Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Al patrulea transfer: portarul Denis Rusu

Fotbal, Liga a II-a, Unirea Slobozia

Al patrulea transfer: portarul Denis Rusu

Unirea Slobozia s-a reunit la mijlocul săptămânii precedente sub comanda noului antrenor,Adrian Mihalcea. Acesta revine la echipă după o pauză de un an și, o dată cu el, se întorc antrenorul cu portarii, Daniel Harnagea, și preparatorul fizic, Bogdan Hetco. Noutățile din lotul Unirii sunt, deocamdată, prea puține în raport cu așteptările suporterilor. Nu este însă nimic neobișnuit, această situație fiind prezentă la majoritatea echipelor din liga secundă. Pri­mele noutăți au fost portarul Ștefan Georgescu (22 de ani, CSO Plopeni), fundașul stânga Mihai Șandru (26 de ani, Pro­gresul Spartac București) și mij­locașul Cosmin Bârnoi (25 de ani, Politehnica Timișoara). O dată cu reunirea, a fost parafat și transferul portarului din Republica Moldova, Denis Rusu, 32 de ani. Înainte de a ajunge la Unirea Slobozia, Rusu a mai evoluat, în primele două ligi din România, pentru: Politehnica Iași, Viitorul Pandurii Târgu Jiu, CS Universitatea Craiova și Gloria Buzău, unde a avut prima colaborare cu antrenorul Adrian Mihalcea. Prin aducerea lui Rusu, postul de portar a fost pe deplin acoperit. În zilele următoare ar putea apărea alte câteva noutăți în lotul Unirii, în special în zona ofensivă.

Au plecat 12 Unirea Slobozia s-a despărțit, în această vară, de 12 jucători: Contra, Păduraru, Perju, Ben Levy, Prejmerean, Silaghi, Bolohan, Boțogan, Bujor, Mustacă, Rus și Golda. Interesant este că, spre deosebire de alte perioade, o serie de jucători și-au găsit angajamente în eșalonul secund. Astfel, Vlad Prejmerean s-a transferat la Chindia Târgoviște, Ciprian Rus a semnat cu CSM Reșița, iar Denis Golda cu Unirea Dej. Jucătorii împrumutați s-au întors la echipele de care aparțin.

Debut în «amicale» cu Urziceniul Unirea Slobozia are programate, pentru perioada de pregătire, 7 meciuri amicale. Primul dintre acestea se va juca miercuri, 28 iunie 2023, contra celor de la ASFC Urziceni, care au evoluat în play-out-ul Ligii a IV-a. Urmează, sâmbătă, 1 iulie a.c., un alt amical de tradiție, contra concitadinei Abatorul. Pe 8 iulie a.c., echipa lui Mihalcea va evolua contra celor de la Chindia Târgoviște, iar în perioada 10-21 iulie 2023 Unirea va pleca în cantonament la Târlungeni. Aici se vor juca și 3 meciuri de pregătire, cu Metaloglobus, FC Brașov și Olimpic Zărnești. Cu o săptămână înainte de startul noului sezon, Unirea va primi vizita celor de la Metalul Buzău. Campionatul Ligii a II-a debutează pe 5 august 2023.

27 Iunie 2023, 19:05 (6663 vizualizări - 2 comentarii)

Citiți și:
Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon
«Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!»
Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»!

Comentariile cititorilor:


Marius:
(29 Iunie 2023, 12:45)
Rusu e peste Contra.E de departe cel mai bun transfer făcut de Unirea din ultimii ani.pacat că nu am reusit sa aducem jucători de la UCluj ,care nu au prins lotul pentru liga 1.As vrea sa nu mai pierdem puncte în ultimele minute!Asa s a pierdut sezonul trecut play off ul.Sper ca vasta experienta a portarului,ne va ajuta .Forta Unirea Slobozia!
Dorian:
(28 Iunie 2023, 17:13)
Slăbuțe transferurile pana acum. O sa se simtă lipsa lu Contra,Perju și Rus dacă nu sunt înlocuiți cu niște transferuri de calitatea lor

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
16 Aug 2026
313 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Autobuze și camioane, verificate de polițiștii ialomițeni

Peste 350 de autobuze și camioane au fost verificate de polițiști. Activitățile de control s-au desfășurat simultan în toate cele 28 de state membre ale UE, conform Planului de Operațiuni al Organizației ...[citește_toată_știrea]

31 Iulie 2015, 15:20
(3820 vizualizări - 1 comentariu)


Jandarmii ialomițeni asigură buna desfășurare a Festivalului «Trofeul Tinereții» Amara 2015

Echipaje și patrule de jandarmi vor asigura sîmbătă și duminică, 1/2 august 2015, ordinea publică la manifestările ocazionate de desfășurarea Festivalului «Trofeul Tinereții» Amara 2015. Misiunile se execută ...[citește_toată_știrea]

31 Iulie 2015, 13:35
(5526 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Noutăți în Programul Operațional pentru Ajutorarea Persoanelor Defavorizate

În data de 28 iulie a.c., Guvernul a adoptat o Hotărîre prin care se operează o serie de modificări în derularea Programul Operațional pentru Ajutorarea Persoanelor Defavorizate 2014. Astfel, actul normativ ...[citește_toată_știrea]

31 Iulie 2015, 12:05
(8964 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița: Eliberare adeverințe pentru beneficiarii Măsurii 215-Plăți privind bunăstarea animalelor-pachet b-păsări

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Ialomița informează că eliberează adeverințe pentru beneficiarii Măsurii 215-Plați privind bunăstarea animalelor-pachet b-păsări, sesiunea ...[citește_toată_știrea]

31 Iulie 2015, 10:45
(8847 vizualizări - 0 comentarii)


Tabără pentru 21 de elevi la Mânăstirea Cozia

Tabără pentru 21 de elevi la Mînăstirea Cozia

Cu binecuvîntarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, în perioada 21-24 iulie 2015, Catedrala din Urziceni a organizat o tabără la Mînăstirea Cozia din județul Vâlcea. La eveniment au participat 21 de elevi ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2015, 18:25
(5141 vizualizări - 0 comentarii)


Suspectați de furturi, identificați de polițiștii ialomițeni

Șase persoane sînt cercetate de polițiști sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt și furt calificat. Prejudiciile au fost recuperate și restituite părților vătămate.
Astfel, patru tineri, cu ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2015, 15:50
(5444 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ialomița furt


IJJ Ialomița: Doi tineri ofițeri jandarmi au depus jurământul

IJJ Ialomița: Doi tineri ofițeri jandarmi au depus jurămîntul

Începînd cu data de 17 iulie a.c., la Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița au fost repartizați doi tineri sublocotenenți, absolvenți ai Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» București, promoția ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2015, 14:20
(7882 vizualizări - 1 comentariu)


ISU Ialomița: Faza zonală a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență

În perioada 29-31 iulie 2015, Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița va fi unul din centrele din țară ce găzduiește faza zonală a concursurilor serviciilor profesioniste ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2015, 13:10
(7862 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Amnistia fiscală

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că a fost publicată Legea 209/2015, privind anularea unor obligații fiscale. Astfel, prin acest act  normativ ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2015, 12:15
(2524 vizualizări - 0 comentarii)


Încărcătură explozivă, descoperită la Gheorghe Lazăr

Încărcătură explozivă, descoperită la Gheorghe Lazăr

O sferă incendiară cu încărcătură de explozie a fost descoperită vineri, 24 iulie a.c., de un cetățean din localitatea Gheorghe Lazăr, în timp ce încerca să scoată o buturugă din pămînt. Bărbatul a sunat ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2015, 11:45
(5356 vizualizări - 1 comentariu)


Ziua Imnului, sărbătorită la Slobozia

Instituția Prefectului Ialomița va marca miercuri, 29 iulie 2015, Ziua Imnului. Manifestările vor avea loc în Piața Unirii din Slobozia, începînd cu orele 9,30. «Deșteaptă-te, române!» este Imnul Național ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2015, 11:05
(6075 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Examenele de calificare pentru absolvenții școlilor profesionale, monitorizate de jandarmi

Jandarmii ialomițeni asigură, în perioada 27-28 iulie 2015, ordinea publică și, după caz, intervenția pentru restabilirea acesteia, la 5 centre de examinare din județ cu ocazia examenelor de calificare ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2015, 10:10
(4365 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Două accidente, trei persoane rănite

Poliția a fost sesizată miercuri, 22 iulie a.c., cu privire la faptul că pe DN2A s-a produs un eveniment rutier soldat cu rănirea unei persoane. Astfel, în timp ce un bărbat, de 64 de ani, din București ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2015, 13:10
(5188 vizualizări - 1 comentariu)


Tînăr din Miloșești, arestat pentru tentativă la omor

În cursul zilei de miercuri, 22 iulie a.c., polițiști din cadrul Secției Poliție Rurală Grivița au acționat pe raza de competență, pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2015, 11:50
(7533 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Fetești

Două incendii s-au produs în cursul zilei de miercuri, 22 iulie a.c, la două gospodării din municipiul Fetești. Primul eveniment a fost anunțat prin 112, în jurul orei 13,30, cînd locuința unui cetățean ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2015, 11:10
(2557 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești incendiu


anunț angajare

angajăm secretară
birou avocatură
depuneți CV la
[email protected]

21 Iulie 2015, 17:05


Un bucureștean s-a rătăcit între Amara și Slobozia

În noaptea de sîmbătă spre duminică, 18/19 iulie 2015, în jurul orei 1,30, pompierii au fost solicitați să intervină pentru căutarea unui bărbat, în vîrstă de 26 de ani, care a plecat la volanul autoturismului ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2015, 15:15
(6423 vizualizări - 5 comentarii)


Doi viitori ofițeri jandarmi, în practică la Jandarmeria Ialomița

Doi viitori ofițeri jandarmi, în practică la Jandarmeria Ialomița

În perioada 20-31 iulie a.c., doi studenți ai Academiei de Poliție «Alexandru Iona Cuza», arma «Jandarmi», efectuează stagiul de practică în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița. Avînd în ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2015, 14:35
(6749 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Peste 450 de amenzi aplicate

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița acționează permanent pentru salvarea de vieți și sancționarea celor care nu nerespectă regulile de circulație și pun în pericol ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2015, 14:05
(2792 vizualizări - 0 comentarii)


Clarificări AFIR privind utilizarea Bazei de Date cu Prețuri de Referință

Pentru o mai bună înțelegere a acestui instrument de lucru, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) face clarificări privind scopul și utilizarea Bazei de Date cu Prețuri de Referință (BD ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2015, 13:20
(10388 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: AFIR clarificare


IPJ Ialomița: Acțiuni pe linia combaterii evaziunii din agricultură

Peste 20 de tone de cereale au fost confiscate și peste 300 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate de polițiștii ialomițeni în urma activităților desfășurate pentru prevenirea și combaterea fenomenului ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2015, 12:55
(7427 vizualizări - 0 comentarii)


Noi competențe legislative pentru jandarmi

Jandarmeriei Române îi revin, începînd cu luna iulie a anului în curs, potrivit Legii 407/2006, a vînătorii și protecției fondului cinegetic actualizată și a Legii 46/2008, a Codului Silvic, competențe ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2015, 12:20
(4754 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița: Subvenția pentru motorină

Agenția de Plați si Intervenție pentru Agricultură (APIA) Centrul Județean Ialomița informează fermierii ialomițeni că, în data de 15.07.2015, a fost publicat în Monitorul Oficial Ordinul Ministrului Agriculturii ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2015, 11:40
(5452 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Prima ediție a competiției «Pompierul de ultimă generație»

În conformitate cu calendarul Asociației Sportive a Pompierilor-Sucursala Ialomița, în data de 16 iulie a.c, la sediul Detașamentului de Pompieri «Gabriel Boitan» din municipiul Slobozia, s-a desfășurat ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2015, 11:05
(5797 vizualizări - 0 comentarii)


SVSU Căzănești s-a calificat la faza națională a Concursurilor Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență

În urma desfășurării, în perioada 13-15.07.2015, a fazei interjudețene a competițiilor serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență, echipajul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2015, 17:05
(6437 vizualizări - 1 comentariu)


Mandat european de arestare pentru un ialomițean din Bărbulești

Polițiștii de Investigații Criminale din Ialomița au depistat un bărbat care era urmărit internațional pentru săvîrșirea de infracțiuni contra proprietății, fapte comise în Germania. La data de 14 iunie ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2015, 14:35
(4077 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Campanie «Nu trece dincolo!»

Polițiștii ialomițeni, sub coordonarea Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, acționează pentru prevenirea evenimentelor rutiere în care sînt implicați pietoni, precum ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2015, 13:55
(3846 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rata șomajului, în scădere ușoară

La sfîrșitul lunii iunie 2015, în evidențele  Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița se aflau înregistrați 7062 șomeri, din care 1287 șomeri indemnizați, respectiv 5775 șomeri neindemnizați ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2015, 12:20
(5112 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Întîlniri cu contribuabilii

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează persoanele interesate că va organiza întîlniri de lucru cu contribuabilii, pentru a aduce la cunoștința acestora modificările legislative ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2015, 11:15
(3991 vizualizări - 0 comentarii)


Mihail Kogălniceanu: Proiectil descoperit într-o curte

 Un proiectil de artilerie exploziv de calibru 100 mm a fost descoperit de un cetățean din localitatea Mihail Kogălniceanu, în timp ce săpa în curte. Evenimentul ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2015, 16:40
(4353 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Mary în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cetatean în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița AlexDan în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Iulia în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Scolar în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Marius în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 cetatean în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon Novac Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Antoine în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 casă Gheorghe Doja în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...