Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Trei noutăți și o plecare importantă

Fotbal, Liga a II-a, Unirea Slobozia

Trei noutăți și o plecare importantă

Antrenorul Adrian Mihalcea a revenit la Unirea Slobozia, iar suporterii așteaptă transferuri spectaculoase. Așa s-a întâmplat în urmă cu 2 ani, când galben-albaștrilor li s-au alăturat Coadă, Perju, Greu sau Cruceru. Cel puțin pentru moment, campania de achiziții nu arată la fel de spectaculos. Cosmin Bârnoi este un experimentat mijlocaș de bandă care a evoluat, în ultimele două sezoane, la Politehnica Timișoara. Bănățeanul de 25 de ani are experiență și în Liga I, unde a evoluat pentru ACS Poli Timișoara, Viitorul Constanța și Politehnica Iași. În sezonul precedent, Bârnoi a marcat 4 goluri pentru Poli Timișoara. O a doua achiziție este Mihai Șandru, fundaș stânga venit de la Progresul Spartac București. Fotbalistul are 26 de ani și s-a remarcat, în sezonul trecut, prin cele 4 goluri marcate în contul bucureștenilor. Portarul Ștefan Georgescu, 21 de ani, de la CSO Plopeni, reprezintă una dintre surprizele perioadei de transferuri. Georgescu s-a remarcat în ultimul sezon, fiind conside­rat de președintele Ilie Lemnaru un adevărat «Gurău de Plopeni», cu referire la fostul portar al Unirii, titular, în prezent, la Craiova lui Mititelu. În afară de aceștia trei, potrivit declarațiilor lui Adrian Mihalcea, vor mai veni trei jucători, toți din afara țării: un portar, un mijlocaș central și un atacant. Totodată, căutările sunt în toi și pentru jucători care să acopere regula «Under» (în sezonul viitor, echipele de Liga a II-a vor avea nevoie, în teren, în permanență, de un jucător născut în 2003 și de unul născut în 2005). Prin urmare, lista venirilor va fi voluminoasă. Și nici cea a plecărilor nu se anunță prea subțire...

Pleacă golgheterul Primul care și-a anunțat plecarea este atacantul central Ciprian Rus. Jucătorul venit la Unirea la startul sezonului precedent, s-a remarcat prin cele 6 goluri și cele 4 pase decisive reușite. Originar din Arad, Ciprian Rus, 32 de ani, este un jucător cu mare experiență la nivelul primelor două divizii, de care Unirea Slobozia ar fi avut în continuare mare nevoie. În zilele viitoare, o dată cu reunirea, vom afla și numele celorlalți jucători la care antrenorul Adrian Mihalcea a renunțat.

20 Iunie 2023, 18:25 (7419 vizualizări - 7 comentarii)

Citiți și:
Cronica unui eșec anunțat pe final
Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon
«Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!»
Începe spectacolul fotbalului județean!

Comentariile cititorilor:


Bobo:
(22 Iunie 2023, 19:19)
Doriane, nici nu s-a simțit ca a fost la echipa golda
Alexandru Daniel :
(22 Iunie 2023, 19:15)
Pai poate Țică nu este asa important în opinia lor ,fiind de atâția ani un om de baza ,omul asta chiar muncește si mereu a fost unul din cei mai importanți jucători ai echipei. Nefiind sub aripa "mai marilor "îți dai seama ca dacă îl scoate la lumina baga pe mulți în umbra ....
Dorian:
(22 Iunie 2023, 13:12)
A da,ați uitat sa scrieți ca și Denis Golda a plecat.
Dorian:
(22 Iunie 2023, 13:06)
Subtiri transferuri în contextul în care se scria în presa ca obiectivul este același,prinderea play off-ului.
Dorian:
(22 Iunie 2023, 13:05)
@Mirel e vorba de golgheter-ul echipei,cel care a dat cele mai multe goluri la echipa respectiva
Vasile:
(21 Iunie 2023, 11:53)
Bine că a venit Mihalcea..
Acum ne salvează sigur de la retrogradare:))) baftă!
Mirel:
(21 Iunie 2023, 11:41)
Adevarul ca a dat 30 de goluri, unde ati mai pomenit golgheter cu 6 goluri? Pai Tzica are mai multe, nu înțeleg cum vi se pare vouă ca s-a pierdut un golgheter când el avea 6 goluri. Penibil

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 19 Aug 2026
381 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Roșiori: Alt «șofer» fără permis

În noaptea de vineri spre sâmbătă, 14/15 mai a.c., în jurul orei 1.00, cu ocazia unei patrulări intercomunale, agenții Posturilor de Poliție Roșiori și Drăgoești au oprit pentru control, pe raza primei ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2010, 13:49
(20629 vizualizări - 0 comentarii)


DN2A: Trafic rutier întrerupt pentru aproximativ 45 de minute din cauza unui accident

Vineri, 14 mai a.c., în jurul orei 21.25, pe DN2A, în apropierea localității Sărățeni, s-a produs un accident de circulație soldat doar cu pagube materiale, în urma căruia circulația rutieră a fost blocată ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2010, 13:48
(13834 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: DN2A accident


Andrășești: 10 tone de deșeuri feroase fără documente, ridicate în vederea confiscării

Joi, 13 mai a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor Ialomița, în baza unui plan de acțiune ce are ca scop prevenirea și combaterea activităților economice ilegale în domeniul colectării ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2010, 13:47
(21109 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Pieton accidentat pe trecere

Joi, 13 mai, Poliția Urziceni a fost sesizată despre faptul că pe strada Calea București din localitate s-a produs un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unui pieton. Urmare a cercetărilor efectuate ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2010, 13:58
(20740 vizualizări - 0 comentarii)


12 permise reținute în doar două zile

În perioada 11-13 mai 2010, polițiștii Serviciului Rutier au desfășurat o serie de acțiuni pe șoselele din județ pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum, și pentru conștientizarea conducătorilor ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2010, 13:57
(23489 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Recidivist prins la furat de un vecin

Poliția Municipiului Slobozia a fost sesizată de un bărbat, de 34 de ani, din localitate, despre faptul că a surprins un tânăr suspect ce încerca să iasă din curtea locuinței unei vecine. Din cercetările ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2010, 06:08
(24382 vizualizări - 0 comentarii)


Săveni: Dispărut de la domiciliu

Miercuri, 12 martie a.c., în jurul orei 12.00, Poliția Orașului Țăndărei a fost sesizată de un bărbat din localitate despre faptul că din data de 5 mai a.c., orele 22.00, a dispărut de la domiciliu un bărbat ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2010, 06:06
(22601 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Săveni dispărut


Maia: Prins și încarcerat pentru executarea unui mandat de arestare

În cursul zilei de miercuri, 12 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Urziceni au desfășurat activități de depistare a unui bărbat, de 33 de ani, din localitatea Maia, pe numele căruia exista ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2010, 06:05
(19910 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: 14 filtre ale Poliției

Fetești: 14 filtre ale Poliției

Peste 35 de polițiști au acționat în sistem integrat pe raza municipiului Fetești și pe raza localităților limitrofe pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică. Astfel, miercuri, 12 martie ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2010, 17:21
(22945 vizualizări - 1 comentariu)


APIA: Peste 950000 de cereri pentru subvenția pe suprafață

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește fermierilor care intenționează să solicite sprijinul pe suprafață că termenul limită pentru depunerea cererilor de plată este 17 mai 2010. ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2010, 16:34
(25352 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Șoferul» care a provocat accidentul în lanț, reținut de polițiști

Miercuri, 12 mai a.c., tînărul «șofer» răspunzător de accidentul provocat sîmbătă spre duminică, respectiv 8 spre 9 mai, a fost reținut pentru 24 de ore. Să reaminitim că tînărul, de 22 de ani, din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2010, 16:27
(20730 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia arestare


În atenția producătorilor și cumpărătorilor de lapte

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește cumpărătorilor care achiziționează lapte, precum și producătorilor deținători de cotă de lapte pentru vînzări directe, că declarațiile ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2010, 18:04
(20229 vizualizări - 0 comentarii)


Contrabandă cu țigări

În urma unor acțiuni desfășurate în ultimele cinci zile în vederea combaterii transportului și a comerțului ilicit cu mărfuri, polițiștii ialomițeni au depistat mai multe persoane care transportau sau comercializau ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2010, 17:43
(26963 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Peste 4 tone de fier vechi, confiscate

În cursul zilei de marți, 11 mai, polițiștii din Urziceni au organizat și executat o acțiune pentru prevenirea și combaterea actelor de comerț ilicit. În timpul desfășurării acțiunii, polițiștii au depistat ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2010, 17:38
(22616 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Prins de polițiști după ce a furat o bicicletă

Marți, 11 mai,polițiștii din Țăndărei au fost sesizați prin 112, de un tînăr, de 21 de ani, din localitate, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au furat bicicleta pe care o ținea în fața locuinței ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2010, 17:35
(22058 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2010, 18:13
(14123 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2010, 17:58
(15036 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: A ascuns produsele furate sub fustă

La începutul săptămînii în curs, luni, 10 mai, Poliția Municipiului Urziceni a fost sesizată de patronul unei firme despre faptul că o femeie a sustras produse cosmetice din magazinul societății. La fața ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2010, 17:29
(24750 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni furt


Cocora: Din căruță în copac

Luni, 10 mai, Poliția Slobozia a fost sesizată despre faptul că pe DJ102H, pe raza localității Cocora, s-a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a unei persoane. Din cercetările ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2010, 17:28
(25543 vizualizări - 0 comentarii)


6 luni de închisoare pentru că a condus mașina fără permis

La mai puțin de două ore de la primirea unui mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, polițiștii au identificat și reținut persoana în cauză, aceasta fiind arestată pentru executarea pedepsei. În ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2010, 17:27
(25183 vizualizări - 0 comentarii)


Arme deținute ilegal

Luni, 10 mai 2010, polițiștii din Urziceni au depistat, în urma unor controale efectuate, un agent de pază care deținea ilegal o armă supusă autorizării. Agentul de pază, un bărbat, de 30 de ani, din localitate ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2010, 17:26
(26502 vizualizări - 0 comentarii)


Scrumbie confiscată

În cursul nopții trecute, respectiv 10 spre 11 mai, polițiști din Țăndărei au organizat un filtru pe Drumul Național 2A, în zona Chirana, ocazie cu care a fost oprit pentru control un autoturism înmatriculat ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2010, 17:25
(22932 vizualizări - 0 comentarii)


Siguranța elevilor, în atenția polițiștilor

Luni, 10 mai, timp de patru ore, polițiștii din Urziceni au acționat pentru prevenirea și combaterea delicvenței juvenile în unitățile de învățămînt, în scopul diminuării riscului infracțional și victimal ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2010, 17:24
(13992 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: polițist elev


Armele și munițiile, la verificare

Armele și munițiile, la verificare

Polițiștii ialomițeni atenționează persoanele juridice care dețin arme și muniții că autorizațiile de deținere și de folosire a armelor letale și a armelor neletale supuse autorizării, respectiv a munițiilor ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2010, 15:18
(22172 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: arme verificare


Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan», ediția a XIII-a

În perioada 13-16 mai 2010, în organizarea Consiliului Județean Ialomița, a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița și a Consiliului Local Slobozia, se va desfășura ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2010, 15:14
(23202 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale Poliției

Poliția Municipiului Urziceni a organizat sîmbătă 8 mai, în intervalul orar 08.00-12.00, o acțiune ce a vizat menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea infracțiunilor cu violență ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2010, 15:04
(23082 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: acțiune Poliție


Vlădeni: Patron amendat

La finele săptămînii trecute, sîmbătă, 8 mai, polițiștii feteșteni, împreună cu comisari din cadrul Gărzii Financiare Ialomița, au organizat și executat o acțiune pentru cunoașterea, prevenirea și combaterea ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2010, 15:02
(27514 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Bătrîn tîlhărit

Sîmbătă, 8 mai, în jurul orelor 20.30, Poliția Orașului Țăndărei a fost sesizată de către un barman angajat la o discotecă din localitate, despre faptul că un bărbat, de 60 de ani, a fost victima unei infracțiuni ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2010, 14:59
(21609 vizualizări - 0 comentarii)


Cîștigătorii Festivalului-Concurs «Ionel Perlea», a XIX-a ediție

Festivalul și Concursul Național de Interpretare a Liedului «Ionel Perlea», ediția a XIX-a, desfășurat în perioada 7-9 mai 2010, și-a decis cîștigătorii. Juriul a decis acordarea marele premiu «Ionel Perlea ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2010, 14:44
(25505 vizualizări - 0 comentarii)


«Ziua Eroilor», sărbătorită de jandarmi

«Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița organizează joi, 13 mai, manifestări comemorative dedicate „Zilei Eroilor“ și „Înălțării Domnului“» informează reprezentanții instituției. Sărbătoarea se va ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2010, 14:38
(22132 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Fotograf în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului auto SH în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Urban în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! Gigi de la gaze în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Veverita în Primăria Slobozia reabilitează doar 4 din 7 unități de învățământ prin Programul «ELENA» Est în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Respect... în Proiect tehnic pentru consolidarea digului din zona Bentu, lipsă de fonduri pentru implementare Cetățean în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului blog sud-est în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Alegator în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului locuitor în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! Movila în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Piața în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului #ilie în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Cetatean al orasului în Concurs pentru directorii și directorii adjuncți ai școlilor și grădinițelor din Ialomița cetatean în Cronica unui eșec anunțat pe final cetatean în Ialomița: Procent de promovare de 29,5% la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2026 icre știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Viorel în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni AlexDan în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...