Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Fotbal fără griji

Fotbal, Liga a III-a, Recolta Gheorghe Doja-FC Voluntari 2 1-1

Fotbal fără griji

În play-out-ul seriei a 3-a lucrurile s-au clarificat înaintea ultimei etape. CS Amara și Agricola Borcea se vor întoarce în fotbalul de județ. Cel puțin din punct de vedere sportiv, pentru că, suntem aproape siguri, călărășenii vor fi invitați de Federația Română de Fotbal să participe și în viitorul sezon de Liga a III-a. Așadar, Recolta Gheorghe Doja și FC Voluntari 2 erau total lipsite de griji înaintea ultimului meci direct din acest sezon. Singurul lucru care ar mai fi contat era faptul că, la victorie, Recolta sărea peste Voluntari, pe locul 7. A fost însă un aspect minor, care n-a cântărit în abordarea gândită de conducerea Recoltei. Interimarul Valentin Toma i-a lăsat pe bancă pe greii echipei și a început în următoarea formulă: Răducanu-Lungu, Ene, Chebac, Andrei-Bălan, Drăgan, Barabaș-Popescu, Stere, Tănase. La pauză, au intrat pe teren Alexe, Răduca și Năstase, altfel titulari de drept. Ulterior, a fost introdus și Andrei Comșa. A fost un meci de vacanță, privit cu relaxare de cei din tribună. Cele două echipe și-au împărțit echitabil reprizele. FC Voluntari a intrat la pauză în avantaj, după reușita lui Alexandru Chilili. A doua repriză a fost a ialomițenilor, Mihăiță Năstase stabilind scorul final, 1-1. Năstase este, pentru al doilea an consecutiv, golgheterul echipei. Cu 19 goluri stagionale, se numără printre cei mai prolifici marcatori din Liga a III-a. Îl urmează Adrian Răduca, cu 12 goluri și Ionuț Alexe, cu 5 goluri. Recolta Gheorghe Doja termină campionatul pe locul 8. Cu 37 de puncte, este pe primul loc într-un clasament al ocupantelor locului 8 din cele 10 serii. Pentru ialomițeni urmează al 5-lea sezon consecutiv de Liga a III-a. CS Amara a terminat campionatul cu o nouă înfrângere, 0-3, cu Dunărea Călărași, și părăsește al 3-lea eșalon după un singur sezon.

30 Mai 2023, 16:05 (5514 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Program stabilit pentru lotul remaniat al Recoltei Gheorghe Doja în noul sezon 2026-2027
Binemeritat loc 3 la final de play-out
Victorie zdrobitoare în deplasare

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 31 Aug 2026
260 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: 1,33 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor și a verificărilor efectuate în luna aprilie 2024

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au efectuat, în luna aprilie 2024, controale la contribuabili persoane fizice și juridice, înregistrând următoarele ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2024, 16:40
(13310 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Percheziții într-un dosar de «înșelăciune» cu polițe de asigurare!

Slobozia: Percheziții într-un dosar de «înșelăciune» cu polițe de asigurare!

Sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, marți, 28 mai a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2024, 16:25
(15388 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți-Târg: Ordin de protecție după ce un bărbat și-a bătut soția

Polițiștii din Fierbinți-Târg au fost sesizați marți, 28 mai a.c., cu privire la faptul că o femeie, în vârstă de 35 de ani, din orașul Fierbinți-Târg, ar fi fost agresată fizic ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2024, 16:20
(14697 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 29 mai 2024, termen-limită de depunere a situațiilor financiare anuale întocmite la 31 decembrie 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabilii interesați că potrivit art. 36, alin. (1), lit. a) din Legea Contabilității nr.82/1991, republicată, cu modificările și ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2024, 14:40
(20035 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: TVA rambursată de peste 11,16 milioane de lei, în luna aprilie 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna aprilie 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de 11,16 milioane ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2024, 10:40
(11876 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune cu forțe mărite la Țăndărei, Mihail Kogălniceanu și Săveni

Duminică, 26 mai a.c., polițiștii din Țăndărei, cu sprijinul jandarmilor ialomițeni au organizat o acțiune de amploare pentru menținere a unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea riscului ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2024, 16:10
(10941 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Reținut după ce a furat mai multe sume de bani din incinta unor firme

Vineri, 24 mai a.c., polițiștii din Slobozia, sub coordonarea Parchetului de pe Lângă Judecătoria Slobozia, au reținut pentru 24 de ore un bărbat, în vârstă de 33 de ani, cercetat pentru ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2024, 16:05
(11482 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

În cursul zilei de vineri, 24 mai a.c., în jurul orelor 13,30, polițiștii din Căzănești, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2024, 15:55
(2330 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Bănuit de «furt calificat», arestat pentru 30 de zile

Sâmbătă, 25 mai a.c., în urma probatoriului administrat de polițiștii de Investigații Criminale din cadrul IPJ alomița, sub coordonarea procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2024, 15:50
(9642 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Urziceni

Incendiu la o casă din Urziceni

Pompierii ialomițeni au intervenit vineri, în jurul orelor 16,50, când au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la locuința unui cetățean din ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2024, 12:25
(9846 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni incendiu


Cosâmbești: Muniție găsită în timp ce lucra la consolidarea casei

Vineri, 24 mai a.c., în jurul orelor 20,30, echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului a intervenit pentru identificarea unui element de muniție neactiv găsit accidental în timpul unor ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2024, 12:15
(10386 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Dridu-Snagov!

Miercuri, 29 mai 2024, în intervalul orar 08,00-16,00, RAJA Constanța va sista furnizarea apei în satul Dridu-Snagov (comuna Dridu), pentru realizarea operațiunilor de mentenanță a instalațiilor ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2024, 12:05
(10721 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Nicolești cu o victimă încarcerată!

Accident la Nicolești cu o victimă încarcerată!

Vineri, 24 mai a.c., în jurul orelor 15,10, patru echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit pentru gestionarea unei situații de urgență generată de producerea ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2024, 11:55
(9569 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se furnizează apă cu program în localitatea Fierbinți-Târg!

La nivelul localității Fierbinți-Târg s-a înregistrat în ultima perioadă o creștere considerabilă a consumului de apă potabilă, dar și o scădere a debitului la nivelul sursei de captare ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2024, 11:45
(11547 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Subvenții de peste 322 milioane de lei pentru crescătorii din sectorul suin și avicol

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că joi, 23 mai 2024, Centrele Județene au efectuat plata aferentă ajutorului de stat acordat pentru susținerea activitații crescătorilor ...[citește_toată_știrea]

24 Mai 2024, 10:10
(15291 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Acțiuni ale polițiștilor în «Săptămâna Prevenirii Criminalității»

Slobozia: Acțiuni ale polițiștilor în «Săptămâna Prevenirii Criminalității»

Miercuri, 22 mai 2024, polițiștii din cadrul IPJ Ialomița au organizat o serie de activități preventive în rândul cetățenilor în municipiul Slobozia, care au fost informați cu privire ...[citește_toată_știrea]

23 Mai 2024, 15:00
(19553 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Posibil drogat la volan

Miercuri, 22 mai 2024, polițiștii din Urziceni, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, au oprit pentru ...[citește_toată_știrea]

23 Mai 2024, 14:40
(2405 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: La volan cu permisul suspendat

Un bărbat de 55 de ani, domiciliat în județul Constanța, s-a ales cu un dosar penal după ce a fost oprit în trafic de polițiști. În urma unui control de rutină, efectuat miercuri, ...[citește_toată_știrea]

23 Mai 2024, 14:30
(3507 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 79,5 milioane de lei, subvenții pentru fermierii ialomițeni din sectorul vegetal

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că miercuri, 22 mai 2024, a efectuat plata aferentă ajutorului de stat acordat producătorilor agricoli din sectorul vegetal, aprobat de ...[citește_toată_știrea]

23 Mai 2024, 11:00
(14447 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia, gazda Olimpiadei Naționale de Tehnologia Informației

În perioada 23-26 mai 2024, la Slobozia, se va organiza etapa națională a Olimpiadei Naționale de Tehnologia Informației. Competiția școlară va aduce în reședința județului Ialomița 322 de ...[citește_toată_știrea]

23 Mai 2024, 10:00
(11210 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în Cartierul Buliga din Fetești!

Joi, 23 mai 2024, echipele furnizorului de energie electrică vor executa lucrări de modernizare, reparații și întreținere a instalațiilor în zona localității Fetești/Cartier Buliga. Fără ...[citește_toată_știrea]

22 Mai 2024, 15:15
(10614 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Termen pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoanele fizice care în anul de impunere au realizat, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi ...[citește_toată_știrea]

22 Mai 2024, 14:05
(16194 vizualizări - 0 comentarii)


Forumul APPR salută măsurile întreprinse de autorități, dar protestul își urmează cursul!

Forumul APPR salută măsurile întreprinse de autorități, dar protestul își urmează cursul!

Ca urmare a solicitărilor Forumului Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (Forumul APPR) din data de 10 mai 2024, au apărut primele reacții ale autorităților în vederea ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2024, 16:50
(30239 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Săptămâna Prevenirii Criminalității»

În fiecare an, Poliția Română dedică o săptămână marcării importanței segmentului de prevenire a criminalității pentru siguranța cetățenilor. Anul acesta, manifestarea națională « ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2024, 16:10
(3890 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Slobozia, Reviga, Movilița și Coșereni

Accidente la Slobozia, Reviga, Movilița și Coșereni

Sâmbătă, 18 mai a.c., în jurul orei 4,00, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ialomița a fost alertat despre producerea unui accident rutier în care au fost implicate ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2024, 10:20
(9863 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în zonele Vlașca și Fetești-Oraș din Fetești!

Vineri, 17 mai 2024, echipele RAJA Constanța execută lucrări la nivelul sistemului de alimentare cu apă la intersecția străzilor Mihail Sadoveanu cu Renașterii din Fetești. Pentru remedierea acesteia ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2024, 13:45
(11870 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rezultatele Bursei Generale a Locurilor de Muncă

Vineri, 17 mai 2024, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița a organizat Bursa Generală a Locurilor de Muncă. AJOFM Ialomița a contactat 606 agenți economici din județ, 29 dintre aceștia ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2024, 13:00
(11719 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Reținuți pentru comiterea a trei infracțiuni

Joi, 16 mai 2024, polițiștii din Fetești au fost solicitați să intervină în cazul unui conflict spontan iscat în comuna Bordușani. Polițiștii s-au deplasat de îndată la fața locului ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2024, 12:40
(7344 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Polițiștii au derulat campania «Școală în siguranță»

În perioada 14-17 mai 2024, polițiștii Biroului Siguranța Școlară și Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au derulat proiectul, inițiat în plan național, de Direcția ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2024, 12:00
(3728 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: La volan având dreptul de a conduce suspendat

Un bărbat de 55 de ani, domiciliat în județul Bacău, s-a ales cu un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de «conducerea unui vehicul fără permis de conducere». Joi, 16 mai 202 ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2024, 11:40
(12196 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cetatean în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Profesor în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Minciunica în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Crăciun binecuvântat în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Întrebarea Popa în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean General în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Fost profesor în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Baboi în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Alin în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Dana 2 în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Andrei în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Alexandru în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Alexe în Depozit necontrolat de deșeuri în curtea din spatele fostului sediu al Romtelecom din Slobozia Mary în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Lemnarule în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Cata în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Vasile în Depozit necontrolat de deșeuri în curtea din spatele fostului sediu al Romtelecom din Slobozia Un om de bine în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean @ion ion în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Instalator în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...