Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Făcăeni: Le-au furat bunuri din locuințe

În cursul lunii aprilie a.c., mai multe persoane au sesizat polițiștii din cadrul Secției nr. 3 de Poliție Rurală Stelnica cu privire la faptul că, din locuințele pe care le dețin pe raza comunei Făcăeni, le-au fost sustrase mai multe bunuri. Astfel, polițiștii au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară în localitatea Făcăeni, la locuințele a doi bărbați, bănuiți că, în perioada 2-24.04.2023, ar fi pătruns în locuințele părților vătămate și ar fi sustras bunuri în valoare de aproximativ 3000 de lei. De la locațiile vizate au fost ridicate mai multe bunuri care au fost restituite părților vătămate. După administrarea probatoriului, a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de cei doi bărbați de 35 de ani, respectiv 55 de ani, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Ialomița, urmând ca să fie prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă. Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «furt calificat», sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, pentru documentarea întregii activități infracționale.

4 Mai 2023, 19:20 (5175 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Făcăeni: Percheziții la persoane bănuite de «furt calificat»
Reținut pentru că vindea ilegal icre negre
Tineri din Ion Roată, hoți din locuințe. Percheziții la Slobozia și Amara!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 14 Ian 2025
164 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Accidente la Dridu și Căzănești

Accidente la Dridu și Căzănești

În dimineața zilei de sâmbătă, 28 septembrie a.c., în jurul orei 5,50, pompierii din Urziceni au intervenit la un accident rutier produs pe raza localității Dridu, în eveniment ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2024, 12:40
(909 vizualizări - 0 comentarii)


Scandal în plină stradă între familiile de romi din Țăndărei

Polițiștii au intervenit în forță vineri, 27 septembrie 2024, după ce două familii de romi s-au luat la bătaie în apropiere de centrul orașului Țăndărei. Se pare că scandalul ar fi izbucnit ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2024, 19:00
(2933 vizualizări - 5 comentarii)


Razie a polițiștilor în localitățile Ion Roată, Balaciu și Sălcioara

Joi, 26 septembrie 2024, polițiștii au organizat o acțiune de amploare pe raza localităților Ion Roată, Balaciu și Sălcioara. Oamenii legii au legitimat 119 de persoane, au verificat 88 de autoturisme ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2024, 14:20
(1399 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: La volan având dreptul de a conduce suspendat

Polițiștii ialomițeni, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier au oprit, pentru verificări, un conducător ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2024, 14:00
(1145 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,53%, rata șomajului în luna august 2024

La sfârșitul lunii august 2024, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4399 de șomeri (din care 2125 de femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2024, 10:30
(1414 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Începe o nouă ediție a «Salonului Anual de Carte»

Marți, 1 octombrie 2024, Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» va deschide oficial porțile «Salonului Anual de Carte», ediția 2024, în incinta Galeriilor «Arcadia ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2024, 11:10
(1072 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,038 miliarde de lei, încasări la bugetul de stat în perioada ianuarie-august 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, de la începutul anului și până la 31 august 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al Statului în sumă ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2024, 16:25
(968 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Urziceni, la volan cu permisul suspendat

Polițiștii rutieri, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, au oprit pentru verificări un vehicul condus ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2024, 16:15
(930 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: Braconaj piscicol

Politiștii din Urziceni au depistat duminică, 22 septembrie a.c., în comuna Borănești, doi bărbați, de 56 și 65 de ani, care ar fi pescuit ilegal, folosind două unelte de pescuit confecționate ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2024, 16:10
(540 vizualizări - 0 comentarii)


APIA a finalizat controlul clasic pe teren-Campania 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează opinia publică că a finalizat controlul clasic pe teren aferent Campaniei 2024. Astfel, la nivel național au fost verificați toți ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2024, 14:55
(510 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: O nouă acțiune de donare de sânge

Protopopiatul Slobozia: O nouă acțiune de donare de sânge

Marți, 24 septembrie 2024, Protopopiatul Slobozia a organizat o acțiune de donare de sânge în cadrul Campaniei naționale «Donează sânge! Salvează o viață!», inițiată și ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2024, 11:05
(532 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Soluții digitale

RAJA Constanța: Soluții digitale

O preocupare constantă a operatorului RAJA Constanța a fost cea referitoare la menținerea unui punct stabil de comunicare cu clienții  pentru a satisface nevoile și dorințele acestora. De aceea ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2024, 10:50
(529 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița atenționează crescătorii de ovine și caprine

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița atenționează crescătorii de ovine și caprine de pe raza județului cu privire la stabilirea unor măsuri suplimentare pentru controlul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2024, 10:25
(959 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 30 septembrie 2024, termen-limită pentru depunerea Formularului 216

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane fizice care, la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior, au în proprietate/proprietate comună clădiri ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2024, 16:20
(1243 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Locuri disponibile în școlile militare ale Jandarmeriei Române

În perioada 24 septembrie-6 octombrie 2024, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, sunt ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2024, 16:00
(812 vizualizări - 0 comentarii)


ANFA/Forumul APPR: Campania umanitară «Împreună oprim valul suferinței» continuă

În urma contribuțiilor primite, un prim convoi cu donații a ajuns sămbătă, 21 septembrie 2024, în comunele Foltești, Cuza Vodă și Pechea din județul Galați. Au fost livrate produse alimentare ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2024, 16:15
(1199 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Scânteia, beat la volan pe străzile Sloboziei

Vineri, 20 septembrie a.c., în jurul orelor 21,00, polițiștii din Slobozia au oprit în trafic, pentru verificări, un vehicul condus de un tânăr, de 19 ani, din Scânteia. Î ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2024, 15:40
(1452 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni cu efective mărite

Duminică, 22 septembrie a.c., polițiștii ialomițeni au organizat în localitățile Reviga, Cocora, Colelia, Bărcănești, Borănești și Axintele două acțiuni cu efective mărite, având ca scop ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2024, 15:35
(1515 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie la o conductă de alimentare cu apă la Țăndărei!

Luni, 23 septembrie 2024, în intervalul orar 12,30-14,00, se sistează furnizarea apei potabile consumatorilor la Țăndărei, în vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2024, 12:45
(1615 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Andrășești

Sâmbătă, 21 septembrie a.c., în jurul orelor 17,00, pompierii din Slobozia au intervenit la un accident rutier produs la Andrășești. În eveniment a fost implicat un autoturism. După ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2024, 09:20
(1600 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Pasageri amenințați cu un cuțit în tren

Panică în rândul călătorilor care doreau să ajungă vineri, 20 septembrie a.c., de la București, la Slobozia, cu un tren personal. Pe parcursul călătoriei, oamenii au fost amenințați cu un ...[citește_toată_știrea]

21 Septembrie 2024, 11:40
(1204 vizualizări - 0 comentarii)


USR: «Pentru persoanele cu dizabilități, PSD și PNL nu au nici timp, nici soluții. Pentru Iohannis, fac proceduri speciale în Parlament!»

Pentru a doua oară în doar patru zile, persoanele cu dizabilități au ieșit în stradă ca să-și strige disperarea. A trecut aproape o lună de când au aflat că legea PSD-PNL a pensiilor ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2024, 09:05
(567 vizualizări - 0 comentarii)


ANFA și Forumul APPR-apel la solidaritate către comunitatea de fermieri pentru sprijinirea sinistraților din județele Galați și Vaslui

În urma inundațiilor masive care au curpins județele Timiș, Galați, Iași și Vaslui, conform estimărilor, peste 7000 de persoane au rămas fără adăpost, fără acces la bunuri esențiale și se confruntă ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2024, 16:55
(925 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Călărași din Cartierul Fetești-Gară/Fetești!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 18 septembrie 2024, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Călărași din Cartierul Fetești ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2024, 14:25
(1277 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița atenționează asupra variolei ovină și caprină

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița atenționează crescătorii de ovine și caprine de pe raza județului Ialomița cu privire la contextul epidemiologic european privind ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2024, 14:20
(1034 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 20 septembrie 2024, termenul-limită de depunere a declarațiilor fiscale pentru aplicarea/încetarea aplicării sistemului TVA la încasare

 Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că vineri, 20 septembrie  2024, este termenul-limită de depunere a unor declarații fiscale, în scopul ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2024, 14:15
(1337 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Sudiți!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 18 septembrie 2024,  pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2024, 09:20
(1266 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Slobozia

Razie a polițiștilor la Slobozia

Marți, 17 septembrie 2024, polițiștii ialomițeni au organizat o razie în municipiul Slobozia, având ca scop menținerea și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2024, 15:30
(483 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


APIA: 30 septembrie 2024, termen-limită pentru semnarea cererilor de plată aferente Campaniei 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește fermierilor că până la data de 30 septembrie 2024, sunt așteptați la Centrele APIA unde au depus cererile de plată aferente Campaniei ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2024, 10:30
(469 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tânăr surprins de jandarmi având asupra sa substanțe posibil interzise

Un tânăr de 20 ani a fost depistat de jandarmii ialomițeni având asupra sa substanțe posibil interzise. Atenția jandarmilor a fost atrasă de faptul că persoana se afla într-un autoturism ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2024, 10:00
(1149 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
nemultumitu' în Noi trasee pentru autobuzele locale, inaugurate la Slobozia Sorinb în Al zecelea bloc ANL din Slobozia va fi gata în 2025 Barbut în Al zecelea bloc ANL din Slobozia va fi gata în 2025 Vigj ,,,, în Al zecelea bloc ANL din Slobozia va fi gata în 2025 Ogica în Al zecelea bloc ANL din Slobozia va fi gata în 2025 Niculae Vasile în Noi trasee pentru autobuzele locale, inaugurate la Slobozia Victor în Licitație publică pentru construcția Drumului Expres TransRegio Galați-Brăila-Slobozia-Călărași @Sandu în Noi trasee pentru autobuzele locale, inaugurate la Slobozia alt cetatean în Un nou cămin pentru vârstnici în orașul Fierbinți Târg  închiriere spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 18 decembrie 2024 teren Amara în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 18 decembrie 2024 închiriere spațiu comercial Țăndărei în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 18 decembrie 2024 închiriere spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 18 decembrie 2024 Nico. în Noi trasee pentru autobuzele locale, inaugurate la Slobozia Mary în Noi trasee pentru autobuzele locale, inaugurate la Slobozia cetatean în Un nou cămin pentru vârstnici în orașul Fierbinți Târg  geo în Impozite majorate cu 500% pentru proprietarii clădirilor și terenurilor neîngrijite din Slobozia Vio în Noi trasee pentru autobuzele locale, inaugurate la Slobozia Cosmin în Ialomița, pe locul 5 în Regiunea Sud-Muntenia la depunerea de proiecte finanțate de Uniunea Europeană Slobozean în Noi trasee pentru autobuzele locale, inaugurate la Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...