Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Reprezentanții companiei Tamura cer sprijinul autorităților pentru deschiderea fabricii de componente electronice

La Fetești

Reprezentanții companiei Tamura cer sprijinul autorităților pentru deschiderea fabricii de componente electronice

Luni, 8 mai a.c., la Fetești, o delegație a companiei japoneze Tamura Corporation s-a întâlnit cu repre­zentanții autorităților locale și județene, cu scopul de a definitiva procedurile privind investiția pe care firma niponă o va realiza la Fetești. Este vorba despre o fa­brică de componente electronice care vor fi utilizate în procesul tehnologic al companiei Makita. Delegații japonezi au solicitat autorităților ialomițene sprijin în ceea ce privește obținerea auto­ri­zațiilor necesare pentru a putea deschide fa­brica, dar și pentru obținerea unui ajutor de stat din partea Ministerului Finanțelor.

Investiție japoneză la Fetești Într-un județ care așteaptă de peste 30 de ani investitori străini precum Ialomița, compania japoneză Tamura Corporation și-a asumat deschiderea unei fabrici de componente electronice, pe malul Borcei, la Fetești. Demersurile în ceea ce privește realizarea investiției au început încă din decembrie anul trecut, niponii achiziționând fosta fabrică de saltele din Fetești. Pentru ca obiectivul să poată fi deschis este nevoie de o serie de autorizații, delegația japoneză care a ajuns la Fetești solicitând sprijin autorităților locale și județene în acest sens. Totodată, compania Tamura Corporation le-a solicitat reprezentanților Instituției Prefectului Ialomița, Consiliului Județean Ialomița și Primăriei Fetești sprijinul pentru obținerea unui ajutor de stat din partea Ministerului Finanțelor. În acest moment, Tamura Corporation așteaptă evaluarea Cererii de acord pentru finanțare trimisă Ministerului Finanțelor din România. «Ne bucurăm să vă avem ca parteneri însă vă solicităm sprijinul în ceea ce privește obținerea acestor autori­zații. De asemenea, dorim să fiți alături de noi în ceea ce privește demersul inițiat către Ministerul Finanțelor pentru obținerea acelui ajutor de stat!» a declarat Yuji Nakayama, șeful delegației din cadrul Tamura Corporation care s-a deplasat la Fetești. Oficialii județeni prezenți la întâlnire le-au dat asigurări reprezentanților societății faptul că vor face toate demersurile necesare pentru ca fabrica de la Fetești să fie deschisă conform graficului realizat de investitori. «Este o mare oportunitate pentru municipiul Fetești să avem alături un investitor de asemenea anvergură! Cu siguranță vom fi alături de dumneavoastră și vom răspunde cu promptitudine la toate solicitările pe care le aveți...» a declarat Laurențiu Șonchereche, primarul muni­cipiului Fetești. Firma din Japonia nu a ales întâmplător municipiul Fetești pentru a realiza fabrica de componente electronice. «Am prospectat județul Ialomița și am fost atrași de zona în care se află Feteștiul... Este foarte aproape de Portul Constanța și foarte aproape de Autos­trada Soarelui, care face legătura cu Bucureștiul... Datorită poziției sale geografice am decis să investim aici!» a adăugat Yuji Nakayama, reprezen­tatul companiei Tamura Corporation.

O fabrică de 6 milioane de euro Fabrica pe care Tamura Corporation o deschide la Fetești reprezintă prima investiție a companiei nipone din țara noastră. Toate componentele care se vor produce aici vor fi utilizate în procesul tehnologic al societății Makita, unul dintre principalii producători de echipamente electrice din țara noastră. Valoarea inițială a investiției japoneze se ridică la aproximativ 6 milioane de euro. Pe viitor însă, oficialii societății nipone și-au propus să investească în fabrica de la Fetești alte 15 milioane de euro. «Toți acești bani vor fi utilizați în utilajele pe care le vom folosi pentru a produce piesele electronice care, mai departe, vor fi distribuite către Makita!» a precizat Yuji Nakayama, șeful delegației Tamura Corporation ajunsă la Fetești. La toate acestea se adaugă și faptul că fabrica va oferi locuri de muncă pentru Fetești și zonele învecinate. În total, Tamura Corporation și-a propus să ofere peste 300 de locuri de muncă. Dacă demersurile în ceea ce privește obținerea auto­rizațiilor necesare deschiderii fabricii se vor concretiza în timp optim, investiția își va deschide oficial liniile de producție anul viitor, în luna noiembrie.

Piese folosite în domenii de activitate diverse
Tamura Corporation produce și vinde componente electronice, cum ar fi transformatoare și reactoare, materiale electrochimice, gen materiale de lipit și măști de lipit, echipamente de lipit și con­sole de mixaj audio pentru stațiile de ra­diodifuziune. Produsele Tamura au sprijinit diverse industrii și infrastructuri so­ciale sub formă de materiale, componente și dispozitive care variază de la produse de consum, cum ar fi automobilele și echipamentele electronice, până la dispo­zitive din fabricile de producție, energie regenerabilă și domeniul aerospațial.

9 Mai 2023, 19:50 (15909 vizualizări - 7 comentarii)

Citiți și:
Centrul Multifuncțional pentru Tineret «Anghel Saligny» din Fetești, finalizat până la sfârșitul anului 2026
Primul Centru de Colectare prin Aport Voluntar din Fetești, inaugurat în Cartierul Buliga
Proiectele investiționale de la Fetești, monitorizate de primarul Laurențiu Șonchereche
Port modern la Fetești!

Comentariile cititorilor:


Ùtlich:
(17 Mai 2023, 07:41)
România e văzută ca un paradis fiscal, unde regulile pot fi încălcate, mai ales cele de mediu. Mai obții și niște scutiri de taxe apoi plătești doar niște sclavi cu salarii de Africa, să yot faci afaceri în condițiile astea.
Gigel:
(12 Mai 2023, 02:23)
La Fetesti lucrurile se desfasoara spre bine si cu viteza. Se pare ca in fine Fetestiul are un primar dedicat. Astfel de lucruri se intampla doar daca exista simultan oportunitate si vointa. La Slobozia, cand a fost oportunitatea, i s-a dat cu piciorul, ca nu era Saint Goban de nasul nostru, sau chinezii cu fabrica de becuri nu stiau probabil sa se spele pe dinti. Sau poate nu aveau basca. La Fetesti se pare ca exista deschidere, si prevad ca dezvoltarea va continua.
yakupaine:
(11 Mai 2023, 12:20)
Investitiile, ca investitiile...ca doar nu investesc in echipamente produse in romania, ci tot straine...
Insa locurile de munca ar trebui sa conteze. 300 de fetesteni localnici si/ din zonele limitrofe ar putea castiga un salariu cinstit in locul ajutoarelor sociale.
Pentru cei nemultumiti ca japonezii cer ajutoare de la statul roman le spun ca acestia nu cer nimic ilegal, ci ca statul cauta sa favorizeze investitorii, indiferent de unde sunt.
Alternativa lor ar fi fost sa investeasca de ex in china sau in tari si mai sarace decat romania pentru a plati salarii si mai mici angajatilor. Deci...
Fugiyama:
(10 Mai 2023, 14:28)
Oare nu io timora apropierea de centrala nucleara de la Cernavoda?
Bushido:
(10 Mai 2023, 14:09)
Daca nu sor machi ai nostri.E
Mifune:
(10 Mai 2023, 14:07)
O rasari soarele si la fetesti.
Părerea mea:
(10 Mai 2023, 13:57)
Nu le dați domne nimic, sa-si ia singuri ce au nevoie. Sau sa-si aducă de acasă. Sa-si facă proiectele lor pentru toate utilitățile..... sa plătescă toate taxele de racordare la acestea...., sa depună toate dosarele cu șină necesare, sa ne dea și noua ceva, nu sa vina aici, asa , moca, pe cheltuiala noastra, ca au bani ăștia, domne, ca dacă nu aveau nu ajungeau la noi, stateau acolo, le ei....nu veneau sa ne ia averea noastra.... Ca ai văzut la Slobozia,acu vreo 15 ani, oameni adevărați, s-au ținut tare cu saint goben și nu le-a dat nimic.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 04 Aug 2026
253 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Fetești: Copil decedat în urma unui accident feroviar

Joi, 9 iulie 2026, polițiștii au fost sesizați de un bărbat din Fetești cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 8 ani, a plecat de acasă. La scurt timp, mecanicul unui tren ce circula ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2026, 11:30
(2570 vizualizări - 0 comentarii)


Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

7 Iulie 2026, 20:45


Focuri de armă la Țăndărei, patru suspecți după gratii!

Patru bărbați din Țăndărei au fost reținuți la sfârșitul săptămânii precedente, după ce au intrat cu pistoale peste membrii unei familii din oraș și au deschis focul. Procurorii susțin că ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 15:05
(2370 vizualizări - 0 comentarii)


Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița anunță de­mararea campaniei de recrutare a candidaților pentru sesiunea de admitere 2026 la Academia de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» din ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 11:20
(1829 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Căzănești!

Marți, 7 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Nordului din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 09,30-12,00, sunt afectați ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 09:55
(666 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA intervin luni, 6 iulie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de la intersecția străzilor Principală și Măslinului, din ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2026, 09:40
(2168 vizualizări - 0 comentarii)


Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Un grav accident rutier s-a petrecut vineri, 3 iulie 2026, în zona trecerii de cale ferată Murgeanca. Un tren de călători a lovit o mașină în care se aflau două femei, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2026, 12:30
(2614 vizualizări - 0 comentarii)


Factura electronică de la RAJA Constanța

Factura electronică de la RAJA Constanța

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 15:05
(3358 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «violență în familie»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 66 de ani, din Urziceni, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «violență în familie». Miercuri, 1 iulie a ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:40
(2507 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă pe mai multe străzi din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 2 iulie 2026, în intervalul orar 10,00-17,00, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de la intersecția ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:05
(2019 vizualizări - 0 comentarii)


Armășești: Reținut pentru «lovire sau alte violențe»

Miercuri, 1 iulie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Jilavele au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 21 de ani, din Armășești, sub aspectul săvârșirii infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:00
(3535 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Ialomiței din localitatea Gura Văii!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 2 iulie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Ialomiței, din localitatea Gura Văii. Astfel, î ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 10:55
(1986 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Este interzisă arderea miriștilor și a vegetației pajiștilor permanente

Având în vedere apariția la nivel național a unor incendii de vegetație uscată, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) atrage încă o dată atenția fermierilor cu privire ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2026, 13:55
(2343 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 5,49 milioane de lei în mai 2026. 1,85 milioane de lei, sume stabilite suplimentar de plată la buget în urma controalelor!

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna mai 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de 5,49 milioane de ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2026, 08:15
(2240 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,61%, rata șomajului la sfârșitul lunii mai 2026

La sfârșitul lunii mai 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4395 șomeri (din care 2114 femei), rata șomajului fiind de 5 ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2026, 16:40
(2228 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Gura Văii!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Ialomiței din localitatea Gura Văii, echipele RAJA  Constanța sistează furnizarea apei ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2026, 13:35
(1442 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,9 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

29 Iunie 2026, 09:35
(450 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Accident rutier, pe DN2A-E60, între două camioane

IPJ Ialomița: Accident rutier, pe DN2A-E60, între două camioane

La data de 24 iunie 2026, în jurul orei 6,00, polițiștii ialomițeni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident de circulație în care au fost implicate două camioane, pe DN2A ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2026, 13:50
(2977 vizualizări - 0 comentarii)


S-a întâmplat la Ograda: Doi minori, înecați în râul Ialomița!

S-a întâmplat la Ograda: Doi minori, înecați în râul Ialomița!

Pompierii ialomițeni au desfă­șurat încă de duminică, 21 iunie 2026, o amplă acțiune de căutare a doi minori, de 13 și, respectiv 17 ani, înecați în apele râului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2026, 08:20
(6703 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Traficant de droguri, arestat preventiv

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 18:00
(2469 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 167,21 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în mai 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna mai a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 167,21 milioane ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 12:10
(2436 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă pe mai multe străzi din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin marți, 23 iunie 2026, în intervalul orar 10,00-16,00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Venus din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării lucrărilor ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 10:30
(2643 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: 24 Iunie-«Ziua Internațională a Iei», sărbătorită la Sala «Europa»

Miercuri, 24 iunie 2026, de la orele 18,00, la Sala «Europa» din Slobozia, Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2026, 09:10
(2926 vizualizări - 0 comentarii)


Articole pirotehnice comercializate fără autorizație, depistate de jandarmii ialomițeni

Articole pirotehnice comercializate fără autorizație, depistate de jandarmii ialomițeni

Duminică, 22 iunie a.c., în cadrul misiunilor executate cu ocazia desfășurării evenimentului cultural «Drăgaica» din Căzănești, jandarmii ialomițeni au identificat o persoană care comercializa ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2026, 13:15
(2904 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie la intersecția străzii 1 Decembrie cu Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul conductei de alimentare cu apă, cu diametrul de 225 mm, de la intersecția străzii 1 Decembrie cu Șoseaua București din orașul Țăndărei, echipele RA ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2026, 12:40
(2522 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie în localitatea Țăndărei!

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul conductei de alimentare cu apă, cu diametrul de 350 mm, de pe strada Gării din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2026, 09:55
(2786 vizualizări - 0 comentarii)


1097 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-mai 2026

În primele 5 luni ale anului 2026, ca urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1097 persoane, dintre care 414 femei.  ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2026, 08:25
(2761 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziția de pictură «TEMPO RUBATO», la Centrul Cultural «Ionel Perlea»

Luni, 15 iunie 2026, la Galeriile «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» va fi vernisată expoziția de pictură «TEMPO RUBATO-natură și proiect», semnată ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2026, 11:20
(3837 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Bărbulești, prins în flagrant și reținut pentru «șantaj»

Un bărbat de 51 de ani, din Bărbulești, a fost prins în flagrant delict de polițiștii de investigații criminale din Urziceni, imediat după ce ar fi primit 1000 de euro, bani pretinși prin amenințări ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2026, 10:25
(3475 vizualizări - 1 comentariu)


Tânăr din Urziceni, reținut de polițiști pentru infracțiuni rutiere

Un tânăr de 28 de ani, din Urziceni, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii rutieri ialomițeni după ce a fost depistat la volan deși avea permisul de conducere suspendat. Cercetările au ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2026, 17:20
(3438 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Independent? în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Maine de la ora 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Ionica în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Neseriosul în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! slobozean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! T.B. în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 extrema urgenta în Port modern la Fetești! Cetățean al judetului în Profesorii din Ialomița, procent general de promovare de 41,4% la Titularizare 2026 Mary în Fonduri pentru energie verde, turism fluvial și infrastructură socială în Ialomița Eloise în așteptăm cu aceeași nerăbdare/festivalul cu nănașa mare! Aurora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Port Călărași în Port modern la Fetești! #pasajladrajna în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Di(h)or în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Vasile în Port modern la Fetești! Parandarat în Port modern la Fetești! Agora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Amenda în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...