ULTIMA ORĂ
Țăndărei: Sub influența drogurilor, la volan
Polițiștii din Țăndărei au depistat în trafic un tânăr de 35 de ani, din Fetești, în timp ce conducea un autoturism pe drumurile publice sub influența substanțelor psihoactive, rezultatul drugtest indicând o valoare pozitivă la substanța «THC-5». Șoferul a fost transportat la cea mai apropiată unitate spitalicească pentru recoltarea mostrelor de sânge în vederea stabilirii consumului de substanțe. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe». De asemenea, polițiștii din Țăndărei au depistat doi tineri, de 34 de ani și 22 de ani, ambii din Țăndărei, care ar fi avut asupra lor material vegetal despre care există suspiciunea că ar avea efect psihotrop. Materialul vegetal a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor.
19 Iulie 2023, 12:50 (7787 vizualizări - 0 comentarii)
Țăndărei: Arestați preventiv pentru «trafic de droguri»
Laboratorul anti-drog al Serviciului de Medicină Legală Ialomița se lasă așteptat











