Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Victorie la Amara și sprijin de la Voluntari

Fotbal, Liga a III-a, CS Amara-Recolta Gheorghe Doja 0-5

Victorie la Amara și sprijin de la Voluntari

S-a jucat al patrulea și ultimul meci Amara-Gheorghe Doja din acest sezon. A fost pentru prima dată când Recolta s-a impus fără emoții. În ce­lelalte trei confruntări, băieții din Orașul-Stațiune i-au cam chinuit pe dojeni, anihilând, prin determinare, superio­ritatea acestora. Ei bine, la meciul jucat la Amara, vineri, 12 mai 2023, Recolta n-a mai dat nicio șansă ad­versarei. Și-a impus autoritatea încă din prima repriza, iar în cea de-a doua a făcut scor. Interimarul Valentin Toma i-a trimis în teren pe Răducanu-Comșa, Chebac, Ene, Andrei-Alexe, Răduca-Tănase, Drăgan, Țicu-Stere. Au mai jucat: Năstase, Petre, Barabaș, Bălan, Anton. De partea cealaltă, Marius Pletea a replicat cu Bucur-Gheorghe, Andrei, Croitoru, Stan, Nohai-Aldea, Nistor, Coman, M. Ilie-Costiniuc. Au mai jucat Negoiu, M. Ioan, A. Ioan. Meciul a debutat cu o jumătate de oră de relativ echilibru, dar golurile reușite de Ionuț Ene, în minutul 34 și Adrian Răduca, în minutul 44, au conturat în mare măsură rezultatul final al jocului. În partea secundă, tot Recolta atacă, iar portarul Amarei, Ștefan Bucur, iese în evidență cu un reflex spectaculos la șutul lui Țicu. Apoi, în minutul 57, Drăgan face 3-0 cu un șut din afara careului. 18 minute mai târziu, Andrei Comșa înscrie din careu, în urma unei acțiuni pe partea stângă. Mare poftă de gol pentru Comșa, care a punctat și cu Gloria Băneasa. Și, cum golghe­terul nu putea lipsi din caseta tehnică, scorul final, 5-0 pentru Recolta, a fost stabilit de Mihăiță Năstase. Cu această victorie, Gheorghe Doja face 33 de puncte și își consolidează locul 8 în clasament. Ialomițenii au beneficiat și de un sprijin nesperat: FC Voluntari 2 a învins-o pe ocupanta locului 9, Agricola Borcea, chiar la ea acasă, cu 3-2. Astfel, Recolta s-a distanțat la 5 puncte de contracandidata la retrogradare, dar continuă să aibă emoții pentru ultimele două etape. În penultima etapă de play-out, Recolta Gheorghe Doja se va deplasa la Călărași, pentru întâlnirea cu Dunărea. Partida se va juca sâmbătă, 20 mai 2023, de la orele 18,00.

16 Mai 2023, 13:45 (3861 vizualizări - 15 comentarii)

Citiți și:
Binemeritat loc 3 la final de play-out
Victorie zdrobitoare în deplasare
Înfrângere usturătoare

Comentariile cititorilor:


Doriane :
(23 Mai 2023, 11:27)
Nu mai fiți rai cu toată lumea ,da merita unii de acolo sa fi rău ,dar jucătorii nu ..
Dorian:
(23 Mai 2023, 00:26)
@Gigi Eu am specificat de ce am lăsat acele comentarii
Gigi:
(22 Mai 2023, 18:20)
Haideți frustraților ca s au salvat Pepenarii ,ce mai ziceți?
Dorian:
(21 Mai 2023, 22:56)
@Dorinel *doja
Dorian:
(21 Mai 2023, 21:37)
@Dorinel eu le spuneam ca aveam nevoie sa pice deja))))
Dorinel:
(21 Mai 2023, 17:57)
Problema e ca si tu spuneai aceleasi bazaconii
Dorian :
(21 Mai 2023, 00:37)
@Gineru' ce ziceai))))
Dorian:
(20 Mai 2023, 04:02)
@Dorinele la ce te referi prin trage?
Dorinele:
(19 Mai 2023, 23:53)
Da ti putin interesul si ai sa vezi cine cu cine trage in seria asta.
Dorian :
(19 Mai 2023, 21:58)
@Dorinele explică
Dorinele:
(19 Mai 2023, 02:24)
Ti-am citit majoritatea comentariilor si esti depasit total de situatie..succes
Dorian:
(18 Mai 2023, 21:53)
@Gineru' depinde,e posibil sa le dea Voluntariul meciu sa se salveze. Oricum și Borcea trebuie sa bata la Baneasa.(bine,e posibil și aia sa le dea meciul) La Călărași mna,o sa-și dea viata ca să nu pice Borcea,ca sunt din același județ,de aia a și pierdut puncte cu ei.
Gineru':
(18 Mai 2023, 15:50)
E logic sa aibă emoții...acolo e un amatorism total...Pe lângă asta la Călărași nu au nicio șansă,iar Voluntariul vine cu jucători de la echipa mare..vor primul în play of!Militică și nea Ion ne au băgat mana în buzunar...amatorilor și incapabililor sunt banii contribuabililor!Sper ca Pavel nu mai da bani publici pe mana astora..poate ii vizitează puțin dna ul
Dorian :
(17 Mai 2023, 03:04)
,,dar continuă să aibă emoții pentru ultimele două etape" dacă ai emoții la 5 puncte avantaj atunci e clar.
Spectator:
(17 Mai 2023, 03:00)
De evidențiat ca am avut parte de un arbitraj jalnic,din parte unei birgazi de copii din Iasi aflata la primul lor meci de liga3. Iar Doja castiga lejer dupa ce portarul celor de la Amara este eliminat la o faza in care si atacantul oaspetilor trebuia eliminat, iar Amara este nevoita sa trimita un jucator in poarta la scorul de 1.0 neavând portar de rezerva sibde aici lucrurile sunt simple toate cele 4 goluri fiind goluri de portar pe care un portar le putea apara fara probleme !

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 25 Aug 2026
388 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Acțiuni preventive în mediul rural

În noaptea de sîmbătă spre duminică, 12/13 iunie, în intervalul orar 22.00-03.00, efective din cadrul Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Rural Slobozia, în colaborare cu agenții Posturilor de Poliție ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 16:36
(13412 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Serviciile voluntare și private de pompieri, la concurs

Marți, 15 iunie a.c., începînd cu ora 8,00, la Stadionul Municipal 1 Mai din Slobozia se va desfășura faza județeană a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare înființate la nivelul localităților ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 15:32
(17320 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Flutur: «S-a decis înghețarea alegerilor din PD-L la toate nivelurile»

«S-a decis înghețarea deocamdată a alegerilor din PD-L la toate nivelurile» a declarat Gheorghe Flutur după ședința Biroului Permanent Național. «Dorim să ne concentrăm în perioada următoare pe rezolvarea ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 15:01
(17822 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: PDL alegeri


Accidente la Sf. Gheorghe și Făcăeni

Paramedicii din Urziceni au fost prezenți duminică, 13 iunie, în jurul orei 19.30, la un accident rutier, produs între un autotren și un autoturism pe raza comunei Sf. Gheorghe. Aceștia au deconectat bornele ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 12:29
(14563 vizualizări - 1 comentariu)


Sinești: A căzut din căruță

Echipajul SMURD a fost solicitat duminică, 13 iunie, pe raza comunei Sinești. Un bărbat, de 32 de ani, a căzut din căruță și s-a ales cu multiple traumatisme. După acordarea îngrijirilor medicale inițiale ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 12:28
(16630 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Sinești accident


Animal scos de pompieri din noroi

O bovină rămasă împotmolită în noroi, pe malul stîng al rîului Ialomița, a fost salvată sîmbătă dimineață, în jurul orei 8.30, de pompierii din Urziceni. Aceștia au acționat cu mijloacele din dotare timp ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 12:28
(16568 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ialomița pompier


La Slobozia a ars o casă, la Țăndărei un transformator electric,  iar la Coșereni o motocicletă s-a făcut scrum

La Slobozia a ars o casă, la Țăndărei un transformator electric, iar la Coșereni o motocicletă s-a făcut scrum

Vineri seara, 11 iunie, o casă de pe strada Plevnei din Slobozia a luat foc. Întrucît proprietara, ce locuia singură, nu era acasă în momentul izbucnirii incendiului, flăcările au fost observate de vecinii ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 12:22
(27054 vizualizări - 0 comentarii)


«Clubul de vacanță» la Protoieria Urziceni

În cursul vacanței de vară, respectiv 15 iunie-15 septembrie, Protoieria Urziceni, prin Biroul de Asistență Socială și în colaborare cu organizația World Vision România, susține programul «Clubul de vacanță ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 08:44
(16414 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Amenzi de peste 5300 de lei într-o singură noapte

În cursul nopții de vineri spre sîmbătă, 11/12 iunie, în miez de noapte, polițiști de siguranță publică și poliție rutieră, în colaborare cu jandarmi și polițiști comunitari, au acționat pe raza municipiului ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 08:38
(16622 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia amenzi


Borănești, Bărcănești și Coșereni, în vizorul polițiștilor

Efective ale Poliției Municipiului Urziceni și ale posturilor de poliție limitrofe au acționat pe raza comunelor Borănești, Bărcănești și Coșereni, urmărindu-se în special prevenirea și combaterea faptelor ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 08:36
(14717 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a Poliției la Mihail Kogălniceanu

Prevenirea infracționalității stradale a fost principalul obiectiv al unei acțiuni desfășurate în comuna Mihail Kogălniceanu de efective ale Poliției Orașului Țăndărei, în colaborare cu reprezentanți ai ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 08:32
(13727 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Permise suspendate, amenzi, controale

Nerespectarea prevederilor legale a condus la aplicarea a 120 de sancțiuni contravenționale, reținerea a 4 permise de conducere și retragerea a 13 certificate de înmatriculare.
Așadar, în cadrul unei ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2010, 08:30
(14943 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Jilavele și Ograda

În cursul zilei de joi, 10 iunie a.c., pe șoselele din Ialomița s-au produs două accidente, patru persoane fiind rănite. Din fericire, în trei cazuri, leziunile suferite nu au necesitat internarea într ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2010, 19:30
(19476 vizualizări - 0 comentarii)


Grindu: I-a furat motoscuterul din fața casei

Joi, 10 iunie, polițiștii din Grindu au fost alertați de o femeie din localitate căreia i-a fost furat motoscuterul din fața casei. Din primele cercetări, s-a stabilit că tînăra de 27 de ani a parcat motoscuterul ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2010, 19:30
(24547 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a polițiștilor feteșteni

În timpul unei acțiuni ce au vizat asigurarea și menținerea ordinii și liniștii publice în Fetești, polițiștii au depistat în trafic un bărbat, de 32 de ani, din localitatea Făcăeni, ce se deplasa la volanul ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2010, 19:29
(14800 vizualizări - 0 comentarii)


«Simfonia motoarelor», la a doua ediție

Duminică, 13 iunie, Compania «Automobila», în colaborare cu Muzeul Național al Agriculturii și cu sprijinul Word Trade Center București și al Primăriei Moara Vlăsiei, organizează duminică, 13 iunie, «Simfonia ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2010, 15:48
(15887 vizualizări - 2 comentarii)


Fierbinți Tîrg: Au spart banca și nu au furat banii

Polițiștii ialomițeni desfășoară o amplă anchetă în orașul Fierbinți-Tîrg. Cercetările au demarat ca urmare a unui apel pe numărul de urgență 112, ce viza o tentativă de furt dintr-o unitate bancară din ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2010, 15:39
(18347 vizualizări - 0 comentarii)


25% din firme NU au depus situațiile financiare la Registrul Comerțului

Începînd cu anul 2010, în conformitate cu legislația în vigoare, situațiile financiare anuale și documentele anexe se depun numai la Registrul Comerțului, iar indicatorii economico-financiari aferenți acestora ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2010, 17:53
(13945 vizualizări - 0 comentarii)


Razie de amploare a Poliției în zona Urziceni

Razie de amploare a Poliției în zona Urziceni

În dimineața zilei de joi, 10 iunie a.c., începînd cu ora 6,00, efective sporite de polițiști și jandarmi au acționat pe raza municipiului Urziceni și a comunelor Bărbulești, Borănești, Bărcănești și Coșereni ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2010, 17:48
(27872 vizualizări - 0 comentarii)


14 iunie, termen limită pentru depunerea cererii de sprijin financiar destinat deținătorilor de cotă de lapte

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește producătorilor de lapte că luni, 14 iunie 2010, este ultima zi în care pot să depună cererea pentru sprijinul financiar destinat deținătorilor ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2010, 17:40
(26573 vizualizări - 0 comentarii)


«Implică-te și te vei simți în siguranță!»

În prag de vacanță, Poliția Municipiului Fetești și-a deschis porțile pentru 30 de elevi din cadrul Școlii cu clasele I-VIII nr. 4 din cartierul Vlașca al municipiului. Copiii i-au avut drept ghizi pe polițiștii ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2010, 17:33
(26207 vizualizări - 0 comentarii)


36 de grade C: Temperaturi deșertice în week-end

Începînd de vineri, meteorologii anunță temperaturi care vor depăși 34 de grade la umbră. De asemenea, susțin specialiștii, aerul din România va conține și particule de praf, asemenea furtunilor de nisip ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2010, 16:48
(28618 vizualizări - 1 comentariu)


Modificare a Legii privind regimul armelor

Începînd cu data de 30 mai, termenul în care persoanele care au procurat arme letale trebuie să se prezinte la Poliție pentru solicitarea acordării permisului de armă sau pentru înscrierea armei în permisul ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2010, 06:55
(28457 vizualizări - 0 comentarii)


A dat în marșarier și a acroșat o femeie

Marți, 8 iunie a.c., în Piața Agroalimentară din Urziceni, un autoturism ce dădea cu spatele a acroșat o bătrînă. Șoferul neatent, în vîrstă de 36 de ani, din Manasia, nu a sesizat-o pe femeia, de 64 de ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2010, 06:50
(34092 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


Autoturisme cu defecțiuni tehnice, trase pe dreapta

În doar două ore, în cadrul unei acțiuni desfășurate marți, 8 iunie a.c., în Slobozia, polițiștii de la Rutieră au identificat 5 autoturisme cu grave defecțiuni tehnice din cele 25 de autovehicule verificate ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2010, 06:49
(26846 vizualizări - 0 comentarii)


A plecat de acasă din Fetești, iar polițiștii au găsit-o la Movila

Poliția Fetești a fost alertată de o localnică, marți, 8 iunie a.c., asupra faptului că fiica sa, de 15 ani, a plecat seara de acasă și nu s-a mai întors. Polițiștii au depistat-o rapid, la Movila, fata ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2010, 06:48
(28018 vizualizări - 0 comentarii)


Programul Rabla, suplimentat cu 30000 de tichete valorice

Guvernul a adoptat o Hotărîre prin care a suplimentat Programul Rabla cu 30000 de vouchere, a anunțat, la finalul ședinței Executivului, primul-ministru Emil Boc. Fondurile necesare implementării acestei ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2010, 06:47
(22505 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: programul rabla


Trupul unei fetițe dispărute la Alexeni a fost găsit

În această dimineață, miercuri, 9 iunie, în jurul orelor 6,30, un apel pe numărul de urgență 112 anunța faptul că trupul fetei în vîrstă de 14 ani, dispărută în apele rîului Ialomița în zona localității ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2010, 11:46
(27131 vizualizări - 0 comentarii)


«Stă în puterea noastră să-i ajutăm pe cei nevoiași!»

Potrivit unui comunicat de presă, în această vară, la nivelul Colegiului 1 Fetești-Țăndărei, vor demara două campanii, respectiv «Dăruiește un zîmbet» și «Cărțile au valoare». «În toată nebunia pe care ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2010, 11:44
(24805 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi pentru nereguli alimentare

«Inspectorii Direcției Sanitare Vaterinare și pentru Siguranța Alimentelor Ialomita, ca urmare a creșterii temperaturii și, o dată cu aceasta, a riscului alterării alimentelor și implicit al apariției de ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2010, 11:41
(22844 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: DSV amenzi Ialomița


Ultimele comentarii
vai în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători viorel în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Mary în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Mary în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători Anonim! în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Gigel în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Cetatean în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători AlexDan în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Analize apa în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! Om al Cetății în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar Stupid în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Raul în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Alina în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia CV în Valentin Băcanu, noul candidat al Partidului Ialomițenilor la funcția de primar al Sloboziei Urbanistul în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! @Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Ionela în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Metalurgie în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă sorinb în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...