Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

PUBLICITATE ONLINE

COMUNICAT DE PRESĂ

COMUNICAT DE PRESĂ

privind situația cererilor de finanțare primite în cadrul Programului Județean de Dezvoltare Locală-2023

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Ialomița aduce la cunoștință publicului ialomițean că în cadrul Programului Județean de Dezvoltare Locală 2023, în cele aproximativ 3 luni de la data lansării apelului de proiecte, au fost depuse de către UAT-urile ialomițene un număr de 26 cereri de finanțare.
Astfel până în prezent, în urma analizei cererilor de finanțare de către Comisia de evaluare și selecție, au fost semnate un număr de 15 contracte de finanțare în valoare totală de 10.294.197,49 lei, din care valoarea nerambursabilă de la autoritatea finanțatoare este de 5.116.714,40 lei.
Obiectivele de investiții ce urmează a fi finanțate vor fi realizate în următoarele domenii după cum urmează: 9 proiecte în domeniul infrastructurii, 4 proiecte în agrement și 2 proiecte pentru achiziție de utilaje și echipamente.
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Ialomița așteaptă în continuare cererile de finanțare din partea UAT-urilor membre până la data de 31 decembrie 2023.

23 Mai 2023, 11:20 (4820 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 01 Iul 2026
282 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Amara: 300 kg de fier vechi fără documente, confiscate

Un bărbat de 66 ani a fost prins joi, 18 august, la Amara, în timp ce transporta fier vechi fără documente. Deșeurile metalice erau cărate cu o căruță, iar bărbatul a declarat anchetatorilor că le cumpărase ...[citește_toată_știrea]

19 August 2011, 14:34
(8135 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Acțiuni în traficul rutier

Cinci filtre rutiere au fost instituite joi, 18 august, pe raza localității Țăndărei, scopul vizînd respectarea normelor de trafic. Potrivit polițiștilor, în cadrul acțiunii au fost aplicate 42 de sancțiuni ...[citește_toată_știrea]

19 August 2011, 14:34
(10416 vizualizări - 0 comentarii)


Amical handbal: Primul meci acasă pentru CSM Unirea Slobozia. Confruntare cu Tomis Constanța!

Vineri, 19 august, orele 18.00, handbalistele de la CSM Unirea Slobozia vor evolua pentru prima oară în fața propriilor suporteri în preambulul sezonului 2011-2012. Echipa antrenată de ...[citește_toată_știrea]

18 August 2011, 19:23
(6276 vizualizări - 0 comentarii)


Marsilieni: A dat foc lucernei vecinului

Un cetățean din Marsilieni a alertat polițiștii cu privire la producerea unui incendiu în curtea unui vecin. Polițiștii ajunși la fața locului au stabilit că în curtea cetățeanului au fost incendiate două ...[citește_toată_știrea]

18 August 2011, 16:14
(10315 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Șoferi băuți la volan

Miercuri, 17 august, polițiștii au oprit în trafic un tînăr, de 21 ani, conducător al unei vehicul ce se îndrepta spre localitatea ialomițeană Gimbășani. În urma verificărilor de rutină, polițiștii au constatat ...[citește_toată_știrea]

18 August 2011, 16:14
(6937 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Acțiune preventivă a Poliției

Peste 120 de persoane au fost legitimate miercuri, 17 august, în cadrul unei ample acțiuni desfășurată de polițiștii din Urziceni în colaborare cu cei ai Secției de Poliție 6 Ion Roată și jandarmi ialomițeni ...[citește_toată_știrea]

18 August 2011, 16:13
(8062 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Locul 7 pe țară la colectarea veniturilor

Potrivit datelor statistice ale Direcției Generale a Finanțelor Publice, în luna iulie 2011, pentru colectarea veniturilor bugetare, au fost emise peste 11 mii de somații în valoare de aproximativ 65,9 ...[citește_toată_știrea]

17 August 2011, 20:02
(6686 vizualizări - 0 comentarii)


Culmea hoției: Să-ți reclami propriul furt la 112!

Polițiștii au fost sesizați marți, 16 august, prin apelul de urgență 112, de către un bărbat, de 34 ani, din Slobozia, angajat al unei societăți comerciale, acesta sesizînd un furt. Slobozeanul a susținut ...[citește_toată_știrea]

17 August 2011, 20:00
(5730 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia furt


Sudiți: Proiectile găsite în curte

Un tînăr de 25 ani din comuna ialomițeană Sudiți a alertat polițiștii din localitate, speriat fiind că în curtea locuinței sale a descoperit două proiectile. Potrivit polițiștilor, la fața locului s-a deplasat ...[citește_toată_știrea]

17 August 2011, 19:59
(9076 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Sudiți proiectil


Luciu: S-au bătut zdravăn pe islaz

Marți, 16 august, la Luciu s-a produs un scandal de proporții. Un bărbat de 36 ani a alertat Poliția pentru faptul că în timp ce se afla pe islazul din localitate a fost bătut cu bîtele de două perosane ...[citește_toată_știrea]

17 August 2011, 19:57
(9014 vizualizări - 0 comentarii)


Secția 3 Stelnica: Lemne de foc furate

Peste 30 de autovehicule au fost oprite marți, 16 august, în cele două filtre instituite de polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Stelnica. Acțiunea a avut ca scop prevenirea și comercializarea ilegală de ...[citește_toată_știrea]

17 August 2011, 19:56
(8675 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Furturile din locuințe, în atenția polițiștilor

Polițiștii din Urziceni au organizat marți, 16 august, o acțiune pentru prevenirea și combaterea furturilor din locuințe și societăți comerciale. În cadrul verificărilor, polițiștii au legitimat peste ...[citește_toată_știrea]

17 August 2011, 19:56
(6782 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

16 August 2011, 17:58
(4692 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Accidentată în timp ce traversa regulamentar

Luni, 15 august, în Slobozia s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea ușoară a unui pieton. Astfel, în timp ce o femeie, de 55 ani, din Slobozia, s-a angajat în traversarea regulamentară a ...[citește_toată_știrea]

16 August 2011, 17:49
(6982 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Ograda: Biciclistul beat a căzut peste parbrizul unei mașini

Polițiștii Biroului Rutier Slobozia au fost sesizați duminică, 14 august, adespre producerea pe raza comunei Ograda a unui accident rutier soldat cu rănirea ușoară a unei persoane. În urma cercetării la ...[citește_toată_știrea]

16 August 2011, 17:46
(5632 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ograda accident


Ialomița: Accident în lanț pe DN2A în zona Chirana

Ialomița: Accident în lanț pe DN2A în zona Chirana

Marți, 16 august, în jurul orei 07.25, lîngă popasul Chirana a avut loc un accident soldat cu rănirea a cinci persoane și avarierea a nouă autoturisme și mașini de mare tonaj. Potrivit cercetărilor preliminare ...[citește_toată_știrea]

16 August 2011, 17:43
(9173 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: De la Cluj, fără permis

Duminică după amiaza, 14 august a.c., o patrulă de siguranță publică a depistat în trafic, pe Drumul Național 21, un autoturism la volanul căruia se deplasa un bărbat, de 45 de ani, din Cluj Napoca. În ...[citește_toată_știrea]

16 August 2011, 17:37
(5883 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Încasări de 114,95% la bugetul general consolidat

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează că, în decursul lunii iulie 2011, a colectat peste 50 milioane lei la bugetul consolidat de stat. 84,12% din totalul încasărilor au fost realizate ...[citește_toată_știrea]

16 August 2011, 16:38
(7345 vizualizări - 0 comentarii)


Murgeanca: Prin sat cu mașina, beat

Polițiștii rutieri au depistat duminică, 14 august a.c., în cadrul unui control de rutină, un autoturism condus de un bărbat, de 29 ani, pe raza satului Murgeanca. Întrucît acesta emana halenă alcoolică ...[citește_toată_știrea]

16 August 2011, 16:36
(8174 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița organizează cursuri pentru șomeri

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă anunță redeschiderea sezonului de cursuri pentru șomeri. După studierea atentă a cererii existente pe piața locală, oficialii instituției au decis că cele ...[citește_toată_știrea]

16 August 2011, 16:35
(7303 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: La 16 ani, cercetat penal după ce a furat dintr-un autoturism

Un minor de 16 ani este cercetat penal de polițiști pentru un furt dintr-un autoturism. În acest sens, Poliția a fost sesizată sîmbătă, 13 august, de către o tînără de 29 ani, din București, despre faptul ...[citește_toată_știrea]

16 August 2011, 15:40
(6262 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Movilița furt


Ialomița: 140 de polițiști, în acțiune

În perioada 12-15 august, polițiștii ialomițeni, dar și alte forțe de ordine, au desfășurat o serie de acțiuni în mediul urban și rural din județ. Astfel, cei peste 140 de polițiști au legitimat 250 de ...[citește_toată_știrea]

16 August 2011, 15:39
(7089 vizualizări - 0 comentarii)


Orboiești: Hoți de fier vechi prinși de polițiști

Sîmbătă, 13 august, un bărbat din Orboiești a reclamat polițiștilor că cinci persoane au încercat să îi fure fier vechi din curtea locuinței. Bărbații, cu vîrste cuprinse între 18 și 45 de ani, toți din ...[citește_toată_știrea]

16 August 2011, 15:39
(8405 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Formularul 200 a intrat la prelucrare

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane fizice că a început prelucrarea Formularului 200 «Declarație privind veniturile realizate din România», pentru anul 20 ...[citește_toată_știrea]

16 August 2011, 15:39
(7956 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți la volan

Vineri, 5 august a.c., polițiștii au depistat în trafic, pe bulevardul Matei Basarab, din Slobozia, un tînăr feteștean, de 21 ani, care emana halenă alcoolică. Șoferul a fost testat alcoolscop, valoarea ...[citește_toată_știrea]

16 August 2011, 07:33
(9485 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Alcool confiscat

Un bărbat de 36 ani, din Fetești, a fost oprit în trafic joi, 11 august, de polițiști, pentru un control de rutină. Verificările sumare în autovehiculul bărbatului au scos la iveală mai multe bidoane de ...[citește_toată_știrea]

12 August 2011, 18:41
(7387 vizualizări - 0 comentarii)


Valea Ciorii: Hoț prins de polițiști

Un tînăr de 20 ani din comuna ialomițeană Valea Ciorii este cercetat de polițiști pentru furt. Tînărul este acuzat că în noaptea de 9 spre 10 august a furat mai multe panouri de lemn de la gardul unui cetățean ...[citește_toată_știrea]

12 August 2011, 18:41
(7014 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Valea Ciorii furt


Fetești: Acțiune pentru legalitatea forței de muncă

Polițiștii feteșteni, în colaborare cu inspectori ITM, au desfășurat joi, 11 august, o acțiune pentru prevenirea și combaterea ilegalităților care se comit în domeniul forței de muncă. În acest sens au ...[citește_toată_știrea]

12 August 2011, 18:40
(7146 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Comerț ilegal cu lemne de foc

În perioada 9-11 august, polițiștii ialomițeni au desfășurat pe raza mai multor comune o acțiune ce a vizat combaterea faptelor de comercializare ilegală de material lemnos. Pe parcursul întregii acțiuni ...[citește_toată_știrea]

12 August 2011, 18:40
(10436 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Prostituată de meserie

Deși a fost amendată în nenumărate rînduri pentru prostituție, o tînără de 23 ani, din Slobozia, nu s-a dezis de meserie și joi, 11 august, jandarmii slobozeni au amendat-o din nou pe prostituată. Mihaela ...[citește_toată_știrea]

12 August 2011, 10:47
(8438 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
Părinte mulțumit în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Gio în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a @Liga a IV-a în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Alecu în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Cositoru Dumitru în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 SeGeRistu în Sistemul de Garanție-Returnare SGR plasează Ialomița în topul reciclării Curiosul în «Motorul» economic privat al Ialomiței alegator în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență KOMUNIKATOR în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Liga a IV-a în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Mary în «Motorul» economic privat al Ialomiței Slabu în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a Cetatean3 în «Motorul» economic privat al Ialomiței @boss în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Cetatean 2 în «Motorul» economic privat al Ialomiței Cetatean în «Motorul» economic privat al Ialomiței Corcodel în Stelnica și Punctul de Acostare «Regina Maria», creștere a numărului de turiști Mary în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...