Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Revine Covaciu, pleacă șase jucătoare

Handbal, Divizia A, CSM Unirea Slobozia

Revine Covaciu, pleacă șase jucătoare

CSM Unirea Slobozia continuă în eșalonul secund și, conform conducerii, își dorește să promoveze în Liga Florilor, obiectiv susținut de Primăria Slobozia, principalul finanțator. Primul pas a fost alegerea noului antrenor, după despărțirea, cerută și de noi, de profesorul Constantin Frîncu. Noul tehnician va fi, în proporție de 99%, Gheorghe Covaciu, cel care a pregătit echipa noastră în perioada 2017-2020. Covaciu a trăit, alături de echipa noastră, o retrogradare, dar și o promovare imediată. Revine la Slobozia pentru un nou obiectiv îndrăzneț, promovarea în Liga Florilor. Țintă greu de atins, având în vedere transferu­rile făcute de Galați, Slatina sau, chiar Deva, Iași și Ploiești. Dar reputatul antrenor știe unde se bagă, iar noi, iubitorii de handbal, așteptăm ca rezultatele să fie conforme cu obiectivul.

Pleacă Bidașcu și Florea Șase jucătoare din lotul CSM Unirea Slo­bozia părăsesc echipa. Interul stânga Oana Bidașcu și pivotul Cristiana Florea, cele mai experimentate jucătoare din lot, vor părăsi echipa. Vor mai pleca «jucătoarele de 9 metri» Anca Onicaș și Valentina Leuștean, portarul Sara Abed Kader și extrema stângă Diana Fînaru. Conducerea clubului dă asigurări că lotul va fi completat în scurt timp. Sunt vizate posturile de portar, pivot, extremă stânga și jucătoare la linia de 9 metri. În câteva zile vor fi nominalizate noile jucătoare ale Sloboziei, reunirea lotului urmând a se petrece pe la mijlocul lunii iulie.

20 Iunie 2023, 14:40 (9903 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Oana Chitacu, noul antrenor secund al handbalistelor senioare
Andreea Trifa și Mara Iancu, în lotul handbalistelor «senioare»
Principalul Ion Ivan a plecat, Adina Cârligeanu preia banca tehnică a echipei!
România cucerește bronzul mondial la sabie cu slobozeanul George Dragomir în echipă!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 20 Aug 2026
406 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Sfîntu Gheorghe: La volan, cu permisul suspendat

Polițiștii din Sfîntu Gheorghe au oprit în trafic un autoturism la volanul căruia se afla un tînăr, de 19 ani, domiciliat în localitate. Verificînd documentele șoferului, polițiștii au constatat că tînărul ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2010, 08:36
(16662 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune complexă a polițiștilor în vestul județului

Polițiștii din Urziceni și localitățile arondate au executat pe raza localităților Coșereni, Borănești, Bărcănești, Axintele și Movilița o acțiune ce a urmărit prevenirea și combaterea activităților de ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2010, 08:35
(12077 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Poliție acțiune


Slobozia: Un copil de doar 5 ani, victima unui accident rutier

Un copil de doar 5 ani a fost transportat joi, 24 iunie, la Spitalul de Urgență Floreasca din Capitală după ce a fost victima unui accident rutier. Copilul, nesupravegheat fiind, a vrut să traverseze strada ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2010, 17:28
(24894 vizualizări - 0 comentarii)


Marea Debarasare, la a doua ediție

La sfîrșitul săptămînii, vineri și sîmbătă, 25 și 26 iunie, Ministerul Mediului și Pădurilor, în colaborare cu asociațiile colective și reciclatorii, vor desfășura cea de-a doua ediție din acest an a campaniei ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2010, 17:27
(17852 vizualizări - 0 comentarii)


«Let’s Do It, Romania!» curăță Ialomița

Sîmbătă, 26 iunie, echipa «Let’s Do It, Romania!» ajunge în județul Ialomița, unde va organiza o conferință de lansare a proiectului de mediu în Sala de ședințe a Instituției Prefectului. Potrivit organizatorilor ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2010, 17:27
(31126 vizualizări - 0 comentarii)


Protestanții de la Biserica ANL, cercetați penal

Persoanele care au provocat joi, 24 iunie, un scandal în incinta Bisericii «Sfîntul Gheorghe» din Slobozia sînt cercetate penal pentru «impiedicarea libertății cultelor». Potrivit polițiștilor, cele 15 ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2010, 17:26
(20938 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Doja: Armă deținută ilegal

Joi, 24 iunie, polițiștii au confiscat o armă deținută ilegal de către un bărbat din Gheorghe Doja. Arma cu aer comprimat de calibru 5,5 mm era o armă neletală dar care trebuia supusă autorizării, motiv ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2010, 10:23
(14473 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Hoții de cablu electric au primit mandate de arestare

Cei trei tineri reținuți de polițiștii din Urziceni după ce au fost identificați ca fiind autorii mai multor furturi de cablu electric au primit mandate de arestare. Hoții, cu vîrste cuprinse între 20 și ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2010, 10:22
(18326 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni hoți


Consiliul Județean Ialomița împarte «firimituri» financiare administrațiilor locale

Consiliul Județean Ialomița se convoacă într-o nouă ședință ordinară. Sedința are pe ordinea de zi nu mai puțin de 11 proiecte de hotărîre, care vizează atît activitatea curentă a instituției, cît și decizii ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2010, 14:54
(19623 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Accident stupid cu un șofer de motoscuter

Un accident rutier s-a produs marți, 22 iunie, în municipiul Fetești. În urma incidentului o persoană a fost rănită, fiind transportată la spitalul din localitate pentru investigații medicale suplimentare ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2010, 14:25
(24890 vizualizări - 0 comentarii)


Reviga: Recidivist încarcerat după ce i-a amenințat pe săteni cu un furcoi și o cazma

După ce și-a ispășit o pedeapă cu închisoarea, condamnat fiind pentru infracțiunea de omor, un bărbat din Reviga a ajuns din nou după gratii întrucît zilele precedente a provocat un scandal de amploare ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2010, 14:24
(21696 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Reviga scandal


Hoți de cablu electric, reținuți de polițiști

Trei tineri reținuți de polițiștii din Urziceni vor fi prezentați Parchetului de pe lîngă Judecătoria din localitate cu propunere de arestare preventivă, după ce au fost identificați ca fiind autorii mai ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2010, 14:23
(20806 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: hoți cablu


Urziceni: Amenzi în trafic

Marți, 22 iunie, în intervalul orar 17,30-19,30, polițiștii din Urziceni au desfășurat o acțiune pe raza localității. În cadrul acțiunii polițiștii au legitimat 40 de persoane, au controlat 35 de autovehicule ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2010, 14:22
(20014 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni acțiune


Ansamblul folcloric «Doina Bărăganului», la Festivalul Internațional de Folclor de la Pilsen-Cehia

Ansamblul folcloric «Doina Bărăganului», la Festivalul Internațional de Folclor de la Pilsen-Cehia

În perioada 9-13 iunie 2010, ansamblul folcloric «Doina Bărăganului» al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița a participat la cea de-a 14-a ediție a Festivalului ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2010, 12:52
(25022 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier cu trei persoane încarcerate

Evenimentul s-a petrecut în cursul dimineții de miercuri, 23 iunie , în jurul orei 9.00, la intersecția DN2 cu DJ102H, pe raza comunei Glodeanu Sărat, sat Căldărușanca, din județul Buzău. O autoutilitară ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2010, 12:41
(21259 vizualizări - 0 comentarii)


Curs de MEDIERE la Camera de Comerț

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Ialomița intenționează să organizeze în perioada imediat următoare un curs de MEDIERE cu un furnizor de formare în domeniul medierii acreditat. La cursul de M ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2010, 12:39
(24651 vizualizări - 1 comentariu)


APIA: Cereri pentru acciza redusă la motorina utilizată în agricultură

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește producătorilor agricoli că riscă să nu beneficieze de acciza redusă pentru motorina utilizată în agricultură dacă nu depun, pînă la ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2010, 12:34
(21774 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2010, 19:39
(11241 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2010, 19:22
(11863 vizualizări - 0 comentarii)


Cristudor, reconfirmat în funcția de procuror șef al DNA Slobozia

Cristudor, reconfirmat în funcția de procuror șef al DNA Slobozia

Recent, Consiliul Superior al Magistraturii a decis reconfirmarea în funcția de conducere a Direcției Naționale Anticorupție-Biroul Teritorial Slobozia a procurorului Dumitru Cristudor. Astfel, Cristudor ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2010, 13:04
(24486 vizualizări - 1 comentariu)


Angajăm urgent

Mobila SA angajează tîmplari și tapițeri cu experiență în domeniu. Se oferă salariu atractiv. Informații la sediul din Șos. Brăilei, nr. 5, (vizavi de Vamă). ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2010, 11:03
(15189 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița, locul 5 la nivel național: Rata șomajului-11,35%

Potrivit ultimelor date furnizate de AJOFM Ialomița, rata șomajului în luna luna mai 2010 a fost în scădere. Așadar, în luna mai, procentul a fost de 11,35%, inferior celorlalte luni ale începutului de ...[citește_toată_știrea]

22 Iunie 2010, 10:47
(13035 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: șomaj Ialomița


«Situația actuală a persoanelor seropozitive din județul Ialomița»

Uniunea Naționala a Organizațiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA din România (UNOPA) organizează marți, 22 iunie, ora 14,00, conferința de presă cu tema «Situația actuală a persoanelor seropozitive din ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2010, 18:34
(20580 vizualizări - 0 comentarii)


Criminalii de la volan

În cursul nopții de sîmbătă spre duminică, în jurul orei 02.00, o echipă de siguranță publică din cadrul Poliției Municipiului Slobozia a oprit pentru control un autoturism cu numere de înmatriculare provizorii ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2010, 17:56
(23074 vizualizări - 0 comentarii)


Violatori după gratii

În cursul zilei de duminică, 20 iunie, un tînăr, de 20 de ani, din Făcăeni a fost reținut de polițiști și prezentat Parchetului de pe lîngă Judecătoria Fetești cu propunere de arestare preventivă, pentru ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2010, 17:40
(22742 vizualizări - 1 comentariu)


Condeești: «Premierea celor ostenitori în via Domnului»

La Școala cu clasele I-VIII din localitatea Condeești, în ultima zi de școală a avut loc premierea a unui număr de nouă elevi care s-au remarcat prin activitățile religioase desfășurate la nivelul școlii ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2010, 10:30
(26203 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: S-au bătut în scara blocului și au făcut scandal la sediul Poliției

Sîmbătă dimineață, 19 iunie a.c., la ora 05.30, Poliția Slobozia a fost solicitată să intervină pentru aplanarea unei bătăi iscate între doi tineri chiar în scara blocului în care locuiau. La vederea echipajului ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2010, 07:15
(23447 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia scandal


Slobozia: A apelat 112 mințind că polițiștii sînt băuți

Un șofer de autocar a apelat 112 încercînd astfel să-i intimeze pe polițiștii care tocmai îl opriseră pentru un control de rutină. Șoferul, sesizînd că polițiștii urmau să-l sancționeze pentru abateri la ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2010, 07:14
(18604 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia


Fetești: Băuturi alcoolice contrafăcute, la vînzare

Un bar din Fetești a fost amendat de polițiști întrucît se încerca vînzarea a aproximativ 100 de litri de votcă contrafăcută. Fiindu-i solicitate amănunte asupra cantității de băuturi aloolice depistate ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2010, 07:14
(20287 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești


Infractori după gratii

Polițiștii slobozeni au depistat un bărbat, de 31 de ani, domiciliat în municipiul reședință de județ. Pe numele acestuia, la data de 6 iunie a.c., Judecătoria Slobozia a emis un mandat de executare a pedepsei ...[citește_toată_știrea]

21 Iunie 2010, 07:13
(19862 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: urmăriți


Ultimele comentarii
oi în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Tot EL în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului ? în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Alegator în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului @ Wake up în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Mary în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! teren extravilan Munteni Buzău în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Caron în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! Wake up în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Fotograf în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului auto SH în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Urban în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! Gigi de la gaze în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Veverita în Primăria Slobozia reabilitează doar 4 din 7 unități de învățământ prin Programul «ELENA» Est în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Respect... în Proiect tehnic pentru consolidarea digului din zona Bentu, lipsă de fonduri pentru implementare Cetățean în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului blog sud-est în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Alegator în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului locuitor în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...