Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Iau startul la Reșița

Fotbal, Liga a II-a, Unirea Slobozia

Iau startul la Reșița

S-a tras la sorți țintarul Ligii a II-a, iar Unirea Slobozia începe campionatul, pentru a treia oară conse­cutiv, în compania unei nou-promovate. În 2021 a fost Unirea Dej, iar ialomițenii au învins cu 2-0, prin dubla lui Robert Mustacă. În 2022 a fost Minaur Baia Mare, iar Unirea a învins cu 3-0 prin golurile sembate de Rus, Afalna și Coadă. Acum, în 2023, Unirea joacă în deplasare cu CSM Reșița, revenită, după 2 ani, în eșalonul secund. Meciul va fi sâmbătă, 5 august 2023, cel mai probabil, la orele 11,00 (este greu de crezut că va fi televizat). Nu va fi un meci ușor, bănățenii întărindu-și substanțial lotul în această vară. Însă, cu siguranță, echipa antrenată de Adrian Mihalcea vrea să revină cu puncte după vizita în Caraș Severin. O privire de ansamblu asupra întregului program al sezonului regulat ne arată mai multe avantaje decât neajunsuri. Faptul că avem mai multe meciuri în deplasare poate fi singurul care să nu convină conducerii clubului. În rest, avem de înfruntat 4 din cele 5 nou-promovate pe teren propriu. Cei mai dificili adversari care ne vor vizita sunt CSA Steaua, Gloria Buzău și Csikszereda. Vom juca în deplasare cu toate cele 3 retrogradate (FC Argeș, CS Mioveni și Chindia Târgoviște), dar și cu alți adversari dificili, cum ar fi Concordia Chiajna, Unirea Dej și, veți vedea, CSM Slatina. Pentru a vă creiona propria părere, vă prezentăm întregul program al sezonului regulat:

Etapa 1: 5 august 2023, CSM Reșița-Unirea Slobozia
Etapa 2: 12 august 2023, Unirea Slobozia-Viitorul Pandurii Târgu Jiu
Etapa 3: 19 august 2023, CS Mioveni-Unirea Slobozia
Etapa 4: 26 august 2023, Unirea Slobozia-CS Tunari
Etapa 5: 2 septembrie 2023, Chindia Târgoviște-Unirea Slobozia
Etapa 6: 16 septembrie 2023, Unirea Slobozia-Metaloglobus București
Etapa 7: 23 septembrie 2023, Unirea Dej-Unirea Slobozia
Etapa 8: 30 septembrie 2023, Unirea Slobozia-CSM Alexandria
Etapa 9: 7 octombrie 2023, CS Comunal Șelimbăr-Unirea Slobozia
Etapa 10: 21 octombrie 2023, Unirea Slobozia-CSA Steaua București
Etapa 11: 28 octombrie 2023, CSM Slatina-Unirea Slobozia
Etapa 12: 4 noiembrie 2023, Unirea Slobozia-Gloria Buzău
Etapa 13: 11 noiembrie 2023, FC Argeș Pitești-Unirea Slobozia
Etapa 14: 25 noiembrie 2023, Concordia Chiajna-Unirea Slobozia
Etapa 15: 2 decembrie 2023, Unirea Slobozia-Ceahlăul Piatra Neamț
Etapa 16: 24 februarie 2024, CSC Dumbrăvița-Unirea Slobozia
Etapa 17: 2 martie 2024, Unirea Slobozia-FK Csikszereda
Etapa 18: 9 martie 2024, FC Brașov sau Progresul Spartac-Unirea Slobozia
Etapa 19: 16 martie 2024, Unirea Slobozia-Corvinul Hunedoara

Mai au două amicale De startul noului sezon de Liga a II-a ne mai despart 10 zile. Unirea a revenit, de curând, din cantonamentul montan și a reluat pregătirile în baza sportivă proprie. La Brașov au mai disputat un meci amical, cu FC din localitate, echipă care nu știe încă dacă va primi licența pentru Liga a II-a. S-a terminat 1-1, golul Unirii fiind marcat de Cosmin Atanase, jucător proaspăt venit de la Chindia Târgoviște. Adrian Mihalcea a folosit, la startul jocului, următoarea echipă: Rusu-Dorobanțu, Lazăr, Dinu, Toma-Coadă, Pacionel-Atanase, Melniciuc, Bârnoi-Afalna. Până la meciurile oficiale, Unirea mai are de disputat două partide amicale. Joi, 27 iulie 2023, de la orele 19,00, Unirea joacă la Săftica împotriva primdivizionarei Dinamo București. A fost o oportunitate apărută în ultimele zile, iar ialomițenii nu aveau cum să o rateze. Sâmbătă, 29 iulie 2023, de la orele 11,00, pe «1 Mai», în fața propriilor suporteri, Unirea primește vizita echipei de Liga a III-a, Metalul Buzău.

Dmytro Pospelov, ultimul transfer Unirea a făcut, zilele trecute, a 12-a achiziție, și probabil ultima, în vederea noului sezon. Fundașul central ucrainean Dmytro Pospelov este noul jucător al Sloboziei. În vârstă de 31 de ani și măsurând 1,87 metri, Pospelov are un CV deloc de neglijat. Născut la Odesa, Pospelov a evoluat, în ultimii ani, în prima ligă ucraineană, la echipe cunoscute, cum ar fi Metalist Kharkiv, Chornomorets Odesa și Inhulets Petrove. «În acest moment avem un lot bine echilibrat, de 24 de jucători. Este, în opinia mea, cel mai bun lot pe care Unirea Slobozia îl are de la revenirea în Liga a II-a!» a declarat președintele Ilie Lemnaru, invitat în studioul Metro­pola TV. Celelalte 11 transferuri ale Unirii sunt portarii Rusu și Georgescu, fundașii Aioanei și Șandru, mijlocașii Pacionel, Melniciuc, Vlăsceanu, Cojocari, Bârnoi, Atanase și atacantul Zukanovic.

25 Iulie 2023, 18:50 (5257 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
Cronica unui eșec anunțat pe final
Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon
«Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!»
Începe spectacolul fotbalului județean!

Comentariile cititorilor:


Dorian:
(5 August 2023, 14:48)
,,Meciul va fi sâmbătă, 5 august 2023, cel mai probabil, la orele 11,00 (este greu de crezut că va fi televizat). " Sincer chiar nu înțeleg de ce dacă tu ai 4 canale de transmisie,tu nu televizezi decât un singur meci,unde joaca o retrogradata vs o clona. Miercurea Ciuc Chiajna pare mult mai interesant dupa rezultat. Plus ca asta e un meci intre 2 echipe care in ultimii ani s-au mai batut la promovare. Intelegeam daca toate meciurile se jucau la 11, si tu alegeai sa televizezi retrogradatele+ un meci intre promovate cu traditie. Da asa de ce ai mai dat delay la celelalte 3 meciuri din etapa asta pe care vrei sa le televizezi daca tu oricum pe restul nu o sa le televizezi?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
23 Aug 2026
368 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Coșereni: Tânără rănită într-un accident rutier

Coșereni: Tânără rănită într-un accident rutier

Vineri, 2 februarie a.c., în zona localității Coșereni s-a produs un accident de circulație, în eveniment fiind implicate un camion și un autoturism. În urma accidentului, o tânără de 22 de ani, pasageră ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2024, 11:20
(18492 vizualizări - 0 comentarii)


Președintele USR, Cătălin Drulă: Prioritățile USR în noua sesiune parlamentară

Președintele USR Cătălin Drulă a prezentat prioritățile legislative ale USR în noua sesiune parlamentară, care includ reduceri de taxe, abrogarea pensiilor speciale pentru aleșii locali, adoptarea DNA-ului ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2024, 19:45
(13545 vizualizări - 0 comentarii)


USR: «România rămâne campioană la corupție. Avem nevoie de un ministru al Justiției care să nu fie dirijat de Iohannis!»

Un raport de astăzi al Transparency International arată că România este pe lista țărilor UE cu cele mai slabe performanțe în ceea ce privește aplicarea măsurilor de combatere a corupției, potrivit Indicelui ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2024, 19:40
(20273 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Acțiuni preventive ale polițiștilor

Slobozia: Acțiuni preventive ale polițiștilor

Marți, 30 ianuarie a.c., cu ocazia sărbătoririi «Zilei Internaționale pentru Nonviolență în Școală», polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară au desfășurat activități informativ-preventive cu elevii ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2024, 18:10
(11849 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Amenzi de peste 10 mii de lei aplicate de polițiști

Slobozia: Amenzi de peste 10 mii de lei aplicate de polițiști

Miercuri, 31 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român au acționat pe linia prevenirii și combaterii ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2024, 18:00
(14266 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Movilița și Roșiori

Marți, 30 ianuarie 2024, procurorii și polițiștii din Urziceni au efectuat 4 percheziții domiciliare pe raza localităților ialomițene Movilița și Roșiori, dar și în București. Din cercetări a reieșit faptul ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2024, 17:50
(10153 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Județul Ialomița: Problema consumului de droguri în rândul elevilor, în atenția autorităților

Instituția Prefectului Județul Ialomița: Problema consumului de droguri în rândul elevilor, în atenția autorităților

Miercuri, 31 ianuarie 2024, Instituția Prefectului Județul Ialomița a găzduit Ședința Grupului de lucru pentru asigurarea siguranței în unitățile de învățământ preuniversitar, ședință prezidată de reprezentantul ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2024, 14:10
(15169 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Județul Ialomița: Întâlnire de lucru referitoare la organizarea proceselor electorale

Prefectul Județului Ialomița, Constantin Marin a demarat seria întâlnirilor de lucru cu autoritățile județene care au atribuții în organizarea proceselor electorale ce vor fi organizate în anul 2024. Astfel ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2024, 13:10
(13017 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Haine contrafăcute, indisponibilizate

Marți, 30 ianuarie 2024, în jurul orei 14,30, polițiștii din Urziceni, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier ...[citește_toată_știrea]

31 Ianuarie 2024, 18:05
(21242 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: La volan, beat și fără permis

Marți, 30 ianuarie 2024, polițiștii rutieri din Urziceni au acționat pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier. Astfel, în jurul orei 10,30, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

31 Ianuarie 2024, 17:55
(9031 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: 95000 mii de lei amenzi pentru încălcarea normelor de siguranță alimentară

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor continuă acțiunile de îndrumare și control efectuate la operatorii economici ce desfășoară activități în domeniul alimentar. În decursul lunii ...[citește_toată_știrea]

31 Ianuarie 2024, 16:15
(13984 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Ședință a Colegiului Prefectural

Instituția Prefectului Ialomița: Ședință a Colegiului Prefectural

Miercuri, 31 ianuarie 2024, prefectul județului Ialomița a prezidat Ședința Colegiului Prefectural Ialomița. În cadrul întâlnirii a fost aprobat, printre altele, programul acțiunilor de control pentru anul ...[citește_toată_știrea]

31 Ianuarie 2024, 14:55
(12026 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomia: «Ziua Internațională a Nonviolenței în Școli»

IJJ Ialomia: «Ziua Internațională a Nonviolenței în Școli»

Marți, 30 ianuarie 2024, jandarmii ialomițeni au sărbătorit «Ziua Internațională a Nonviolenței în Școli» împreună cu elevii claselor V-VIII de la Școala din Bora. În cadrul acestor întâlniri interactive ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2024, 18:10
(19958 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Material lemnos indisponibilizat în Oborul Slobozia

Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică acționează permanent, în mod activ și implicat, în misiuni preventive de depistare și prevenire a faptelor comise cu violență, combaterea migrației ilegale ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2024, 16:10
(18542 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 31 ianuarie 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că miercuri, 31 ianuarie 2024, este termenul-limită de depunere a Formularului 398-«Declarație ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2024, 12:45
(30036 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Acțiunea «BLOCADA»

Astfel, în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, 27/28 ianuarie a.c., în cadrul acțiunii «BLOCADA», desfășurată în sistem integrat, polițiștii din Fetești, împreună cu efectivele din cadrul Inspectoratului ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2024, 18:20
(10099 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Fără permise de conducere, la volan

La sfârșit de săptămână, polițiștii rutieri au depistat în trafic doi bărbați, de 25 și 38 de ani, din localitățile Perieți, respectiv Țăndărei, care conduceau autoturisme  pe drumurile publice fără ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2024, 18:10
(11778 vizualizări - 1 comentariu)


Accidente la Jilavele, pe DN2A și la Platonești

Accidente la Jilavele, pe DN2A și la Platonești

Sâmbătă, 27 ianuarie 2024, în jurul orei 7,00, Detașamentul de Pompieri Urziceni a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD la un accident ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2024, 14:15
(15948 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Incendiu din cauza unui coș necurățat

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD pentru lichidarea unui incendiu produs la o locuință ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2024, 14:05
(14409 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara incendiu


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: «Întâmpinarea Domnului» la Catedrala Episcopală «Înălțarea Domnului» din Slobozia

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: «Întâmpinarea Domnului» la Catedrala Episcopală «Înălțarea Domnului» din Slobozia

Vineri, 2 februarie 2024, cu binecuvântarea PS Vincențiu, Episcopia Sloboziei și Călărașilor va sărbători «Întâmpinarea Domnului» la Catedrala Episcopală «Înălțarea Domnului» din Slobozia, moment aniversar ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2024, 11:50
(17888 vizualizări - 0 comentarii)


Miloșești: Lemne confiscate de polițiști

Miercuri, 24 ianuarie a.c., polițiștii ialomițeni au depistat la Miloșești un tânăr, de 23 de ani, ce transporta cu două căruțe material lemnos din specia salcâm. În urma verificărilor efectuate de polițiști ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2024, 16:50
(10588 vizualizări - 2 comentarii)


Urziceni: Posibil drogat la volan

În timpul activităților desfășurate, polițiștii din Urziceni au oprit în trafic vineri, 26 ianuarie 2024, un tânăr de 18 ani din orașul Bragadiru. În urma testării antidrog, au reieșit indicii cu privire ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2024, 15:40
(10371 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: La volan, fără permis de conducere

Doi șoferi, în vârstă de 37 și, respectiv, 55 de ani, s-au ales cu dosare penale după ce au fost opriți în trafic, iar polițiștii au constatat că circulau fără a respecta legislația rutieră. Astfel, șoferul ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2024, 15:30
(3975 vizualizări - 0 comentarii)


Bilanțul activității Jandarmeriei ialomițene în 2023

Bilanțul activității Jandarmeriei ialomițene în 2023

Vineri, 26 ianuarie a.c., jandarmii ialomițeni și-au prezentat bilanțul activității pe care au desfășurat-o anul trecut. Astfel, în 2023, jandarmii au participat la 8800 de misiuni de menținere a ordinii ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2024, 15:20
(10231 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: TVA rambursată de peste 16,67 milioane de lei, în decembrie 2023

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna decembrie 2023, conform selecției naționale, TVA în valoare de 16,67 milioane de lei, cu ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2024, 13:30
(11371 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Granturi directe pentru fermierii din sectorul vegetal

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează potențialii beneficiari că, în perioada 29 ianuarie-08 martie 2024 inclusiv, pot depune cereri de acordare a grantului direct producătorilor ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2024, 13:00
(11644 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «24 Ianuarie-Mica Unire», la Maia

Muzeul Județean Ialomița, în parteneriat cu Primăria Maia, Școala Gimnazială «Barbu Catargiu» Maia și biblioteca din localitate au organizat miercuri, 24 ianuarie a.c., un eveniment interactiv dedicat împlinirii ...[citește_toată_știrea]

24 Ianuarie 2024, 15:15
(18479 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 150000 de lei, 18 permise de conducere reținute

Polițiștii ialomițeni au intervenit la 129 de evenimente, din care 118 au fost sesizate prin intermediului apelului de urgență 112. În urma activităților din teren, în ultimele 48 de ore au fost aplicate ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2024, 16:45
(21876 vizualizări - 1 comentariu)


Protopopiatul Slobozia: «Românași în sărbătoare», activitate dedicată Unirii Principatelor Române

Protopopiatul Slobozia: «Românași în sărbătoare», activitate dedicată Unirii Principatelor Române

Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Grădinița cu Program Prelungit «Piticot» Slobozia, a organizat marți, 23 ianuarie 2024, o activitate dedicată Unirii Principatelor Române (Mica Unire)-24 Ianuarie ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2024, 16:35
(27190 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 25 ianuarie 2024, termenul-limită de depunere a unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că joi, 25 ianuarie 2024 este termenul de depunere a următoarelor declarații, pentru perioada de raportare încheiată: ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2024, 13:30
(35481 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Stupid în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Raul în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Alina în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia CV în Valentin Băcanu, noul candidat al Partidului Ialomițenilor la funcția de primar al Sloboziei Urbanistul în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! @Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Ionela în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Metalurgie în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă sorinb în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 revolta în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! Pt DNA în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Piață în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului stoica în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului gigel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului paul în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! oi în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Tot EL în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului ? în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...