Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

Investiții de 15,1 milioane de lei pentru unitățile de învățământ din oraș

Slobozia e parte din «România Educată»

Investiții de 15,1 milioane de lei pentru unitățile de învățământ din oraș

Primarul municipiului Slobozia, Dragoș Soare, a semnat joi, 26 iulie 2023, alături de Ligia Deca, ministrul Educației, contractul de finanțare pentru proiectul «Dotarea unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe din Municipiul Slobozia». Semnarea acestor contracte de finanțare a investițiilor în unitățile de învățământ este unul dintre cele mai importante momente din istoria învățământului românesc, fiind vorba despre cea mai mare investiție care a avut loc vreodată în România în acest domeniu. Totalul sumelor se ridică la peste 1 miliard de euro, fonduri alocate creșterii calității a peste 5600 de unități de învățământ.

A venit rândul școlilor Demarate la începutul anului în curs, proiectele de investiții de care va beneficia Slobozia permit unităților de învățământ beneficiare să ofere preșcolarilor și elevilor un nivel de educație superior, în concordanță cu standardele educaționale moderne. Primarul Sloboziei, Dragoș Soare a declarat că este bucuros că Slobozia reușește, încă o dată, să atragă fonduri prin PNRR. «Investițiile în Educație sunt întotdeauna necesare. În plus, facem ceea ce am promis. Atragem fonduri pentru dezvoltarea orașului!» a susținut edilul. La semnarea contractelor, ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat: «Aceste investiții sunt necesare pentru realizarea reformelor din pachetul Legilor Educației. Infrastructura educațională adecvată permite aplicarea noilor metode pedagogice, crescând motivația elevilor, dar și a cadrelor didactice pentru un învățământ de calitate!». Finanțarea, în valoare de 15,1 milioane de lei, va asigura dotările necesare pentru toate unitățile de învățământ din Slobozia, incluzând mobilier, echipamente IT, laboratoare, săli de sport. Cu acești bani proveniți din PNRR, sălile de clasă vor fi dotate cu mobilier nou, materiale didactice specifice, echipamente digitale, iar sălile de sport și atelierele de practică vor avea parte de renovări substanțiale. Investițiile contractate sunt partea practică a proiectului de țară «România Educată», lansat de președintele Klaus Iohannis. Partea normativă se regăsește în pachetul Legilor Educației, conceput de către PNL și care a intrat deja în vigoare. Ca urmare a materializării acestor proiecte liberale, generațiile viitoare vor avea parte de un învățământ de calitate, prin metode de predare moderne și în școli dotate corespunzător.

Proiecte de investiții de 70 de milioane lei, în derulare
La acest moment, la nivelul orașului Slobozia, sunt semnate deja și în diverse stadii de implementare 7 contracte cu finanțare prin PNRR, însumând 70 milioane de lei, atrași ca finanțare externă nerambursabilă pentru Slobozia. Investițiile vizează construirea unei creșe pe strada str. Peneș Curcanul, nr.10, construirea de insule ecologice digitalizate pentru colectarea selectivă a deșeurilor la nivelul municipiului Slobozia, construirea de centre de colectare a deșeurilor prin aport voluntar în Slobozia, reabilitarea energetică a Liceului Pedagogic «Matei Basarab», reabilitarea energetică a internatului Liceului Tehnologic «Mihai Eminescu» și reabilitarea energetică a Casei Municipală de Cultură «Nicolae Rotaru» Slobozia. La acestea se adaugă investițiile menționate mai sus, în dotarea unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe din Slobozia.

28 Iulie 2023, 13:40 (10679 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
43 milioane de lei pentru «Centura Ocolitoare a Sloboziei» din zona de Nord
Parcul fotovoltaic va reduce facturile de curent electric cu 1,5 milioane de lei/lună

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 27 Aug 2026
441 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
RAJA Constanța: Factura electronică

RAJA Constanța: Factura electronică

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale, factura electronică reprezentând o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă cu mediul. Factura ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2025, 09:20
(8097 vizualizări - 0 comentarii)


Razie de amploare la Urziceni și Bărbulești

Joi, 24 aprilie 2025, între orele 6,00-10,00, pe raza localităților Urziceni și Bărbulești a fost organizată o acțiune cu efective mărite, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2025, 16:40
(9177 vizualizări - 0 comentarii)


Vlădeni: Reținuți pentru «lovire și alte violențe» și «amenințare»

Marți, 22 aprilie 2025, polițiștii au fost sesizați privire la faptul că un bărbat de 43 de ani, domiciliat în Vlădeni, a fost agresat fizic și amenințat de alți patru bărbați din aceeași localitate ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2025, 16:20
(8278 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Mașină de poliție implicată într-un accident rutier. Un polițist și un deținut, victime ale incidentului!

Slobozia: Mașină de poliție implicată într-un accident rutier. Un polițist și un deținut, victime ale incidentului!

Joi, 24 aprilie 2025, polițiștii din Slobozia au fost sesizați cu privire la faptul că, la intersecția bulevardelor Matei Basarab și Chimiei din Slobozia, s-a produs un accident rutier. Din investigațiile ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2025, 13:30
(14848 vizualizări - 3 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Slobozia: Fugărit pe câmp și reținut pentru lipsa permisului de conducere

Slobozia: Fugărit pe câmp și reținut pentru lipsa permisului de conducere

Un tânăr de 25 de ani din Slobozia a fost reținut pentru 24 de ore fiind acuzat că s-a urcat la volanul unei mașini ale cărei numere de înmatriculare erau false, fără a deține un permis de ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2025, 15:00
(12038 vizualizări - 0 comentarii)


Gura Ialomiței: Reținut pentru «distrugere»

Polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană necunoscută, în timp ce se afla pe raza localității Gura Ialomiței, ar fi distrus ușa de acces a unei societăți comerciale și ar fi ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2025, 14:50
(7905 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Procedura de acordare a bonificației de 3%

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că a fost aprobată și publicată procedura de acordare a bonificației de 3% din impozitul pe profit anual și ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2025, 11:30
(6890 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 8,28 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor și a verificărilor efectuate în luna martie 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna martie a.c., 18 inspecții fiscale (8 la contribuabili persoane juridice ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2025, 10:30
(22545 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 39,515 milioane de euro, sprijin financiar pentru sectorul creșterii ovinelor/caprinelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, începând cu data de 17 aprilie 2025, efectuează plata sprijinului financiar de urgență în agricultură pentru ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2025, 16:15
(11404 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 225 mii de lei, 30 de permise reținute

În această perioadă au fost intensificate acțiunile în zonele aglomerate, în proximitatea lăcașurilor de cult, precum și pe principalele artere rutiere. Astfel, peste 100 de polițiști ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2025, 15:45
(10401 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: E-mailuri false în numele ANAF

ANAF atenționează contribuabilii cu privire la o nouă campanie de emailuri false (e-mail spoofing) transmise în numele instituției, prin care contribuabilii sunt înștiințați că «au ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2025, 08:50
(6700 vizualizări - 0 comentarii)


Patru tineri, reținuți după un scandal la Mihail Kogălniceanu

Polițiștii din Platonești, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au reținut patru persoane și efectuează cercetări în cadrul unui dosar ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2025, 15:25
(13884 vizualizări - 1 comentariu)


APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii măsurilor și intervențiilor gestionate în cadrul Campaniei 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, începând cu data de joi, 17 aprilie 2025, eliberează adeverințe pentru beneficiarii unor măsuri și intervenții implementate ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2025, 15:25
(9136 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Buliga din Fetești!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 16 aprilie 2025, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă de pe strada Stelei din Cartierul Buliga, municipiul Fetești. Î ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2025, 11:20
(14335 vizualizări - 0 comentarii)


Hramul Mânăstirii Slobozia «Izvorul Tămăduirii»

Hramul Mânăstirii Slobozia «Izvorul Tămăduirii»

În perioada 22 - 28 aprilie 2025, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Izvorul Tămăduirii» al străvechiului așezăm ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2025, 09:05
(5193 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Soluții digitale

RAJA Constanța: Soluții digitale

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2025, 20:15
(5345 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Slobozia

Razie a polițiștilor la Slobozia

Marți, 15 aprilie 2025, polițiștii au efectuat o razie de amploare pe străzile Sloboziei. Cu această ocazie, au fost legitimate 184 de persoane, s-au verificat 177 de autoturisme și s-au efectuat 37 ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2025, 16:30
(1897 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


Slobozia: Percheziții la locuințele unor suspecți de «furt calificat»

Marți, 15 aprilie 2025, sub coordonarea Parchetului de pe Lângă Judecătoria Slobozia, polițiștii au efectuat 3 percheziții domiciliare în Slobozia, la persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2025, 16:10
(2964 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA Constanța în perioada Sărbătorilor Pascale

RAJA Constanța aduce la cunoștință abonaților din întreaga arie de operare că, în intervalul 18-21 aprilie 2025, casieriile și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2025, 10:35
(9882 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în cartierul Buliga din municipiul Fetești!

Marți, 15 aprilie 2025, în intervalul orar 10,00-15,00, la Stația de Apă Buliga din municipiul Fetești se vor executa lucrări periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2025, 12:55
(12575 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Cereri de plată pentru Schema de ajutor de stat «Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând cu data de 10 aprilie 2025 și până la data de 15 iulie inclusiv a.c., beneficiarii care au depus cereri ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2025, 12:50
(13681 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 0,512 milioane de lei în martie 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna martie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de 0,512 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2025, 12:15
(12666 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Reținut pentru 24 de ore

Polițiștii din Slobozia au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr în vârstă de 22 de ani, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «furt calificat». În ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2025, 11:00
(707 vizualizări - 0 comentarii)


«Prestige Open», turneu «ITF MEN» organizat la Slobozia

«Prestige Open», turneu «ITF MEN» organizat la Slobozia

În perioada 7-15 iulie 2025, Clubul TenisCon din Slobozia va organiza prima ediție a «Prestige Open», turneu «ITF MEN». Competiția este o premieră pentru orașul Slobozia ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2025, 13:40
(12596 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița monitorizează permanent circulația animalelor

În scopul prevenirii pătrunderii febrei aftoase pe teritoriul României, DSVSA Ialomița monitorizează permanent circulația animalelor, fiind efectuate periodic, cu sprijinul reprezentanților ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2025, 12:40
(6808 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 129,40 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în martie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna martie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 129,84 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2025, 11:00
(13930 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Record de vitezomani pe șosele

Miercuri, 9 aprilie 2025, polițiștii ialomițeni au desfășurat timp de 24 de ore o amplă acțiune în trafic, în cadrul operațiunii «Speed Marathon»,desfășurată la nivel european ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2025, 15:50
(3011 vizualizări - 0 comentarii)


418 șomeri angajați în perioada ianuarie-februarie 2025, cu sprijinul AJOFM Ialomița

În primele două luni ale anului 2025, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 418 persoane ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2025, 12:30
(14240 vizualizări - 0 comentarii)


Scandal pe strada Plevnei din Slobozia. S-au amenințat cu un topor!

Polițiștii din Slobozia, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, au reținut două persoane și efectuează cercetări în cadrul unui dosar ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2025, 15:35
(4972 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Urziceni, reținut pentru «furt calificat»

Polițiștii din Urziceni au reținut un tânăr, în vârstă de 25 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de «furt calificat». În fapt, la data de 5 aprilie a.c ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2025, 15:30
(5165 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Tesla în Parteneriate strategice între administrația județeană și unele primării ialomițene pentru «eficiență energetică» Tanta în Pod militar de pontoane la Țăndărei! parteneriat strategic în Parteneriate strategice între administrația județeană și unele primării ialomițene pentru «eficiență energetică» Vigi în Pod militar de pontoane la Țăndărei! blablabla în Parteneriate strategice între administrația județeană și unele primării ialomițene pentru «eficiență energetică» cetatean în Lovitură de teatru în prelungiri Morfeu în Lovitură de teatru în prelungiri Nimeni Altu în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Gloria în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Mihai în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Mary în EXPUR SA, «pilonul economic» al județului Ialomița cetatean în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia cetatean în Noi tarife pentru comercianții din Bazarul Municipal Pavel în Avocatul Poporului sesizează încălcarea legii de către Primăria Gheorghe Lazăr Mary în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Mary în Noi tarife pentru comercianții din Bazarul Municipal raci în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 26 august 2026 neinrolat în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Cetățeanul x în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia cumpăr TV în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 26 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...