul orelor 18,00, polițiștii din Stelnica s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de «furt». În fapt, doi bărbați ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2025, 15:40
(2404 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești furt porumb


Factură electronică de la RAJA Constanța

Factură electronică de la RAJA Constanța

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2025, 12:20
(9557 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 151,14 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna august 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat în luna august a anului 2025 venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 151,14 milioane ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2025, 12:10
(6362 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în cartierele Vlașca și Fetești Oraș din Fetești!

Echipele RAJA Constanța intervin luni, 15 septembrie 2025, pentru remedierea unei avarii survenite la sistemului de alimentare cu apă de pe strada Belșugului din municipiul Fetești. Pentru realizarea ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2025, 09:05
(3217 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Dosare penale pentru vânzare ilegală de articole pirotehnice 

Vineri, 12 septembrie 2025, polițiștii ialomițeni au descoperit la Țăndărei peste 3800 de articole pirotehnice și au fost întocmite 3 dosare penale. Cantitatea de articole pirotehnice a fost descoperită ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2025, 14:00
(5965 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Microbuzele școlare, verificate de polițiști

IPJ Ialomița: Microbuzele școlare, verificate de polițiști

Joi, 11 septembrie 2025, polițiștii ialomițeni au desfășurat acțiuni de verificare în teren a legalității transporturilor de elevi, având ca obiectiv principal prevenirea evenimentelor rutiere și creșterea siguranței participanților la trafic. Au fost verificate atât documentele necesare efectuării transportului public de elevi, cât și starea tehnică a autovehiculelor, respectarea numărului de locuri disponibile și respectarea regulilor de circulație de către șoferi. ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2025, 12:00
(6049 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Tineri reținuți după ce au furat motorină din vagoane-cisternă

Marți, 9 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Fetești au reținut, pentru 24 de ore, doi tineri cu vârstele de 20 și 22 de ani, domiciliați în ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2025, 11:35
(6004 vizualizări - 0 comentarii)


Femeie din Borănești, reținută după ce a furat geanta unei alte femei

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din Urziceni au dispus marți, 9 septembrie a.c., măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore față de o femeie de 43 de ani, din Borănești, bănuită de ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2025, 11:25
(4395 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 2,23 milioane de lei, sume stabilite suplimentar de plată de Inspecția Fiscală în luna august 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 18 inspecții fiscale, 4 controale inopinate și 25 verificări documentare. Astfel, în urma ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2025, 11:20
(732 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,70%, rata șomajului la sfârșitul lunii iulie 2025

La sfârșitul lunii iulie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4466 șomeri (din care 2074 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2025, 10:10
(7350 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier pe DN2, între Coșereni și Movilița: Șapte victime!

Sâmbătă, 6 septembrie 2025, Poliția a fost sesizată prin 112 cu privire la producerea unui accident rutier pe DN2, între localitățile Coșereni și Movilița. Din primele verificări a rezultat ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2025, 07:10
(15279 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Percheziții privind respectarea regimului deșeurilor la Fetești

IPJ Ialomița: Percheziții privind respectarea regimului deșeurilor la Fetești

În cursul zilei de joi, 4 septembria a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu cei ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Serviciului de Investigații ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2025, 14:40
(2835 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru siguranța cetățenilor

IPJ Ialomița: Acțiuni pentru siguranța cetățenilor

Polițiștii din Slobozia au desfășurat activități specifice pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de siguranță rutieră și combaterea principalelor ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2025, 14:25
(3981 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Termen pentru înregistrarea în REGES-ONLINE

La data de 30 septembrie 2025 se împlinește termenul-limită până la care angajatorii trebuie să se înregistreze în REGES-ONLINE și, totodată, să completeze toate elementele contractelor ...[citește_toată_știrea]

5 Septembrie 2025, 12:20
(3969 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Tânăr de 26 de ani, reținut după ce și-ar fi bătut iubita minoră de 15 ani!

Marți, 2 septembrie a.c., polițiștii din Fetești, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au reținut un tânăr de 26 de ani, cercetat ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2025, 15:50
(10548 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea Muzeelor la sate» 2025

Muzeul Județean Ialomița se alătură și în acest an demersului inițiat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România de organizare la sfârșitul acestei săptămâni a evenimentului ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2025, 15:20
(949 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Bărbat reținut 24 de ore pentru «violență în familie» și «amenințare»

Duminică, 31 august a.c., polițiștii din Urziceni, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au reținut pentru 24 de ore un bărbat, de 41 de ani ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2025, 16:05
(6056 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean Ialomița: Spectacol cu Grigore Leșe la Conacul Bolomey

Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița, invită ialomițenii la un eveniment deosebit ce va avea loc joi, 4 septembrie 2025, ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2025, 11:50
(1709 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Serviciul Call Center-număr unic la dispoziția clienților 

RAJA Constanța: Serviciul Call Center-număr unic la dispoziția clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul de Call Center pus la dispoziția acestora ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2025, 08:10
(1142 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Ca urmare a avarierii unei conducte, a fost sistată alimentarea cu gaze naturale pe anumite străzi

Potrivit Distrigaz Sud Rețele, ocompanie terță, ce executa lucrări de săpătură mecanizată pe strada Dropia din, a produs o avarie asupra unei conducte aferente rețelei de distribuție a gazelor naturale ...[citește_toată_știrea]

30 August 2025, 19:50
(662 vizualizări - 0 comentarii)


Maltezi: Un bărbat a murit carbonizat în urma unui incendiu

Maltezi: Un bărbat a murit carbonizat în urma unui incendiu

Miercuri, 27 august 2025, pompierii au fost solicitați să intervină  să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la locuința unui cetățean din satul Maltezi. La sosirea acestora ...[citește_toată_știrea]

28 August 2025, 14:00
(1290 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Duminică, 31 august 2025, termen-limită pentru depunerea Formularului 398-«VAT Return One Stop Shop»

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor interesați că duminică, 31 august 2025, este termenul-limită de depunerea a Formularului 398-«VAT Return One ...[citește_toată_știrea]

28 August 2025, 13:00
(6667 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de 57,39 mii de lei pentru crescătorii de animale din Ialomița

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat prin cererile ...[citește_toată_știrea]

28 August 2025, 08:00
(7252 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Marți, 26 august 2025, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a organizat o nouă acțiune în cadrul campaniei naționale susținută de Patriarhia Română, respectiv ...[citește_toată_știrea]

26 August 2025, 16:05
(5937 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 116 milioane de lei pentru motorina aferentă trimestrului I 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură pentru perioada 1 ianuarie ...[citește_toată_știrea]

26 August 2025, 15:15
(914 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 cetateanu.net în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Alina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți GOGUTA în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal nemultumitu' în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» Aura Stanciu în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» Ana A. în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» AliEscu MargaStrateS în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Răduță Aurelian-Constantin în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» spațiu comercial de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 cetateanu.net în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Un avertizor în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Toma Florentina Daniela în Judecătoria Urziceni rămâne deschisă, însă soluționarea dosarelor va fi întârziată teren intravilan Fundata în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 #pasajladrajna în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» anvelope de vară în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...