Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Andrei Luca, transfer interesant la FC Rovine

Fotbal, Liga a IV-a

Andrei Luca, transfer interesant la FC Rovine

Extrem de activă pe piața transferurilor, FC Rovine a ajuns deja la a opta achiziție. Conform comunicatului clubului ialomițean, mijlocașul Andrei Marin Luca, 30 de ani, vine la Rovine de la clubul german FC Eintracht Iandshut. Pe Andrei Luca îl știm din sezonul 2012-2013, când a fost adus la Slobozia de la Universitatea Cluj, de antrenorul de atunci al Unirii, Marin Dună. A stat doar un sezon la galben-albaștri, dar a revenit în fotbalul ialomițean, evoluând în Liga a III-a, la Viitorul Axintele. Atât Marin Dună cât și antrenorul celor de la Axintele, Ion Nica, au avut, la vremea respectivă, numai cuvinte frumoase despre Luca. Și iată-l acum revenit pentru a treia aventură în fotbalul ialomițean. Pe lângă Andrei Luca, FC Rovine a mai adus șapte jucători. Cinci dintre aceștia vin de la dispăruta Bărăganul Ciulnița: Ionuț Cositoru, Cristian Fătu, Alin Băbeanu, Daniel Mihalcea și Constantin Voicu. De la Unirea Ion Roată a venit Marian Negoiță. Lista transfe­rurilor este completată de mijlocașul Alexandru Schindea, fotbalist care a avut o contribuție însemnată la promovarea Amarei în Liga a III-a, petrecută în urmă cu un an.

1 August 2023, 13:05 (3175 vizualizări - 2 comentarii)

Citiți și:
FC Bărăganul Ciulnița, campioana județeană a sezonului 2025-2026
Egal cu Rovine în cea de-a doua repriză
Rezultatele celei de a doua etape a campionatului

Comentariile cititorilor:


Dorian:
(4 August 2023, 13:12)
@Suporter faptul ca s-au desființat nu e neapărat un reper. Ca mna,și Urizceniul s-a desființat la câțiva ani după ce luase titlul. Asta înseamnă că au fost slabi? Cu Giurgiu mna,nus dacă o comuna din alt județ avea puterea sa ii bata. Totuși da,6-1 e un rezultat foarte slab. Și da,fotbalul Ialomițean scârțâie destul de tare. Singura echipa care chiar era ceva de ea prin liga a 3,în afara de slobozia,era axintele acu 10 ani(care chiar putea sa joace în liga 2,dacă nu le tăia FRF fix 9 puncte). Recolta de când e în liga 3 s-a zbătut sa nu pice(deși anu asta în sezonul regulat si-au bătut joc de șansa de a prinde play off-ul in ultimele meciuri cu Albesti,Dunarea si Farul II),iar Fetești și Amara au intrat doar ca să facă act de prezenta(ma rog,Feteștiul măcar a mai încercat,da Amara chiar a fost useless grav)
Suporter:
(2 August 2023, 07:52)
Fotbalul,Ialomițean este slab rău de tot...Exemplu:nou desființată Ciulnița,a defilad în campionat și la baraj,au luat...6(norocoase:))...)de la Giurgiu

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 13 Iul 2026
223 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Verificări în teren realizate de APIA

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând de vineri, 09.07.2021, inspectorii APIA și cei ai instituțiilor de specialitate delegate demarează controlul la fața locului ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2021, 14:25
(3167 vizualizări - 0 comentarii)


Movila: Îngroziți de un șofer băut

Un bărbat de 53 de ani, din localitatea Movila, a băgat spaima în cetățenii din localitate. După ce și-a făcut curaj cu mai multe pahare cu băutură, acesta s-a urcat la volanul unei mașini și a început ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2021, 19:20
(2859 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: La volan, cu permisul suspendat

Miercuri, 7 iulie a.c., polițiștii din Slobozia au oprit, pentru control, o autoutilitară care se deplasa pe șoseaua de centură a orașului. La volanul acesteia a fost identificat un bărbat, în vârstă de ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2021, 18:55
(2599 vizualizări - 0 comentarii)


Glodeanu Siliștea: Doi răniți în urma unui accident rutier

Glodeanu Siliștea: Doi răniți în urma unui accident rutier

Pompierii din Urziceni au intervenit joi, 8 iulie a.c., în cazul unui accident rutier, în care a fost implicat un autoturism care s-a răsturnat într-un șanț în afara părții carosabile. La locul evenimentului ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2021, 18:40
(2839 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Joi, 8 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10793, nefiind înregistrat vreun caz nou față de ziua ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2021, 16:35
(3650 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Se efectuează plata ajutorului de stat pentru ameliorarea raselor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, informează că efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat prin cererile de plată aferente ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2021, 14:10
(3627 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 28000 de lei

Pe parcursul zilei de marți, 6 iulie a.c., polițiștii ialomițeni au intervenit la 62 de evenimente sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, au constatat 7 infracțiuni și au aplicat 117 sancțiuni ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2021, 17:20
(2885 vizualizări - 1 comentariu)


Bărbat din Adâncata, surprins băut la volan

Marți, 6 iulie a.c., în jurul orelor 23,00, polițiștii din Fierbinți-Târg, în timp ce efectuau activități de supraveghere a traficului rutier în localitatea Fierbinții de Sus, au oprit, pentru control, ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2021, 17:10
(2469 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Miercuri, 7 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10793, nefiind înregistrat vreun caz nou față de ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2021, 16:35
(2526 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în Cartierul Buliga-Fetești

Pentru realizarea operațiunilor periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării apei potabile ce deservește Cartierul Buliga din Fetești, RAJA Constanța va sista furnizarea apei joi, 8 iulie ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2021, 14:55
(2217 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: A prezentat un permis de conducere italian «fals»

În cursul zilei de luni, 5 iulie a.c., în jurul orelor 14,00, polițiștii din Țăndărei au oprit pentru  control un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 28 de ani. Bărbatul a prezentat pentru ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2021, 19:10
(2027 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

Agro Oil Service SRL
cu sediul în Slobozia, bdul Matei Basarab,
bl. MB20, sc. B-C, parter
angajează
-laborant gradator pentru
Punctele de Lucru Fetești, Slobozia
și Ivănești cu sau fără experiență,
se asigură cursuri de specializare
-șoferi profesioniști Categoria B, C, E,
atestatul ADR reprezintă un avantaj
Oferim salariu atractiv,
mediu de lucru pozitiv,
cursuri perfecționare,
posibilități de promovare

Relații la telefon 0788/601.501
Persoana de contact: Bogdan Țigău
e-mail: [email protected],
Siloz Fetești

6 Iulie 2021, 19:05


Slobozia: Ordin de protecție provizoriu emis de polițiști

Polițiștii din Slobozia au emis luni, 5 iulie a.c., un ordin de protecție provizoriu pe numele unui bărbat, de 43 de ani. Acesta a fost reclamat de soția acestuia, o femeie în vârstă de 42 de ani, că i ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2021, 19:00
(1805 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Măsuri preventive pentru limitarea răspândirii noului Coronavirus

În ultimele 24 de ore, au fost organizate și desfășurate în sistem integrat acțiuni punctuale, fiind vizate, în special zonele aglomerate, zonele de agrement, centrele comerciale, restaurantele și mijloacele ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2021, 18:45
(4515 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Dridu-Snagov!

Marți, 6 iulie a.c., conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de la intersecția străzilor Stejarului cu Gutuiului din localitatea Dridu-Snagov, județul Ialomița, a înregistrat o avarie. În ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2021, 18:05
(4775 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Coșereni, conducea beat și fără permis un moped neînmatriculat

Un tânăr, de 23 de ani, din Coșereni s-a ales cu un dosar penal pentru mai multe infracțiuni la regimul rutier. Astfel, în seara zilei de luni, 5 iulie a.c., acesta a fost depistat, în flagrant delict, ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2021, 16:45
(3326 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Marți, 6 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10793, nefiind înregistrat vreun caz nou față de ziua ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2021, 16:35
(2847 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Luni, 5 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10793, nefiind înregistrat vreun caz nou față de ziua ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2021, 16:25
(1962 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța a prelungit Comandamentul pentru Situații de Urgență

Având în vedere atenționările meteorologice pentru următoarea perioadă, de vreme severă cu precipitații abundente și perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică, cantitățile de apă putând acumula ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2021, 14:40
(2697 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cod Portocaliu de ploi abundente

Ialomița: Cod Portocaliu de ploi abundente

Administrația Națională de Meteorologie a transmis o atenționare tip Cod Portocaliu de ploi abundente, valabilă pentru perioada 5 iulie 2021, orele 12,00-6 iulie 2021, orele 10,00. Conform meteorologilor ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2021, 13:40
(1766 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în orașul Căzănești!

Pentru efectuarea unor lucrări de modernizare, reparații și întreținere a instalațiilor, furnizorul de energie electrică sistează luni, 5 iulie a.c, în intervalul orar 9,00-16,00, alimentarea cu energie ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2021, 12:00
(3399 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Duminică, 4 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10793, nefiind înregistrat vreun caz nou față de ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2021, 16:35
(2182 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Sâmbătă, 3 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10793, nefiind înregistrat vreun caz nou față de ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2021, 16:55
(1487 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Au căzut cu mașina în apele Brațului Borcea

Fetești: Au căzut cu mașina în apele Brațului Borcea

Pompierii din Fetești au fost solicitați să intervină în dimineața zilei de sâmbătă, 3 iulie a.c., la ora 3,35, pentru a salva trei bărbați care au căzut cu mașina în apele Brațului Borcea, la Fetești. ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2021, 10:00
(4931 vizualizări - 0 comentarii)


Misleanu: Țigări de contrabandă ascunse într-o geantă de voiaj

Un bărbat, de 46 de ani, din Călărași s-a ales cu undosar penal după ce asupra sa s-au descoperit 210 pachete de țigări de contrabandă. În ziua de joi, 1 iulie a.c., a fost oprit în trafic pentru un control ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2021, 17:40
(2962 vizualizări - 0 comentarii)


Crucea Roșie Română împlinește 145 de ani de activitate

Pe data de 4 iulie a.c., Crucea Roșie Română împlinește 145 de ani de activitate. Crucea Roșie Română a fost înființată în anul 1876 și este o organizație umanitară membră a Mișcării Internaționale de ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2021, 17:30
(4139 vizualizări - 0 comentarii)


Condeești: Locuință cuprinsă de flăcări

În dimineața zilei de vineri, 2 iulie a.c., pompierii din Urziceni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din satul Condeești. La sosirea forțelor de intervenție ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2021, 17:15
(3819 vizualizări - 0 comentarii)


Perieți: A găsit în curte un cartuș de infanterie

Proprietarul unei gospodării din comuna Perieți a solicitat intervenția pompierilor, după ce a descoperit în curte un cartuș de infanterie, rămas neexplodat. Pirotehniștii din cadrul ISU Ialomița s-au deplasat ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2021, 16:45
(3531 vizualizări - 0 comentarii)


Movila: Două autoturisme, implicate într-un accident rutier

Movila: Două autoturisme, implicate într-un accident rutier

Pompierii din cadrul Stației Fetești au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă la un accident rutier produs pe raza comunei Movila, în care au fost implicate două autoturisme. La locul ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2021, 16:30
(4174 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Movila accident


Grupul de Comunicare Strategică: 1 nou caz de COVID-19 în județul Ialomița!

Vineri, 2 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10793, fiind înregistrat 1 nou caz de îmbolnăvire ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2021, 16:05
(2468 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
ce țară de nimic în Amenzi de peste 2,1 milioane de lei aplicate de Garda de Mediu Ialomița pentru depozitarea necontrolată a deșeurilor teren Slobozia Nouă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 închiriere apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 Șah în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Cătălina în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Andrei în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal Ttttt în IGPR a schimbat din nou comanda Poliției ialomițene Curiosul în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» ca la noi.... în Administrațiile locale din Ialomița, fără soluții pentru relocarea elevilor școlilor reabilitate prin Programul «ELENA» CRISTI în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Manu în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal @Ana A în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» dan în Bacalaureat 2026, probă de foc pentru elevii ialomițeni: promovare sub media națională! autoturism RABLA în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 Mary în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia George în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Cetățean în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia #Mimi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Iulia în Administrațiile locale din Ialomița, fără soluții pentru relocarea elevilor școlilor reabilitate prin Programul «ELENA» nemultumitu' în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...